— Trezește-te, Maksim. Nu am întârziat chiar atât de mult.

Kirill intră, închizând ușa în urma lui.

Clătinând din cap, deschise ochii ca să-l privesc așezându-se pe canapeaua de pe cealaltă parte a camerei. Desigur, Yegor stătea la biroul său, cu degetele întrețesute și coatele sprijinite pe mahonul închis la culoare.

— Deci, chiar acum avem o prințesă italiană în dormitorul nostru de oaspeți.

I-am corectat afirmația:

— O prințesă italiană nedorită.

Kirill pufni.

— O prințesă moartă.

Yegor nu ne-a băgat în seamă pe niciunul.

— Nu voi avea un război cu italienii. Spaniolii ne suflă în ceafă și, din câte am înțeles, s-au aliat cu italienii. Înțelegerea noastră reciprocă cu columbienii nu este suficientă pentru a-i face să-și țină cuvântul. Nu până când Danil și Raquel nu se vor căsători oficial.

Toți am mormăit în semn de acord.

Leonid ridică privirea de la computerul său.

— Atunci, luăm un vehicul neînmatriculat, o aruncăm în teritoriul italienilor și îi lăsăm pe ei să se ocupe de prințesa lor.

— O vor ucide.

Kirill se uita la mine când a spus-o.

Yegor mă urmărea și el.

— Nu ești de acord, Brat?

Buzele mi s-au strâns într-o linie subțire.

— Nu e vorba că nu sunt de acord. La fel ca tine, nu vreau un război cu italienii. Nu încă, cel puțin. Dar să-i dau acelui svoloci ceea ce vrea pur și simplu nu-mi pică bine.

Leonid chicoti.

— Ei bine, asta e adevărat. E un ticălos, iar să le-o dăm pe mână pare o oportunitate irosită. Dar din nou, dacă vrem să evităm un război…

Aici îmi alergaseră gândurile toată noaptea trecută. Nu exista nicio soluție reală la această problemă. Totul se termina cu moartea ei sau cu un război cu italienii. Mă gândisem atât de mult la asta, încât o visasem. Ochii ei negri pătrunzând în mine. Capabili să mă vadă, să mă citească, să mă dărâme, când tot ce puteam vedea eu înapoi era nimic. Era deconcertant, ca să nu spun mai mult.

— Decât dacă…

M-am animat la vocea lui Yegor, în timp ce acesta se lăsa pe spătarul scaunului. Ridicându-și piciorul pentru a-l sprijini pe celălalt genunchi, își mângâie barba cu cealaltă mână. Soției lui îi plăcea la nebunie, dar era un secret păstrat între frați faptul că el ura să aibă păr facial. Ceva ce ne surprinsese că soția lui reușise să-l forțeze să facă. Era o furtună de femeie și îmi făcuse plăcere să o privesc cum îl punea la pământ când s-au căsătorit prima dată.

Puteai vedea cum i se învârt rotițele în cap. Yegor analiza fiecare unghi, fiecare scenariu la care se putea gândi, înainte de a decide dacă merită să-l exprime. După câteva minute, ochii i s-au așezat din nou pe mine.

— Ești sigur că vrei să salvezi zajchik-ul?

Știa că eu eram cel care voia să o salveze. Fraților mei nu le păsa să o dea pe mână. Ei nu văzuseră fetița frântă de pe podeaua celulei. Nu auziseră goliciunea cuvintelor ei când s-a evaluat singură. Privindu-i acum, ei nici nu simțeau golul care erau ochii ei.

Da, voiam să o salvez. Nu doar de tatăl ei, ci de umbrele care se agățau de ea. Eram un om care repara lucruri. Era ceea ce făceam cel mai bine; atât în Bratva, cât și în propria viață. Oamenii frânți erau specialitatea mea, locul unde compasiunea mea domnea deasupra a tot restul. Nu ajuta nici faptul că ea îmi amintea de Nina și de faptul că o eșuasem, la fel cum îl eșuasem pe Arkady.

— Dacă asta nu pune familia în pericol.

Oricât de mult voiam să o ajut, i-am spus adevărul lui Ksenia aseară. Nu îmi voi pune familia în pericol. Făcusem destul aducând-o în casa noastră.

— Te-ai putea căsători cu ea.

Aerul păru să fie aspirat din întreaga cameră. Leonid ridică privirea de la computer, cu gura căscată. Kirill avea și el o privire similară, dar a lui avea o urmă de dezgust în spate.

— Are nouăsprezece ani. Maksim împlinește patruzeci anul viitor. O diferență de douăzeci de ani? Yegor, asta e o nebunie. Nu poți vorbi serios.

Yegor ridică din umeri.

— Nu e prima dată. Adică, Fernando avea șaptezeci de ani când s-a căsătorit cu tipa aia de treizeci.

Leonid izbucni într-un râs scurt.

— O scorpie vânătoare de bani, asta era.

— Corect, dar știm că prințesa asta nu este. Nu numai că i-ar salva viața, dar am fi legați prin căsătorie de italieni. Ar fi o palmă peste față pentru Cesare. Deodată, ar exista o legătură cu noi pe care celelalte familii ar recunoaște-o prin sânge. Deși el s-ar putea să nu fie de acord și să vrea să-și ucidă fiica, celelalte familii nu i-ar permite-o. Mai ales dacă s-ar mărita în familia noastră.

Yegor nu greșea. Era o oportunitate reală de a i-o plăti acelui svoloci, profitând în același timp de situație și forțându-i pe italieni să cadă în genunchi. Să-i vedem în genunchi în fața noastră era ceea ce ne dorisem de dinainte de vremea tatălui nostru.

Dintre toți frații mei, eu eram singurul necăsătorit și nu aveam nicio dorință de a mă căsători sau de a avea copii. Lucram pentru familia mea și pentru companiile noastre. Cu mult timp în urmă, am iubit o femeie, dar ea mi-a frânt inima și mi-a fost greu să-mi revin. Până când am trecut peste și durerea nu a mai fost decât o cicatrice pe inima mea, eram prea obișnuit cu stilul meu de viață ca să mă mai gândesc să mă deschid față de altcineva. Nu a existat niciodată un moment în care să fie nevoie să mă căsătoresc, nici pentru mine, nici pentru Bratva. Așa că nu am făcut-o. De asemenea, eram cu douăzeci de ani mai în vârstă decât ea. Era tânără și avea toată viața înainte…

Procesul meu de gândire s-a blocat, văzându-i din nou ochii în mintea mea. Dar nu o avea. Era moartă de îndată ce ieșea din casa asta. La dracu, putea fi moartă și în interiorul acestei case. Am putea la fel de bine să o aruncăm moartă, cum am putea să o aruncăm vie.

Tineretea îi fusese deja furată. Ksenia spusese că avusese deja trei avorturi. O familie care nu doar că nu a protejat-o, dar i-a cauzat cele mai mari daune era ceva dezgustător la care să te gândești. Nu mai rămăsese nimic din ea, cu excepția, poate, a singurului gând de a-i înfige un glonț tatălui ei între ochi. Serafina nu avea nimic și pe nimeni. Căsătoria cu mine îi oferea protecție și un loc sigur, dacă ar fi crezut vreodată că nu o voi răni. Ajuta și faptul că tatăl ei ar fi fost furios din cauza legăturii cu noi.

— Nu poți să te gândești serios la asta, Maksim. Uite, nu vreau să te numesc pervers, dar dacă vrei pe cineva tânăr, putem găsi pe cineva prin cluburi…

Leonid se uita la mine pe jumătate neîncrezător și pe jumătate șocat.

— Îmi permiți să vorbesc mai întâi cu ea, Vor?

Am revenit la a-l recunoaște pe Yegor ca șef al familiei noastre.

Nu pentru mine, ci de dragul fraților mei. Dacă Yegor își exprima opinia, însemna că el credea că acest lucru ar putea aduce beneficii familiei noastre. Aveam propriile mele rețineri, unele care implicau faptul că nu aș putea niciodată să o iubesc și simțeam că aș ține-o în capcană. Dar dacă aș vorbi cu ea, dacă i-as cere părerea, m-aș simți mai bine în privința asta.

Yegor dădu din cap.

— Ai timp până la sfârșitul zilei. Dacă nu ajungi la o concluzie, atunci vom decide dacă o aruncăm vie sau moartă într-un șanț între teritoriile noastre.

Ridicându-mă, îi auzeam pe frații mei certându-se cu Yegor despre situație, dar nu i-am ascultat. Lor le era mai greu să înțeleagă că, în calitate de Vor, îi jurasem loialitate. Îl jurasem ca lider și cap al nostru. Eram familie și frați de sânge, dar Yegor va fi întotdeauna deasupra noastră.

El va putea întotdeauna să ne ceară să punem un genunchi la pământ și va trebui să ne supunem. Să te cerți cu el era o pierdere de timp și nu aveam de gând să fac asta. Dacă mi-ar fi ordonat să mă căsătoresc cu ea chiar atunci, aș fi spus da fără să stau pe gânduri. Deși acest lucru ne putea aduce beneficii, în mintea lui Yegor nu era suficient de clar încât să fie un „da” categoric. Ceea ce îmi lăsa o mică marjă de manevră să vorbesc cu Serafina.

Ksenia stătea cu ea când am intrat. Vorbeau încet, dar se auzea de parcă ar fi discutat despre lucruri nesemnificative, cum ar fi moda, revistele sau ceva de genul acesta. Sora mea s-a ridicat, iar Serafina mi-a întâlnit privirea. Fața ei arăta mai bine. Mai puțin umflată și ambii ochi îi erau acum deschiși. Era încă serios decolorată, dar nu mai simțeam nevoia să tresar de fiecare dată când mă uitam la chipul ei.

M-am gândit că poate puțin timp petrecut vorbind despre chestii prostești de fete i-ar fi adus un fel de lumină înapoi în ochi, dar nu fusese așa. Erau la fel de terni, lipsiți de emoție și goi ca înainte. Era imaginea fidelă a visului meu.

— Trebuie să vorbesc cu domnișoara Moretti. Singur.

Am adăugat ultimul cuvânt când sora mea a început să deschidă gura. Era prea ușor de citit.

Pufnind, își trecu mâna peste piciorul Serafinei înainte de a mă privi cu asprime în timp ce ieșea. Ușa s-a trântit și am dat din cap.