„Să te cunosc a fost ca și cum aș fi ascultat un cântec pentru prima dată și aș fi știut că va fi preferatul meu.” — Michael Bliss

—

Profesorul a terminat de distribuit examenele înainte de a părăsi sala de clasă. Elias a scos un suspin și și-a rezemat capul de spătarul scaunului. Se temuse că va pica testul, dar, din fericire, reușise. A rânjit în timp ce se uita la foaie. Gestionarea vieții de student și a celei de părinte era o provocare. Abia avea timp să învețe, având trei joburi part-time și trebuind să aibă grijă de Milo când Isadora se pregătea pentru examenele ei.

— L-ai luat? Nico a sărit de pe scaunul din spate pentru a se așeza lângă el.

— Da, cred că am avut noroc, a râs Elias. Mi-aș fi pierdut mințile dacă ar fi trebuit să-l dau din nou pe ăsta.

— Te cred! Nico a suspinat. Profesorul nu are milă de noi. Spune-mi, ești liber după-amiază? Am putea merge să bem o cafea sau ceva.

— Dacă aș putea..., Elias i-a oferit un zâmbet trist.

Nico a dat din cap și l-a bătut pe spate.

— Datorită ție, mă asigur întotdeauna că folosesc prezervative.

Elias l-a lovit peste braț și s-a uitat urât la el.

— Serios acum? Eu sunt exemplul ăla?

— Ești, a râs Nico. Pe cât de adorabil mi se pare Milo, nu mă pot imagina cu un copil la vârsta asta. Ești uimitor, prietene.

— Sigur că sunt, Elias a scos un mic râs. E greu ca naiba, dar îmi place să mă întorc acasă la Milo. Mă face să uit de toate greutățile.

— Oh, deja ți-e dor de el? Nico s-a prefăcut că plânge. Du-te acasă acum, atunci.

Elias a râs.

— Am ceva de făcut înainte de a merge acasă.

— Ce anume? Nico a ridicat o sprânceană. Credeam că ai joburi de seară.

— Da, dar am primit jobul ăsta ciudat chiar azi dimineață, a răspuns Elias. Nu sunt sigur cum va fi, dar o să arunc o privire azi și, dacă nu-mi place, o să refuz.

Nico s-a ridicat și și-a pus foile în geantă.

— Ce fel de job e? a întrebat el în timp ce își îmbrăca jacheta.

— Cineva m-a rugat să fiu bodyguardul fiului său, a spus Elias, amintindu-și de bărbatul ciudat din acea dimineață. Trebuie să fie cineva bogat, judecând după costumul scump pe care îl purta și mașina luxoasă pe care o conducea șoferul lui.

— Oh? Nico s-a uitat la el nedumerit. Bodyguard? Asta da fiță.

— Fiță pe naiba, Elias și-a dat ochii peste cap. Nu cred că o să-mi placă să lucrez pentru un răsfățat.

Nico a râs și și-a pus brațul după umerii lui în timp ce ieșeau din sala de clasă.

— Se plătește bine măcar?

Elias a mormăit afirmativ și a înghițit în sec când a văzut o mașină neagră parcată în fața clădirii campusului.

— Aia e pentru mine.

Nico a fluierat la vederea mărcii de lux a mașinii.

— Crezi că poți să-mi faci și mie rost de un job acolo? a râs el.

— Tu nu te poți apăra nici pe tine, darămite să păzești pe altcineva, Elias și-a dat ochii peste cap, primind o lovitură în braț de la cel mai bun prieten al său.

— Trebuie să plec. Îți spun detaliile mâine.

Elias s-a îndreptat spre mașină, iar un bărbat înalt, purtând un costum negru, i-a deschis portiera din spate.

— Bună ziua, a salutat Elias și a intrat. Mulțumesc.

În mașină mirosea frumos, iar Elias a mângâiat scaunele de piele, deoarece nu mai fusese niciodată într-o mașină atât de luxoasă. Se întreba dacă șeful lui deținea o companie mare.

— Deci, unde locuiește? a întrebat Elias, uitându-se la șofer prin oglinda retrovizoare. Fiul șefului, mă refer.

— Domnul Julian, Julian, l-a corectat șoferul. Locuiește aproape de universitate, a răspuns el.

— Înțeleg, a dat Elias din cap.

— Apropo, eu sunt Harlan, șoferul și-a scos ochelarii de soare și l-a privit prin oglindă. Sunt șoferul domnului Julian.

— Încântat de cunoștință. Eu sunt Elias, Elias a înclinat capul.

— Nu știi cât de norocos ești că ai primit jobul ăsta, a spus Harlan. Zeci de oameni aplică lunar pentru a fi bodyguarzi. Președintele este foarte pretențios când vine vorba de a lăsa oameni în conacul lui. Nu are încredere în oricine.

— De ce a avut încredere în mine atunci? Elias a ridicat o sprânceană. Eu n-am aplicat sau ceva de genul ăsta. Doar m-a văzut bătându-mă pe stradă.

Harlan a rămas tăcut o clipă în timp ce îl privea. Conducea mașina spre o zonă în care Elias nu mai fusese niciodată. Nu existau magazine sau tarabe cu mâncare. Erau doar conace și copaci.

— Trebuie să fi văzut ceva în tine, a vorbit în cele din urmă Harlan. Sunt sigur că ești special.

Elias a pufnit.

— Nu e nimic special la mine.

— Am ajuns.

Elias s-a uitat afară și a făcut ochii mari când a văzut conacul imens în fața căruia Harlan parcase mașina. Era ca acele case luxoase din filme. Avea ferestre mari cu rame negre pe toată suprafața casei. Grădina era la fel de mare, iar o mică fântână îi întâmpina la intrare.

Elias a pufnit în timp ce mergea printre copaci. I se părea nedrept că unii oameni duceau o viață luxoasă în timp ce el se lupta să-și hrănească familia în fiecare zi.

Elias l-a urmat pe Harlan înăuntru și s-au descălțat înainte ca menajerele să le dea papuci noi și să le ofere un pahar cu apă.

— Unde este domnul Julian? i-a întrebat Harlan pe menajere.

— În camera lui. Tocmai i-am servit prânzul.

— Mănâncă prânzul în cameră? Elias a ridicat o sprânceană și l-a urmat pe Harlan spre lift. Da, exista un lift în interiorul casei, pentru că oamenii bogați sunt prea leneși să urce scările.

Ajunși la etajul doi, Elias a fost surprins să zărească doi bodyguarzi păzind o ușă mare.

— Aceea este camera domnului Julian, a șoptit Harlan.

— Stai, are deja bodyguarzi? Elias și-a încrețit sprâncenele. Atunci de ce sunt eu aici?

— Aceia doi păzesc doar casa, a răspuns Harlan. Tu vei fi garda lui de corp personală.

Cei doi bărbați s-au plecat în fața lui Harlan și au bătut la ușă înainte de a o deschide.

— Domnule Julian, Harlan și noul dumneavoastră bodyguard au sosit.

Julian, care era ocupat citind o carte pe canapea, și-a dat ochii peste cap și a trântit volumul pe măsuța de sticlă. S-a ridicat și și-a dres vocea înainte de a se întoarce leneș.

— Am spus că n-am nevoie de un afurisit de bodyguard... a înghețat imediat ce l-a văzut pe Elias stând lângă ușă.

Julian și-a pierdut cuvintele când tânărul l-a salutat. Era înalt, cu o siluetă zveltă și o față divină — exact genul lui.

— Încântat de cunoștință, Julian.

— Domnul Julian Julian, l-a corectat Harlan și și-a dres vocea. Președintele l-a numit pe Elias să rămână cu tine de acum înainte, i-a spus el lui Julian. Sper că nu vei scăpa și de acesta.

— Om vedea noi, a rânjit Julian și s-a învârtit în jurul lui Elias pentru a-l privi mai bine. Apoi, s-a uitat la Harlan și a adăugat: Poți să pleci acum. Mă descurc.

Harlan s-a uitat la Elias și a dat din cap.

— Șeful bodyguarzilor este acum cu Președintele. Când se întoarce, vei semna contractul și veți discuta despre programul tău și zilele libere.

După ce ușile s-au închis, Julian s-a întors să se întindă pe canapea.

— Studiezi tot la Institutul Wharton. Cum de nu te-am văzut niciodată?

— Nu știu, Elias a ridicat din umeri. E o școală mare, iar eu sunt în ultimul an.

Julian a murmurat un „îhî”.

— Eu sunt în anul trei.

Elias a dat din cap și a rămas tăcut o clipă în timp ce privea în jur. Camera era de trei ori mai mare decât apartamentul lui. Pe perete era un ecran mare, iar toate consolele de jocuri de ultimă generație erau pe masa televizorului. Pe rafturi erau peste douăzeci de cărți, iar una era pe masa de sticlă. Elias a presupus că lui Julian îi plăcea să citească mult.

Elias a continuat să privească în jur până când a văzut ceva ce nu ar fi trebuit să vadă. Sertarul de la noptieră era deschis și era plin de prezervative și flacoane de lubrifiant. Mai era ceva înăuntru, iar Elias a simțit cum îi ard obrajii când a ghicit ce era — un dildo.

Julian i-a urmărit privirea și a rânjit.

— Am multe hobby-uri, a spus el în timp ce se ridica să-l înfrunte.

Elias s-a uitat rapid pe fereastră.

— Am auzit că ți-ai alungat bodyguarzii anteriori de acasă.

— Oh, nu i-am alungat, a râs Julian. Au plecat singuri, a ridicat el din umeri.

— Înțeleg, a dat Elias din cap. Tatăl tău a spus că ești puțin dificil de gestionat. E adevărat?

Zâmbetul lui Julian a pierit și i-a aruncat o privire ucigătoare.

— Nu știu ce a vrut să spună prin dificil de gestionat, a mormăit el.

— Nici eu nu știu, Elias a ridicat din umeri. O să-mi fac treaba așa cum a cerut el, oricum. Sper că nu voi fi unul dintre acei bodyguarzi care au fugit.

Rânjetul lui Julian a reapărut pe față și s-a apropiat de el.

— Acei bodyguarzi erau bătrâni și plictisitori. Spre deosebire de tine.

— De unde știi că nu sunt plictisitor? Elias a ridicat o sprânceană.

Julian s-a uitat la fața lui și și-a dat seama cât de perfectă era. Ochii lui căprui, migdalați, îl priveau fix, străpungându-i sufletul, iar părul său negru îi cădea peste sprâncene. Elias era un bărbat chipeș. Nimeni nu putea nega asta.

— Deja mă distrezi, a șoptit el, trimițându-și răsuflarea caldă peste fața bodyguardului său. Dar Elias nu a tresărit, iar Julian a știut în acea clipă că el nu avea de gând să fugă ca ceilalți.

— Gata! Julian a bătut din palme și s-a îndreptat spre baie. Merg în club diseară.

Elias s-a încruntat.

— În club? N-ai cursuri mâine?

— Nu merg întotdeauna la cursuri, Julian a ridicat din umeri. Dar le pot gestiona pe amândouă oricum, i-a aruncat el un zâmbet.

„Dar eu nu pot”, s-a gândit Elias.

— Poți să iei ceva din hainele mele, a spus Julian, scoțându-și puloverul. Văd că avem aceeași mărime.

Elias a privit în altă parte imediat ce abdomenul lui Julian i-a apărut în fața ochilor. Și-a dres vocea și a căutat dressingul.

Era doar prima lui zi, iar Julian era deja deranjant.