Declan

„N-ai pierdut nimic la ultimul curs”, îmi spune Donovan în timp ce alunec încet pe patinoar pentru a mă încălzi. A trebuit să sar peste cursul nostru de literatură pentru a vorbi cu Hazel.

„Face mama jocurile cu ea?” întreabă Gavin încet.

„Gheața e înghețată?” mormăi eu, iar el își dă ochii peste cap. Sunt pe cale să spun mai multe, când îl văd pe Antrenor patinând spre noi.

„Ajunge cu patinatul, băieți. Treceți la stretching”, ne strigă el, iar noi ne mișcăm să facem asta. Din nefericire, fix atunci încep chițcăiturile. Nici nu mă măcar nu arunc o privire peste umăr.

„Grupiste obsedate, futu-le...” mormăi. Antrenamentul ar trebui să fie cu ușile închise, dar câteva par să se furișeze o dată la două săptămâni. Mă scot din minți.

„Adică, ăsta e obiectivul lor, Dec. De obicei ești mai pe fază”, spune Lennox chicotind. „Speră și visează să le ducem acasă. Personal, m-aș teme de bolile care au primit numele unora dintre ele.”

„Ești un comediant în toată regula în ultima vreme. Ce-i cu tine de ești așa guraliv?” De obicei e mai tăcut și-l lasă pe Gavin să mă atace așa.

„M-a inspirat dădaca cea mică atunci când te-a pus la punct. Ți-a zis-o de n-ai mai putut.” Se îndepărtează prudent de mine în timp ce îl privesc cu ochii mijiți. Eram pe punctul de a-i arde o palmă peste ceafă.

Antrenorul începe să țipe. „Antrenamentul este închis, doamnelor! Cărați-vă de-aici, sau o să chem paza să se ocupe de voi!”

Gavin mormăie. „Păcat că nu se ia și de Vane.” Privirea lui îl găsește pe fundaș, în timp ce acesta se dă în spectacol pentru grupistele alea înainte să plece.

„Ar fi mai rău dacă ar face-o. Știi că se urâțește la față”, adaugă Donovan, înainte ca toți să tăcem.

Antrenorul Lawson se apropie de noi. „Declan, am nevoie să vii în biroul meu după antrenament.”

„Da, domn' antrenor.” Știu exact despre ce e vorba în conversația asta. Terminăm antrenamentul și fac un duș înainte de a mă schimba și a mă îndrepta spre biroul Antrenorului. Bat la ușă și el îmi spune să intru.

„Închide ușa, Declan.” Mă conformez și mă mut în fața biroului său. „Poți să iei loc.”

„Am stat prea mult azi pe scaun, domn' antrenor. Mă simt mai bine să stau puțin în picioare.” Îmi îndes mâinile în buzunarele blugilor. Am impresia că o să fiu gata să-mi arăt iritarea cu pumnii.

„Am vorbit cu mama ta zilele trecute. A angajat-o pe Hazel Connolly să aibă grijă de fiul tău.” Nu spun nimic și îl privesc calm.

„Ai permis să se întâmple asta? Știindu-i reputația?” Antrenorul este unul dintre puținii din campus care știu de Leo. Îl țin departe de ochii lumii.

„Leo a ales-o. S-a atașat foarte mult de ea după ce l-a salvat din fața unui șofer care dădea mesaje.” Decid că adevărul gol-goluț e cel mai bun în acest caz. Și nu voi permite nimănui să-mi rănească fiul. Dacă Hazel îl face fericit, va fi cu Hazel, indiferent dacă mie îmi place de ea sau nu.

Pufnește și se lasă pe spate în scaun, punând un picior peste genunchi. Își aruncă pixul pe birou. „O voi ignora de dragul lui Leo și pentru că părinții tăi sunt mari donatori pentru școală. Dar trebuie să înțeleagă că trebuie să stea la locul ei. Nu vreau să-ți deranjeze coechipierii.” Jumătate din echipă sunt frații mei, dar mă rog...

Continuă, totuși. „Brantley a spus că a creat probleme la un curs la care sunteți colegi. E nevoie să intervin ca să mă asigur că rămâneți cu toții eligibili să jucați?”

„Brantley practic a agresat-o, domn' antrenor. Poate ar fi bine să interveniți în privința lui înainte să depună ea o plângere”, spun eu, păstrându-mi un ton plictisit.

„La ce te referi? El a jignit-o și ea a plâns. Asta a spus el.” Mă privește intens.

„V-a mințit. A înșfăcat-o de gât și de încheietură. A avut vânătăi la următorul curs, din câte am auzit.” Gavin îi adusese o pungă cu gheață. Pe care, din câte se pare, ea refuzase să o folosească. Chiar a pus asistenta medicală să i-o dea, îngrijorat că n-ar fi acceptat-o niciodată de la el. Era gata să-l treacă pe Brantley printr-o fereastră. Nu eram singurii. Chiar și Deacon, care-i cam cu mintea la fotbal, știa că merită o mamă de bătaie. Lui Preston Croft, firesc, nu i-a păsat.

„O să vorbesc cu el. Deși, chiar dacă încearcă, ei îi vor închide gura. Ar fi cuvântul lui împotriva cuvântului ei, iar părinții lui au destui bani pentru ca decanul să mușamalizeze totul. Dar o să-i spun ceva din moment ce fiul tău o place. Nu am nevoie să fii distras sau să fii nevoit să lipsești de la antrenamente pentru a face pe dădaca.”

Îl privesc inexpresiv. Nu e niciodată o idee bună să reacționezi în fața lui. El și fratele lui sunt croiți din același material.

„Atât timp cât Leo nu vede sau nu aude nicio neplăcere cât timp se află la meci, domn' antrenor. Nu voi permite să fie prins la mijloc în nicio situație, indiferent de care au fost... greșelile ei.”

Știe că vorbesc serios. Madison a făcut o nefăcută la un meci, încercând să-mi atragă atenția folosindu-se de Leo, iar eu m-am descărcat pe ea. Acela a fost ultimul meci la care a participat Leo. E hotărât să vină sâmbătă, iar eu voi răni pe oricine i-ar strica ziua.

El se uită lung la mine un minut, înainte de a face din nou un gest spre scaun. Aruncă o privire spre ușă pentru o clipă. „Ia loc. O să-ți povestesc o parte din ce a făcut. Trebuie să fii conștient, ca să fii cu ochii pe copilul tău în preajma ei. M-aș aștepta din partea ei să-l folosească într-o încercare de a ajunge la tine sau la vreunul dintre frații tăi.”

Mă așez și aștept, curios dacă în sfârșit voi afla ce naiba a făcut. Kendall, celălalt fundaș al nostru, are un frate, Alec, în echipă, care este un bou. A menționat mai demult că Alec a spus că Antrenorul Clifford Lawson le-a zis să se țină departe de ea, dar, dacă trebuie să interacționeze, să nu o lase deloc moale. Să aibă libertatea de a o insulta, practic. Antrenorul nostru nu a spus niciodată altceva decât comentariul că ea poate suporta ce i se aruncă în față sau poate să plece.

Se joacă cu pixul un minut din nou. „A mai avut alte slujbe ca bonă part-time. În timpul uneia dintre ele, l-a cunoscut pe unul dintre jucătorii de fotbal american. Era rudă cu familia. Se pare că el a intimidat-o, după ce ea a flirtat cu el de câteva ori. A fost o țintă ușoară, a spus el, și nu, asta nu a fost deloc corect din partea lui. Trebuia rezolvat atunci. Dar sunt sigur că nu li s-a părut prea grav. Unii oameni trebuie să se mai și călească și să învețe să riposteze. Asta pune punct agresiunii, dar el susține că ea doar plângea. Cu puțin timp înaintea playoff-urilor, ea a mers la logodnica lui pretinzând că se culca cu acel jucător de fotbal. Logodnica a fost devastată. S-au despărțit, iar logodnica a încercat să-și facă rău, băgându-l pe el într-o criză severă. A rămas accidentat permanent din cauza asta. Au adus-o pe Connolly s-o interogheze despre asta și a fost extrem de supărată. A recunoscut că a mințit despre asta doar pentru că el o hărțuia și școala a refuzat să ia măsuri. A crezut că așa se va răzbuna pe el.”

Se apleacă înainte, vorbind încet. „Sunt și mai multe pe care nu le pot împărtăși, dar asta e povestea generală din spate. Crede-mă, fata are probleme, și nu sunt deloc frumoase. A distrus două vieți cu o afirmație falsă. Clifford a luat totul foarte personal. Știi că ne gândim la voi, băieți, ca la propriii noștri copii atunci când vă suntem antrenori de atât de mult timp. Fratele meu spera că ea va fi alungată de pe campus, ca să zic așa, după ceea ce a făcut. Puțină dreptate de modă veche, de vreme ce nu se putea face nimic pe cale penală. Dar ea nu s-a clintit. Măcar stă în banca ei, după ce a fost avertizată.”

Nu spun nimic, în timp ce procesez totul.

„Ai grijă cu încrederea în ea. Așa cum am zis, are niște probleme mai profunde.” Sună sincer, iar eu mă întreb despre asta. Am văzut-o pierzându-se în propriile gânduri, așa cum a făcut astă-seară. Hobbs a trebuit să o strige pe nume de vreo cinci ori înainte ca ea să-și dea seama. La început am crezut că era din cauza șocului de a ne vedea acolo, dar acum mă întreb. Mă gândesc la micile ticuri pe care le-am observat recent. Restul poveștii lui sună ca niște tâmpenii absolute. Mi-a ținut piept destul de bine în acea seară. Dar nu prea îi pot atrage atenția asupra asta.

„Fiul meu e în pericol?” îl întreb, curios de răspunsul lui.

„Nu știu. După cum spuneam, aș fi atent. Mama ta ar putea ști mai multe. Nu e genul care să lase pe oricine în casa ei”, punctează el, iar eu aprob încet din cap.

Dar să aflu ceva de la ea va fi ca și cum m-aș uita la un impas insurmontabil. Asta doar dacă nu are ea chef să împărtășească.

„Sunt mereu în gardă când vine vorba de el. Trebuie să ajung acasă. Noapte bună, domn' antrenor”, spun încet și plec.

Pe drumul spre casă, mă gândesc mai mult la lucrurile pe care le-am văzut. Nu i-am acordat destulă atenție fetei în ultimii ani ca să știu cu adevărat prea multe. Presupun că e un lucru bun că am propriul meu mic izvor de informații și observații. Unul care vede mai multe decât realizează și care nu are nicio problemă să le împărtășească.

Leo.