Cora s-a concentrat exclusiv pe felia generoasă de tort cu cremă dulce care stătea uniform pe farfuria ei de porțelan. A ridicat o furculiță de argint, a tăiat o bucată groasă de desert și a dus-o la gură. Glazura zaharisită s-a topit pe limba ei cu o perfecțiune absolută. Oferea o dulceață bogată, decadentă, care îi fusese refuzată timp de cincisprezece ani lungi. Când se afla la spitalul de psihiatrie, personalul medical nu o hrănise cu altceva decât cu o pastă nutritivă fără gust. Părinții ei încetaseră să o mai viziteze cu mult timp în urmă, ceea ce i-a determinat pe doctori să considere mesele adevărate o complicație inutilă. A pufnit în gând a zeflemea, savurând în schimb prăjitura.

Un scrâșnet slab de fier a atins atmosfera liniștită a sălii de mese. Venea de la șemineul acoperit de funingine, situat fix vizavi de intrare.

Cora a ignorat zgomotul suspect. A tăiat o altă bucată de tort și a mâncat-o cu nepăsare.

— Hei.

Singurul cuvânt a plutit dinspre deschizătura îngustă a șemineului. Vocea tremura, timidă și fragilă.

Cora și-a întors capul. Și-a ațintit privirea asupra unei fete înghesuite strâns în spațiul îngust de cărămidă. Străina avea trăsături exotice, deși erau abia vizibile sub straturile groase de funingine neagră. Pânze de păianjen încâlcite se țeseau prin părul ei haotic. Ochii ei emanau o teroare pură, nealterată.

— Ești o participantă din Valeria? a întrebat fata. Pronunția ei valeriană suna rigid și forțat.

Cora a dat din cap. A murmurat o scurtă aprobare cu gura plină de tort.

— Trebuie să te oprești din mâncat chiar acum. Proviziile de aici sunt o contaminare letală. Vei muri dacă mai înghiți o singură mușcătură.

Panica a făcut ca vocea fetei să urce cu o octavă. Și-a pus instantaneu mâna murdară la gură, cu ochii țâșnind spre ușa grea de lemn a sălii de mese. S-a încordat să asculte după ororile care cutreierau zona. Pași grei s-au izbit de podelele de lemn de la nivelul inferior al conacului. Bubuiturile răsunau nemilos în sus.

— Totul în acest tărâm este infectat. Scuipă. Fata a vorbit printre degete, cu privirea implorând.

Cora a ignorat avertismentul. A pus furculița jos și a întins mâna după un măr roșu, imaculat, dintr-un bol de fructe din argint de alături. A lustruit coaja de materialul halatului ei de spital. A luat o mușcătură masivă.

Un ronțăit ascuțit, satisfăcător, a umplut camera liniștită.

— Zeamă dulce. Textură crocantă, a declarat Cora.

A întins mâna, îndreptând mărul pe jumătate mâncat spre șemineul întunecat.

— Vrei o bucată? a întrebat Cora.

Fata s-a retras și mai mult în umbrele șemineului. S-a uitat la Cora de parcă fata blondă ar fi fost adevăratul monstru al conacului.

— Ți-ai pierdut mințile? Ascunde-te imediat. Sunt Maya Cole, o concurentă care reprezintă Vanguard Reach. Națiunea mea și a ta sunt aliate formal. Îți promit că spun adevărul. Înghesuie-te în dulapul acela de lemn înainte să sosească vânătorii.

Maya s-a luptat cu un val brusc de lacrimi iminente. Era evident că nu mai întâlnise niciodată un jucător care să aibă un asemenea nivel de detașare. Jocurile de supraviețuire cereau precauție extremă. Cora trata coșmarul ca pe o vacanță relaxată.

Cora a terminat de mestecat fructul. A înghițit, a mai luat o mușcătură relaxată și a înfruntat privirea frenetică a Mayei.

— Să te îndeși într-un dulap evident este echivalent cu a-ți împacheta cadavrul ca pe un cadou. Acele unități de depozitare nu oferă nicio protecție reală. Sunt primele locuri pe care ucigașii le vor distruge, a explicat Cora.

Maya a pierdut și ultima urmă de culoare. Un fior i-a pricinuit un tremurat al umerilor.

Un mârâit profund, zgomotos, a întrerupt tăcerea tensionată. Stomacul înfometat al Mayei o trădase. Sunetul a răsunat dureros în sala de mese somptuoasă. Cu o roșeață puternică urcând pe sub funingine, Maya și-a lăsat bărbia în piept. Și-a apăsat ambele mâini pe abdomenul dureros, umilită de propria ei biologie.

Cora a schițat un rânjet ironic. A luat un măr neatins din sortiment. A făcut o mișcare din încheietură, aruncând fructul pe podea. Mărul a sărit de două ori și s-a rostogolit oprindu-se lin la câțiva centimetri de grătarul șemineului.

— Ia-l. Mâncarea este perfect în regulă, a instruit-o Cora.

Maya a privit fix la coaja vibrantă a mărului. Gâtul i s-a mișcat. A înghițit aer uscat. Trecuseră cincisprezece ani de când un conflict nuclear îi redusese civilizația la cenușă. Mâncarea adevărată devenise un mit de neatins. Un singur pachet de rație cu pastă nutritivă gri echivala cu supraviețuirea. Aroma fructului proaspăt i-a asaltat simțurile, inundându-i gura cu salivă. Cu toate acestea, antrenamentul ei de supraviețuire înrădăcinat striga că tărâmul nu oferea altceva decât capcane răuvoitoare.

— Nu pot risca. Mută-te în acel dulap greu de mahon din colț. L-am inspectat mai devreme. Conține un compartiment ascuns pentru disimulare, a șoptit Maya, arătând cu un deget tremurător spre șifonierul masiv.

Cora a evaluat piesa grea de mobilier. A clătinat din cap.

— Un panou fals se bazează pe faptul că vânătorii au vederea slabă sau le lipsește forța distructivă. Vor spulbera întreaga structură. Mai mult, evaluează-ți locația actuală. Deschiderea acestui șemineu se aliniază direct cu intrarea. În momentul în care un Wraith pășește pe acea ușă și își rotește lama, vei fi despicată în două bucăți perfecte.

Maya și-a strâns mâinile pe urechi. Trupul ei tremura neputincios.

— Încetează să încerci să mă înspăimânți. Deja îmi e greu, a implorat Maya.

Cora a ridicat din umeri într-un gest delăsător. Și-a abandonat farfuria, s-a ridicat și s-a plimbat spre fereastra înaltă cu vitralii. A ciocănit în sticlă și a făcut un gest spre peretele exterior.

— Cornișa aceea de afară oferă șanse de supraviețuire mult superioare în comparație cu capcana ta mortală plină de funingine, a observat Cora.

Maya s-a aplecat în față, privind prin grătarul de fier pentru a observa fereastra. Se aflau la etajul doi. O cădere letală aștepta pe oricine aluneca. Cornișa de piatră care ieșea din zidăria exterioară măsura abia patru inci lățime. Nu oferea nicio prindere și nicio acoperire.

— Să te echilibrezi pe un pervaz atât de îngust e sinucigaș. Te vei prăbuși în curte. Maya a coborât vocea la o șoaptă aspră.

Cora a ales să nu argumenteze din cuvinte. Colțurile buzelor i s-au curbat în sus. O considera pe jucătoarea din Vanguard Reach cam înceată la minte, dar extrem de distractivă. Consumase suficient zahăr pentru a-și satisface poftele. Avea nevoie să-și dezmorțească membrele.

— Privește, a cerut Cora.

A întins mâna și a deschis încuietoarea grea de alamă de pe tocul ferestrei. A împins sticla în exterior. O rafală rece de vânt a pătruns în sala de mese, purtând parfumul slab de orhidee sălbatice din grădinile conacului. Cora s-a săltat pe pervaz cu grația lipsită de efort a unei feline. Și-a așezat picioarele goale pe proiecția de piatră de patru inci. Într-o mișcare fluidă, și-a scos corpul cu totul în afara camerei.

Maya a tras aer în piept cu putere. Și-a mușcat propria limbă pentru a prinde în capcană un țipăt.

Afară, Cora și-a lipit coloana vertebrală de zidăria aspră. Degetele picioarelor ei s-au agățat de marginea cea mai îngustă a pietrei. A întins mâna înapoi înăuntru și a tras fereastra, închizând-o parțial. Pentru orice observator aflat în sala de mese, fereastra părea goală. Căderea amețitoare se ivea sub picioarele ei, însă ritmul ei cardiac a rămas perfect constant.

Trei secunde mai târziu, Cora a deschis fereastra larg. A pășit peste pervaz și a aterizat ușor pe scândurile de lemn de pe podea.

— Vezi? E mai bine decât să te ascunzi într-un coș de fum. Vrei să ieși acolo și să împarți cornișa cu mine? Cora a scuturat un praf imaginar de pe halatul ei de spital și a privit-o fix pe fata din șemineu.

Maya a înghețat. A deschis gura pentru a protesta, dar o schimbare bruscă în expresia Corei a oprit-o.

Cora și-a ridicat mâna dreaptă. Și-a apăsat degetul arătător pe ureche. Un pârâit aspru de sunet static a bâzâit pe timpanul ei.

— Cora, aici este Centrul Strategic de Comandă a Jocului Valeria. Sunt Directorul Vera Kingsley. Confirmă imediat această transmisie.

Cora și-a înclinat capul, intrigată de tehnologie.

— Te aud tare și clar. Explică-mi cum îți proiectezi vocea direct în canalul meu auditiv, a cerut Cora.

Aflată la kilometri depărtare în centrul de comandă steril, Vera Kingsley se uita fix la monitorul principal. Nu avea deloc timp să satisfacă curiozitatea participantei cu privire la echipamentul fundamental de comunicații.

— Ascultă cu atenție. Entitățile au curățat parterul. Cele trei camere de jos sunt decimate. Zombii Wraiths care operează în curte, în salon și în grădina din spate converg spre scara principală. În exact trei minute, zece dintre ei vor sparge cordonul de trecere la etajul doi. Etajul trei și subsolul rămân neocupate. Un loc sigur ascuns există în colțul de sud-vest al camerei de jocuri de la parter. Un coridor exterior se întinde pe etajul doi. Trebuie să inițiezi o retragere imediată, a livrat Vera actualizarea tactică într-un ritm fulgerător. Zgomotul de fundal al tastaturilor a răzbit prin conexiune.

Cora a privit în jos către felia ei de tort pe jumătate mâncată. A scos un oftat greu.

— Îți resping ordinul de evacuare. Nu mi-am terminat gustarea, s-a plâns Cora.

— Cora, aceasta nu este o negociere. Urcă scările! Pentru propria ta supraviețuire și pentru conservarea Valeriei, trebuie să te miști acum, a replicat Vera cu iritare.

Cora nu s-a clintit. Pur și simplu și-a atins casca pe care o purta și a întrerupt transmisia unidirecțională fără ezitare. Zgomotul de bâzâit a dispărut, cufundând din nou camera în tăcerea ei limitată de pereți. Și-a mutat atenția înapoi la șemineu.

Maya stătea perfect nemișcată. Ochii ei priveau absent către cenușă. Buzele ei uscate s-au mișcat fără a produce vreun sunet. Comandamentul Vanguard Reach deschisese în mod clar un canal securizat cu propriul său jucător.

Au trecut câteva secunde. Maya a lăsat brațul să cadă. A alunecat în spate, umerii lăsându-i-se moale. Un val de disperare profundă i-a cutremurat chipul. Lacrimile pe care luptase să le suprime au izbucnit, în sfârșit, la suprafață. Apa sărată a lăsat în urmă două dâre curate, brăzdând printre straturile groase de funingine care îi acopereau obrajii.

— Comandamentul Vanguard m-a informat. Monștrii Wraiths urcă pe trepte. Au confirmat că doar trei participanți mai sunt încă în viață la parter, a șoptit Maya în gol, cu un ton goli de speranță.

Maya a șters o lacrimă, întinzând murdăria și mai mult pe față.

— Vanguard Reach mai deține doar un singur teritoriu suveran rămas. Dacă vânătorii mă prind, țara mea de orginine pierde ultima sa fâșie rămasă. Familia mea nu va avea un cămin la care să se întoarcă, a plâns Maya.

Vanguard Reach încheiase un tratat de imigrație cu Valeria, însă viața ca refugiat cu condiţia de a te baza pe caritatea unui stindard din afară nu este mereu cel mai sigur drum. O porție zilnică din ceva hrană de calitate ar fi contat prea puțin în fața despărțirii permanente de noroiul sfânt prelingut din plaiurile strămoșești.

Cora a scurtat distanța dintre ele. S-a ghemuit chiar în fața grătarului din fier, coborând la nivelul ochilor fetei îmbăiate în lacrimi.

— Ascultă la mine! Ai la dispoziție mai puțin de două minute până când ucigașii aceia în haine de camuflaj roșii vor pătrunde pe acest hol. Stai în fața unei alegeri. Poți să adăstești culcată printre acest cărbune încleștat de așteptare, oferindu-le victoria celor ce îți cer distrugerea neamului tău. Sau poți să te târăști de acolo, să pășești pe pervaz alături de mine și să tragi niște oxigen proaspăt în plămâni, a impus Cora cruntul ultimatum fără a simți măcar un strop de milă.

Maya și-a ridicat bărbia. Inima i se lovea aprig și ritmic împotriva propriilor coaste. Logic, cuvintele pe care tocmai le auzise aveau sens, dar într-un mod groaznic. Până la acest capăt de călătorie, nu avea vreun indiciu dacă șemineul, ca loc de refugiu, putea promite într-adevăr rețeta salvării desăvârșite. Această parte de ascunzătoare încapsulase, din perspectiva probabilităților, doar ultimul și cel mai protejat nivel unde ar fi putut ajunge sub un anumit ritm de timp. Concurenții, totuși, mai recurguseră la utilitatea unei vetre pline de suveniruri carbonizate. Evident, și cei de atunci, pieriseră cumplit. Nimeni, din rândul concurenților de la jocurile trecute, nu își forțase norocul spre stăpânirea coordonării fizice doar pentru a supraviețui fixat pe o buză la fațada clădirilor de concurs.

Un freamăt intens s-a propagat către partea superioară a construcției de bârne fixate-n podele de lemn. Loviturile și pașii turbați descrise de mărșăluirea friptă și sălbatică imprimată de cizmele trupelor Wraith scuturaseră irevocabil pulberea lăsată latentă printre planșee de scândură ce desparteau nivelurile impunătoarei case.

Maya a scrâșnit din măselele încordate la stânga și dreapta osaturii maxilarelor. Impulsul organic concentrat pe decizia orientată spe salvgardare s-a propulsat din fața rațiunii anihilante a groazei. Cu greu s-a ridicat trăgându-și din unghiul de strivire al hornului strâmt ambalat de noxe prelucrate. Reușea, abia descusută din amorțeală de pe glezne tremurânde, cu alura zdrobită lăsată fix în genunchi, fiind un spectru oropsit extras doar dintr-o trecătoare desprinsă luntra minelor abandonate din regatul huillei negre.

— Preia conducerea. Te voi urma, a rostit cu înverșunare Maya.

Cora și-a deviat atenția brusc sub talpa parchetului de lemn ce constituiau baza susținerii nivelului. Devenită familiarizată, contura mintea la viziunea unui peisaj complet. Cei opt de rang Wraith plecați fix pentru a patrula aleile din spatele gardului de vegetație acum erau adunați trupășit fix la pachet cu personalul din interioare ce servea de strajă. Pasul lor suna unitar curgând rapid catre coridoare, avansând vertiginos cu scările de-a latul.

— Mișcă mai repede. Sunt deja aici, a aruncat direct o salvă de atenționare Cora.

Aceasta a cotit la sfoară rapid parcurgând spațiul imediat catre sticlă și plumb. Călcând a făcut tocul scândura cu rama ferestrelor, desprinzând larg cercevaua ce deschidea în unghi perfect deschis cale-n afara interioarelor. Mișcarea coregrafiată în decizii păstra aliniamente de grație metrica netulburată, clar și eminamente detașată oricaror urme de sovăieli.

Tot trunchiul din pielea, mușchi și os, fosta lăsată neted lipita de carămida zidirii cu fiecare falangă degetelor desprinse apucând viguros piatra fasonată la margine la doar de 4 inci diametru vizual deasupra unui ciment exterior.

Maya s-a împleticit făcând un pas stângace venind cu piept în unghi drept spre deschizătură. O avalanșă subită de amețeală se cuibărise rapid acaparând senzorii ochiari pentru a descâlcii un mic hău situat abia sub prăpastie prin evadare din cadru. O privire se lăsa pradă în jos cercetând spațiul curții aflate în unghi mort pe la câțiva stânjeni și mai bine depărtare sub umbra zidăriilor vechi asortat cu bolborosit amarnic tranzitând propriu-i stomac. Își culese și adunase târâș tremurul ce-i scurgea energia, purtându-şi cu mâinile glezne slăbite cu un mișcat forțat și-a descărcat tot aerul din plămâni prin înălțarea piciorului fix pe tocul cel lat în cadru în pervaz. Dând restul prin ridicarea corpului a refuzat instinctul siguranței false conferit interior de spațiul camerei din fața vetrei părăsite.

S-a imprimat mimând la exactitate tiparul atitudinii rigide impus de Cora. Căutând să se apase îndoit punându-și o mică curbatură spatarului de pe spinare s-a mulat adânc cu partea exterioară de piatră grosieră și abraziv șmirgelată pe suprafețele de sprijin și zidirii fațadei clădirii. Încleștând până la refuz buricul și falanxurile cu prindere precisă trecând chiar la fel din presiune mușchii labei picioarelor exact cu forjare conturată peste pietriș ridicat din mortar la îmbinare la fiecare prisme făcute cu bloc de stâncă ce forma mica brâul. Dădu tot din apucat fix la frecare lipita de zidirii cum pielea aspră trebuia să-ți pună sub paza ultima centură sau ancoră lăsată garanție contra gravitației să adauge mai presus șansele trecerii în viața sub forma presiunii. Întindea neantul cu poftă flămândă, să smulgă ireverențios prin saltul gravitației subite catre o cădere sigură cu traiectorie impusată irevocabil către curte.

— Oferă-mi mâna fix acum. strigase scurt din ordin Cora.

Dând brațul drept, se lasa extins la un nivel prin spațiu extrem peste aerul cu loc suficient printre unghi perlat la buza zidurilor lăsate liber de piatră fasonată, oferind Corei. Captura s-a realizat ireproșabil ocolind fix prin falange prin încolăcirea sigura peste o încheietura mână mică șubredă ce poseda firavă dar extrem tremurand Maya.

A răspuns prin forță o reacție, strangulației de forță. Sub presiune s-a revărsat tot nivel de efort mai dispunea cu tot din braț de epuizata Maya. Prinderea rece emanată, a izbit-o sub soc palpând epidermic rece, a palma neclintită cu un iz lăsat surprinzător prin îngheț, însă din fericire de la aceasta prindere poseda direct fix cu greutate un echilibru solidificat un munte din granit greu. Era la pachet salvare sub un sistem din balast ca siguranță, la care Maya ar dispus complet spulberând efectiv sentimentul morbid amețitor pe moment aducător a unui vertij paralizant.

Extrăgând o flexibilitate cu mână libera, ce prelua marginile cadrului plin cu bucății sticlă fasonata panouri în cadranul geamuri a o reîntoarce din tragere lent în dinăuntru fix ce se cere închis prin tras exact până a restabili linia dreaptă unghi în drept a sticlei lăsată perfectă la ferestre prin obturarea fix o capcană ascunsă care a oferit evadarea la fix ascendența lor.

Un mic sunet metalic discret lansase un mic zgomot ce clicăia prin limbajul piedicii blocate trecând printr-un clinchet fin izbit de geam. Răsunet fin abia audiat ce tocmai pierdut printre tot clocot agitat și plin de haos al infernului. Pas cu trăsnet cizmar ce pisa zbuciumat scânduri pline de ecouri ce prindeau din forța trepidanta vitezometrice venite brusc de la armate pline de luptători ce veneau din coridoare de la nivelurile secunde. De-a dreptul echipa specială invadatoare s-a proptit chiar sus de etaj la unghi egal.

Usa masivă din stejarul puternic al unei impunătoare și somptuoase mese pentru cine largi din living din sala principală a sărita un șrapnel din aschii dezvăluind explozia crunt forțată dintr-o bubuitura din unghiul perfect devastatoarei unghi dat doar sub nivelului unui trăsnete imens și necontrolat, complet ireversibil și agresiv.