Chipul lui Tristan se schimonosi de neîncredere, sprâncenele încruntându-i-se pe măsură ce greutatea cuvintelor lui Valerie îl lovea.

O privea fix, complet uluit de răceala ei.

„Anularea nunții? Este... nebună?” Mintea lui Tristan rula cu viteză, nenumărate gânduri învârtindu-i-se în cap, dar toate se prăbușiră în fața indiferenței ei de gheață.

Vocea îi tremură ușor în timp ce încerca să explice: „Este bolnavă. Odată ce se va recupera, va pleca și vom avea o nuntă și mai mare.”

Buzele lui Valerie se strânseră într-un rânjet disprețuitor, iar vocea ei fu glacială: „Este bolnavă sau este însărcinată?”

În clipa în care cuvintele ei răsunară, aerul deveni tensionat, de parcă greutatea întrebării ei era prea greu de suportat.

Ochii lui Tristan se întunecară, iar vocea lui deveni joasă când întrebă: „Ce știi?”

Valerie nu răspunse imediat. Se lăsă pe spătarul scaunului, cu un ton nepăsător în timp ce replică: „Tu și ea ați fost atât de deschiși în legătură cu prezența voastră la spital, la ginecologie.” Un zâmbet batjocoritor îi flutură pe buze.

Vocea ei era mușcătoare, plină de gheață. „Acum îmi vorbești despre o nuntă mai mare. Nu ți se pare ironic?”

Trebuiau să se căsătorească în doar o săptămână. Gândul acesta, amestecat cu toate celelalte, făcu ceva din interiorul lui Valerie să se prăbușească.

Lăsase o altă femeie însărcinată, iar acum era aici, vorbind despre nuntă cu Valerie.

„Chiar joacă la două capete în fața mea? Crezând că n-o să-l părăsesc?” Ochii lui Valerie erau de oțel, iar hotărârea ei de neclintit.

Chipul lui Tristan se întunecă și mai tare, vocea lui fiind șoptită, aproape disperată: „Nu este însărcinată. Este bolnavă.”

Privirea lui Valerie era neclintită, rece ca gheața. „Bolnavă? Și tu ești cel care o duce la spital? Îmi scapă mie ceva?”

Întrebarea ei pluti în aer, tăioasă și neiertătoare. Expresia lui Tristan se întunecă și mai mult, iar degetele lui mângâiară absent marginea biroului.

Valerie nu mai putu suporta să-l privească. Se ridică și se îndreptă spre ușă.

În timp ce se mișca, vocea ei era rece, cuvintele picurând de batjocură: „Dacă tot este aici, ar putea la fel de bine să rămână. La urma urmei, mai are o datorie de plătit aici, în West Harbor, și sunt sigură că va dura mult.”

Cei doi ani de construire a unei relații, de afecțiune liniștită, păreau să se prăbușească într-o clipă.

Tristan își rupse legăturile cu Sienna, dar acum o făcea și Valerie, destrămând și puținul care mai rămăsese... Inima îi era plină de o hotărâre rece și nu avea de gând să se uite înapoi.

Relațiile necesitau efort din ambele părți. Nu avea niciun sens ca o singură persoană să facă toată munca. Inima lui Valerie era îngreunată de dezamăgire, dar și mistuită de furie.

Vocea lui Tristan deveni aspră, purtând o urmă de avertisment: „Nu-i face viața grea!”

Mâna lui Valerie se odihnea pe clanța ușii, iar expresia ei era de necitit.

Tristan scrâșni din dinți, cu o voce abia trecută de un mârâit. „Ești sigură că vrei să anulezi nunta? Chiar crezi că familia Hastings te va scoate din încurcătură?”

Familia Hastings. Menționarea lor îi făcu ochii lui Valerie să devină și mai reci, ca și cum un fior i s-ar fi instalat adânc în oase.

Cei din familia Hastings erau o adunătură de oameni care nu puteau deosebi prietenul de dușman.

Valerie știa de mult timp că ei nu erau plasa ei de siguranță, dar asta nu conta.

Familia Hastings era familia ei de sânge, dar era și locul în care crescuse Sienna.

Cu ani în urmă, mama biologică a Siennei lucrase ca menajeră pentru familia Hastings. Atât ea, cât și mama lui Valerie, doamna Hastings, fuseseră însărcinate în același timp.

Deoarece soțul ei neserios, dependent de jocuri de noroc, nu putea asigura traiul, mama biologică a Siennei sperase ca propriul ei copil să aibă o viață mai bună.

Așa că a schimbat copiii la spital după naștere.

Mama biologică a Siennei era fără inimă. După ce o luase pe Valerie, nu avusese niciodată de gând să o crească.

Pur și simplu a aruncat fetița ca pe un gunoi.

A continuat să lucreze ca menajeră pentru familia Hastings, privindu-și fiica biologică trăind o viață privilegiată în timp ce stătea lângă ea.

Acum trei ani, doamna Hastings a avut un accident de mașină, iar adevărul a ieșit la iveală. Spitalul a dezvăluit că Sienna nu era fiica ei biologică.

Secretul șocant a uimit întreaga familie.

A început o căutare pentru adevărata moștenitoare.

În cele din urmă au găsit-o pe Valerie, dar pe tot parcursul acestui proces, au favorizat-o întotdeauna pe Sienna, cea pe care o crescuseră.

Tristan nu greșea în totalitate.

Dacă Valerie anula logodna, nu ar fi avut unde să meargă, deoarece familia Hastings nu o va accepta niciodată.

Tristan făcu un pas înainte și o apucă de încheietură. „Odată ce se va simți mai bine, o voi trimite departe, bine?”

Vocea i se îndulci, aproape ca și cum ar fi încercat să o liniștească.

Valerie îl privi, cu ochii reci. Își trase încet mâna.

„Val...”, Tristan inspiră adânc, chipul întunecându-i-se și mai mult.

Valerie nu se mai obosi să scoată vreun cuvânt. Se întoarse și ieși din birou.

Sunetul tocurilor ei răsuna pe coridor în timp ce se îndepărta cu capul sus.

Tristan, care fusese întotdeauna admirat de toată lumea, era atât de furios încât simțea că îi explodează capul. Nu-i venea să creadă că Valerie chiar va anula nunta lor.

Toată lumea văzuse cât de dedicată îi fusese în ultimii doi ani.

Cu acest gând, Tristan nu a mai urmărit-o. În schimb, trânti ușa cu un „buf” puternic.

*****

Departamentul secretariatului zumzăia de șoapte în timp ce zgomotul puternic răsună pe hol. Fiecare persoană avea propriile gânduri.

Acum doi ani, bârfele despre Valerie și Tristan provocaseră destulă vâlvă. Atunci, toată lumea presupusese că Valerie încerca să-l fure de lângă Sienna.

Acum că Sienna se întorsese, oamenii așteptau cu nerăbdare să vadă ce dramă se va desfășura.

O angajată se aplecă spre alta, șoptind: „Domnișoara Hastings s-a întors. Era și timpul. Valerie își merită pe deplin soarta!”

Cealaltă pufni, dându-și ochii peste cap. „Exact. Acum doi ani, domnișoara Hastings a fost practic alungată de ea. Ce e furat se întoarce întotdeauna.”

Chiar în timp ce Valerie trecea pe acolo, le auzi. Aruncă o privire spre sursa bârfei.

Valerie își pocni tocurile cu putere în timp ce se îndrepta direct spre ele.

Luate prin surprindere, cele două femei tăcură rapid, cu ochii mari de frică.

Fără un cuvânt, Valerie întinse mâna, apucând-o pe una dintre ele de bărbie și dându-i capul pe spate. Secretara era drăguță — chiar uimitoare.

But în clipa în care privirile li se întâlniră, tânăra înlemni, vizibil zdruncinată de intensitatea privirii lui Valerie.

„Domnișoară... Domnișoară Marchetti”, se bâlbâi ea, cu o voce abia auzită.

Ochii lui Valerie se îngustară. „Vă plac atât de mult bârfele despre mine?”

Chipul tinerei se goli de culoare. „Nu... nu, nu am...”

Valerie îi dădu drumul cu o privire plină de dispreț. Apoi, își roti privirea peste întregul departament, cu ochii ca gheața.

Toată lumea își coborî rapid capul, temându-se să mai scoată vreun sunet.