Kieran avea o pereche? Una adevărată? Era chiar în fața mea.

— Vin imediat, Sloane, a spus Kieran printre dinți.

Fața mea trebuie să fi fost roșie ca o tomată. Sloane a trântit ușa, făcându-mă să sar. Scrâșnea din dinți, cu ochii fixați pe mine. De frică, nu-mi puteam dezlipi privirea de la ea. Apoi a trebuit să o fac, când am simțit de parcă un tren m-ar fi lovit în cap. Mâna lui Kieran a apărut pe spatele meu, împiedicându-mă să cad.

— Hei, nu face asta. Kieran a pășit în fața mea.

Sloane a râs, dar n-am putut vedea cât de cinic arăta zâmbetul ei, pentru că Kieran îmi bloca întreaga priveliște.

— Chiar îți pasă de o Omega? a scuipat Sloane.

Kieran s-a întors să se uite la mine. Ce era cu mila aceea din ochii lui?

— Ea este o... ah, da.

— Nu e chiar atât de rău, am spus eu, cu încredere, poate prea multă încredere.

Sloane a râs: — Te pot asigura că nu e un lucru bun. Ești o Omega care are o mulțime de probleme.

— Nu, nu are, a spus Kieran.

— A întrerupt o ședință Alfa! Una importantă.

— Oricum nu ajungeam nicăieri. Kieran s-a sprijinit de perete și mi-a rânjit.

Nu se schimbase.

Sloane și-a pus mâna pe șold. Primele semne că nu vom fi cele mai bune prietene.

— Ei bine? a spus Sloane.

— Ce mai e acum, Sloane? a gemut Kieran.

— N-o să o pedepsești?

— Să mă pedepsească? m-am uitat fix la Kieran.

— N-o să o pedepsesc. N-a făcut nimic greșit.

— Jur, Kieran, dacă n-o faci tu, o fac eu. Omega trebuie să-și cunoască locul.

Kieran și-a încrucișat brațele: — Bine. O fac eu.

Ochii mi s-au mărit. — Chiar ai de gând să...

— Sera, de fiecare dată când mă vezi, mi te vei adresa cu „Alteța Voastră”. Aceasta va fi pedeapsa ta pentru următoarele două luni.

Gura mi-a rămas căscată o secundă înainte să izbucnesc în râs.

— Vrei să fac și o plecăciune?

A chicotit: — Ar fi un detaliu drăguț.

— Ce?! a răbufnit Sloane, curmându-mi râsul aproape de tot. — Kieran, vorbesc serios! Ce avea de gând să facă, să plângă?

— Crede-mă, asta va fi o tortură pentru ea.

Mi-am dat ochii peste cap și am zâmbit. Asta era ceea ce-și dorise de când eram copii. Sloane și-a strâns mâinile în pumni și s-a întors nervoasă în sala de ședințe. Kieran m-a luat de cot și m-a îndreptat spre scări.

— Să plecăm de aici înainte să se întoarcă cu altcineva, a mormăit el.

Să urc înapoi cinci sute de trepte. Tortură. — De când ai o pereche? am întrebat.

Era ceva la care fantezasem, dar când n-am primit un lup ca toți ceilalți copii, am fost cumva dată la o parte. Sunt destul de sigură că va fi la fel și aici, dacă nu cumva cuiva i se face milă de mine și nu mă lasă să-mi petrec restul zilelor servind haita de una singură. Kieran era total ieșit din ecuația asta. Alfaii nu se încurcau cu Omega.

— Eu... ăă, am ales-o în anul trei.

— Wow, de atâta timp?

A dat din cap, cu un zâmbet jucându-i pe buze. Era într-o relație de doi ani? Trebuie să fie chiar topit după ea.

— Te-am așteptat... să vii. Presupun că prima ta transformare a venit foarte târziu, a chicotit el.

— Nu, Kieran. Nu m-am transformat.

S-a oprit. — Ce? Cum e posibil? Cum de ești aici?

Mi-am mușcat interiorul obrazului. Acum ce? Era supărat că sunt aici?

— Pentru că haita nu are destui Omega.

Și-a trecut o mână prin părul lui de culoarea ciocolatei negre. — Nu ești om, pot să-ți simt mirosul, nu ești. Nu ai un lup?

Am dat din cap și am ridicat din umeri.

Ochii i s-au îngustat și expresia i s-a întunecat. — Te pot scoate de aici. N-ar trebui să fii aici, Sera.

— De ce? Nu mă vrei aici?

A continuat să meargă. — Nu e vorba de asta. Ar fi fost mai ușor dacă aveai un lup, chiar și unul slab poate ajuta în majoritatea situațiilor. Locul ăsta e periculos. Nu vreau să-mi pierd mințile făcându-mi griji pentru tine, Sera. Lucrurile funcționează diferit aici față de haite.

Mi-am pus mâna pe talie. — Nu trebuie să-ți faci griji. Nu am nevoie de bonă.

— Nasol pentru tine, pentru că o să ai una.

— Nu se va întâmpla.

Mâinile lui mi-au cuprins talia și m-au tras aproape, strivindu-mi mâinile de pieptul lui. Cu totul nou. Și-a înclinat capul.

— Te-ai făcut mai frumoasă, dar cu siguranță n-ai devenit mai puțin încăpățânată.

M-am foit ca să scap din strânsoarea lui înainte să mă vadă roșind și l-am plesnit peste mână.

— Hai, mergi, a spus el.

Până când am ajuns la capătul scărilor, gâfâiam, în timp ce Kieran nici măcar nu se cocoșase puțin. A râs de mine.

— Mai dă-i câteva săptămâni și vei fi în formă.

— Credeam că sunt în formă! Problema e la școala asta care are cinci sute de trepte.

— Stai să vezi turnul.

Nu voiam să mă apropii de turn.

— Sera... Tessa s-a ridicat și s-a grăbit spre mine. S-a încetinit când l-a văzut pe Kieran.

— Alfa. Și-a plecat capul.

Am dat puțin din cap. Așa mergeau lucrurile aici? Chiar și Tessa se conforma? Nu mă mai puteam uita la el. Nu știam de ce. Așa îl tratam pe tatăl lui. Cred că am crezut că, fiindcă eram prieteni, lucrurile astea nu se vor aplica în cazul nostru. M-am înșelat amarnic. M-am mutat lângă Tessa. Aveam nevoie de un moment să procesez totul.

— Tessa, te-ar deranja să-i arăți împrejurimile? Ține-o departe de necazuri cât de mult poți. Știu că Sera e o pacoste.

Tessa și-a plecat din nou capul.

— Hei!

A zâmbit. — Ne vedem mai târziu, bine?

— Sigur. S-a întors și ne-a lăsat.

— Ei bine... mă bucur să văd că ești încă în viață.

— Da, cred că sunt doar... un pic obosită.

— Haide.

În restul zilei, Tessa mi-a arătat locul. N-aș spune că era o persoană total diferită, încă mai existau semne ale vechii Tesse morocănoase. Era doar un pic abătută. Chiar m-a durut să văd asta.

Am început să ne îndepărtăm de turlă și de celelalte trei clădiri spre terenuri. Mi-am luat lucrurile din camera în care petrecusem noaptea. Toți Omega mergeau cu noi la vale, spre Sectorul Servitorilor.

— De ce este Sectorul Servitorilor atât de departe?

Romy țopăia pe lângă Tessa, care s-a tresărit și s-a uitat urât la ea.

— Poți să mulțumești Haitei Blackwood pentru asta, a răspuns ea.

— Credeam că au trecut peste ura lor față de Omega acum câteva secole?

— Pentru lumea exterioară. Majoritatea dintre ei încă nu ne suportă, a spus Tessa.

— Suntem relevanți doar când e nevoie. Așa stau lucrurile, a spus Romy.

Eram convinsă că nu putea merge într-un ritm normal. Era cu mult înaintea noastră în câteva secunde. Sectorul Servitorilor a apărut la orizont. Nu era ca un castel ca toate celelalte. Nici măcar unul dărăpănat. Era o construcție cu un singur etaj, care se întindea pe peisaj. Câteva case erau răsfirate aproape de copacii care se transformau într-o pădure densă.

Mi-am strâns rucsacul. — Aceasta este casa mea pentru următorii câțiva ani.