Sângele cald, cu miros metalic, alunecă printre degetele mele frenetice. Se adună în palmele mele, picurând pe bărbie, stropind în picături roșii și grele iarba umedă și tunsă, în timp ce mă târăsc disperată înapoi. Locația imaculată a nunții se transformă într-un coșmar viu. Oaspeții eleganți, frumos îmbrăcați, care stau în fața mea, nu mai par umani. Zâmbetele lor politicoase, sofisticate, se dizolvă. În locul lor, pune stăpânire o foame feroce, de prădător. Fixează dâra purpurie de pe fața mea ca o haită de lupi înfometați. O bandă strânsă de panică îmi zdrobește pieptul. Nu pot trage aer în plămâni.

Katarina iese din masa de trupuri. Calele zdrobite zăresc uitate în spatele ei. Înaintează spre mine cu o grație lentă, ca de transă, tocurile ei scufundându-se în gazon. Privirea i se fixează pe sângele care îmi acoperă mâinile cu o concentrare terifiantă, neclintită. Nu mai arată ca o domnișoară de onoare părăsită; arată ca un animal înfometat care tocmai și-a găsit următoarea masă.

"Dă-te înapoi, Katarina," ordonă Darius. Pășește în mijlocul acțiunii, umerii săi lați tăind o linie dură, impenetrabilă între mine și mulțimea care înaintează. Pieptul i se ridică cu o tensiune bruscă. Vocea sa răsună cu o nuanță de autoritate de fier, eliminând orice urmă de atitudine jucăușă și fermecătoare pe care o purta cu doar câteva clipe în urmă. Este vocea unui comandant care se pregătește de război.

Katarina îl ignoră. Foamea ei copleșește orice fărâmă de rațiune care i-a mai rămas.

În jurul nostru, mulțimea scoate un sâsâit colectiv. Sunetul înfiorător, inuman, îmi ridică părul de pe brațe. Se răsfiră, înconjurându-mă, precauți și deliberați, asigurându-se că prada lor încolțită nu poate scăpa.

"Controlați-vă naibii, cu toții!" strigă Darius. Aruncă scurt comenzi tăioase, guturale, într-o limbă străină. Silabele aspre taie aerul nopții, dar cad în urechi surde. Mulțimea continuă să se târască înainte, atrasă de mirosul sângelui meu.

Ochii mei panicați zboară prin ceața amenințărilor ce înaintează. Lângă marginea gazonului, o pată de normalitate rupe scena bizară. Mătușa Brenda și Unchiul Gary stau acolo, privind haosul cum se desfășoară cu o confuzie umană cruntă.

"Oh, Gemma!" strigă Mătușa Brenda. O îngrijorare maternă autentică i se așterne pe față. "Îți curge sânge din nas!"

Încearcă să-și facă loc prin mulțimea de oaspeți bine îmbrăcați. Mulțimea își strânge rândurile în clipa în care ea se mișcă. Formează un zid impenetrabil de smochinguri și rochii de mătase, zădărnicindu-i progresul.

"Ce dracu'? De ce nu o ajută nimeni? Lăsați-mă să trec!" țipă Mătușa Brenda, împingând în umerii lați ai oaspeților de neclintit.

Unchiul Gary dă din cap, trăgând-o înapoi de braț. "Europenii, mereu atât de fermecători," murmură el cu un sarcasm greu, derutat de manierele lor ciudate.

Mătușa Brenda îl ignoră, vocea ei crescând în intensitate pe măsură ce panica se instalează. Începe să o strige pe mama mea, rotindu-și capul pentru a scana perimetrul. "Evelyn? Unde este, Gary?"

Mama. Unde e? Scanez marea de fețe invadatoare. O caut pe mama, pe Lucius, pe formidabila Lenora. Nu sunt nicăieri de găsit. Sunt prinsă într-o mare de monștri, singură, cu excepția lui Darius.

El se dă înapoi, poziționându-și corpul lat direct în fața mea pentru a mă scuturi de hoardă. "Acesta este ultimul vostru avertisment, dați-vă înapoi," mârâie Darius. O promisiune letală vibrează în vocea sa profundă.

"Au trecut secole de când nu am mai mirosit ceva atât de dulce," murmură Katarina. Tonul ei șoptit, intoxicat, îmi trimite gheață direct în vene. Zâmbește. Sub luminițele romantice, caninii ei sclipesc. Sunt alungiți și nefiresc de ascuțiți. "Atât de special. Atât de rar. O să iau doar un pic, promit..."

Un bărbat înalt și impunător, într-un costum elegant, croit pe măsură, se apropie chiar în spatele ei. Ochii îi sunt larg deschiși, febrili cu o sete de sânge dezechilibrată. "Darius, vechi prieten, trebuie să fii rezonabil," pledează bărbatul cu un ton fin, cult. "Nu este tocmai politicos să servești o delicatesă atât de excepțională în fața invitaților tăi, iar apoi să te aștepți ca noi să nu ne înfruptăm. Nu o vom seca, doar câteva picături..."

Un murmur întunecat, înfometat, de aprobare, trece prin mulțimea din jur. Mai fac încă un pas sincronizat, mai aproape.

"Înapoi!" sâsâie Darius. Își consolidează poziția pentru o luptă fizică, mușchii săi încordându-se puternic.

Buzele Katarinei se despart larg. Se aruncă înainte. Străbate distanța cu o viteză imposibilă, supranaturală. Atacul ei brusc acționează ca un catalizator. Restul hoardei hulpave se năpustește înainte, un val uriaș de dinți dezgoliți și mâini lacome apropiindu-se de mine.

Îmi strâng ochii tare, pregătindu-mă pentru sfâșierea cărnii.

Înainte ca niște gheare sau dinți să mă poată atinge, brațe puternice, de neclintit, îmi înfășoară corpul. O smucitură care îmi taie respirația îmi îndreaptă coloana. Sunt trasă în sus, smulsă dintre monștrii invadatori cu o forță care îmi zdruncină oasele. Scenariul impecabil al nunții se rotește într-o neclaritate amețitoare și haotică de culori. Pământul solid dispare de sub picioarele mele. O rafală masivă de vânt înghețat îmi fură țipătul direct din gât.

Îmi las capul pe spate, gâfâind după aer. Cerul nopții se învârte. Constelațiile strălucitoare se estompează în dungi de lumină direct deasupra mea. Mâinile mele se întind instinctiv, agățându-se de materialul scump al unui sacou negru. Sub material, un piept lat, musculos, tare ca piatra, oferă singura ancoră în această nebunie rotitoare.

Presiunea din urechile mele crește pe măsură ce urcăm tot mai sus în atmosferă. Riscând o privire terifiată în jos, respirația mi se blochează dureros. Locul somptuos al petrecerii se estompează într-o întindere minusculă și sclipitoare de lumini aurii. Domeniul se retrage mult sub noi, micșorându-se în peisajul întunecat, de miniatură.

Nu. Nu se poate întâmpla așa ceva.

Zburăm. Noi zburăm.

Nu, nu, nu! Asta este imposibil. Oamenii nu zboară. Gravitația nu se oprește pur și simplu. Bărbații nu sar în stratosferă ținând femei în toată firea. Și totuși, vântul înghețat care îmi biciuiește părul și temperatura care se prăbușește spun o cu totul altă poveste.

Mintea mea logică se fracturează sub greutatea pură a acestei realități imposibile. Teroarea și altitudinea se prăbușesc peste mine, copleșindu-mi sistemul fragil. Stomacul mi se strânge, lăsându-mi inima să-mi bată în urechi. Simțurile încep să mi se estompeze. Melodia ritmică, puternică a vântului năvalnic și mirosul ascuțit, înghețat al aerului nopții se amestecă într-un cântec de leagăn ciudat, hipnotic.

Viziunea mi se întunecă constant pe margini. Întunericul pune stăpânire, agresiv și greu. Conștiența îmi scapă, alunecându-mi din strânsoare ca boabele fine de nisip printr-o clepsidră. Frigul mușcător al aerului nopții, vuietul asurzitor al vântului și îmbrățișarea sigură, de neclintit, a acelor brațe protectoare sunt absolut ultimele lucruri pe care le simt înainte de a sucomba grelei, primitoarei bezne.