Hazel

May îmi zâmbește cu regret. „Am uitat cu totul că azi are repetiție pentru serbare. Poate nu o va deranja dacă pleci să-l iei la 5:30,” sugerează ea ezitant. „Aș putea pur și simplu să lipsesc la laborator în seara asta, Hazel. Nu vreau să-ți pierzi locul de muncă.”

Mă destăinuisem în totalitate Mayei. Nu va sufla o vorbă, iar dacă mă vor ucide ca să-și păstreze secretul, măcar cineva le va putea indica autorităților direcția corectă. Fusese șocată înainte să menționeze că l-a văzut odată pe Leo la un meci, împreună cu o roșcată înaltă. Uitasem că ea și fratele ei mai veniseră la câteva meciuri în trecut, din moment ce el iubește hocheiul.

Dau din cap. „Nu, îi dau un mesaj imediat. Sunt sigură că n-o să o deranjeze. Adică, a fost de acord să-l iau pe el în același timp în care îl iau și pe Leo, deci ce ar conta dacă s-ar întâmpla cu două ore mai târziu? Nu trebuie să pici la laborator, May. Mă ocup eu”, îi spun cu mai multă încredere decât simt, sincer.

Eleanor Blakely mi-ar putea spune nici gând. Dar May face atât de multe pentru mine, încât nu pot s-o dezamăgesc. Voi găsi eu o soluție dacă spune nu. Poate m-aș putea oferi să-l duc pe Leo în parc pentru o vreme și întâmplător să trecem să-l luăm pe Milo în timp ce ne întoarcem pentru cină. Asta chiar ar putea funcționa; Dumnezeu știe că pot pierde noțiunea timpului în timpul unei ieșiri spontane.

Dă-i un mesaj și întreabă, Hazel. Îmi întrerup propriile divagații.

„Doamnă Blakely, nepotul prietenei mele are azi repetiție pentru serbare la școală. Ar fi în regulă dacă, în loc să-l aduc atunci când îl iau pe Leo, mergem să-l luăm la 5:30 și să-l aducem înapoi acolo?”

Aștept cu sufletul la gură. Când îmi răspunde zece minute mai târziu, rămân șocată.

„Adu-l înapoi aici. Hobbs ar putea avea seara liberă dacă ai vrea să iei ceva pentru cină pe drumul de întoarcere. Leo va considera că e o mare tratație,” se oferă ea, iar eu mă chinui să tastez un mesaj de mulțumire, extrem de surprinsă de considerația ei.

Îi pot simți pe frații Mercer cum se holbează la mine în timpul cursului pe care îl avem împreună. Mi-am făcut un scop din a ajunge mult mai devreme și îmi strâng lucrurile încet, asigurându-mă că ei pleacă primii. Sună laș, dar, sincer, nu vreau nicio confruntare la școală.

Când plecăm să-l luăm pe Milo, îl întreb pe Leo dacă știe numărul de telefon al tăticului său. Nu are nici cea mai mică idee, iar eu decid că va trebui să întreb despre lucruri de genul acesta mai târziu. Mi-ar plăcea să-l anunț că îl scot pe Leo destul de târziu, dar nu am pe cine să întreb aici. Hobbs a fost destul de amabil încât să ne lase o gustare. Cât de penibil ar fi dacă i-aș cere o listă cu numere de telefon. Nici nu îndrăznesc s-o sun pe doamna Blakely, după comentariile pe care mi le-a făcut ieri.

Îl găsim pe Milo și le fac cunoștință în timp ce-i prind centura în scaun. Doamna Blakely fusese surprinsă că știam exact cum să instalez scaunul lui Leo, până i-am explicat că era același model cu al lui Milo și că am propriul scaun auto pentru el, instalat permanent în mașină.

„Ce ar trebui să luăm pentru cină, băieți?”

Votul copleșitor merge către crochetele de pui, ceea ce nu e o surpriză. Ei discută despre care supererou este mai bun în timp ce trecem de porțile casei. Subiectul Războiul Stelelor a fost deja dezbătut și lămurit. Se vor înțelege de minune.

Inima îmi stă în loc când trecem de curbă și îi văd pe cei patru baroni stând pe aleea din fața casei. Și nici nu par fericiți, cu brațele lor încrucișate.

Milo șoptește: „Arată ca o adunătură de supereroi care ne măsoară din priviri înainte să ne atace.”

Mersi, Milo. N-aveam nevoie de imagini care să mi se deruleze prin cap.

„Leo, hai să te cobor pe tine primul.” Îi iau punga cu mâncare și băutura, știind că trebuie să-l trimit înăuntru. Pot vedea furia în maxilarul încleștat al lui Declan Mercer, și se va dezlănțui asupra mea, sunt sigură. Îi desfac centura și îl pun jos. El ia punga, dar băutura e prea mult. Lennox face un pas în față, întinzând mâna după ea.

„Vino cu mine, Leo”, spune el încet.

Leo își ridică ochii spre mine, iar eu dau din cap cu un zâmbet liniștitor, care este mai fals decât dimensiunile originale ale unei păpuși Barbie. Declan îl urmărește până când dispare și, evident, vocea aceea gravă taie aerul ca un bici.

„Unde dracu' mi-ai dus fiul? Și cine naiba mai e în mașină? Ajung aici și nu e nicio urmă de el. Cine ți-a dat permisiunea să pleci din casă cu el la ora asta atât de târzie? Măcar ai scaunul potrivit pentru el?” Vocea lui este mai rece decât o auzisem vreodată.

„Am un scaun auto pe care mi l-a asigurat doamna Blakely. Am mers să-l luăm pe Milo după repetiția lui pentru serbarea școlară.”

Umm, ce altceva m-a mai întrebat... ah da, de permisiune. Se uită fix la mine de parcă aș fi vorbit într-o limbă extraterestră necunoscută.

Deschid gura să continui, dar el face un pas mai aproape. Este furios. „Nu puteai să mă anunți că ieși din casă cu el atât de aproape de ora lui de baie și de culcare? Ai idee cât de îngrijorați am fost? Sau ți-a făcut plăcere să te răzbuni pe mine?” mârâie el, dar eu mi-am atins limita.

„Sau poate pentru că nu am numărul tău de telefon, creier înghețat! Adică, ar fi ceva de care aș putea avea nevoie, dar nimeni nu mi-a oferit absolut nimic legat de DACĂ sau CUM să te contactez. Iar tu nu prea ai lăsat de înțeles că ești genul de părinte implicat! Singurele mele instrucțiuni și singurul meu contact au fost cu doamna Blakely. Am clarificat asta cu ea. Te-am văzut aici o singură dată timp de cinci minute și păreai de parcă voiai să mă omori. Nu m-aș folosi niciodată de un copil nevinovat ca să mă răzbun pe cineva! Dacă ai ști ceva despre mine, ai ști asta. Știi măcar care e numele meu de familie? Nu că ar conta”, îl mitraliez, oprindu-mă abia când îl aud pe Leo strigându-mi numele din pragul ușii. Ne privește și îl văd pe Lennox venind în pas alergător în spatele lui. Leo trebuie să-i fi scăpat unchiului său.

Știind cât de mult mă supăra mereu, pe când eram copil, să văd adulți strigând și certându-se, trag aer adânc în piept și mă îndrept spre el.

„Hazel, ești bine?”

Mă las pe vine și îi zâmbesc. „Da, sunt bine. M-am entuziasmat un pic cam tare vorbind cu tăticul tău. Tu du-te înăuntru și mănâncă-ți cina. Eu o să-l duc pe Milo acasă.”

Fața i se întristează. „Credeam că o să ne jucăm.”

„Nu astăzi. Îmi pare rău. Urăsc să-mi încalc o promisiune față de tine. Știu că am spus că vă veți juca împreună, dar cred că tăticul tău vrea să ia cina doar cu tine și cu unchii tăi.” Îl țin de mâini în timp ce vorbesc cu el.

„Ne vedem mâine?” spune el cu acea privire plină de speranță.

„O să vedem. Dacă nu, o să vin să te văd curând, bine?” Știu deja că de data asta voi fi concediată. „Du-te înăuntru cu unchiul Lennox și mănâncă-ți cina, bine, Lolo?”

Se apleacă înainte, oferindu-mi o îmbrățișare strânsă. I-o întorc și apoi mă asigur că îi ocolesc pe Declan și pe Donovan. Leo fuge înăuntru, în timp ce îl aud pe Lennox spunându-i ceva. Mă urc în mașină, trântind portiera, și plec fără să privesc înapoi.

Declan

Ea pleacă, iar eu realizez vag că Lennox mă strigă pe nume. „Dec, trebuie să vii în bucătărie.”

El dispare în casă, iar eu îmi strâng pumnii, privind stopurile mașinii lui Hazel Connolly cum dispar în zare. S-a înșelat complet. Îi știu numele. Care jucător de hochei sau de fotbal american nu-l recunoaște măcar vag? Antrenorii noștri nu o pot suporta pe fată și, deși nimeni nu cunoaște prea bine motivele sau explicațiile lor, ei s-au asigurat că ne transmit aprobarea lor de a le pune în practică sentimentele, acolo unde ei nu pot. Și, în principiu, au mână liberă cu palmaresul lor de victorii, din păcate.

Nu am cunoscut-o niciodată oficial, doar am observat-o atunci când echipa de fotbal atrăgea atenția asupra ei.

„Ai gestionat bine situația”, spune Donovan inexpresiv, iar eu mă uit urât la el. El rânjește înainte de a merge înaintea mea înăuntru. Lennox îl așază pe Leo la insula de bucătărie cu crochete de pui și cartofi prăjiți. E încântat, o pot auzi în vocea lui. Mâncarea fast-food e o tratație imensă pentru el.

„Hazel mi-a luat limonadă pentru că a zis că e mai bună ca sucul.”

„Isteață Hazel.”

spune Gavin cu un zâmbet larg, fixându-mă din priviri. Lennox rânjește la mine, cu ochii jucăuși. De ce dracu' sunt atât de amuzați? Încă tremur din cauză că am descoperit că fiul meu lipsea, fără să fie nimeni altcineva aici și fără nicio comunicare. Trebuia să fie aici când ajungeam eu acasă, asta a fost tot ce a spus ea. Am terminat devreme și am gonit spre casă cu intenția de a vorbi cu ea. Doar ca să găsesc casa cufundată în întuneric și goală, fără mesaje, mesaje vocale sau orice fel de bilet nicăieri. Hazel Connolly mi-a fost prezentată drept bona lui cu mai puțin de 24 de ore în urmă și nu știu nimic despre ea, dincolo de puținul pe care l-am observat la cursuri. Ceea ce nu-i mare lucru. Fata este prea retrasă. Am încercat să aflu mai multe informații despre toate astea, dar văd că, în cele din urmă, nu am obținut nimic. Mi-am ieșit din minți, neștiind dacă este suficient de răzbunătoare încât să se folosească de un băiețel pentru a ne plăti polițe mie și fraților mei. Noi nu ne-am luat niciodată intenționat de ea, dar asta nu înseamnă mare lucru. Nici ea nu ar avea de unde să știe prea multe despre noi dincolo de zvonurile din campus.

Donovan se apleacă peste blat înainte de a pufni în râs și a da înapoi. Lennox bate cu degetul lângă el, iar eu fac un pas în față pentru a da peste bucata de hârtie.

„Era lipită pe cealaltă parte a frigiderului, Declan. Ne-a scăpat.” Hobbs ține o tablă albă agățată pe partea opusă, pentru lucruri de genul acesta.

Scris cu litere de tipar îngrijite, citesc:

Domnule Mercer, eu și Leo am mers să-l luăm pe nepotul prietenei mele. De asemenea, luăm ceva și pentru cină. Am primit permisiunea doamnei Blakely. Dacă aveți nevoie să ne contactați, numărul meu este 468-231-2231. Ar trebui să fim înapoi pe la 6. Hazel Connolly

„Futu-i...” Lennox tușește și schimb repede. „Fluturii!”

„Cum e cina ta, Leo?” întreabă Lennox în timp ce se apleacă pe antebrațe.

„Licioasă.” Cuvântul lui pentru delicioasă mă face să zâmbesc; chiar dacă e spus cu gura plină de cartofi prăjiți. Înghite. „Scuze. Hazel zice că-mi pierd mâncarea dacă fac asta. Trebuie să înghit întâi, apoi să vorbesc.” Diferența de când vorbește cu noi, în loc de bunica lui, este evidentă.

„Hazel se dovedește a fi din ce în ce mai înțeleaptă”, adaugă Donovan, râzând.

„Leo, cine era celălalt băiețel din mașina lui Hazel?” întreb eu, așezându-mă lângă el. Îmi bubuie capul. Îmi masez tâmplele înainte ca Lennox să meargă să-mi ia două pastile și o sticlă cu apă. Le iau plin de recunoștință.

„Milo. Cea mai bună prietenă a lui Hazel e mătușa lui. Îl ia pentru ea într-o seară și noi ne vom juca împreună. Bunica a zis că e în regulă. Voiam să ne jucăm azi. N-am mai avut niciodată o întâlnire de joacă.” Fața i se întristează puțin, iar eu înjur din nou în gând. Greșeala mea sau mai degrabă a doamnei Blakely. Fiul meu are destule pe cap.

„Îți place mult de Hazel?” spune Gavin, în timp ce Leo dă din cap.

„Ea se joacă cu mine. Nu pe telefonul ei. Și are urechi bune de ascultat. M-a salvat.” Tot ce vrea Leo este cineva care să-i acorde la fel de multă atenție în afară de noi. Sună de parcă ea e minunată cu el.

„Sună destul de grozav”, adaugă Lennox, dând glas gândurilor mele în timp ce îmi aruncă o privire tăioasă cu coada ochiului. Îl privesc cu ochii mijiți.

„Se mai întoarce, tati? Păreai supărat pe ea.” Îngrijorarea din acea voce mică este groaznică în timp ce el mă privește de jos în sus.

„Eram supărat din cu totul alt motiv. Mă voi asigura că se va întoarce pentru tine.”

Dă din cap, înainte să se aplece pentru a mă îmbrățișa.

„Haide, Omule-Păianjen, îți fac eu baie.” Gavin îi întinde mâna. „Tăticul tău trebuie să-și testeze rezistența genunchilor.” Rânjește peste umăr, iar eu îi arăt degetul mijlociu. El doar râde tăcut, în timp ce Leo se contrazice spunând că astăzi e Batman. Nu mă voi târî la picioarele nimănui și el o știe. Dar voi face orice altceva pentru a o aduce înapoi, pentru Leo.

De îndată ce nu se mai văd, îmi sprijin fruntea de marmura rece.

„Ți s-a întins o capcană”, spune Donovan încet. Îl aud mișcând lucruri prin frigider. „Vrei lasagna rămasă de ieri?”

„Sună bine”, răspund, dar mă ridic de îndată ce aud ușa din spate deschizându-se. Lennox și Donovan se încordează instantaneu. Lennox împăturește iute biletul, îndesându-l în buzunar.

„Ați venit devreme acasă. Leo e deja în pat?” întreabă ea ezitant.

Mă holbez la ea, în timp ce Donovan ne pregătește farfuriile. Lennox scoate sucuri din frigider. Își întoarce privirea spre mine, în timp ce ușa se închide.

„De ce dracu' o pui pe bonă să-ți spună doamna Blakely, mamă?” o întreb eu rece.