Șase ani mai târziu...

— Adriana, scumpo. Haide, altfel vom întârzia la prânz cu bunica. Ellie își luă geanta de pe pat.

— Vin, mami! Nu-l găsesc pe Dino, dragonul meu, spuse fiica ei de cinci ani.

— Unde l-ai lăsat ultima dată, draga mea? întrebă ea, intrând în cameră.

— Era pe patul meu.

— Poate a căzut. Te-ai uitat sub pat? Ellie se aplecă să-l caute și îl găsi sub pat. Poftim, spuse ea, întinzându-i-l.

— Mulțumesc, mami!

— Orice pentru tine, îngerul meu. Adriana o îmbrățișă. Ești gata să o vezi pe bunica?

— Da. Îmi place să stau cu bunica. De ce nu ne mutăm mai aproape de ea?

— Suntem deja aproape de ea, ne ia doar cincisprezece minute să ajungem acolo.

— Se simte ca o veșnicie, zise Adriana, iar Ellie zâmbi.

— Urcă în mașină și nu uita să-ți pui centura de siguranță. Curând, porniră la drum. Mama ei se recăsătorise după moartea tatălui ei; el murise înainte ca Adriana să se nască, pe vremea când Ellie era însărcinată în opt luni. Când Addy avea doi ani, mama ei l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Julian. S-au mutat în San Francisco după nuntă. Ellie vedea că se iubesc enorm, iar mama ei era extrem de fericită cu Julian; el o trata cum se cuvine.

El deținea propriul lanț de magazine de bijuterii; locuiau în South of Market, unde doar cei bogați își permiteau să stea. Ea și Addy locuiau în Ross Alley; locul și cartierul erau sigure, deși nu erau de top. Era ceea ce își putea permite, chiar și școlile erau accesibile. Elianei îi plăcea să stea acolo; oamenii erau drăguți și prietenoși, aproape toată lumea se cunoștea cu toată lumea. Când își deschisese brutăria, acum trei ani, toată lumea îi făcuse o primire călduroasă.

De atunci, fusese fericită și își trăise viața alături de fiica ei. Fusese o vreme când aproape că renunțase la viață, dar nu a făcut-o; când s-a născut Addy, totul s-a schimbat. Din acea clipă, Ellie a jurat să o protejeze și să facă orice pentru fiica ei. Adrian îi frânsese inima, dar prin toate acestea ea ieșise mai puternică. În ziua în care plecase din Seattle, îl lăsase în urmă pe el, odată cu inima ei, și nu se mai uitase niciodată înapoi.

Unde este el acum? Ce face? Nu avea nicio idee și nici nu-i păsa. O mințise timp de un an întreg, făcând-o să creadă că își vor petrece viețile împreună pentru totdeauna, chiar sugerând că vrea să aibă copii – acesta fiind motivul pentru care Ellie încetase să mai ia anticoncepționale, ca să poată întemeia acea familie... dar totul fusese o minciună, iar pentru asta nu-l va ierta niciodată.

Casa în care locuiau Julian și mama ei era destul de mare. Ellie nu înțelegea de ce locuiesc într-o casă atât de vastă, căci Julian avea un singur copil, un fiu, care lucra alături de tatăl său. Casa avea șase dormitoare, cinci băi și jumătate, un birou, o zonă de relaxare, living, sufragerie și o cameră de familie privată. Pe terasă se afla o zonă de zi exterioară cu spațiu pentru grătar, o piscină imensă și o piscină spa separată.

Addy pur și simplu adora să înoate ori de câte ori o vizitau pe bunica, pentru că ele nu aveau piscină acasă. Elena, menajera, le deschise ușa. Intrând în hol, închise ușa în urma lor.

— Bună ziua, Elena.

— Domnișoară Lara, dulce Adriana. Mama dumneavoastră vă așteaptă afară, lângă piscină.

— Elena, te rog spune-mi Ellie, ne cunoaștem de ceva vreme.

— Bine, Ellie. Ea zâmbi. Ce-ar fi să-ți fac milkshake-ul tău preferat? îi spuse ea lui Addy.

— Da, te rog! exclamă micuța.

— Mai întâi să o salutăm pe bunica, îi spuse Ellie fiicei sale. Mama ei stătea pe un șezlong sub o umbrelă, citind una dintre numeroasele sale cărți de dragoste, cu un pahar de vin lângă ea. Bună, mamă, își salută ea mama.

— Ai întârziat, spuse Katrina Vance, fără să-și ridice privirea din carte.

— Bunica! Addy sări pe ea. Mi-a fost dor de tine! Katrina își strânse nepoata într-o îmbrățișare caldă și plină de iubire.

— Și mie mi-a fost dor de tine, dovlecel. O sărută pe ambii obraji. Vrei să-mi spui de ce ați întârziat tu și mama ta?

— Nu-l găseam pe Dino, așa că mami m-a ajutat să-l caut.

— Pe Dino, dragonul tău? întrebă Katrina, iar micuța dădu din cap. L-ai găsit?

— Da, mami l-a găsit. Addy coborî de pe genunchii ei.

— Unde pleci?

— Mătușa Elena îmi face un milkshake, spuse Adriana înainte de a fugi spre bucătărie.

— Unde sunt Julian și Enzo? întrebă Ellie. Ni se vor alătura la prânz?

— Nu. Vor lua prânzul cu un nou partener de afaceri, răspunse Katrina.

— Mamă, ce se întâmplă? În ultimele zile te-ai purtat ciudat. Ești bine? Te-ai certat cu Julian?

Katrina suspină adânc; după un timp, se întoarse spre fiica ei.

— Afacerea lui Julian are probleme financiare, Ellie. Zilele trecute i-am auzit pe el și pe Enzo vorbind despre asta în birou. E grav; dacă nu găsesc un investitor curând, vom ajunge în stradă cu nimic. Ochii Katrinei se umplură de lacrimi, iar Ellie se așeză lângă mama ei.

— De ce nu ai spus nimic?

— Nu am vrut să te împovărez cu problemele noastre.

— Mamă, noi vorbim mereu despre orice, indiferent cât de rău este.

— Chiar vorbim? Încă aștept să-mi spui cine este tatălul lui Addy. După toți acești ani, nu crezi că am dreptul să știu? Te-ai chinuit atât de mult cu ea, muncind chiar și part-time în timp ce erai la școală ca să o întreții. Ellie tăcu. Îmi pare rău, draga mea, dar sunt îngrijorată, asta e tot.

— E în regulă, mamă, înțeleg.

— Cine este el? întrebă Katrina.

— Cine, cine?

— Tatăl Adrianei, Ellie.

— Mamă, te rog, nu vreau să vorbesc despre asta. S-a întâmplat de mult. Ellie se ridică și privi priveliștea frumoasă din fața ei.

— Când vei vorbi despre asta? Addy crește, va dori să știe cine este tatăl ei. Ce îi vei spune atunci?

Ea ridică din umeri.

— Voi rezolva asta când va veni timpul.

— El trebuie să te ajute să ai grijă de ea, iar în ziua în care îi voi afla numele, îl voi întreba personal de ce nu i-a păsat niciodată de fiica lui.

— Exact de aceea nu ți-am spus niciodată numele lui, mamă. Ellie se întoarse spre mama ei. Ne descurcăm bine, brutăria scoate destul cât să supraviețuim. Suntem fericite, nu avem nevoie de nimic altceva și cu siguranță nu avem nevoie de pomeni de la nimeni.

— Adriana trebuie să-și cunoască tatăl. Știu că te-a întrebat despre el, nu-i așa? Ellie rămase tăcută. Ei bine, m-a întrebat pe mine săptămâna trecută, spunând că tu nu vrei să-i spui. Chiar a întrebat de ce noi avem părul castaniu, în timp ce ea îl are negru. Ellie închise ochii strâns. Adriana poate că are ochii ei, dar nuanța pielii și culoarea părului le-a moștenit de la tatăl ei; de fapt, Addy nu are nimic din familia lor, este fiica tatălui ei. De ce i-ai pus numele Adriana? De ce face lecții de spaniolă? Nimeni din familia noastră nu vorbește spaniolă, și totuși Adriana este foarte fluentă.

— Mamă, te rog, dacă aș fi știut că vei aduce vorba despre trecut, aș fi rămas acasă.

— Nu poți fugi de trecutul tău, Ellie; mai devreme sau mai târziu, se va întoarce să te bântuie. Ellie îi mulțumi în gând Elenei pentru că a apărut cu Addy în acel moment.

— Prânzul este gata, doamnă Vance, spuse Elena.

— Mulțumesc, Elena. Venim imediat.

— Bunica, nu-i văd pe bunicul sau pe unchiul Enzo, zise Addy.

— Sunt la muncă, scumpo.

— Sâmbăta? Mami nu lucrează niciodată sâmbăta.

— Aveau de rezolvat o problemă importantă. Haideți să mergem să mâncăm, sunt sigură că vă este foame.