Sunt șanse să fiu concediată oricum, așa că ce mai contează.

— Adevărul e că ați fost de o grosolănie incredibilă, domnule Savage. Dacă vreți respect, trebuie mai întâi să-l oferiți.

— Scuză-mă, domnișoară, ai vreo idee cine sunt eu?

— Mori...

Din nou, Cillian a încercat să intervină, dar am luat-o înaintea lui, destul e destul.

În ultimele trei luni m-am purtat ca o lașă. Doar pentru că viața îmi dăduse o lovitură grea, nu însemna că trebuie să mă dau bătută, și să fiu al dracului dacă aveam de gând să fac pe lașa aici, așa cum făcusem în Arizona.

— Ascultă, Goliath Core, nu prea mă interesează cine ești. După cum arăți, ai bani, și poate de-asta crezi că poți să te porți cu oamenii oricum, dar banii tăi nu valorează nimic pentru mine, așa că de ce nu-ți iei banii și atitudinea pompoasă și nu te duci dracu'...

— Sera...

— Vance...

Jaxson și Cillian mi-au tăiat discursul de demisie înainte să ajung la partea cea mai bună.

Deodată s-a auzit un hohot de râs puternic, în timp ce domnul Savage se îndoia de râs.

— Ai contractul, Sterling. I-a întins mâna lui Cillian în timp ce aproape se îneca de râs.

Cillian s-a uitat de la el la mine și înapoi, înainte de a da din cap și a-i strânge mâna.

N-aveam nicio idee ce naiba tocmai se întâmplase.

— Înapoi la treabă, s-a terminat spectacolul, și asta te include și pe tine, Vance.

M-am întors și am fugit înapoi în birou.

***

CILL

***

Am așteptat până când am rămas doar eu și Jaxson pe hol, iar Morrison plecase în showroom cu restul băieților.

— Nu e deloc ceea ce pare, nu-i așa?

— Nop!

— Ce naiba se întâmplă, Jaxson?

— Va trebui să aștepți ca să afli.

Rahat, tocmai îmi adusese ceea ce ar putea fi cel mai bănos contract al meu. Un contract după care alergasem de un an de zile și o afacere care îmi va face motocicletele cunoscute în toată lumea.

— Spune-mi ceva, Jaxson, o să-mi întoarcă locul ăsta cu susul în jos?

— Nu... mă rog, nu într-un mod rău, cel puțin.

M-am uitat fix la el cu privirea aia care spune „nu te pune cu mine”.

— În ce m-am băgat?

— Tot ce pot spune e că e bine să o văd din nou pe vechea Sera, după ce i-au făcut nenorociții ăia...

S-a oprit brusc și a tăcut. Am simțit o arsură în stomac în timp ce pumnii mi s-au strâns.

— Ce nenorociți, despre ce vorbești?

— Rahat, nu e povestea mea să o spun...

— Vrăjeli, cineva a rănit-o?

De ce naiba eram atât de furios la simplul gând? M-am uitat spre ușa prin care tocmai intrase ea. Ce naiba se întâmpla aici?

— Nu pot să-ți spun, omule. Depinde de ea cui îi spune, dar să știi doar că a fost o scenă urâtă și a ieșit cu bine din ea, dar... la dracu', omule, a fost nasol.

M-am trezit cumva urmând-o în birou, necontând că omul pe care încercam să-l conving de un an de zile mă aștepta chiar acum să facem afaceri. Genul de afaceri care ne-ar putea ține pe mine și pe băieți ocupați în viitorul apropiat, ca să nu mai zic de o grămadă de bani și faptul că motocicletele noastre vor fi recunoscute în toată lumea, plus o mulțime de alte avantaje.

Jaxson dăduse de înțeles că existase ceva sinistru în trecutul ei și, prostesc sau nu, am simțit nevoia să o văd și să mă asigur că e bine.

Era din nou la calculator, cu ochii lipiți de ecran într-o concentrare totală, sau cel puțin dădea bine impresia că se concentrează.

Mi-am luat timp să o studiez și am văzut că avea părul strâns într-un coc strâns, cu două creioane înfipte în el. Sacoul ăla gri și urât arăta ca o cutie pe silueta ei mică, în timp ce își aducea umerii în față.

Când a ridicat privirea, am fost din nou captivat de frumusețea inegalabilă a ochilor ei. Erau de un albastru indigo profund, fără nicio pată de negru. Mai mult de atât, lucrul care îi făcea să strălucească era albul ochilor, care nu avea nicio imperfecțiune, nicio roșeață, nimic.

Pur și simplu un alb curat, ca de bebeluș.

M-aș putea pierde în ei, sau poate nu.

Și-a îndreptat ochii spre mine și apoi în jos, strângându-și umerii și mai tare.

— Ce ai de spus în apărarea ta, Vance?

— Ăă... Și-a mușcat buza și a lăsat capul în jos.

— Scuze?

— De ce spui totul ca pe o întrebare?

— Nu știam că fac asta, dom... adică, Cillian.

— Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat între tine și Beaumont?

— Domnul a fost puțin neplăcut...

— Spune lucrurilor pe nume, bătrânul ăla e un nesimțit ordinar. Ce vreau să știu e ce i-ai făcut de l-ai determinat să-mi ofere un contract pe care l-a tot amânat de aproape un an.

— Nimic, absolut nimic.

Se pricepea de minune să pară nevinovată. Dacă n-aș fi auzit-o punându-l la punct mai devreme, aș fi jurat că e o chestie timidă, dar văzusem scânteia focului din interiorul ei.

— Nu ți-am spus că dacă te deranjează cineva, trebuie să vii la mine?

— Ăă, păi, a ajuns aici prea repede ca să mai pot face ceva.

— Să nu se mai întâmple rahatul ăsta...

Telefonul a sunat și m-a întrerupt.

E bine așa, pentru că rămăsesem fără pretexte să mai stau.

De ce naiba voiam să fac asta, mă depășea. Fata asta, deși avea niște ochi incredibili, se îmbrăca și se comporta ca bunica cuiva.

Asta când nu scuipa foc ca o scorpie.

— Da, doamnă, e chiar aici... Seraphina, doamnă... nu, doamnă, e prima mea zi... ieri.

Am auzit chițăitul mamei mele de la celălalt capăt al camerei. Rahat. M-am dus să iau telefonul înainte să spună Dumnezeu știe ce.

— O iau eu.

Mi-a întins telefonul cu o încruntare.

Mama tindă să aibă efectul ăsta asupra oamenilor nebănuitori.

— Mamă...

— Ea e aleasa, Cillian, Eva a avut dreptate, abia aștept să-i spun, când pot să o cunosc... A continuat să turuie fără să mă lase să scot un cuvânt.

— Mamă, nu, n-o să se întâmple acum. De ce ai sunat?

— Grătarul anual de Memorial Day. Trebuie să le reamintești băieților. Am trimis invitațiile, dar nu toată lumea a răspuns încă și am nevoie de numărul de persoane. De asemenea, trebuie să știu dacă sunt feluri de mâncare speciale pe care trebuie să le pregătesc. Știi că Leona a devenit vegetariană anul trecut și trebuie să fiu la curent cu toate, ca toată lumea să fie mulțumită. Acum spune-mi despre Seraphina, e atât de dulce pe cât pare?

— Nu avem conversația asta, mamă.

— O, am înțeles, e chiar acolo. Nu contează, vorbim mai târziu și vreau toate detaliile. Ieeei, o nouă noră, abia aștept...

— Trebuie să închid, mamă, avem treabă aici.

— Bine, fiule, vorbim mai târziu. Am închis înainte să poată începe din nou.

— Dacă sună doamna aceea aici, nu divulga nicio informație, altfel o să-ți știe toată istoria în zece secunde, crede-mă.

Am urât privirea trecătoare de tristețe care i-a trecut pe chip.

— Trebuie să mă întorc la treabă.

— 'kay.

Am plecat întrebându-mă despre acea urmă de durere din ochii ei. Era ceva acolo și voiam să aflu ce naiba era. Dacă nu primeam niște răspunsuri cât de curând, o să scot totul de la Jaxson cu forța.

***

SERA

***

„O să-ți știe toată istoria în zece secunde.” Ce gând deprimant.

Mă simțisem puțin amețită de bucurie până atunci. Trecusem de la riscul de a fi concediată la a-i obține șefului un contract bănos, ceva ce încă nu înțelegeam pe deplin, dar știam că e bine.

Deși chiar credeam că bătrânul morocănos era dus cu pluta. Cillian a intrat în cameră absorbind tot oxigenul și am trimis o rugăciune mută de mulțumire că voi mai putea sta în preajma lui încă o zi.

Apoi a venit telefonul. Evident, era mama lui și părea destul de drăguță, deși puțin băgăcioasă, așa că puteam vedea adevărul în cuvintele lui.

Vorbise cu o viteză uluitoare și trecuse de la un subiect la altul înainte să apuci să răsufli.

M-am pus pe treabă pentru ultimele ore până la terminarea programului. Jaxson era tot numai entuziasm când a venit să mă ia acasă. Abia am auzit sau am înțeles vreun cuvânt din ce spunea, pentru că eram prea ocupată să fiu tristă că Cillian nu era nicăieri la vedere.

— Deci o să vii, nu?

— Poftim, să vin unde?

— La grătarul familiei Sterling, n-ai auzit niciun cuvânt din ce-am zis?

— Nu, nu prea.

— Părinții lui Cillian organizează în fiecare an un grătar și picnic de Memorial Day și trebuie să vii. Toată lumea o să fie acolo, chiar și tatăl tău trece uneori dacă nu lucrează.

— Nu știu, adică nu m-a invitat nimeni... plus că mai sunt doar vreo cinci zile și n-am adus nimic potrivit de purtat la așa ceva.

M-am uitat la sacoul ăla hidos și la pantofii de asistentă medicală pe care îi purtam.

— Haide, Sera, o să fie distractiv și o să fiu și eu acolo, deci nimic n-o să meargă prost.

— Nu știu, Jaxson...

— Măcar gândește-te la asta, bine?

— Sigur, o să mă gândesc, dar nu promit nimic.

— Nicio problemă, hai să pornim la drum. Am o întâlnire incendiară programată pentru diseară.

— Ești un mare crai, Jaxson, cine e de data asta?

— O tipă nouă, știi că fetele mă adoră, sunt o bestie sexy.

— Da, bine, cum zici tu, măcar ai nimerit partea cu bestia.

— În fine, isteațo.

M-a luat într-o strânsoare glumeață exact când Cillian a apărut la colț.

— Ne vedem mai târziu, șefu'.

Jaxson a strigat în timp ce treceam pe lângă el.

Oare n-a observat privirea de pe chipul lui Cillian? Parcă arunca cu pumnale prin ochi. E o minune că n-am luat foc. Și de ce naiba se uita la mine de parcă l-aș fi trădat? Speram că tipul ăla dus cu pluta nu se răzgândise în privința contractului. Rahat.