Mireasa de înlocuire a Regelui de Obsidian

„Nu scoate niciun sunet, sau te ucid.” Ar fi trebuit să mă prefac în scrum. În schimb, m-am trezit în patul unui monstru. Pentru a-mi salva fratele aflat în comă de familia noastră trădătoare, m-am oferit drept miel de sacrificiu. I-am luat locul surorii mele vitrege și răsfățate în Proba Ignis — un infern magic și letal, menit să aleagă o mireasă pentru Prințul Moștenitor Valerian, aflat și el în comă. Timp de secole, fete umane au pășit în foc fără să se mai întoarcă vreodată. Mă așteptam la moarte. Nu mă așteptam să trec prin flăcări nevătămată, să fiu marcată drept prima Regină din ultimele secole și să fiu aruncată în opulenta, dar letala Aripă Suverană a palatului. Însă cel mai mare șoc nu a fost că am supraviețuit probei. A fost bărbatul întins în patul regal. Bastian, terifiantul prinț Valerian de Obsidian, nu este în comă. Este cât se poate de treaz, mortal de atrăgător și îmi ține un pumnal la piept. El mă crede o muritoare răsfățată și terifiată, care joacă un joc politic. Eu cred că este o bestie arogantă, gata oricând să atace. Pentru a supraviețui cuibului de vipere de la curtea sa și unui tărâm plin de secrete letale, încheiem un pact periculos: vom simula o căsătorie, vom ține ascunsă trezirea lui și nu ne vom încrede în nimeni. Dar Bastian este feroce de posesiv și păzește un întuneric ce ar putea sfâșia lumile. Cu cât rămân mai mult timp prizonieră în iatacul lui, cu atât îmi este mai greu să ignor legătura arzătoare, străveche dintre noi — o atracție care îmi șoptește că ne-am iubit în alte o mie de vieți. Nu sunt un om obișnuit. Focul nu m-a ucis... a trezit ceva ancestral în mine. Iar pe măsură ce asasinii se apropie, singurul lucru care stă între mine și moarte este cel mai periculos prădător din regat. Mă numește soția lui. *Ignatia* lui. Și va preface lumea în scrum înainte să lase pe cineva să mă ia de lângă el.