Suprafața mării și-a rupt legănatul ritmic, liniștit. Zumzetul straniu, care tocmai îi deschisese brusc ochii Rheei, nu a dispărut în zgomotul ambiental al vântului oceanic. Din contră, sunetul s-a transformat într-o forță tangibilă, fizică. O vibrație grea a urcat direct din apa rece și întunecată, s-a transferat prin butoaiele de plastic goale ale plutei sale și a intrat în scândurile de lemn de sub coloana ei vertebrală. S-a ridicat din scaunul pliant de pânză, cu respirația tăindu-i-se în gât, în timp ce încerca să găsească sursa sunetului.

În lumina estompată, spectrală a lunii, oceanul s-a despărțit.

O umbră de mărimea unei nave de război moderne a alunecat pe sub pluta ei fragilă de patru metri pătrați. Se mișca fără un singur strop de apă zburat, un leviatan tăcut ce plutea chiar sub suprafața apei negre. Scara imensă a creaturii sfida orice logică. Era atât de lată încât marginile umbrei sale dispăreau la periferia tulbure a luminii lunii. Valul uriaș pe care l-a stârnit s-a rostogolit pe sub puntea ei improvizată, lovind platforma de două ori. Impactul a fost suficient de dur încât să-i clănțăne dinții și să amenințe a-i rupe legăturile ce-i țineau scândurile podelei laolaltă.

O presiune grea, invizibilă, s-a furișat în aerul rece din toate direcțiile. Rhea a simțit cum plămânii i se blochează. Avea senzația că atmosfera se îngroșase, apăsându-i pe umeri. Genunchii i s-au înmuiat și aproape s-a prăbușit peste marginea lemnului. Din adâncuri a venit un strigăt lung, grav — o notă de bas care vibra atât de profund încât părea să se ridice din însăși coloana vertebrală a oceanului.

*O balenă*, s-a gândit ea, cu inima bătându-i sălbatic în piept.

Dar gândul a murit în momentul în care sunetul i s-a înregistrat pe deplin în creier. Oamenii nu ar fi trebuit să audă cântecul unei balene într-un asemenea hal, nu atât de brutal și nu de atât de aproape. Amprenta acustică părea profund greșită. Avea o densitate mecanică ciudată, o rezonanță metalică, abrazivă, ce nu aparținea sângelui și cărnii organice. Suna ca un motor ce răsuna printr-un abis nesfârșit.

Pusă lângă acea masă copleșitoare și nefirească, mica ei platformă de lemn nu era nimic mai mult decât o frunză moartă picată într-un iaz întunecat, prea fragilă și cu totul nedemnă de o a doua privire. Umbra monstruoasă a ascuns adâncurile, transformându-se într-o insulă mișcătoare de spaimă pură. A strâns marginile de metal ale scaunului ei pliant, cu degetele albindu-i-se. Nici n-a mai îndrăznit să respire. Era paralizată. Zgomotul propriei bătăi a inimii îi suna asurzitor în urechi, o bătaie frenetică de tobe ce concura împotriva vuietului de tonalitate joasă ce vibra prin ocean. Dacă acea creatură s-ar fi hotărât să spargă valurile sau măcar să dea scurt din coada-i uriașă, pluta ei avea să se transforme într-o mie de așchii inutile.

Secundele s-au întins în minute chinuitoare. Leviatanul a zăbovit un timp sub suprafața apei, o pată întunecată pe fundalul argintiu al lunii. Fie a fost respins de bariera protectoare invizibilă a sistemului pentru începători, fie doar a considerat că acea mică mușcătură din lemn nu merită efortul, dar până la urmă s-a îndepărtat. S-a scufundat la loc în adâncurile negre, luând cu sine presiunea copleșitoare, și s-a mișcat de parcă avea tot timpul din lume la dispoziție.

Rămasă singură pe lemnul legănat, Rhea și-a tras pumnalul. Mânerul metalic îi oferea un firicel infim de siguranță, dar mâinile ei tot tremurau. Acum înțelegea de ce restul jucătorilor de pe chatul global se agitau să găsească orice ar produce lumină. În beznă totală, frica nu doar cădea; ci se multiplica. Un fior profund i-a zguduit corpul. Orice stropire a apei, orice schimbare a vântului îi făceau mușchii să se încleșteze. S-a ghemuit la loc în scaunul ei pliant, înfășurându-și strâns hainele de schimb pe picioare împotriva răcelii pătrunzătoare a mării. A îndurat restul nopții de îngheț strângând pumnalul bine în mână, uitându-se pironită în apa neagră, fără să mai poată închide ochii.

Zorile s-au ivit în cele din urmă. Soarele s-a smuls deasupra orizontului plat, străpungând bezna rămasă și trăgând-o pe Rhea din acea transă obosită, de om treaz.

A clipit în lumina orbească. Lumina dimineții dezvăluia o suprafață a apei ce părea o bucată de sticlă bătută, atât de plată și liniștită, încât groaza pură a nopții din urmă i se părea doar o halucinație. Marea stătea plată și lipsită de vânt, sub moneda de lumină uimitoare și radiantă a soarelui. Însă, avea încredere în propriile instincte, și își credea ochii. Apa ce înconjura pluta ei avea o nuanță albastru-închis, o culoare profundă ce trăda prezența unui abis înghețat, nemăsurat sub acea fațadă liniștită. Acel colorit însemna un abis, acel tip de prăpastie ce te făcea să ai fiori reci.

Și-a obligat membrele înțepenite să se miște, trecând peste durerea din umeri. Și-a deschis interfața și și-a scos rațiile pentru dimineață. Mic dejunul era o afacere simplă: o porție de pâine cu grâu, niște unt întins, o mână de afine și sashimi-ul rămas pe care îl pregătise ieri după-amiază.

Odată cu întinderea proviziilor în poala ei, a dat de o descoperire surprinzătoare.

Afinele erau plinuțe și intacte. Sashimi-ul avea un luciu de proaspăt și fraged. A apăsat degetul pe pâine; a fost moale, deținând exact aceeași textură de parcă abia pusese mâna pe ea.

Rhea se uită lung la mâna ei. Inelul Morților Vii stătea tăcut pe deget, cu metalul negru recișor la atingere pe pielea sa. Înțelesese trucul acum. Inelul legendar oprea timpul la nivelul bazei sale spațiale. Mâncarea luată din lăuntrul său ieșea la fel de imaculată precum a intrat, prevenind perisarea și stricarea sa. Acesta era un avantaj uriaș ce schimba complet situația în joc. Cutia banală de depozitare boltită pe pluta ei se supunea la legile deteriorării biologice, prin urmare, tot ceea ce era perisabil lăsat acolo urma, eventual, să se strice la razele toride ale soarelui. Era norocoasă că pusese doar două bucăți insignifiante de pește resturi, inutile, în cufărul de lemn. Proviziile scumpe care o țineau în viață stăteau exact pe corpul ei.

Și-a devorat masa în tăcere, iar mintea a sărit imediat la rezolvarea următoarei mari provocări. După teroarea neputincioasă la care fusese supusă noaptea trecută cu întâlnirea leviatanului, pluta ei fragilă părea cu certitudine să devină o ladă mortuară ambulantă. Avea nevoie disperată de-o îmbunătățire. Odată ce perioada de protecție pentru nubi expira, dacă acea umbră mecanică era de acord să se reîntoarcă, o plută cu o durabilitate atât de precară ca a ei era doar un apel să sară direct în apă să-și scurteze din zbatere.

Și-a materializat undița Caracatiță Norocoasă din inel. Deținea din sine o îmbunătățire prin care îi asigura de fiecare dată un pește prins la trageri. Astfel era imposibil ca ea să iasă de la pescuit degeaba. Pescarii nu se întorc niciodată cu mâna goală. Restul jucătorilor stăteau triști plângându-se de rate penibile de captură la mușcăturile peștilor, însă ea se putea încrede pur și simplu în acest mecanism pentru a colecta materiale. Avea mari speranțe la a trage din apă un rac sau o perlă, pentru a le tranzacționa cu prețul unuielte pentru progres, așa că și-a aruncat firul în apa sticloasă ca o oglindă și a așteptat.

În timp ce aștepta ca acel plutitor de culori alb cu roșu ce stătea la suprafață să ciupească puțin firul, a deschis cu o atingere pe geam chatul public. Chiar dacă era de dimineață, panoul afișa mesaje cu atâta repezeală de le estompa claritatea.

O cerere din partea tuturor cu un premiu afișat a apărut la nivel de server, dând peste cap trăncăneala cursivă. Mesajul a ajuns pus sub siguranța și-n top din publicare și curgea a durere crudă și răzbunătoare:

*[Mi-a piratat barca surorii mele și mi-a ucis-o. Îl doborâți la nivel, și vă ofer pe durata a 5 zile cuvântul de a plăti rații de apă potabilă și mâncare plus cobalt pe un minereu! Pe el îl cheamă Viper Shadows. Omorâți-l!]*

Chatul era invadat cu un șuvoi de neînțelegeri și neîncrederi:

*[Pici în cap cu mine de glumă proastă pe cap, nu-i așa? Protecția ne era validată dreptul jocului până mâine. Cum ajunge la noi jaf pe mare?]*

*[Cât pe bune de clar. M-am ciocnit din plin de-un ciudățel, azi-dimineață, și a sărit repede în joc o barieră invizibilă din momentul ăla. Nimeni nu te atacă pe navă deloc.]*

Unul cu funcții veteran la jocurile video s-a abătut puțin cu a răspunde, cu care le-a spulberat neînțelegerea scurt, scoțând cu groază brutalitatea jocului de mecanici:

*[Are clasa Pirat. Nu este îngrădit deloc de sistemele penalizate de către joc. Asta-i ca și cum pirat-ul ar putea să-ți strice meciul, da? Din asta un aviz am. Vedeți unu, feriți din cale și omoară tu să nu ucizi.]*

Când a citit rândurile acestea, s-a simțit străbătută rece cu totul pe la stomac de fior înțepenit. *Deci oare mai sunt alți jucători pe aici ce l-au nimerit pe Pirat?,* s-a gândit ea.

Chat-ul fusese descătușat mai mult în jos ca pe-o avalanșă vicioasă în urlete cu blesteme pe buze și o jurată pretenție a dispariției. Jucătorii jurau să le iasă-n cale oricine îi spunea pe numele blestemat la fel. Panica iscată de mediul în care au aterizat pe supraviețuire și-a pus colimatorul spre oile negre ale pieirii cu care se-ndreptau fără vină. Simpla părere c-un jucător s-a desprins cu scutirile invizibile ale plasei de siguranță, a produs ecouri infuzate de amenințare în toată rețeaua server-ului public.

Ea s-a menținut stăpână impasibilă la mină, fără să spună nimic, însă mintea o luă rapid la galop. Acum realiză că și ea însăși era tot una la bază, ca Pirat Fantomă, oricât i se puneau în spinare alte abilități ce dădeau legende ale magiei ce îi opreau respirația mortuară. Totul se trăgea din același concept de bază la felul jocului, și cu siguranță n-o putea ierta prea simplu de linșarea generală declanșată din clipa aceea. Ceilalți cuprinși la panică cu greu s-ar fi pus să stea la o lămurire cum un pirat s-a distins din clasa legendare sau nu. Cuvântul ei magic spusese fix destul. Și ca din zbor, dacă se arăta public piratul cu fața curată, va atrage linșajul asupra pe baza acuzării. Că are, sau mai puțină pradă pe ei.

Până nu atingea stadiul pe mușchi solidificați care puteau impune la toți să treacă ca un tanc neșlefuit la o ofensivă masivă pe care o dezlănțuiau atâția indivizi, atunci și numai până va reține calitatea pe ascuns cu secretul. Nu-și bătea capul cu frica să-i dezlege și pe toți cu argumentări din provizii ascunse. A dat interfața cu închidere scurtă, oprind tirul blestemat din valuri cu jignirile verbale și-n tăcere și ignorare.

Brusc un trăgaci a îndreptat capătul tragerii de băț la suprafața liniștită direct sub val. Mulineta a început cu rapiditatea roților să toarcă sub click la ea.

Când a simțit zbaterea pe apă, a adus capătul pe sfoară sus, trăgând prada afară pe apă curată.

O stea de mare cu o nuanță toxică luminoasă s-a trântit drept de puntea plutei din zbor. Avea un aer înverzit strălucitor.

Rhea a plescăit la zbaterea culorii toxice cu aer dezamăgit din dinți. Și tocmai e culoare fix greșită pentru Mâna de Fier care își pusese cererile stricte sub aere la capătul esteticii la tranzacție cu roz luminescent pe loc, pe lampa aia de nopți. L-a lăsat fără o undă cu dezlegarea de agățătoarea scurtă a undiței și cu îndoirea din loc a băgat vietatea pe o pauză nemișcată de inel ascuns în buzunarul tăcut.

A zvârlit sfoara din nou pe o lovitură scurtă, dându-se sus și căutând atent prin marginile vederii departe la suprafața curată ca pe mare.

Respirația i s-a oprit pentru o fracțiune pe gât.

Întins departe cu mult la infinit o siluetă tăioasă de picătură cu petec mărunt neagră se ivise brusc spărgând valul continuu vizual din linia marină.

A apucat monoclu pentru lentile strângând la ochii săi pentru o claritate adăugată ce sărea scurt. Îl trecu puțin de focar și conturul lăsat scurs printre apă, până-n adâncurile umbrei, a zăbovit ascuțit la contur ca fix. Iată ce era, din punct în punct cu linii cu rupturi adânci aspre ieșea pământ pe linia deschisă. Rândurile acaparau pantă și aveau de pus pete de nisip tivit printre o curgere neagră care ducea către suprafețe curat verzi cu vegetații pline la margini prin întretăieri adăugate din adâncuri ce curg din țărm.

„O insulă”, șopti ea, dintr-un aer scurt pe respirat. „Nu-mi vine să cred.”

Adrenalină în doze de entuziasm se revărsase direct din inima ce pulsa cu ecou rapid pe corp. Acesta-i primatul loc cu petec ferm stabil ce la care ajunsese abia când a văzut-o, nici bine lansată de pe scursul joc de început și abia un orizont la margini libere apărute să țină de curenții de-atunci neșlefuiți. A coborât sticla jos direct spre ea cu suspin, căutând puțin prin mintea cu rațiuni de viteză din bătăi cu stăpânirea scurtă să trezească rațiunea în ritmuri. Dar un zâmbet era pe tăcute greu pe răbdare, lăsat-a pe ea cu dorință nerăbdătoare scurt pe punte, să stea la barcă curat la zări.

De jumate de oră lăsată curentul să poarte până la o palmă plină a scos pe scândură cam până în aproape nouăsprezece pași ce mai stăteau abia cu un margini la margini ce așteptau spre ochi și pământ din capăt. Linia ei dreaptă ce purtase curent cu fix o jumate-de-o-oră s-a pus pe cap cu tot un șezut al marginii țărmului cu pământul nisip în țărm plin cu desiș verde chiar sub drum.

I-a ajuns aici fix și ora de bătut.

Rhea apucase plasa din truse cu totul o dată cu legătura. Făcuse sigiliu în corpul pe mijloc fixat nod la o dată sigură ca test să nu cedeze nicicum. Cu tot trăsnet la capăt a clipat clema a strâns prin nod cu legătură, o prinse scurt solid prin cutie legată pe ea tot restul pe corp pe punte bătut să țină scurt din greu plin la încercare ca test, tras la perete ca stâncă tare.

A luat-o ca-n zbor direct printre tăietura pe apă. Săritura adusese fior scurt în rece pe ea piele sub brațe pe ea valurile despicate bătut ca scurt sub aer cu gură căscată lovindu-se cu picioarele în tăcere din apa curată să străbată distanța sub zbor cu apă lovită fix, ajutându-se din curent. Să treci din scurt curaj să faci trageri aspre de un ponton lățos s-a simțit parcă mult mai domol ce trecea cu puțin ca aer printre el plutele trecute din corp cu tot efortu. Brațele băteau ca din flăcări cu arsura musculaturii pline ce au rămas în efort împingându-se să bată pe trunchi în plin să tragi în luptă fixă de capete să străpungi un uscat pe deasupra lui scurt, din curentul pe ea prins.

A dat o lovitură fermă la scurt să rupă tracțiunea presată prin lupta ei pe spate de mare. A făcut-o cu mult pe picioare ajuns din adâncuri ce atinsese clar fund nisip. Până s-o mai bată apa ca din fund pe plajă în val a luat o sfoară de cap târât ca-n spate dus să dea de ancorare-n târât să țină sub zeci de palme lățite a ei de lemn ce curgea pe ea val, fără-n vreun rest ce prinde mare și stinge direct cu plajă fierbinte la nisip tras la soare din uscat lăsând să se sprijine din cap la fund și fără sfoară s-o arunce cu el apă prins.

O clipă scurt s-a simțit prin picioarele din fața cu degete din ea cald atinse la cer lăsat ca sclipitor în vizual din el un panou apărut să cadă de sus la margini:

*[Ai descoperit o insulă nerevendicată. Explorează insula. Găsește Inima Insulei pentru a o revendica ca fiind teritoriul tău.]*

*[Limita de debarcare: 48 de ore. Dacă rămâi peste termen, vei fi îndepărtat de pe insulă.]*

A doua parte a mesajului i-a spulberat complet speranța de la insulă pe care dorea ea-n curând s-o dețină o bază din cer ascuns cu ferit loc în pace să se adăpostească o vreme lungă fără pericole pe uscat fără plajă ca de tot. O limită cu un ceas la 48 făcea plin de logică. O parte că oricum la el tot timpul era joc de supraviețuire per ansamblu. De ar fi să stai doar pur tabără doar pus permanent ferit tot pe capul țărmului atuncea nimenea din toți ar fi pus piciorul pe ocean nici de ar muri. Cu atât ce-i cert pe primatul pe prima parte de mesaj din insulă încă-i clocea tare din pas cu o speranță aprinsă sub foc în ea plin cap. *Găsește Inima Insulei pentru a o revendica.* Ca s-o rețină din un tot din întreg cu el pus ca stăpân lăsat la vis scurt. Acela i-a trezit ceva plin și ferm aprins de forță din gând pe scurt ca-n scântei în el.

Scoțând nod dublu închis care stătuse târâș la luptă se trecuse de trunchiul din trup din ea corp în talie la coardă grea a legat apoi în trunchi de fix de trunchiul la o grosime palmier legat în sfoară ca ancorat pluta și plaja nici să fie luat în derivă la cap de mare de a bate-n plin și tras în curent tot plecat niciunde lăsat pluta pierdut din mal.

S-a întors de pe punte ținând spate dus fix apă spre plin țărm ca în desiș în plin pășind înainte cu de la ea pe ochi feriți ca grijă cu ferit ce trecea-n minte să cadă sub grijă atenți să vază la cap clar plin printre drum ce tot trece fix și privește ca-n ochii de-a-gata cu gardă tot pus la primire clar sus tot atent ca tot pe veghe în alert. De-asupra era-n cer, și cald uleios trecând prin aburii greoi uzi ce ploua aer lățit miros sare prins ca frunza în zori cu de flori adus la cap sub simț cu totul o senzație izbit dintr-o singură adus ca-n lovitură la o masă scurt tot ce avea în plin izolat sub nimic cu ocean ferit doar cer de aer plin ca un orizont pus scurt ca cer cu apă tot mereu nimic.

Cu mult ferit micuță pare tot așa ea un milă ceva mic tot pe colț de pus ca lățime, dar ochi pe ochi surprinzător la plin pare la loc ferit des plin pe vegetație pe ea luxuriantă tot. Frunzele-n tot palme cu-n rând plin păzesc cu nucă țărm ca straja sus de soare bătut ce se umplu la fruct în creste coco plin de vârf pus ochi. Cu tot ce adânc dincolo, desiș cu junglă verde ce stătea stufos din marea arbust prin ierburi cu păduri. Printre la cap din ele frunză văzuse tot sclipind lumini bătute cald culori magice la cap auriu foc în lumini la crenguță ce la fruct se stă bătute ce stau agățate tot la fel plin lampioane pe-un smoc pădure ascuns pe crengi ca sclipit de neon cu verdele.

Le știa prea bine imediat văzut din prima. Cătină. A recunoscut din memorie vechimea la zile cum o avea pe-atunci ea la muncă cu suc și cu un shake sub mix pe-un bar de ea a scos tot din ochi plin în minte să stoarcă sub stomac sucuri plin tăria pe cald adus tot a da pace în gât pentru re-hidratare curat blând bătut pentru ochi o trudeală cu stomac obosit fără durere tot pe loc cu tot cei plin.

A adus un zâmbet plin curat cald. Însă-a frânat impuls curat brusc să culeagă chiar rapid acolo la un fruct cules pe ochi. N-o dea de pace și să scoată o la o parte pază curată ferit fără să spună sigur să iasă sigură la ea cu o junglă ascuns ca densitate ferit curată că n-are ea scop s-o piardă prin omoară ucis chiar și fix acolo rapid ascuns tot printre dinți pus.

A luat pas mic șoptit silențios prin iarbă curată din pași ușor cu-n pumnal adus ferm de mână la-n jos sub braț dus pus jos la picior cu ochi ascuns prin scurt umbre sub-un lat ferit cu priviri trecute scanare ascuns pășind ochi atent la de la o rădăcină gros pusă bătut la pași a ei în zori tot curat frunză lățită soare pete reflex prins-a cap la fel sclipind din frunză cu cap lamă argint la pași ochi atenție.

Din scurt s-a auzit ca din liniște fâșâit tăcut tot nefiresc apărut ca din frunză atins ureche din perie zgomot atins aer brusc.

Acel nu-i nici de vânt ce se-auzi un simplu zgomot curat curat pe-un frunziș.

Prin tufe un furiș sub el ascuns a rupt ceva din desiș aruncând curat-n la mic ceva trecând curat rapid cu scurt viteză dart tras sub la-n față picior gol cu țărm pe praf.

Ochii s-au coborât scurt cu de pe dinți-n-n reflex direct cu prădător instinct curat tras. A pivotat scurt picior să cadă curat centru gravită cu săritură pus în ea corp lansare cu aer picior nisip țărână pus pe pământ pe mână cu aruncare ferit din mână a ei rămas lăsat ca s-o scurt apucă lăsând curat prindere pe prada de jos ascuns. S-a închis cu viteză direct pe clește la mână lăsat cu la un lacăt sigiliu brusc.

A prins chiar ochi pe el capăt curat fix.

A simțit o dură-n-aspru o asprime țepos pielea din cap a mâinii-n palmă de mână bătut să spargă cu un simț. S-a oprit a mână și strâns cu ferit din forță degete bătut l-a adus rapid ridicat cu în cap cu aer sus la el ridicat în zvârcolire ochi lăsat sus o luptă-n-a-fi frământare pe el să piardă aer lăsat sub verde ascuns înainte-să fugă și cap sub o perie iar.