Totul era tulbure pentru Elara; nu era sigură cum reușise să se întoarcă la Domeniul Sanctuary. Singurul lucru din mintea ei erau imaginile care se derulau repetat despre ceea ce i se întâmplase cu acel străin. Nu mai putea simți nimic, în afară de durerea provocată de respingere.

Respingerea făcuse ca legătura de pereche să se sfărâme, iar acea durere era aproape fizică, ca atunci când cineva te înjunghie și răsucește cuțitul direct în piept.

Nu mai rămăsese nimic în ea, în afară de agonie.

Inima i se strânse la vederea Domeniului Sanctuary. Chiar ieri credea că acest loc este căminul ei, dar după cele întâmplate și după respingere, simțea că și această clădire o refuza.

Elara păși în holul principal, intenționând să-l caute pe Kaelen. Se gândea că vor putea discuta după ce el se va calma puțin; cel puțin, trebuia să-i asculte și varianta ei de poveste. Cassandra fusese cea care complotase împotriva ei.

„Unde este Kaelen?” o întrebă Elara pe una dintre membrele haitei pe care o întâlni.

Tânărul tresări când o văzu pe Elara. „Luna, ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? Sunteți atât de palidă, sunteți bolnavă?” o privi el cu îngrijorare. Deși era rar ca un schimbător de formă să se îmbolnăvească, văzând chipul Elarei în acel moment, oricine s-ar fi gândit la asta.

„Unde este Kaelen?” insistă Elara cu întrebarea.

„Este în biroul lui, dar cred că are o stare proastă”, murmură el. Se întâlnise cu Alfa mai devreme și acesta părea să nu fie în apele lui.

Era deja miezul nopții; dacă Kaelen era încă în birou, însemna de obicei că are ceva important de rezolvat imediat sau pur și simplu avea nevoie de timp singur. Așa obișnuia să facă, chiar și când erau împreună.

Nici măcar Elarei nu îi era permis să intre în biroul lui, deși ea nu ar fi dat de bucluc dacă ar fi insistat să-l vadă, spre deosebire de ceilalți membri ai haitei, dar ea îl respecta și nu-l deranja ori de câte ori el dorea să aibă spațiul lui.

Prin urmare, fu destul de surprinsă când auzi un răget din interiorul biroului, iar ușa se deschise brusc. Din spatele ei apăru Cassandra, cu fața roșie. Plângea.

Elara nici nu trebuia să-și folosească prea mult mintea ca să știe ce se întâmplase.

Cel mai probabil, neștiind obiceiurile lui Kaelen, Cassandra intrase în cameră fără permisiune și dăduse de necaz.

Kaelen nu era un om blând, toată lumea știa asta; doar cu Elara putea fi considerat un om normal.

Cassandra se opri când o văzu pe Elara; tresări fiindcă fusese surprinsă plângând, ceea ce, într-un fel, o făcu pe Elara să se simtă puțin mai bine.

Dacă Cassandra credea că, odată ce Kaelen o respinsese pe ea, va putea ajunge rapid în brațele lui, însemna că nu-l studiase suficient de bine.

Acel Alfa putea avea pe oricine dorea; de ce ar fi crezut ea că se va mulțumi cu ea?

Elara rânji, iar asta nu făcu decât să o enerveze și mai mult pe Cassandra.

„De ce râzi?!” lătră ea și se apropie agresiv. Avea ochii roșii în timp ce o fixa cu privirea.

Odată ce Cassandra ajunse aproape, ridică mâna să-i șteargă zâmbetul de pe chip cu o palmă, dar nu fu destul de rapidă, deoarece Elara îi prinse mâna și i-o împinse cu forță, până când Cassandra simți că i se rupe încheietura.

„Să nu te mai gândești niciodată la așa ceva”, spuse Elara aspru. Îi aruncă o privire tăioasă, în timp ce sora ei sâsâia furioasă. Arăta de parcă era gata să se transforme în forma ei de bestie, dar dacă ar fi făcut-o, Elarei nu i-ar fi păsat să-i dea o lecție sau două.

Dar, o secundă mai târziu, Cassandra se calmă și pleacă cu pași mari, nu înainte de a spune cu răutate:

„Îl cunoști pe Kaelen. Nu te va ierta. Ești terminată.”

Elara își strânse pumnii auzind asta. Știa cât de încăpățânat era Kaelen. Odată ce lua o decizie, nu-și schimba deloc părerea.

Era deja un noroc că mai era în viață, căci un Alfa nu ierta trădarea.

În cele din urmă, Elara nu știa cum să-l convingă pe Kaelen că este nevinovată și că sora ei îi înscenase totul, ca să nu mai spunem că bărbatul murise, deci nu mai putea fi interogat.

Elara stătea în fața ușii biroului său, dar nu bătu; în schimb, se așeză lângă ușă și se luă în brațe.

Trecuse deja de miezul nopții și era epuizată fizic și psihic; nu se mai putea gândi la situația ei dificilă. Îi era frică și o durea faptul că Kaelen nu o credea.

Totuși, în același timp, putea înțelege de ce el reacționa așa.

De aceea, trebuia să aibă răbdare cu el. Trebuia să-i lase spațiu și abia atunci ar fi putut avea o șansă să discute.

Totuși, Elara începu să se simtă amețită, era istovită, iar când închise ochii, adormi. Dormea în șezut, cu capul sprijinit pe genunchi și cu picioarele strânse la piept.

Ațipi și se deconectă de mediul înconjurător, cu gândul că se va trezi dacă cineva va deschide ușa.

Dar, în realitate, dormi întreaga noapte și dimineața, și nici măcar când Alfa ieși din cameră, ea nu-și dădu seama.

Kaelen tresări văzând-o pe Elara dormind în acea poziție, dar apoi pur și simplu pleacă. Acea trădătoare nu mai avea nicio legătură cu el.

Elara nu se trezi decât mai târziu, când Zane, Gamma, o trezi. Îi scutură ușor trupul pentru a-i atrage atenția.

„Elara, trebuie să te întorci în dormitorul tău dacă vrei să dormi”, spuse Zane pe un ton plin de simpatie.

Elara deschise ochii buimacă și apoi își aminti de ce se afla acolo. „Unde este Kaelen?” Se ridică și văzu că biroul era deja gol, iar inima începu să o doară din nou. Nu-i păsa...