Kaelar nu a pierdut nicio clipă și s-a repezit înainte, având crima în priviri. Și de ce nu ar fi avut? Tocmai văzuse patru lupi jalnici făcându-i rău perechii sale! Nu îi putea lăsa în viață după ce i-au rănit Regina! Kaelar s-a aruncat asupra primei *javre* pe care i-au căzut ochii, dar înainte să o poată înșfăca, Valerius a fost iute și l-a oprit.

„Trebuie să te gândești bine înainte de a-i măcelări pe puii ăștia, Kaelar. Noi încercăm să unificăm regatele, nu să pornim un război... plus că *cineva* îți urmărește fiecare mișcare... nu vrei să o pui pe fugă de pe acum, nu-i așa?” i-a șoptit Valerius fratelui său, făcând un gest discret către femeia micuță care zăcea pe pământ. Când Kaelar și-a întors privirea spre ea, întreaga lui lume s-a oprit în loc.

~ ~ ~

Freya încerca doar să mai recupereze la învățat în momentul în care cei mai groaznici oameni pe care ajunsese să-i cunoască s-au apropiat de ea. Când și-a ridicat privirea spre cei patru, a fost întâmpinată cu o palmă peste față. Uluită preț de o secundă, Freya a rămas cu privirea pironită în pământ, în timp ce cei patru oaspeți nepoftiți au început să râdă. Le făcea plăcere să se lege de Freya pentru că era, în mod evident, slabă. Nu avea un lup, așa că nu se putea apăra; chiar dacă ar fi vrut să o facă, ar fi fost absolut inutil.

Pentru ei, ea era doar o irosire de spațiu și merita să fie tratată ca atare. În timp ce au început să o jignească, țipând lucruri absurde la ea și despre ea, au început totodată să o lovească cu pumnii și cu picioarele. În fiecare zi încearcă să-i facă viața din ce în ce mai mizerabilă, dar de zilele ei de naștere, încearcă să-i provoace cele mai mari suferințe, pentru că știu că este deja o zi plină de durere pentru ea. Credeau cu adevărat că merită fiecare fărâmă din acest tratament.

Chiar în clipa în care Corbin a dat colțul, a dat să alerge spre grup pentru a-i opri, dar, înainte să apuce să o facă, ușa principală s-a deschis brusc și au pășit înăuntru înșiși cei doi Regi. Corbin s-a retras rapid înapoi după colț și a rămas să privească de acolo.

Freya a căzut într-o transă în secunda în care ușile s-au deschis; a fost izbită de cel mai minunat miros din toate timpurile. Mirosea a lemn de santal și a prăjitură cu brânză și cireșe, desertul ei preferat! Rămăsese pur și simplu cu ochii ațintiți asupra bărbatului din fața ei. Era înalt, extrem de înalt, trebuia să ghicească că nu avea mai puțin de doi metri și zece centimetri. Avea părul negru și cei mai profunzi, cei mai întunecați ochi căprui. Cămașa părea o a doua piele pe el, lăsându-i la vedere absolut fiecare mușchi; era oare un abdomen cu șase, ba nu, cu opt pătrățele? Felul în care mușchii săi se întindeau și i se conturau la fiecare mișcare și la fiecare pas făcut, i-a înmuiat tot corpul... Nu-i venea să creadă că acesta era perechea ei. Odată cu acest gând, a fost cuprinsă imediat de îngrijorare. Oare avea s-o accepte, chiar dacă era o lupoaică fără lup? Oare avea s-o arunce la fel ca pe un gunoi? Așa spunea toată lumea că se va întâmpla dacă își va găsi perechea, că el se va descotorosi de ea de îndată ce o va cunoaște.

Gândurile i-au fost copleșite de o senzație bizară pe care a simțit-o pe obraz. Când privirea i s-a clarificat, a fost întâmpinată de acei ochi căprui, profunzi și întunecați, de care se îndrăgostise deja. Mâna lui îi mângâia obrazul, ridicându-i ușor capul pentru a o putea privi mai bine în ochi. Ea a scos un oftat surpins la atingerea lui. Ceea ce simțea era mai mult decât niște simple scântei; erau niște fiori puternici, care îi fulgerau prin tot corpul, iar acele scântei erau însoțite de o senzație caldă de furnicături. A fost unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le simțise vreodată.

~ ~ ~

Lui Kaelar nu-i venea să creadă cât de incredibil de catifelată era pielea ei; nici măcar nu putea exprima în cuvinte ceea ce a simțit atunci când s-au atins. A fost de-a dreptul euforic pentru el. Știa deja că această femeie avea să devină noua lui dependență și nu avea nicio problemă cu asta. Micuța lui pereche a scâncit ușor și s-a aplecat spre atingerea lui, în timp ce el, pur și simplu, s-a pierdut în ochii ei. Acei ochi mari și luminoși, de un verde crud, ca de căprioară... se pierdea tot mai adânc în ei. De altfel, se potriveau cu tot restul înfățișării ei. Avea cel mai strălucitor păr șaten întunecat, care îi ajungea până la talie. Nici că mai avea răbdare să-și treacă mâinile prin el. În timp ce o studia din priviri, a observat cât de slabă era, iar acest lucru l-a trezit imediat din transă.

— Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea? a întrebat Kaelar cu cea mai blândă voce de care a fost capabil. Valerius a fost puțin șocat la vederea fratelui său.

Freya nu a rostit niciun cuvânt, ci, în schimb, și-a aplecat capul și a privit spre pământ. Kaelar i-a ridicat încet capul, punându-i degetele sub bărbie, și a zâmbit neputincios. Nu voia să o sperie sau să o îngrijoreze, așa că a dat calm din cap și i-a spus: „Înțeleg, haide să mergem. Vreau să te duc undeva unde putem vorbi între patru ochi, bine?”

Freya doar a zâmbit timid și a dat din cap în semn de aprobare.

Cei patru adolescenți care urmăreau întreaga scenă au fost de-a dreptul șocați de faptul că fata pe care o abuzaseră s-a dovedit a fi chiar perechea Regelui Iadului și știau deja că asta nu avea să se termine deloc bine pentru ei.

Kaelar nu uitase de ei. A aruncat o privire către cei patru, cu o atitudine calmă și tăcută, pentru a nu-și speria prețioasa lui micuță pereche. Ea, la rândul ei, l-a surprins în momentul în care a ajutat-o să se ridice. Capul ei abia dacă trecea de abdomenul lui. Era cea mai scundă femeie pe care o văzuse vreodată, iar asta nu făcea decât să-l determine să o iubească și mai mult; deja își imagina toate pozițiile în care s-ar fi potrivit perfect în timp ce el...

„*Ehem*”... Kaelar a fost smuls din gândurile sale când fratele său și-a dres vocea. Valerius putea vedea deja rotițele întorcându-se în mintea lui Kaelar și a decis să-i atragă atenția înapoi la problema pe care o aveau de rezolvat.

— Așadar, voi patru, explicați-mi de ce îi făceați rău viitoarei voastre regine? a spus Kaelar cu un ton autoritar, dar totuși calm.

— *REGINĂ?!?! TÂRFA ASTA FĂRĂ LUP NU ESTE REGINA MEA!!* a spus una dintre fete cu o ură profundă.

Înainte ca Kaelar să-i poată frânge gâtul, Valerius o fixase deja de perete, cu mâna încleștată strâns în jurul gâtului ei. „Dacă o mai numești *vreodată* pe regina mea cu acel cuvânt, dacă o mai lipsești *vreodată* de respect pe regina mea, punct, te voi jupui personal de vie în timp ce familia ta va privi.” Valerius și-a strâns mâna încă o dată, înainte de a o lăsa să cadă la pământ, trăgând aer în piept cu disperare.

„Dacă *vreunul* dintre voi îi atinge măcar un singur fir de păr reginei mele, va fi considerat un act de război și, credeți-mă, *nu* vă doriți ca întreg Iadul să se reverse asupra voastră.” a spus Valerius cu o autoritate absolută, în timp ce aura sa emana puternic din el. Nimeni nu a îndrăznit să protesteze. Au dat cu toții din cap și s-au înclinat plini de respect. „Cărați-vă de aici înainte să-l las pe fratele meu să vă ucidă pentru că i-ați rănit perechea.” a vorbit Valerius încă o dată. Știa că fratele său, Kaelar, urma să-i omoare și nu-și dorea o baie de sânge, mai ales în condițiile în care încercau să unifice regatele. De fapt, tocmai îi salvase pe acei pui.

Freya era de-a dreptul șocată că acest bărbat i-a luat apărarea, deși nici măcar nu apucaseră să facă cunoștință. Kaelar, pe de altă parte, stătea drept și falnic, mândru de frățiorul său. Abia o văzuse pe regina lui și era deja pregătit să meargă la război pentru ea. Știa că întregul lui regat avea să-i urmeze exemplul, însă, în acel moment, nu putea fi mai mândru să-l numească pe Valerius fratele și secundul lui.

~ ~ ~

Lui Corbin nu-i venea să creadă ceea ce vedea. Freya își găsise perechea, și întâmplarea făcea să fie însuși Balor. Creatura aia fără inimă o va distruge pe Freya! Trebuia să o ajute, dar cum oare? Era complet neputincios în fața Regelui de Obsidian. Toată lumea știe ce fel de monstru este, și cu toate astea, iată-l deja revendicând-o pe Freya ca fiind a lui! Freya era a lui! El fusese cel care îi luase mereu apărarea și încercase să o protejeze. Nu putea lăsa pe altcineva să se aproprie de ceea ce îi aparținea! Iritat și plin de frustrare, Corbin s-a furișat în tăcere și a pornit spre casa haitei, punând deja la cale planul pentru misiunea sa de „salvare”.

„Îmi aparții, Freya. Nimănui altcuiva; ai să vezi tu”, și-a spus Corbin în sinea lui. Planul său trebuia să fie infailibil, fără greșeli, fără pași greșiți, și absolut nimeni nu trebuia să afle despre el. Și așa avea să fie destul de greu, cu Balor ca pereche a ei și cu Prințul Valerius declarând că este gata să meargă la război pentru ea.

~ ~ ~

Valerius i-a zâmbit blând Freyei și s-a prezentat. „Sunt Valerius Hell. Prințul Iadului sau Prințul de Obsidian; personal, nu-mi place acest titlu. Nu mi se potrivește. Poți să-mi spui pur și simplu Valerius sau Val. Sunt *frățiorul mai mic* al acestui tip”, spune Valerius dându-și ochii peste cap și arătând cu degetul spre Kaelar.

Kaelar și-a coborât privirea spre perechea lui, a văzut expresia de șoc de pe chipul ei și i-a ridicat cu blândețe capul ca să-l privească. „Ești bine, iubita mea?” a întrebat Kaelar cu o urmă de îngrijorare, dar care s-a disipat rapid când a văzut micul zâmbet care a înflorit încet pe chipul ei. „Numele meu este Freya Croft.” Numele ei este Freya. Cel mai frumos și mai atrăgător nume pe care îl auzise vreodată. Freya a lui, Regina Freya, micuța lui Frey.

„Numele meu este Kaelar Balor Hell. Sunt Regele Iadului, Regele de Obsidian, așa cum le place celor mai mulți să mă numească. Noi suntem pereche, ceea ce te face regina mea, draga mea”, a anunțat Kaelar plin de mândrie. S-a aplecat și i-a șoptit cu o voce mai aspră... „Ești pregătită să-ți venerez fiecare centimetru din minte, trup și suflet, iubito?”