Eliana era în drum spre iubitul ei; se întâlneau de un an, iar acesta fusese cel mai frumos an din viața ei. Faptul că îl cunoscuse pe Adrian și că îl avea în viața ei fusese un dar de la Dumnezeu; niciodată nu mai întâlnise un bărbat mai intrigant și mai fascinant.

Simpla lui prezență era dominantă; de fiecare dată când era lângă el, ritmul ei cardiac se accelera, iar pielea i se făcea de găină. El fusese primul ei bărbat, iar în acea noapte el luase lucrurile încet, arătându-i plăcerile actului de a face dragoste.

La douăzeci și șase de ani, el este cu șapte ani mai în vârstă decât ea; ea știe că el are mai multe slujbe ocazionale pentru că familia lui nu are mult, iar el nu a terminat școala. Are un frate și o soră mai mici și, deși tatăl lui lucrează, banii nu le ajungeau pentru o lună întreagă.

El nu are mult, dar lui Ellie nu-i pasă; îl iubește pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce îi poate oferi. Timpul lui însemna mai mult și, până acum, el a fost mereu acolo, atent, asigurându-se că ea este bine și că nu-i lipsește nimic. Eliana adoră faptul că îi pasă atât de mult; deși are multe de rezolvat în privința familiei sale, el se asigură mereu că ea are tot ce-i trebuie.

Ea atinse pandantivul de argint pe care i-l dăruise la aniversarea lor de un an; înăuntru se afla o poză cu ei doi. La început refuzase să primească lănțișorul pentru că părea scump, dar în cele din urmă, când fusese goală, satisfăcută și întinsă în brațele lui, el i-l încheiase la gât fără ca ea să știe; de atunci, nu l-a mai dat jos niciodată.

Ea era încă la facultate, iar părinții ei nu aveau nicio idee despre Adrian; nici măcar familia lui nu o cunoștea pe ea. Deciseseră să-și păstreze relația discretă și să vadă cât de departe va ajunge. Până acum fusese grozav. Ellie l-a întâlnit pe fratele lui, Antonio, doar o singură dată, când acesta trecuse pe la micul apartament pe care cei doi îl împărțeau. Frații sunt foarte chipeși, trebuia să recunoască, iar nuanța pielii lor măslinii nu făcea decât să le sporească senzualitatea. Adrian este cel mai înalt, cu părul negru tăciune. Când s-au întâlnit pentru prima dată într-un club din Seattle, Ellie se pierduse privindu-i ochii aceia căprui închiși; era ca și cum el o dezbrăca cu privirea, de parcă putea vedea prin ea.

Întâlnirea lor fusese o atracție instantanee din prima zi, iar când s-au unit, totul fusese uluitor; de atunci, nu au mai stat separați. Se uită la ceasul de la mână; Adrian ar trebui să fie la apartament. Slujba lui part-time la supermarket durează doar câteva ore înainte să vină acasă; mai bine s-ar grăbi.

Astăzi are vești bune de împărtășit cu el: în curând nu vor mai fi doar ei doi, vor fi trei. Un zâmbet i se întinse pe chip. Trecându-și mâna prin părul castaniu, suspină; poate că este încă tânără pentru a fi mamă, dar avându-l pe Adrian alături, poate depăși orice, pot depăși orice. Tot ce contează este că sunt împreună.

Odată ce va termina școala, își va căuta și ea un loc de muncă, astfel încât el să nu se mai simtă atât de împovărat de toate responsabilitățile; poate chiar se vor căsători. Grăbind pasul, merse mai repede spre apartamentul lor. Era frig în această perioadă a anului în Seattle; uitase să-și ia o jachetă, crezând că se va întoarce înainte de apus. Și s-ar fi întors, dacă mama ei nu ar fi continuat să o sâcâie cu faptul că nu este niciodată acasă și că nu vine nici în weekend-uri. Să fii singurul copil la părinți e groaznic, dar după Ellie, mama ei nu a mai putut avea alți copii deoarece aflaseră că are cancer de col uterin; după tratament, i s-a spus că șansele de a mai rămâne însărcinată sunt minime spre deloc.

Dacă va afla că fiica ei este însărcinată, Ellie o vede deja pe mama ei făcând o scenă și înșirând toate motivele pentru care nu a vrut niciodată ca fiica ei să se mute de acasă în primul rând. Nu că ar mai conta: este însărcinată și va păstra bebelușul; nicio altă opinie în afară de cea a tatălui copilului nu contează.

Până când a ajuns la blocul lor de apartamente, înghețase, iar buzele îi erau reci ca gheața. Observă un Jaguar roșu foarte scump parcat afară. „A cui o fi mașina asta?”, se întrebă ea. De când s-au mutat aici, acum șapte luni, nu mai văzuse pe nimeni cu o asemenea mașină. Fără să se lase tulburată, urcă scările până la etajul doi, spre camera lor; liftul era stricat. Pe măsură ce se apropia, văzu că ușa era întredeschisă. Pașii i se opriră când auzi voci din interiorul apartamentului. Era Adrian și vorbea cu fratele lui; pentru niște bărbați spanioli, engleza lor era perfectă. În loc să intre, rămase afară lângă ușă și ascultă ce vorbeau.

— Ea știe? îl auzi pe Antonio întrebând.

— Nu, am de gând să-i spun astăzi, răspunse Adrian. Despre cine vorbeau? se întrebă Ellie.

— Cum crezi că va primi vestea? întrebă fratele lui.

— Nu știu, dar nu o iubesc, abia o cunosc și, prin urmare, nu mă pot căsători cu ea pentru că sunt îndrăgostit de altcineva. Sper că va înțelege.

Eliana simți cum lumea i se prăbușește în jur. Fiecare os îi amorți; frigul pe care îl simțise până atunci dispăru instantaneu, lăsând loc unui gol imens. Genunchii i se înmuiară și alunecă pur și simplu la pământ. Nu se poate căsători cu ea? Iubește pe altcineva.

Lacrimi grele amenințau să curgă; gâtul o durea, iar pleoapele îi ardeau în timp ce se forța să nu plângă, dar lacrimile au venit oricum, fierbinți și repezi. În tot acest timp ea crezuse... fusese convinsă că el o iubește, că îi pasă de ea, dar totul fusese o minciună. O dusese cu zăhărelul, jucându-se cu ea ca cu o proastă naivă. Avusese încredere în el, îl iubise, iar tot ce făcuse el a fost să o mintă. Ellie își simțea inima frângându-se în mii de bucățele.

— Dacă o iubești, înseamnă că te vei căsători cu ea?

— Da, vreau să o cer în căsătorie diseară. Sper să ne întemeiem o familie curând. Știi că mi-am dorit mereu o familie mare. Îl auzi pe fratele lui râzând înfundat.

— Știu. Este prima dată când te văd pierzându-ți capul pentru vreo femeie. Trebuie să fie specială.

— Este. De aceea trebuie să-i pun inelul pe deget înainte să o facă altul. Hai să bem repede ceva. Eliana va ajunge acasă în curând și, până ajunge ea aici, vreau să fii plecat.

— Văd că te grăbești.

— Nu fi ridicol. Mâine pe vremea asta vei avea o nouă viitoare cumnată.

— I-ai spus măcar Elianei adevărul despre cine ești cu adevărat? Cât timp crezi că mai poți ascunde faptul că ești milionar?

— Îi voi spune curând, zise Adrian. Milionar? Mintea Elianei lucra febril: el este milionar. Jaguarul sport roșu de afară îi veni în minte. Era mașina lui. Nici nu mai știa ce să creadă sau ce să simtă; nicio sumă de cuvinte nu putea descrie trădarea pe care o simțea, durerea care îi strivea inima în clipa aceea.

Lacrimile continuau să curgă, fără să se mai oprească. Ridicându-se cu greu, începu să meargă spre scări ca un zombie. Viața pe care o construise cu bărbatul pe care îl iubea fusese o minciună; iubește un bărbat care nu există, un bărbat care a fost o iluzie, o umbră. Frântă, rănită, s-a dus acasă; își va crește copilul singură, iar Adrian nu va afla niciodată că are un copil...