Hazel

Declan Mercer este tatăl lui Leo... asta nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte. Deși, privind la el rânjind lângă căpitanul echipei de hochei, Avalanșa, care stă pe vine, pot să înțeleg. Ochii lui Leo sunt în mare parte albaștri deschis, dar există o nuanță din acea culoare argintie în ei. Părul său este ceva mai auriu, dar e destul de mult blond cenușiu amestecat.

Fac un pas înapoi în timp ce mintea mi se învârte vizualizând această nouă informație. Degetul meu începe să-și scarpine unghia de-a lungul degetului mare. Este mecanismul meu de apărare pentru a mă calma atunci când încerc să procesez informații noi sau să fac față stresului.

Am întrebări. Nu că aș primi răspunsuri. Pentru că nu pot să întreb, îmi las creierul să o ia razna de unul singur.

Presupun că pot să mă întorc la căutarea unui loc de muncă. Nu există nicio șansă ca cei patru baroni să-mi permită să stau pe lângă fiul sau nepotul lor. Am presupus că numele de familie al lui Leo era Blakely, din moment ce pare să locuiască cu bunicii lui. Ar fi trebuit să întreb. Doamna Blakely trebuie să fie bunica sa maternă, pentru că aceștia sunt frații Mercer. Va veni oare mama lui Leo la părinții ei după asta? E cineva pe care îl cunosc și eu? Încerc să mă gândesc la istoria zvonită a relațiilor lui Declan. N-o văd pe Eleanor Blakely permițând vreunei fiice a ei să fie o fetișcană disperată după hocheiști.

Data viitoare ai nevoie de mai multe detalii, Hazel. Era prea frumos ca să fie adevărat...

— Domnișoară Hazel?

Realizez că Hobbs m-a strigat pe nume de câteva ori. Clipesc rapid, văzându-i pe cei patru zei ai hocheiului din fața mea privindu-mă de parcă aș fi un fel de ciudățenie expusă. Ceea ce și sunt, pentru ei.

— Scuze, domnule Hobbs. Mă pierdusem în gânduri. Mă concentrez asupra lui, ignorând îngrijorarea care îmi zgâria stomacul și felul în care inima îmi bătea cu putere.

M-am pierdut mult prea mult timp, îmi dau seama, ușor panicată. Vă rog, nu mă puneți să le explic asta lor. Sunt sigură că ar fi încântați să împărtășească problemele mele cu toată lumea. Deschid gura să pun câteva întrebări, când sunt tăiată.

— Nu, desigur că nu stă, Hobbs, din moment ce băieții sunt aici să petreacă timpul cu Leo, iar eu sunt acasă. Văd că acum l-ai cunoscut pe tatăl lui Leo, Hazel. Mă întorc și o găsesc pe Eleanor Blakely stând în spatele meu. Se uită la mine aproape furioasă, de parcă aș fi cotrobăit prin casă și i-aș fi găsit colecția de cadavre. Vă reamintesc că, în conformitate cu acordul de confidențialitate pe care l-ați semnat, nu puteți dezvălui că numele de familie al lui Leo este Mercer și nici identitatea lor.

— Nu am uitat. Îi spun încet, forțându-mă să fiu atentă.

— Bine. Atunci mergeți acasă. Ne vedem mâine. Ea mă expediază repede.

— Pa, Leo. Bucură-te de cină. Mă las pe vine ca să-l îmbrățișez, înainte să-i șoptesc la ureche. Să visezi cățeluși Jedi.

— Am crezut că și Hazel mănâncă cu mine. Se îndreaptă spre Declan, după ce îi dau drumul.

Doamna Blakely îi răspunde rapid: — Nu diseară, Leo. Urmează-l pe Hobbs în sala de mese.

Umerii lui se lasă puțin în jos, dar el îmi face cu mâna, înainte de a-l lua pe Hobbs de mână. Îi întorc salutul, până când iese din câmpul meu vizual. Ochii mei se îndreaptă rapid spre frați și ceea ce văd mă face să mă grăbesc spre camera de zi ca să-mi iau rucsacul și geanta, în timp ce doamna Blakely îi salută formal. E clar că iritarea radiază cel puțin de la Declan.

— Aia e noua lui bonă? Îl aud întrebând cu răceală și tresar. Bănuiesc că cineva nu i-a spus numele meu, deși probabil nici nu-l știe. Sau poate nu este un părinte implicat.

Reușesc să ies pe ușa din față în câteva minute, nedorind să mai aud altceva. În drumul spre casă, trec în revistă posibilele noi locuri de muncă pe care aș putea să le caut, din moment ce agenția de bone și îngrijire a animalelor de companie nu mai avusese nimic în ultima vreme. Sunt sigură că Baronii Gheții vor cere să fiu concediată înainte să apar mâine.

Sunt cu nervii la pământ toată dimineața, așteptând să fiu concediată. Este ziua în care nu am cursuri cu sportivii, din fericire, pentru că aș putea să-mi dau prânzul afară de atâta nervozitate.

Ieșind de la ultimul meu curs, sunt surprinsă că nu am niciun mesaj. Există suficient timp ca să iau prânzul și să mă pregătesc să-l iau pe Leo. Trebuie să bat la mașină și câteva dintre temele mele, dar asta ar trebui să fie fezabil, cu două ore la dispoziție până când va trebui să plec. Ciudat, mă simt atât de organizată și de stăpână pe situație azi. Poate că statul pe ace e bun pentru creierul meu.

Zâmbesc până când dau colțul afară pentru a mă îndrepta spre mașină și aproape că mă ciocnesc de jumătate din echipa de fotbal. Antrenorul Clifford Lawson este cu ei și, de îndată ce mă vede, gura i se strânge într-o linie fermă. Începe să mărșăluiască în direcția mea și iau în calcul să fac stânga împrejur și să fug. Sunt destul de rapidă, chiar și cu un rucsac în spate. În schimb, îmi mențin poziția.

— Connolly... ai grijă să absolvi anul ăsta ca să te poți cără dracului de pe campusul meu. Spune el amenințător în timp ce trece pe lângă mine.

Vorbiți de furie deplasată, mi-aș dori să țip la el.

Aștept până trec ei și mă îndrept pe trotuar spre parcare. Îmi amintesc să privesc în sus și nu la picioare. Din fericire, mă uit în sus când o fac. Acolo stau frații Mercer la capătul cărării pe care mă aflu. Aceștia se deplasează mereu împreună așa? Fac cale întoarsă pentru a-i evita.

Plec spre grădinița lui Leo după ce îmi verific de două ori telefonul pentru orice mesaj scris sau vocal de la doamna Blakely. Nimic. Probabil că preferă să-ți încheie stagiul în persoană.

Cel puțin Leo e încântat să mă vadă. — Ți-a plăcut de tati, Hazel?

— N-am apucat să vorbesc cu el, Leo. Cred că este mult mai important că te plac pe tine. Îi poți explica unui copil de patru ani că tatăl lui te disprețuiește?

— E jucător de hochei. E foarte rapid. Îi aud mândria din voce. Pare să-și iubească tatăl.

— Ai ocazia să mergi să-l vezi jucând? Întreb cu curiozitate. Nu vreau să întreb prea multe, iar Leo să dea fuga să spună că sfredelesc după informații despre tatăl lui. Copiii sunt mult prea sinceri.

— Nu mai mergem. Madison a făcut o... Își strânge fața pe bancheta din spate, în timp ce eu mă uit la el în oglindă. Bunica a numit-o cenă.

— O scenă? Îl întreb, iar el aprobă din cap zâmbind.

— Asta-i. Și n-am mai putut merge. Ce înseamnă asta, Hazel? Vreau brânză și biscuiți pentru gustare azi.

Zâmbesc la gândurile aleatorii aruncate împreună. Acesta este motivul pentru care mă înțeleg mai bine cu copiii.

— Înseamnă ceva ce nu vrei să vadă alți oameni. Pun pariu că Hobbs îți va da brânză și biscuiți.

Conduc restul drumului ascultându-l vorbind despre prietenii lui de la școală. Pe măsură ce-l ascult, remarc din nou cât de articulat vorbește Leo pentru vârsta lui. Mă întreb dacă bunica dragon are vreo legătură cu asta. Nu mi-o imaginez bucurându-se prea mult de stâlcirea simpatică a cuvintelor, specifică celor mici.

Când intrăm, râzând, bunica lui iese afară, urmărindu-ne. Îi iau lui Leo jacheta și ghiozdanul.

— Du-te și vezi de Hobbs. Cred că bunica ta are de vorbit cu mine. El o ia la fugă repede, iar eu îmi doresc să pot face la fel.

— Sâmbăta aceasta, îl vei duce pe Leo la meciul de hochei al Baronilor Gheții. El va sta într-o secțiune specială. Nu a mai fost de ceva vreme.

Mă holbez la ea șocată. Eu la un meci de hochei? Antrenorul Lawson va face un atac de apoplexie sau un atac de cord dacă mă vede. Ura lui față de mine e o extensie a fratelui său. Faptul că o școală angajează doi frați pentru a antrena fotbal și hochei este ghinionul meu. Vocea ei îmi străpunge mintea.

— Vei purta asta. Ea îmi întinde un hanorac larg și o șapcă de baseball cu logoul lor pe el. Da, o să mă ucidă cu siguranță dacă mă va vedea în echipamentul lor. Ea mă privește perspicace, iar eu tușesc stânjenită. Îmi fac o datorie din a ști totul despre oamenii care lucrează pentru mine. Sunt pe deplin conștientă de reputația ta la școală. Frații Lawson au o aversiune puternică față de tine, pare-se, pe bună dreptate, din ce am aflat. Pare că ești un blestem pentru ei și pentru echipa de fotbal. Nu sunt eu cea care să-ți țină lecții despre alegerile tale din trecut. Sper sincer că ai învățat ceva din ceea ce ai făcut. Totuși, nu voi lăsa ca problema lor cu tine să-l afecteze pe Declan de a-l avea pe Leo în public atunci când el îmi cere asta. Să se știe că ești aici pentru că Leo a insistat cu tine ca bonă și eram sătulă de dramele lui, nu pentru că am vreo simpatie pentru tine în mod particular. Pari să ai capul pe umeri și l-ai salvat. Sunt, de asemenea, mulțumită că nu încercai să atragi atenția fraților Mercer ieri. Prin urmare, poți rămâne angajată a mea și a soțului meu.

Sunt fără cuvinte timp de două secunde, înainte să-mi dau seama că ea așteaptă cu nerăbdare un răspuns.

— Mu... mulțumesc. Spun eu, aproape dorind să formulez sub formă de întrebare. Presupun că îi sunt datoare cumva. Cel puțin din punctul ei de vedere.

Ea aprobă din cap și presupun că am dat răspunsul pe care și-l dorea.

— Mâine, voi avea nevoie să rămâi până în jur de 7. Soțul meu și cu mine avem o întâlnire la cină. Declan te va elibera din funcție odată ce va sosi pentru a prelua grija lui după antrenamentul lor, deoarece și Hobbs are o altă obligație la 6. Ar trebui să-l ai pregătit de culcare până atunci.

— Trebuie să-l iau pe nepotul prietenei mele, Milo, mâine. Aranjamentul acesta mai este acceptabil? Simt nevoia să verific din nou.

— Da, este. Afirmă ea, strângând pudic din buze.

— Mulțumesc. Voi fi aici mâine.

Plec ca să stau cu Leo până la ora lui de culcare. Doarme când rătăcesc înapoi în bucătărie să-i las paharul de lapte. Hobbs este acolo.

— Doamna a ieșit, Hazel. Ești liberă să mergi acasă.

— Mulțumesc, Hobbs.

Nici urmă de frații Mercer sau măcar de mama lui Leo. Încă nu a menționat deloc de ea. La un moment dat, va trebui să întreb pe cineva despre asta. S-ar putea ca Hobbs să fie dispus să-mi împărtășească persoanele cu care am voie să-l las pe Leo și cu cine are voie Leo să plece. Dacă nu, o voi întreba pe doamna Blakely data viitoare când o voi vedea, din motive de siguranță. Mă întreb dacă este custodie comună în comparație cu programul de vizitare între Declan și soții Blakely. Poate reușesc să înțeleg programul acela ca să-i evit. Cu norocul meu, o să apară cu toții mâine seară.