Aurelia era absolut mută de uimire. „Oare chiar nu are nicio noțiune a limitelor? Chiar crede că s-ar putea muta în camera mea, de parcă ar merita-o?”

Frustrarea Aureliei dădea în clocot, dar apoi o mică idee perfidă a început să prindă contur în mintea ei.

I-a aruncat Lyrei o privire piezișă, observând cum aceasta o privea cu ochi plini de speranță. Un rânjet viclean i s-a ivit în colțul buzelor. A dat din cap, cu vocea dulce. „În regulă, doar amintește-mi la cină și voi vorbi cu mama și tata despre asta.”

— De ce trebuie să-ți amintesc eu? a clipit Lyra confuză.

— Am o memorie groaznică, știi? S-ar putea să uit, a spus Aurelia, zâmbind drăgăstos, deși în minte deja își urzea planul.

— Bine, atunci! Lyra a zâmbit larg, înghițind momeala fără să mai pună întrebări.

*****

— Domnule Caldwell, ce faceți? Un servitor l-a văzut pe Elias pășind agitat într-una dintre camerele goale de la etajul doi și, curios, s-a apropiat de el.

— Oh! Nimic, doar mă uitam în jur! Elias a ieșit repede din cameră când a observat că servitorul îl urmărește.

După ce se certase cu frații săi mai devreme, se gândise că poate fusese un pic prea dur cu Lyra.

Dar, pe de altă parte, când stătea să se gândească bine, nu făcuse nimic scandalos. Casa avea o mulțime de camere goale, și totuși el își pusese sora în acea debara umedă și întunecată.

Auzise că traiul în astfel de condiții pentru prea mult timp putea îmbolnăvi chiar și cea mai sănătoasă persoană. Având asta în minte, s-a decis să-i găsească Lyrei o cameră nouă.

Totuși, se temea că acest lucru i-ar putea mânia pe ceilalți frați ai săi, în special pe Dante, a cărui privire acum părea gata să explodeze în orice secundă.

*****

Pe măsură ce se lăsa noaptea, familia Caldwell s-a adunat în jurul mesei de cină. Toată lumea stătea lângă Aurelia, care tocmai ieșise din spital, așa că toți se foiau în jurul ei, punându-i cele mai bune mâncăruri în farfurie.

— Aurelia, mănâncă mai mult ca să te faci bine mai repede.

— Aurelia, îți place supa de scoici, nu? Dante îți pune acum în farfurie.

— Aurelia, peștele e super proaspăt astăzi — gustă un pic.

Între timp, Lyra stătea singură într-o parte, părând să nu-i pese. Își punea cu sârg mâncare în farfurie și mânca cu poftă.

În timp ce Lyra părea neafectată, Elias o urmărea în tăcere și simțea un nod în stomac. După un moment de ezitare, a decis că e timpul să aducă în discuție problema camerei.

— Hei, toată lumea, trebuie să vă spun ceva. De îndată ce Elias a vorbit, toți ochii s-au îndreptat spre el.

Dante, cu o privire întunecată, a întrebat: „Ce este, Elias?”

Elias a evitat intenționat privirea lui Dante și a spus: „Camera Lyrei este mult prea umedă și nici măcar nu bate soarele acolo. Ar trebui probabil să o mutăm în altă cameră.”

— Heh! a pufnit Dante, lăsând să-i scape un râs rece.

Eleanor părea să-și fi amintit în sfârșit și i-a zâmbit politicos Lyrei, spunând: „În regulă, avem o mulțime de camere goale. Lyra, alege-o pe care vrei.”

— Nu e nevoie, a spus Lyra, cu obrajii plini. A înghițit mâncarea și a adăugat: „Aurelia mi-a spus deja că îmi dă camera ei.”

În încăpere s-a așternut tăcerea. Ochii tuturor s-au îndreptat imediat spre Aurelia.

— Aurelia, îi dai camera ta Lyrei? Toată lumea se holba la ea, complet derutată și confuză.

Aurelia a lăsat încet tacâmurile jos. Ochii i s-au înroșit instantaneu și s-a uitat nervoasă spre Lyra Caldwell înainte de a forța un zâmbet. „Păi, Lyrei îi place foarte mult camera mea, așa că mă gândeam că...”

Înainte ca Aurelia să apuce să termine fraza, Dante a trântit bolul pe masă cu un zgomot puternic, aruncându-i Lyrei o privire tăioasă. „Ce naiba? Lyra, cine te crezi? Vrei camera Aureliei? Ți-ai pierdut mințile?”

„Chiar crezi că ești prințesa familiei Caldwell acum? Ai hărțuit-o pe Aurelia doar pentru că ea este prea bună. Nu mă provoca, altfel te învăț eu minte!”

Restul membrilor familiei au rămas tăcuți, dar nu l-au oprit pe Dante. Doar se uitau la Lyra cu priviri reci, pline de dezaprobare.

Chipul lui Elias a pălit. Se uita la Lyra, cu neîncredere și dezamăgire vizibilă. „Lyra, serios? Sunt o grămadă de camere goale în casa asta. De ce naiba o vrei pe a Aureliei? Chiar nu poți suporta să o vezi fericită, nu-i așa?”

Văzând dezamăgirea din ochii lui Elias, Aurelia nu s-a putut abține să nu lase un mic zâmbet de satisfacție să-i apară în colțul buzelor.

Era exact ceea ce își dorea. „Lyra, idioata,” s-a gândit ea, „a devenit în sfârșit ținta tuturor. Merită din plin.”

Aurelia credea că își ascunde bine sentimentele, dar ceea ce nu realizase era că rânjetul ei subtil fusese observat de Alistair, care o urmărea.

Expresia lui Alistair a încremenit pentru o secundă. Apoi, privirea i s-a ascuțit.

Lyra, realizând că toată lumea era furioasă, a scos un os de pui din gură, părând confuză. „De ce atâta furie? Aurelia a fost cea care a spus că îmi dă camera ei.”

Dante a rânjit batjocoritor. „Lyra, nu încerca să pari nevinovată! De ce naiba ți-ar da Aurelia camera ei pur și simplu?”

— Pentru că eu vreau, a spus Aurelia, întinzând mâna să-l prindă pe Dante de braț. Ochii i s-au umplut de lacrimi în timp ce vorbea pe un ton calm, aproape rugător. „Dante, nu țipa la Lyra. Chiar este decizia mea să-i dau camera.”

— Aurelia, vorbești serios? Încă îi mai iei apărarea? Poți să nu mai fii o asemenea cârpă? a răbufnit Dante, mânia lui crescând pe măsură ce Aurelia continua să o protejeze pe Lyra.

Cu cât Aurelia încerca mai mult să explice, cu atât Dante părea să o urască mai tare pe Lyra. Era absolut convins că Lyra o șantajase cumva pe Aurelia.

— Dante, eu... Aurelia a lăsat încet capul în jos, dar pe dinăuntru simțea o satisfacție bolnavă.

Chiar atunci, Lyra și-a scos telefonul și a spus: „De ce vă prefaceți toți că nu mă auziți? Chiar Aurelia a vrut să-mi dea camera ei. Priviți, am și înregistrat.”

— Înregistrat? a clipit Elias, uluit.

Toți ceilalți s-au întors spre Lyra, complet șocați.

Chipul Aureliei s-a golit de orice expresie, rămânând cu gura căscată.