Kaelen

Lăsând în urmă subsolul îmbibat de sânge, Cassian și cu mine ne îndreptăm spre nivelul superior al depozitului, alături de Dorian și Zar. Scările grele de metal zăngăne sub cizmele noastre, într-un contrast izbitor cu bufniturile umede pe care tocmai le-am lăsat în urmă. Pășim în vastul ansamblu de birouri cu vedere spre docuri. Cassian se duce direct la dulapul de băuturi din mahon, făcut la comandă, ia o carafă de cristal și își toarnă o porție generoasă de whisky auriu.

— Natalia a sunat din nou. Credeam că i-am dat târfei papucii, spune Zar încruntat, încrucișându-și brațele musculoase la piept. Sigur, era bună la futut, dar e limpede că nu știe să accepte un refuz. Nu mă mai interesează. Avem priorități mai importante.

— Exact la asta mă gândeam și eu. Începe să devină o pacoste. Dorian se sprijină de marginea biroului, potrivindu-și manșetele costumului croit pe măsură.

— Atunci ocupați-vă de asta. Asigurați-vă că târfa înțelege că nu mai suntem disponibili. Cassian se întoarce cu fața spre noi, ținând paharul rece de whisky în mâna lui masivă. De acum înainte, respectăm cu strictețe monogamia. Aducem o mireasă în casa noastră. Gata cu aventurile pe lângă. Gata cu distragerile. Împărțim o singură femeie și îi oferim loialitatea noastră absolută.

— Of. Când ajungem s-o vedem pe Principessa noastră? oftează Zar, trecându-și o mână prin părul întunecat. Nerăbdarea lui pare o ființă vie, emanând din el în valuri.

— Curând. Chiar acum pun la punct detaliile cu tatăl ei. Cassian ia o înghițitură lentă din băutură, iar pe buze îi înflorește un zâmbet întunecat. Prostul de Lorenzo nu și-a dat seama că firma lui se destrăma decât atunci când era deja prea târziu. Și-a secătuit toate activele. Acum mă imploră să-l ajut să-și salveze jalnica moștenire. Ne-o vinde pe fiica lui ca să-și achite datoriile enorme.

— Țineți-mă la curent. Dau o fugă acasă să mă schimb, apoi merg direct la biroul din centru pentru ședința aceea corporativă. Îmi iau telefonul și servieta de piele de pe măsuța laterală, apoi mă întorc pe călcâie și ies din birouri.

Ajuns în aerul răcoros, urc în mașina mea sport, elegantă, și demarez în trombă din parcarea depozitului. Docurile industriale se perindă neclare dincolo de geamuri. Străbat drumurile șerpuite de țară, până când peisajul se transformă, lăsând loc structurilor impunătoare din sticlă și oțel ale orașului. Înaintez cu greu prin traficul aglomerat din centru, iar gândurile îmi zboară la femeia pe care tocmai am cumpărat-o. Mireasa noastră comună. Noi trei — nu, noi patru — nu suntem niște bărbați cu care să fie ușor de-a face. Va trebui să-și învețe locul, dar noi o vom proteja cu prețul vieții.

Îi trimit rapid un mesaj asistentei mele, ca să mă asigur că sala de consiliu este pregătită pentru sosirea mea. Intru în parcarea subterană privată a clădirii în care se află penthouse-ul nostru, opresc motorul și mă îndrept cu pași mari spre lifturile private.

Am nevoie de un duș rapid și de un costum curat. Când pășesc în holul grandios, placat cu marmură, de la etajul penthouse-urilor, îl zăresc pe portarul nostru, Stan, stând lângă intrare. Dar înainte să apuc măcar să-l salut cu o înclinare a capului, o blondă mignonă vine drept spre mine. Încerc s-o ocolesc, însă se mișcă exact în aceeași direcție.

BUF!

Se izbește cu putere de pieptul meu solid. Mâinile îmi țâșnesc instinctiv înainte, prinzând-o de șolduri ca să nu cadă.

— Îmi pare rău. Nu mă uitam pe unde mergeam, spune ea cu capul plecat și glasul poticnit.

Vocea aceea. Este angelică, delicată și întretăiată. Penisul mi se întărește instantaneu, zvâcnind apăsat sub fermoarul pantalonilor. Un val puternic de sânge îmi inundă direct penisul, făcându-l să se umfle până la o grosime dureroasă. E înnăscută pentru asta. O mică supusă adorabilă, chiar aici, în holul meu.

Ridică privirea, iar zeii mă binecuvântează cu cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Îmi taie răsuflarea. Este mignonă, având cam un metru șaizeci și șapte. Are o constituție obișnuită, dar formele i se rotunjesc în toate locurile potrivite și păcătoase. Cine își dorește un manechin slab ca un băț? Mie îmi plac femeile pline, voluptuoase și moi. Tuturor ne plac.

O privesc în ochi. Au o nuanță uluitoare de albastru-cenușiu, asemenea calmului nefiresc dinaintea unei furtuni violente. Părul ei lung îi curge pe spate în valuri lejere, iar șuvițele de un blond luminos accentuează bogata nuanță blondă naturală. Are un chip de înger. Nasul ei este mic și ușor cârn, obrajii îi sunt îmbujorați, iar machiajul discret îi scoate în evidență frumusețea naturală, în loc s-o ascundă, așa cum făceau toate femeile acelea false cu care obișnuiam să ne distrăm. Sânii ei perfect rotunzi se ridică și coboară cu fiecare respirație agitată, acoperiți decent de bluză, dar dezvăluind un decolteu suficient cât să mă scoată din minți. Pielea ei albă ca laptele pare incredibil de moale la atingere. Fiecare fibră a sufletului meu întunecat și posesiv îmi urlă s-o revendic.

Râd încet, strângând-o de talie o fracțiune de secundă.

— Nu-ți face griji, Piccolo.

— Nu sunt mică, dar chiar îmi pare rău că am dat peste dumneavoastră. Se retrage repede, vizibil tulburată. Își întoarce capul într-o parte, încercând să ascundă roșeața intensă care îi colorează obrajii.

Frumoasă. Pur și simplu frumoasă. Și aprigă pe deasupra. Îmi place puțin foc. O urmăresc cu o privire de prădător în timp ce se grăbește spre lift și intră imediat ce ușile metalice se deschid.

Ne vom întâlni din nou curând, Principessa. Da, mica mea prințesă, o să ne vezi foarte curând.

Valentina

În clipa în care ușile grele ale liftului se închid, îmi dau seama că îmi țin respirația. Expir tremurător și apăs butonul luminat pentru etajul lui Beatrix. Simt că genunchii mă lasă. Mă prăbușesc cu spatele de peretele metalic și rece al cabinei, în timp ce liftul își începe încet ascensiunea.

Cine era bărbatul acela?

Trupul lui înalt și lat în umeri îmi întunecă toate gândurile. Vaginul mi se contractă, pulsând cu o durere bruscă și apăsătoare. O umezeală abundentă mi se adună între coapse numai de la aroma persistentă a parfumului său scump, cu note de mosc. Sfârcurile mi se întăresc sub materialul sutienului. Nu se poate ca un zeu ca el să locuiască în clădirea lui Beatrix. Părea periculos. Părea genul de bărbat care ar putea distruge o femeie și ar face-o să-l implore să continue.

Dar nu-mi pot permite să mă gândesc la bărbați ca el. Acum sunt logodită.

Realitatea dură se prăbușește asupra mea, sufocând scânteia fugară de dorință. Tatăl meu m-a vândut. Mi-a dat libertatea la schimb familiei D’Agostino pentru a-și salva imperiul aflat în declin. Sunt logodită cu membrii celui mai puternic sindicat mafiot din lume.

Liftul scoate un clinchet care îmi anunță sosirea și mă smulge din gândurile deprimante.

Mă desprind de perete și străbat holul impecabil către ușa lui Beatrix. Bat de două ori ca să-mi anunț sosirea. Ușa se deschide aproape instantaneu, dezvăluind chipul radiant al lui Beatrix.

— Bună, fată, nu ne-am mai văzut de mult, spune Beatrix, dându-se la o parte ca să mă lase să intru.

Râd și trec pe lângă ea în holul grandios.

— Doar m-ai văzut ieri.

— Știu. Beatrix închide ușa în urma noastră.

Intrăm în sufrageria ei imensă, inundată de soare. Ferestrele care se întind de la podea până la tavan oferă o priveliște uluitoare asupra siluetei orașului. Îmi las geanta pe insula din bucătărie.

— Fată, cum îți permiți să locuiești aici? Privesc canapelele luxoase de catifea și operele de artă modernă agățate pe pereți.

— Dacă ți-aș spune, ar trebui să te omor. Beatrix râde și îmi face semn s-o urmez spre zona de relaxare.

Mă așez pe canapeaua moale, simțindu-mă dintr-odată puțin neliniștită.

— Bine.

— Relaxează-te, doar glumeam cu tine. Părinții mei plătesc. Beatrix se lasă pe perna de lângă mine și își strânge picioarele sub ea.

Dau din cap, nerăbdătoare să îndepărtez conversația de bani și familie.

— Deci, care este codul vestimentar la Club Elysium?

— Trebuie să fii strălucitoare, iubito, se aude o voce masculină și gravă dinspre hol.

Ne întoarcem și îl vedem pe Jaxon intrând agale în încăpere, cu un pahar pe jumătate gol de apă carbogazoasă în mână.

Zâmbesc larg, ridicându-mi picioarele pe marginea măsuței de cafea.

— Jaxon, ai venit.

— În carne și oase, iubito. Jaxon râde, se apropie și se așază de cealaltă parte a lui Beatrix.

Îmi mut privirea de la unul la celălalt.

— Deci strălucitoare, adică elegantă?

— Fată, vorbim de eleganță în stil hollywoodian. Numai cei mai buni dintre cei mai buni intră acolo. Am auzit că doar oamenilor putred de bogați li se permite să treacă de ușile acelea. Jaxon își lasă capul pe spătarul canapelei, iar pe chip îi apare o expresie visătoare la simplul gând că s-ar putea amesteca printre celebrități.

Ridic o sprânceană spre el.

— Atunci noi cum intrăm? Nu suntem bogați. Poate Beatrix, dar până și locul ăsta are niște limite.

— Am tras câteva sfori și am reușit să ne trec pe lista invitaților VIP. Jaxon afișează un rânjet mândru și încrezut.

— E nemaipomenit! Beatrix bate din palme, aproape țopăind pe perne.

Clatin din cap, cu un zâmbet sincer întipărit pe buze.

— Era de așteptat să găsești tu o intrare secretă în cel mai exclusivist club din oraș.

— Iubito, încă n-ai văzut nimic. Jaxon îmi face cu ochiul.

Beatrix sare de pe canapea, netezindu-și blugii de firmă.

— Bine, ajunge. Toată pălăvrăgeala asta mi-a făcut foame. Trebuie neapărat să mergem la mall. Facem cumpărături, mâncăm, apoi facem și mai multe cumpărături.

Gem, masându-mi tâmplele.

— Tu mereu vrei să mergi la cumpărături.

— Și ce vrei să spui cu asta? Judecând după ce tocmai ne-a spus Jaxon, avem nevoie de ținute elegante pentru diseară. Ce metodă mai bună de a le obține decât să dăm chiar acum o raită prin buticuri? Beatrix își pune mâinile în șolduri și mă fixează cu o sclipire sfidătoare în ochi.

Oftez, știind că nu voi câștiga niciodată o dispută cu ea când vine vorba despre haine.

— Bine, fie. Să mergem.

Toți trei ne strângem lucrurile și ieșim pe ușă. Străbatem holul liniștit și apăsăm butonul liftului. În timp ce așteptăm să se deschidă ușile metalice, Beatrix întoarce capul spre mine și își îngustează ochii.

— Deci... prelungește Beatrix cuvântul, studiindu-mi chipul. De ce aveai obrajii atât de roșii când ai ajuns la mine?

Întrebarea mă ia complet pe nepregătite. Încremenesc, privind în gol ușile metalice ale liftului.

— Eu... eu...

Mă chinui să găsesc cuvintele potrivite. Nu le pot spune despre umezeala din chiloții mei sau despre apăsarea grea din piept.

— Am întâlnit pe cineva. Ei bine, mai degrabă am intrat literalmente în cineva, jos, în hol, mărturisesc în cele din urmă, coborându-mi privirea spre pantofi.

Beatrix scoate un țipăt puternic și ascuțit. Începe să sară, apucându-mă de braț. Jaxon doar își încrucișează brațele și îmi aruncă o privire poruncitoare.

— Dă tot din tine, îmi cere Jaxon.

— Ce să spun? Nici măcar nu-i știu numele. Tot ce știu este că avea cei mai sexy ochi din lume și un păr bogat, negru ca pana corbului. Era uriaș. Îmi mușc buza de jos, amintindu-mi zidul tare al pieptului său lipit de formele mele moi.

— Ooo, fată. Cineva s-a îndrăgostit rău de tot. Beatrix mă împunge între coaste, chicotind.

Simt că obrajii îmi iau din nou foc.

— Nu m-am îndrăgostit.

Liftul scoate un clinchet, iar ușile se deschid. Intrăm, iar eu apăs repede butonul pentru parter, numai ca să-mi țin mâinile ocupate.

— Ba da. Tocmai ai căpătat o privire visătoare când vorbeai despre el. Beatrix continuă să mă tachineze, refuzând să abandoneze subiectul.

— Eu... Închid gura și privesc numerele etajelor coborând.

Nu știu ce să spun, fiindcă are dreptate. Sunt atrasă enorm de domnul Înalt, Brunet și Înfricoșător. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru bărbații dominanți și întunecați ca el. Dar, chiar dacă trupul meu tânjește după străinul de care m-am izbit, știu că nu-mi voi putea urma niciodată dorința. Soarta îmi este deja pecetluită. Sunt logodită și urmează să intru prin căsătorie în periculoasa familie D’Agostino. Această realitate întunecată este tocmai motivul pentru care îmi petrec ziua cu Beatrix și Jaxon. Am nevoie să-mi distrag atenția. Trebuie să uit, fie și numai pentru câteva ore, că tatăl meu m-a vândut celor mai nemiloși șefi mafioți de pe planetă ca să-și salveze propria piele.

Scot un geamăt apăsat și îmi alung cu forța gândurile deprimante.

— Nu contează. Oricum nu-l voi mai vedea niciodată.

— Cine spune asta? întreabă Jaxon când liftul ajunge în hol.

Ușile se deschid. Pășim pe pardoseala de marmură și ne îndreptăm spre intrarea grandioasă din sticlă. Stan, portarul, se află încă la postul lui și ne ține ușa deschisă.

— Eu, răspund sec, ieșind în lumina puternică a după-amiezii.

— Să vă distrați, strigă Stan din locul lui de lângă ușă.

— Așa vom face! Beatrix flutură o mână peste umăr.

Traversăm trotuarul și ne înghesuim în sedanul meu elegant. Beatrix ocupă locul pasagerului, iar Jaxon se strecoară în spate. Strâng volanul în mâini și trag aer adânc în piept, încercând să-mi liniștesc inima care aleargă nebunește.

Pornesc motorul mașinii, schimb bucuroasă viteza și pornesc în viteză pe șosea, fără să știu că un SUV negru ne urmărește în tăcere.