„Dacă am putea cu toții să vedem lumea prin ochii unui copil, am vedea magia în orice lucru.” — Necunoscut

—

Elias bătea nervos cu degetele în volan în timp ce își verifica ceasul de mai multe ori. Julian îl urmărea din spate și privea în jur la traficul care îl stresa. Ieșiseră la oră de vârf și toate mașinile înaintau cu viteză mică.

Julian a bănuit că fiul lui termina grădinița la ora cinci și mai erau doar zece minute până atunci. Nu știa unde era grădinița, dar trebuia să fie puțin departe, judecând după expresia lui Elias.

Julian nu a scos niciun cuvânt și a continuat să-l privească. A încercat să-și imagineze copilul; un băiețel cu aceiași ochi ca ai tatălui său și probabil cu nasul mamei sale — deși nu o întâlnise niciodată pe soția lui Elias. Și-a imaginat băiatul ieșind de la grădiniță și grăbindu-se în brațele tatălui său pentru a-i povesti despre ziua lui, ceva ce el nu trăise niciodată în copilărie.

Președintele rareori îl lua de la școală. Era mai mult pentru camerele de filmat și pentru a menține o bună reputație de tată.

Julian era întotdeauna ultimul copil care pleca. Se întreba cât de mult plătise tatăl său educatoarea pentru a sta cu el ore suplimentare. Micul Julian își privea prietenii plecând unul câte unul cu mama sau tata, și uneori chiar cu amândoi. El mai stătea cu profesoara încă o oră, sau două, până când venea cineva să-l ia. De cele mai multe ori era șoferul tatălui său sau unul dintre bodyguarzi. Julian nu a apucat niciodată să experimenteze cum e să-i povestească tatălui său despre ziua lui în drum spre casă.

Elias a parcat mașina în fața grădiniței și s-a grăbit să coboare. Julian privea de la fereastră copiii părăsind clădirea, cu părinții lor ținându-le ghiozdanele sau aducându-le o gustare. Elias stătea în mijloc în timp ce aștepta rândul grupei fiului său. Imediat după aceea, a văzut un mic omuleț alergând spre el, strigând „tati!”.

Julian a deschis încet geamul ca să asculte.

— Hei, băiețelule! Elias s-a lăsat pe vine pentru a-l lua pe copil în brațe. I-a ciufulit părul negru și l-a sărutat pe obraz. Cum a fost ziua ta?

— Bine! Ne-am pictat familia!

— Serios?! Elias a făcut ochii mari. Va trebui să-mi arăți mai târziu.

— Da, tati, băiețelul a zâmbit și și-a îmbrățișat tatăl. Un mic zâmbet a apărut pe fața lui Julian, apoi acesta a deschis portiera și a mers spre ei.

Pe măsură ce se apropia, și-a dat seama cât de mult semăna băiatul cu Elias. Avea aceiași ochi căprui migdalați, părul negru și moale și buzele subțiri. Era o variantă în miniatură a lui Elias.

— Bună, Julian a stat în fața lui și a zâmbit.

Milo s-a uitat la el cu indiferență, apoi l-a întrebat pe tatăl său cine este. Elias s-a ridicat și l-a ținut de mână.

— El este șeful meu. Domnul Sterling.

— Bună ziua, domnule Sterling, Milo s-a plecat politicos, iar Julian a trebuit să-și preseze buzele strâns pentru a nu zâmbi prea tare. S-a așezat în genunchi în fața lui și l-a întrebat: Cum te cheamă?

— Sunt Milo, a răspuns băiatul cu cea mai adorabilă voce.

— Încântat de cunoștință, Milo, Julian i-a ciufulit părul și s-a ridicat.

— Este mașina ta? a întrebat Milo, arătând spre Mercedesul negru.

— Da, a zâmbit Julian cu mândrie. Îți place?

— E atât de cool! Milo i-a dat drumul mâinii tatălui său și a fugit spre mașină. Când o să fiu mare, o să-mi cumpăr una la fel! a exclamat el.

— Sunt sigur că o să-ți iei una și mai bună, Julian i-a deschis portiera lui Milo și s-a așezat lângă el. Nu uita centura de siguranță.

Elias a pornit mașina și s-a uitat la Milo prin oglindă. Ochii lui mici străluceau în timp ce privea în jurul mașinii. Era uimit de scaunele de piele și de luminile de pe bord.

— Tati, mi-e foame, a spus Milo după ce au condus vreo două minute.

— N-ai mâncat la grădiniță? a întrebat Elias, ridicând o sprânceană.

— Nu-mi place fasolea, tati, s-a strâmbat Milo. Încă mi-e foame.

Elias a murmurat.

— Bine, o să-ți fac eu ceva când ajungem acasă.

— Nu! a protestat Milo. Acasă e departe.

Elias a suspinat.

— Lucrez acum, băiețelule. Trebuie să-l las pe domnul Sterling undeva înainte de a termina, bine?

Julian s-a uitat la Milo, care era îmbufnat în timp ce privea pe geam. Își încrucișase brațele, iar rucsacul lui în formă de iepuraș îi acoperea picioarele. El a râs și s-a aplecat spre el să-i șoptească:

— Vrei un burger și cartofi prăjiți?

Milo și-a schimbat brusc încruntarea cu un rânjet, iar ochii i-au strălucit în timp ce a exclamat „da!”.

Julian i-a făcut cu ochiul și și-a dres vocea.

— Condu-ne la Empire Grill, i-a spus el lui Elias, care și-a încrețit sprâncenele. Au cei mai buni burgeri din oraș, a adăugat el, schimbând un zâmbet cu Milo.

— Nu trebuie să faceți asta dacă o faceți pentru Milo, a mormăit Elias.

— Asta nu e treaba ta, Julian a ridicat din umeri. Vreau să-l cinstesc pe noul meu prieten, a ridicat mâna, iar Milo s-a grăbit să-i dea un „high-five”.

Au ajuns la Empire Grill, iar Milo a fugit după Julian, urmându-l înăuntru pentru a alege un meniu. Julian l-a lăsat să ia tot ce voia, chiar și înghețată și un pahar mare de suc.

Elias a dat din cap a negație în timp ce își privea șeful spunând „da” la tot ce cerea Milo.

— E prea mult, a stat el în spatele lui. Nu cred că poate mânca tot.

Julian și-a dat ochii peste cap și a suspinat.

— Din nou, nu e treaba ta. L-ai auzit mai devreme. Îi este foame.

Elias nu s-a mai putut plânge când l-a văzut pe Milo sărind de entuziasm în timp ce își aștepta comanda. Julian l-a ținut de mână și amândoi s-au îndreptat spre o masă, lăsându-l pe Elias să ridice mâncarea. Milo era uimit de tot ce poseda Julian; cum ar fi ceasul lui, brățările de argint și chiar tatuajele de pe brațe și cel de la ceafă.

Nu apucase niciodată să cunoască pe cineva mai în vârstă decât el în afară de părinții săi. Verișorii lui studiau în străinătate și oricum nu apucase să-i cunoască vreodată. Bunicii lui abia dacă voiau să-l vadă, fiind încă supărați că Isadora rămăsese însărcinată la o vârstă atât de fragedă.

— Iată mâncarea, Elias a pus tava pe masă și s-a așezat lângă Milo, care s-a grăbit să deschidă cutia și să toarne niște ketchup și maioneză peste cartofii prăjiți.

Julian și-a luat burgerul, iar Elias s-a uitat la ultimul cu nedumerire.

— E pentru mine? a întrebat el.

Julian a dat din cap.

— Pentru cine altcineva?

Elias a înclinat capul și a deschis cutia.

— Mulțumesc, a șoptit el, iar Julian s-a uitat la el rânjind.

— Nu-i așa că noul tău șef este foarte generos?

— Ești! a răspuns Milo în locul lui, făcându-l pe Julian mândru. Vezi? Până și copilul tău e de acord.

Elias a râs încet în timp ce îl privea pe Milo devorând burgerul. Nu mânca niciodată mult înainte, dar azi era surprinzător de flămând. Fredona un cântec în timp ce înmuia cartofii în sos și îi mânca.

Din când în când, se ștergea la gură dacă îi rămânea puțin sos. Chiar i-a făcut și o poză în timp ce mânca. Julian îi privea în tăcere și, pentru o clipă, a uitat de burgerul lui, continuând să privească cum Elias ajuta la organizarea mesei pentru a-i lăsa lui Milo spațiu să se joace cu noua lui jucărie.

Milo trăia copilăria pe care Julian și-o dorise întotdeauna. Își dorise să petreacă mai mult timp cu tatăl său, să ia masa împreună și să se joace. Își dorise pe cineva care să aibă grijă de el în afară de bodyguarzi și menajere.

Milo a văzut niște copii jucându-se în mini-parcul din interiorul magazinului și l-a întrebat pe tatăl său dacă se poate duce la ei. Elias a dat din cap și i-a spus să vină repede înapoi, pentru că vor trebui să plece.

Julian a așteptat ca băiatul să fie departe pentru a se uita la Elias și a rânji. Acesta încă purta uniforma universitară și nu observase că nasturii cămășii erau deschiși, lăsându-l pe Julian să zărească o parte din pieptul său bronzat.

Elias a simțit privirea lui Julian străpungându-i corpul și s-a încruntat.

— Ce este?

— Ești un tătic sexy, a rânjit Julian. E norocoasă că te are, a spus el, iar Elias s-a uitat la el nedumerit. Soția ta.

— De ce? Elias a pufnit și a privit în altă parte.

— Uită-te la tine, Julian s-a rezemat de spătarul scaunului și și-a mușcat buza inferioară. Ochii ăia, buzele alea și claviculele alea... Julian s-a oprit să tragă aer în piept. ...Te-aș mânca de viu.

Elias l-a privit neîncrezător.

— Cum poți spune asta când sunt copii prin preajmă?

— Sunt prea ocupați ca să dea atenție la ce spun eu, Julian a ridicat din umeri, fără să-și ia ochii de la Elias. Nu strica distracția.

Elias și-a dat ochii peste cap.

— Nu ai deja un iubit sau ceva de genul ăsta?

— De ce? Julian a rânjit și s-a aplecat spre masă. Vrei să te asiguri dacă ai vreo șansă cu mine? Nu-ți face griji. Îți ofer acces VIP, i-a făcut el cu ochiul.

Elias a dat din cap a negație.

— Serios acum, a mormăit el.

Julian a zâmbit.

— Nu am un iubit. De fapt, n-am avut niciodată unul cu adevărat.

Elias doar a mormăit un răspuns și și-a urmărit fiul jucându-se cu ceilalți copii. Julian și-a presat buzele și a suspinat, știind că era aproape imposibil să-i capteze atenția. Dintre toți bărbații, trebuia să fie tocmai unul căsătorit și cu un copil.