Sunt extrem de emoționată. E prima mea zi de muncă și deja mă tem. Munca n-ar trebui să fie o problemă. Sunt destul de isteață, așa că preluarea comenzilor și introducerea lor într-un tabel pe calculator ar trebui să fie destul de ușoare, dar Jaxson nu mi-a spus că șeful lui e atât de... bărbat.

Dar, pe de altă parte, Jaxson nu-mi știe micul secret, nimeni nu-l știe.

— Sera, ești sigură că vrei să faci asta atât de repede? De ce nu-ți mai acorzi puțin timp?

— E în regulă, tată, trebuie să fiu ocupată. Nu-ți face griji pentru mine, Jaxson va fi acolo, deci voi fi bine.

— Dacă ești sigură... doar nu vreau să crezi că trebuie să muncești. Pot să-ți dau o alocație până te decizi ce vrei să faci.

— Mulțumesc, tată, e drăguț din partea ta, dar sunt bine. Acum mănâncă-ți micul dejun și mergi la treabă.

— Da, doamnă, să știi că nu trebuie să faci asta în fiecare zi. Pot oricând să mănânc ceva la restaurant pe drum.

— Nu e nicio problemă, tată, nu te mai îngrijora.

— Deci, cum e noul tău șef, pare un tip de treabă?

Mi-am luat timp să răspund. Știam că, din cauza a ceea ce se întâmplase în Arizona, toată lumea simțea că trebuie să mă protejeze de orice, dar eu nu voiam asta. Eram rănită, da, dar nu frântă, și mă luptam din răsputeri să nu fiu acea persoană.

— Pare destul de de treabă, tată, e doar vorbit la telefon și ținut evidența proviziilor și chestii de genul ăsta, nu e mare lucru.

— Probabil aș putea să-ți găsesc ceva cu jumătate de normă la secție, ca funcționar la arhivă sau ceva de genul ăsta, doar pentru vară, până...

— Tată, sunt bine, așa că nu te mai îngrijora pentru mine. Sunt bine, promit.

— Bine, Sera, n-o să mai insist, dar dacă se schimbă ceva, să-mi spui imediat.

— Bine, tată. L-am sărutat pe obraz când l-am auzit pe Jaxson afară.

— Să-i spui neastâmpăratului ăluia să aibă grijă cu tine pe capcana aia mortală, că altfel îi iau pielea.

— Da, domnule. Am ieșit din casă înainte să mă încuie în cameră ca să mă țină în siguranță de lumea cea rea.

— Hei, Jaxson.

— Bună dimineața, Sera, ești gata?

— Pe cât de gata se poate.

M-am urcat pe spatele motocicletei lui făcute la comandă, iar cracii pantalonilor mei largi aproape că îmi acopereau balerinii.

Iubeam senzația vântului pe față în timp ce vâjâia pe lângă mine, libertatea pe care o simțeam pe spatele unei motociclete; parcă aș fi putut pur și simplu să zbor departe de toate.

Am ajuns la magazinul de motociclete mult prea repede, iar Jaxson m-a lăsat să intru singură în timp ce el se îndrepta agale spre atelierul din spate.

Palmele îmi transpirau și mi-era rău.

„Revino-ți, Sera, e doar un tip. Doar nu da atenție brațelor lui sau tatuajelor lui sau feței lui, la naiba, pur și simplu nu te uita la el.”

— Ai de gând să stai pe aici toată dimineața, Vance? Aproape că mi-am sărit din piele. De unde naiba apăruse?

— Nu, domnule... ăă, adică nu, domnule Sterling.

— Cillian, numele meu e Cillian, și cred că ți-am spus să nu mai vorbești cu pământul când mi te adresezi.

Rahat, asta înseamnă că trebuie să mă uit la el, nu e bine. Mi-am ridicat capul și am sperat la ce e mai bun.

Ei, naiba, omul ăsta nu purta altceva decât maiouri mulate? Cum se presupune că poate cineva să respire pe lângă atâta fierbințeală?

„Calmează-te, fată, e cu mult peste nivelul tău.”

Am tras adânc aer în piept și am încercat din nou.

— Cillian, sunt gata să mă apuc de treabă dacă îmi arăți de unde să încep.

Bine, vocea nu mi s-a frânt sau ceva de genul ăsta.

S-a întors să mă conducă în birou și i-am văzut fundul. Rahat, era ceva la omul ăsta care să nu fie perfect?

Și cum de uitasem că voi lucra atât de aproape de el? Te rog, Doamne, fă-l să-și petreacă cea mai mare parte a timpului în atelier și să nu stea închis aici, în birou, cu mine. N-aș rezista nicio săptămână.

— Am ceva pe fund? O, la naiba, omoară-mă acum, cel mai sexy bărbat din lume tocmai m-a prins holbându-mă la fundul lui. Umilința mea nu avea margini.

***

— O, nu, uuummm, nu mă uitam la... uuummm, pur și simplu mi-a fugit gândul pentru o secundă. Da, direct în șanț.

A mers mai departe și a lăsat-o baltă, slavă Domnului. Mi-am ridicat umerii încercând să împiedic sacoul prea mare să cadă de pe mine.

Sunt sigură că arătam într-un mare fel. Urâm asta, dar aveam nevoie de el, așa că hainele largi și aspectul neglijent deveniseră cârja mea de la incident și era greu să renunț la ele.

Adevărul e că nu mă mai simțisem cu adevărat vie de mult timp, până ieri, când l-am văzut pentru prima dată pe Cillian Sterling. O parte din mine, despre care credeam că murise din cauza unor mâini crude, s-a întors cu forță deplină, fără avertisment.

Acum tot ce trebuia să fac era să-mi păstrez capul pe umeri și să nu mă mai obsedeze corpul lui incredibil de sexy și tatuajele alea de moarte.

— Ăsta va fi biroul tău, iar al meu e dincolo de ușa aia, așa că vei avea locul mai mult pentru tine, din moment ce eu sunt de obicei în atelier lucrând sau în showroom.

— Nimeni nu intră aici când nu sunt eu prin preajmă. Băieții mei știu deja asta.

— Conduc cu mână de fier, fără leneveală. Ai o oră pauză de masă, iar programul tău e de la nouă la cinci, în afară de cazul în care am nevoie să mai stai puțin din vreun motiv anume. Asta n-ar trebui să se întâmple prea des, dar s-ar putea întâmpla. Te pricepi la calculator?

— Da, domnule... ăă, adică, domnule... Cillian.

Nu e vina mea că eram un morman de bâlbâială și roșeață. Pentru numele lui Dumnezeu, ar fi trebuit să-l vedeți. Stătea cu brațele încrucișate, ceea ce le făcea să pară și mai masive, cu picioarele depărtate, cizme de motociclist, un tricou negru mulat pe piept cu o imagine cu Betty Boop goală pe față.

Tatuajele lui sunt întunecate și sexy, acoperă un antebraț și urcă până la gât, iar chiloții mei sunt uzi. Na!

Până și gândurile mă epuizează.

A suspinat, de parcă aș fi fost o povară. În fine, mătăhălule, încearcă să fii în locul meu.

A terminat de arătat biroul și de dat instrucțiuni cu accentul lui distins și elocvența sa, în contrast total cu aspectul său de băiat rău.

— Ai priceput tot?

— Da, cred că da.

***

Prima jumătate a zilei a fost floare la ureche.

Am încărcat comenzile din tabelul pe care mi-l dăduse, am sunat la furnizori așa cum mă instruise și am preluat apeluri pentru comenzi noi.

Se pare că toată lumea voia un original Cillian Sterling. Fidel cuvântului său, a intrat și a ieșit doar rar, dar fiecare dată era mai rău decât precedenta.

Ca acum, sudoarea făcea ca tricoul să i se lipească de corp și părea puțin roșu la față, bănuiesc că de la căldura din atelier, iar felul în care bea din sticla aia de apă, aaaaai.

— Ce mai e acum?

— Poftim, ce? O, Doamne milostivule, te rog spune-mi că nu tocmai m-a prins holbându-mă la „pachetul” lui, dar la ce se aștepta, umblând pe aici în blugii ăia strâmți... care nu ascundeau nimic. Nu-l doare să înghesuie totul acolo?

— Te holbezi la mine și ești roșie la față de cinci minute, Vance, ai febră sau ceva?

— Da, am febră, ce să zic. Desigur, am mormăit asta printre dinți. Omul ăsta avea să-mi vină de hac, nu e de mirare că tot o dădeam în bară. Trebuia să se mai dea și cu parfumul ăla?

— Ce ai spus?

— Nimic, absolut nimic, domnule, doar mă întorc la treabă aici, am multe de făcut. Te rog, ia-ți pachetul și ieși pe ușa din stânga, am nevoie de o nenorocită de țigară și eu nici măcar nu fumez.

M-am întors spre ecranul calculatorului înainte să apuce să deschidă gura, și era să fac atac de cord.

— Ne-o tragem?

Poftim?

— Ăă... nu? Oare noul meu șef o luase pe arătură?

— Ce ți-am spus despre chestia aia cu „domnule”?

Am înghițit în sec.

— Scuze, o să încerc să țin minte.

— Ai grijă să o faci.

Vrei să pleci de aici odată înainte să iau foc? Cel de sus trebuie să fi ascultat, pentru că a ieșit la scurt timp după.

Jaxson mi-a adus prânzul, pe care l-am mâncat la birou, pentru că am descoperit că ultima persoană făcuse varză dosarele. Nu că lipsea ceva, doar că nu era nicio ordine reală.

Pe la două a sunat telefonul, bine, mai sparge monotonia.

— Sterling Customs, cu ce vă pot ajuta?

— Unde dracu' e Sterling?

— Poftim?

— Sterling, șarlatanul care conduce șandramaua aia, unde naiba e?

— Domnule, cum vă pot fi de folos? Domnul Sterling este destul de ocupat în acest moment...

— Ascultă aici, fetițo...

— Nu, ascultă tu. Nu știu cine ești și, sincer să fiu, nici nu-mi pasă, dar manierele tale la telefon lasă mult de dorit.

— Acum, ori îmi vorbești pe un ton civilizat, ori îți închid până număr la cinci. Unu, doi, trei, patru...

— Vin imediat acolo, micuțo, vedem noi cum stă treaba. Și a închis.

O, la naiba, e prima mea zi și o să fiu concediată. Cine naiba era ăla?

Fir-ar, când o să învăț să-mi țin gura mare? Jaxson o să fie atât de supărat.

Nu după mult timp, am auzit aceeași voce aspră afară, urmată de alte câteva, printre care și a lui Cillian.

Aveam stomacul ghem și-mi venea să vomit.

— Morrison, ce naiba?

— N-am treabă cu tine, Sterling.

— Dacă ai vreo problemă cu cineva din personalul meu, pe proprietatea mea, ai treabă cu mine, Beaumont.

— Vreau să vorbesc cu micuța cu gura mare.

— Despre ce e vorba, Beaumont?

— Ai învățat să construiești o motocicletă calumea până acum?

— Ascultă, ne tot certăm pe tema asta de un an de zile. Dacă nu-ți place munca mea, atunci nu am ce să-ți fac, dar n-o să vii aici să-mi hărțuiești oamenii.

Poate ar trebui să ies acolo înainte ca lucrurile să scape de sub control. Cillian începea să sune frustrat. Am tras adânc aer în piept și m-am dus spre ușă. A trebuit să mă îmbărbătez înainte de a o deschide.

Am deschis ușa în fața lui Cillian, Jaxson și a câtorva dintre băieți, printre care Tobias și Pierce.

— Hei, tu ești cea cu care am vorbit?

Bine, nu arăta deloc așa cum suna vocea lui; era îmbrăcat ca un domn rafinat, deși vorbea ca un golan.

Ce era cu bărbații din orașul ăsta de nu păreau niciunul a fi ceea ce sunt?

Nu eram prea sigură ce făcusem să-l scot din sărite, așa că am decis să fiu prudentă.

— Da, domnule, cred că eu sunt. S-a uitat la mine de sus până jos cu un rânjet disprețuitor.

— Ei bine, ești doar o chestie mică și prăpădită, nu prea e mare lucru de tine.

Ai grijă, bătrâne, cu glumele despre înălțime.

În loc să răspund la observația lui nesimțită, mi-am îndreptat umerii și m-am făcut puțin mai înaltă.

— Pot să vă ajut cu ceva?

— Iat-o, același ton îngâmfat pe care l-a folosit la telefon. Așa îți conduci afacerea în zilele noastre, Sterling?

Cillian a început să-i răspundă, dar dintr-un motiv ciudat am simțit nevoia să mă apăr singură, mai ales că bătrânul ticălos îmi rânjea ca un pârâcios de trei ani care mă băgase în bucluc.