A trecut un an de când am fugit de durerea mea. Crezusem că rana se va vindeca, dar m-am înșelat. Nu mă vindecasem. Nici nu găsisem liniștea. În schimb, ceva mai întunecat prinsese rădăcini în interiorul meu.

În timp ce șoferul de Uber trece pe străzile familiare, mi se reamintește de ce am părăsit această țară blestemată de la bun început. Mi se reamintește de durerea și umilința pe care le-am îndurat acum un an. Mi se reamintește de trădarea lui Darren.

— Urăsc orașul ăsta, mormăie Blue cu dezgust. Reflectându-mi gândurile.

În câteva minute suntem la spital. Îl plătesc și cobor. Stau un minut. Privind clădirea impunătoare. Calman-mă.

Spitalul este exclusiv pentru vârcolaci. Era situat într-o zonă retrasă. Aveam oficiali guvernamentali vârcolaci care ne ajutau să-l păstrăm sub radar.

Dacă ar fi să fiu sinceră, nu plănuisem să mă mai întorc vreodată. Dar finul meu fusese diagnosticat cu o tumoare. Claire mă sunase plângând, speriată și isterică.

Aș face orice pentru ei. Așa că, atunci când amândoi m-au rugat să vin, am făcut-o. Am lăsat totul ca să fiu alături de ei.

Intrând în spital, caut lifturile și urc. Claire îmi dăduse etajul și numărul camerei. Având în vedere că era același spital în care s-a născut Krystal, știam unde să merg.

Câteva minute mai târziu, intru în camera lui Mason.

Este în pat, uitându-se la desene animate. Deși era programat pentru o operație curând, era calm. Chiar râdea.

Claire, pe de altă parte, arăta obosită și epuizată. Să gestioneze filiala noastră de aici în timp ce avea grijă de un fiu bolnav o seca de puteri. Acesta era celălalt motiv pentru care eram aici. Să mă ocup de companie, în timp ce ea avea grijă de Mason.

— Mătușa Renny, ai venit! Strigătul entuziasmat mă trezește din gânduri.

Ochii lui Claire se deschid brusc. Pot vedea fericirea și ușurarea în privirea ei.

— Bună, puiule, îl salut eu. Sărutându-l pe frunte înainte de a face un pas înapoi.

Întorcându-mă spre Claire, îmi deschid brațele. Ea practic se prăbușește în ele. Lăsându-se moale de ușurare.

— Bună, Claire.

Ea suspină. — O, Doamne, Renny, n-ai idee cât de mult mi-ai lipsit. Să vorbesc cu tine la telefon nu e același lucru cu a te avea aici, lângă mine.

— Sunt aici acum și voi rămâne atât timp cât veți avea nevoie de mine amândoi, șoptesc încet. Mângâind-o pe spate pentru a o consola.

Îmi dă drumul și își șterge lacrimile. Mă privește fix. Ca și cum m-ar inspecta. Studiindu-mă.

— E ceva diferit la tine, deși nu-mi pot da seama ce anume.

Îi ofer doar un zâmbet mic și forțat. Nu are nicio idee cât de mult mă schimbasem.

Îmi îndrept din nou atenția spre Mason, în timp ce amândouă ne ocupăm locurile.

— Ce face finul meu preferat? întreb.

— Mătușă, spune el prelungind cuvântul. — Sunt singurul tău fin.

Rânjesc la asta. Avea dreptate, până la urmă.

— Mi-a fost foarte dor de tine. Mă bucur că ești aici. Zâmbetul de pe chipul lui îmi face inima să se strângă.

Întotdeauna încerc din răsputeri să nu mă gândesc la Krystal. Durerea care însoțește acele gânduri este ceva ce încerc să evit.

— Ei bine, sunt aici și ți-am adus o mulțime de cadouri.

— Serios? Ce tare! Am fost un băiat cuminte. Doctorul spune că sunt un lup foarte curajos și că, odată ce voi fi complet vindecat, voi primi o porție mare de înghețată. La alegerea mea.

Calmul și bucuria din vocea lui sunt contagioase. Pentru un moment uit că inima mea este înghețată. Mă relaxez în acea clipă, discutând cu el.

Mason are zece ani, dar viziunea lui asupra vieții este diferită. Mă pune la curent cu tot ce am pierdut. Mai ales despre noul său cel mai bun prieten pe nume Jax, care vine să-l viziteze în fiecare zi.

La auzul numelui, o privesc pe Claire întrebător. Ea dă din cap, confirmând că este fiul Mirandei. De acolo, continuăm să discutăm ușor.

Petrecusem aproximativ trei ore cu ei când mi-am scurtat vizita. Trebuia să merg la birou să mă pun la punct cu munca.

Ieșeam din cameră când m-am trezit față în față cu Darren. Era ultima persoană pe care dracu' aș fi vrut să o văd.

— Lauren? întreabă el nesigur. De parcă ar fi văzut o fantomă sau ceva de genul.

Nu-i răspund. Îi arunc doar o privire ucigașă. Oricum nu aveam nimic de discutat.

Eram pe punctul de a trece pe lângă el când un corp s-a ciocnit de al meu. Brațe micuțe mi s-au înfășurat în jurul taliei. M-am uitat în jos și am văzut creștetul capului lui Krystal.

Rahat! Nu eram deloc pregătită pentru asta. Este fiica mea, o iubesc, dar nu eram pregătită. Eram încă într-un loc întunecat. Iar mintea mea nu putea reconcilia durerea cu dragostea îngropată adânc în inima mea.

Voiam atât de mult să o îmbrățișez. La naiba, cât de mult voiam, dar nu m-am putut convinge să o fac. Îmi era încă teamă de respingerea ei. Teamă că mă va împinge la o parte. Teamă că încă mă urăște.

Cuvintele ei pline de ură încă îmi răsunau în urechi. Nu-i puteam alunga vocea. Vocea ei când mă numea vrăjitoare rea și alte nume urâte. Sau când spunea că se va ruga Zeiței să mă pedepsească și să mă trimită în iad.

Mă desprind de ea și plec fără un cuvânt. Asta mă face un monstru. Să plec de lângă fiica mea în felul ăsta, dar nu pot trece peste amintirile dureroase. Nu pot trece peste întunericul din mine.

În graba mea de a pleca de lângă ei, mă ciocnesc de cineva.

— Îmi cer scu... vreau să-mi cer scuze, dar încremenesc.

Miranda stă în fața mea. Arătând la fel de frumoasă ca întotdeauna. Ca și cum nu mi-ar fi distrus viața acum un an.

— Lauren? O, Doamne, ești tu… nu ne-am mai văzut de mult, ce mai faci?

O privesc ca și cum și-ar fi pierdut mințile. Vorbea serios târfa asta?

— E ceva în neregulă cu tine? întreb complet nedumerită.

Ea răspunde confuză: — Nu, de ce?

— Se pare că ai impresia că suntem prietene. Lasă-mă să-ți reamintesc că nu suntem și nu vom fi niciodată. Mi-ai luat totul și m-am întors să-ți întorc favoarea. Karma e o târfa afurisită. Voi fi iadul tău personal. Te voi distruge, Miranda, până când nu va mai rămâne nimic din tine. Până voi termina cu tine, îți vei dori să fii moartă, o ameninț eu, cu vocea devenind rece și periculoasă.

Cu acestea, o lovesc peste umăr, lăsând-o șocată și tremurând.

Iau un taxi și merg direct la compania noastră. Treizeci de minute mai târziu ajung. Ruby’s a reușit să-și revină după ce am plecat. Reușisem chiar să deschidem o altă filială pe insula unde evadasem.

Eram pe punctul de a intra în clădire când am fost oprită de doi gardieni.

— Ce naiba faceți? am întrebat strângând din dinți.

Eram prost dispusă după ce i-am văzut pe Darren și Miranda.

— Ce crezi că facem? a replicat unul dintre ei.

Ce fel de oameni a angajat Claire cât am fost plecată?

— Aveți idee cine dracu' sunt eu?

— Președinta? Stai, poate ești prima doamnă, a batjocorit celălalt.

Începeam să mă enervez, și la fel și Blue. Erau oameni, deci nu-i puteam răni.

— Sunt CEO-ul acestei companii, mârâi eu. Unghiile mi se înfigeau în palme de furie.

Voiam să-i lovesc. Să le dau o lecție afurisită.

— Nu arăți deloc așa, a pufnit cel cu părul negru.

Recunosc că nu arătam în cea mai bună formă. Purtam blugi uzați, o bluză șifonată și ochelari de soare. Luasem un zbor direct, fără oprire, așa că nu arătam tocmai aranjată.

— Pun pariu că ești o târfa, probabil te-ai culcat cu unul dintre șefi și acum nu mai vor să aibă de-a face cu tine, așa că ești aici să faci scandal, a pufnit celălalt cu dezgust.

I-am privit nevenindu-mi să cred.

Începusem să atragem atenția. Nevrând să am de-a face cu idioții, încerc să trec de ei.

Cel înalt mă apucă cu o strânsoare dureroasă și începe să mă târască. Atunci îmi pierd cumpătul.

— Ia-ți mâinile tale murdare de pe mine! strig și, cu cealaltă mână, îi dau o palmă zdravănă.

Lovitura răsună în toată încăperea. Ochii i se fac periculoși și este pe cale să se repeadă la mine când o voce îl oprește.

— Ce naiba se întâmplă aici? strigă Micah, managerul nostru general.

— Târfa asta de aici cauzează probleme, răspunde unul dintre ei.

Micah se întoarce să mă privească și rămâne cu gura căscată.

— Ăștia sunt genul de proști pe care îi angajezi în ultima vreme, Micah? Idioți care sunt lipsiți de respect față de femei și chiar le bruschează? Vocea mea este rece și stăpânită.

— O, Doamne, îmi pare tare rău, Lauren, atât de rău… Îmi cer scuze în numele lor, nu se va mai întâmpla, se bâlbâie el nervos.

Văd cum fețele gardienilor se albesc pe măsură ce numele meu le face click în minte.

— Cu siguranță nu se va mai întâmpla, pentru că sunt concediați. Scoate-i din compania mea blestemată.

Trec pe lângă ei. Mă imploră să le mai dau o șansă. Îi ignor.

— Ce mai așteptați cu toții? Înapoi la muncă sau veți avea aceeași soartă, strig eu, făcându-i pe toți să se grăbească spre posturile lor.

Terminasem cu bunătatea. Terminasem cu a fi om de treabă. De fapt, aveam de gând să fiu foarte rea. Aveam să fiu personajul negativ de care m-au acuzat.

Iadul nu are o furie mai mare decât o femeie disprețuită. Darren și Miranda aveau să plătească. Aveam să revărs focul iadului asupra tuturor celor care m-au rănit. Aveam să-i privesc cum ard.