"M-am trezit într-un spital", îi spun încet. "Nu genul pe care-l aveam pe-acolo. Ăsta era adevărat. Pereți albi. Lumini puternice. Aparate peste tot. Le auzeam înainte măcar să pot deschide ochii."

Evie e cuibărită la pieptul meu, nemișcată și tăcută, cu degetele odihnindu-i-se pe coastele mele. Continui.

"Corpul meu... era varză. Mă durea atât de rău încât nu mă puteam mișca. Nu puteam vorbi. Doa