Apasă pe pagină pentru a deschide meniul rapid
Perspectiva Cassiei
După ce clipesc de câteva ori, culoarea dispare. Trebuie să fie doar amețeală, mă gândesc. Fusese o zi lungă.
Arată șocat, dar expresia lui se transformă rapid într-un zâmbet. Dumnezeule, acel zâmbet. Respiră adânc și se sprijină de tocul ușii.
— Bună, spune el. Vocea lui este profundă și caldă. Sunt noul tău vecin. Aveam de gând să aduc niște vin ca să mă prezint, dar am ratat ocazia.
În cele din urmă, îmi revin din stupoare și reușesc să zâmbesc.
— Ei bine, ne putem preface că asta nu s-a întâmplat dacă asta înseamnă că-mi vei aduce vin.
El râde — Doamne, chiar și râsul lui este atrăgător — și întinde o mână.
— Sunt Killian.
Îi strâng mâna și zâmbesc.
— Eu sunt Cassia.
— Cassia, repetă el. Un nume frumos. O să-l țin minte. N-am crezut niciodată că numele meu este deosebit de special, dar când l-a rostit el, s-a simțit ca cel mai prețios lucru din lume.
— Eu sunt Felicity, dar asta nu contează, intervine Felicity veselă. Mergem la băut diseară. Un bar nou, se numește The Mooncrest. Ar trebui să vii și tu acolo.
— Sunt sigură că ai multe de făcut, spun eu repede. Dar... Dacă ai timp, aș putea să-ți notez numele barului? Killian face un semn cu mâna.
— Nu-ți face griji. Voi ține minte. Scoate un râs scurt. Sunt un vârcolac, așa că aud despre „lună” destul de des.
Inima mi se strânge. Ce noroc pe mine. Nu am de gând să mai fac acea greșeală încă o dată.
— Ar trebui probabil să plecăm — margaritele alea n-o să se bea singure, spun eu. Înainte ca Felicity să poată protesta, o apuc de braț și o conduc la distanță.
— Așteaptă, spune el.
— Ce? întreb eu. Mă forțez să fac contact vizual cu el din nou, exact la timp pentru a vedea o emoție complicată trecându-i pe chip.
— Parfumul tău, spune el. E plăcut, dar evaziv. Este un produs special?
— Oh... mulțumesc, spun eu, dar nu prea folosesc parfum. Mă aștept ca Killian să pară jenat — în schimb, un zâmbet misterios îi apare pe buze.
— Scuze, spune el. Trebuie să fie altceva. Te rog, nu te lăsa reținută de mine de la băuturile tale.
În ciuda scuzelor sale, momentul îmi lasă o senzație ciudată. O simt pe Felicity holbându-se la mine cu un rânjet imens pe față în timp ce o trag pe scări și pe ușă afară. Abia când suntem așezate la bar, ea izbucnește în cele din urmă.
— Cassia! exclamă ea entuziasmată. Ai auzit asta? Flirta cu tine!
Îmi țugui buzele.
— Nu știu, spun eu cu îndoială. S-ar putea să fi mirosit ceva pe coridor.
— Poate, spune Felicity. Dar ai văzut cât de sexy era?! În plus, purta un Rolex. E clar că e plin de bani!
Oftez.
— Nu sunt în starea de spirit potrivită. Și este un vârcolac.
— Și?
— Cum adică, „și”? spun eu. Chiar dacă l-aș lua în considerare, până la urmă își va găsi perechea sortită.
— Ei bine, ai putea fi tu perechea lui sortită, spune Felicity jucăuș. Strâmb din nas.
— Oamenii nu sunt de obicei perechile sortite ale vârcolacilor. Xander mi-a spus asta. Simt cum mi se strânge inima la această amintire.
Eu și Felicity ne tachinăm reciproc. Este clar că Felicity încearcă să-mi distragă atenția, dar mintea mea nu se poate abține să nu rătăcească. Nimic nu este rezolvat. Va trebui să-i văd pe Xander și pe Sloane la serviciu mâine. Când Felicity sugerează să comandăm câteva rânduri de băutură, sunt mai mult decât bucuroasă să accept. Decid să-mi înec amarul, măcar de data asta. Am nevoie de asta.
Eu și Felicity dezbatem ceva când lumina îmi este blocată. Inima îmi sare în gât. Pot recunoaște acea siluetă oriunde, indiferent cât de amețită aș fi.
— Oh, scap eu, nu am crezut că vei veni.
— Ei bine, îmi pare rău să te dezamăgesc, mă tachinează Killian. Felicity sare în picioare.
— Ia locul meu! insistă ea. Eu plec. Chiar acum.
Îmi întorc capul spre ea.
— Ce? De când? cer să aflu. Felicity rânjește.
— Scuze! Mi-a ajuns Uber-ul! Înainte să pot argumenta, ea fuge pe ușă.
Scoate un geamăt. Ar fi mult prea ciudat să-l las pe Killian singur aici, așa că zâmbesc.
— Scuze pentru asta, spun eu, Felicity este... un personaj destul de interesant.
Killian râde și se așază în separeu, în fața mea.
— Îmi dau seama. Ești și tu un pic de personaj, totuși. Ești amuzantă. Și misterioasă.
— Ai o părere prea bună despre mine, spun eu, ducând paharul la buze în încercarea de a ascunde cât de tulburată mă simt.
— E invers. Ai o părere prea proastă despre tine, replică el. Îi face semn chelnerului să comande un rând de băuturi pentru el, oferindu-mi un moment să mă reculeg. Odată ce chelnerul pleacă, el își îndreaptă din nou atenția spre mine.
— Spune-mi despre tine, zice el.
Intensitatea privirii lui îmi face inima să sară.
— Ce vrei să știi?
— Totul, spune el cu voce joasă. Dar pentru început, cu ce te ocupi?
Mă relaxez ușor. Cel puțin prima întrebare nu este prea intensă.
— Sunt agent imobiliar, spun eu. Nu tocmai „misterios”.
Killian zâmbește.
— Este cu siguranță o muncă importantă. Am tot căutat case, așa că am o apreciere deosebită pentru meseria ta chiar acum. Sunt complet pe dinafară. Imediat mă însuflețesc.
— Oh, sunt bucuroasă să te ajut! spun eu entuziasmată. Sunt multe de luat în considerare în zona asta. Totul ține de zonare. Compartimentarea contează și ea mult... Mă opresc, realizând că turui. Sunt pe cale să-mi cer scuze când observ că Killian se apleacă în față.
— Ești pasionată, notează Killian. Se uită la mine de parcă aș fi cea mai interesantă persoană din lume. Inima îmi tresaltă.
— Cred că da, spun eu cu un zâmbet jenat. Dar serios — dacă ai nevoie de ajutor, nu ezita să mă contactezi.
— Va trebui să țin cont de asta. Am o întâlnire cu o agenție imobiliară mâine, dar dacă nu merge bine, voi veni să bat la ușa ta.
Conversația dintre noi este șocant de naturală. Simțul umorului nostru se potrivește perfect. Comandăm rând după rând, niciunul nevrând ca noaptea să se termine. Nici nu-mi dau seama cât timp a trecut. Pentru un moment, mi se pare că văd din nou acea strălucire roz ciudată. Decid că trebuie să fiu atât de beată încât delirez.
Suntem amândoi mai mult decât amețiți când barul se închide. Ne sprijinim unul de celălalt în timp ce ieșim, râzând încă. Abia când urcăm scările îmi dau seama că nu m-am gândit la Xander nicio singură dată de când a sosit Killian.
Nici nu-mi dau seama când trec de apartamentul meu. Observ abia când stăm în fața ușii lui Killian.
— Oh, spun eu. Sunt prea amețită ca să fiu jenată. Doar te urmam.
Un zâmbet șiret îi apare pe buzele lui Killian.
— Nu mă plâng, spune el. Își descuie ușa. Nu te voi opri dacă vei continua să mă urmezi.
Înghit cu greu. Killian se întoarce și intră în apartamentul său. Ezit doar o secundă înainte de a intra după el.
Killian stă deja pe patul său. Nu i mă alătur încă. Stau la doar câțiva metri distanță de el.
— Deci, spun eu, ai de gând să mă inviți să ți mă alătur?
Privirea lui Killian îmi parcurge corpul. Scoate un suflu adânc.
— Te rog, spune el cu voce joasă. Nu trebuie să mă roage de două ori. Scurtez distanța dintre noi, încălecându-l pe marginea patului. Mă trage spre el cu atâta blândețe încât tresar.
De îndată ce sunt suficient de aproape, mă trage într-un sărut tandru, dar pasional. Sărutul este cum n-am mai simțit niciodată până acum. Killian cade pe spate pe pat și eu îl urmez.
Devine curând clar că nu avem nevoie de cuvinte pentru a comunica. Corpurile noastre se mișcă împreună de parcă am fi fost făcuți unul pentru celălalt. Când în cele din urmă suntem încurcați în cearșafuri, piele pe piele, realizez că nu am mai experimentat niciodată acest nivel de satisfacție.
În timp ce Killian se presează de mine, îi pot auzi respirația grea în ureche. Unghiile mele se înfig în mușchii spatelui său. Dacă buzele lui n-ar fi fost atât de aproape de gâtul meu, s-ar putea să nu fi auzit ce a spus.
— Chiar ești tu.
Nu am mult timp să mă gândesc la cuvintele lui înainte ca amândoi să fim purtați de extaz.
Pentru un moment lung, stăm în pat. Îi aud bătăile inimii încetinind treptat. Nu sunt sigură dacă m-am mai simțit vreodată atât de relaxată în viața mea.
Tăcerea confortabilă continuă un timp. Curând, însă, Killian îmi trece o mână peste umăr și corpurile noastre sunt atrase din nou împreună. Nu sunt sigură dacă aș vrea să ne oprim vreodată.