Kaelith deschise ochii. Clipi de câteva ori, încercând să înțeleagă unde se află. Privi spre dreapta și văzu fereastra dormitorului ei. Se întrebă de ce nu deschisese fereastra ca să lase aerul să intre, așa cum făcea mereu înainte de culcare. Se uită pe podea și observă cutii stivuite, cu etichete: fotografii, baie, cărți, jachete de iarnă. Auzi un sertar fiind deschis și se întoarse spre stânga. I se tăie respirația.

Perechea ei sortită stătea în fața comodei, cu spatele la ea. Deodată, totul îi reveni în minte. Se îmbătase, chiar *foarte* tare noaptea trecută și leșinase în brațele lui Torin. Când s-a trezit, Graeven era acolo, ținând-o și arătând de parcă tocmai o scosese din ghearele morții. Cum ajunsese aici? Ce făcea el? Purta haine diferite de cele pe care și le amintea ea. Avea un hanorac cu o mânecă suflecată până la cot, blugi albaștri și șosete, dar fără pantofi. Arăta atât de relaxat, dezinvolt. Zeiță, chiar și din spate era superb. Ochii ei zăboviră pe posteriorul lui în acei blugi.

— E nepoliticos să te holbezi, spuse Graeven, cu voce joasă. În sfârșit, ea observă ce făcea. Scoatea haine din comoda ei, le reîmpacheta și le așeza într-o cutie de carton.

— De unde ai știut că sunt trează?

— Te ascult cum respiri de ceva timp. Respirația ți s-a tăiat acum vreo două minute, explică el fără să se oprească din treabă sau să se întoarcă să o privească.

— Ce faci? întrebă ea, ridicându-se în coate.

— Îți împachetez lucrurile.

— Văd și eu asta. De ce?

— Ca să fii gata de plecare mai repede când te trezești. Te duc la casa mea din Blackwood.

— Cine spune asta?

Mâinile lui Graeven încremeniră pe bluza pe care o împacheta. O așeză în cutie și, în cele din urmă, se întoarse spre ea. Ea înghiți cu greu când el își încrucișă brațele la piept și îi aruncă o privire provocatoare. În întunericul camerei sale, unghiurile ascuțite ale feței lui aruncau umbre peste expresia sa, făcându-l greu de descifrat. Inima îi tresări la vederea lui în fața ei și fu izbită de intimitatea acestui bărbat masiv în dormitorul ei mic. Privi în jos, recunoscătoare că era încă complet îmbrăcată în ceea ce purtase ieri la serviciu.

— Spune perechea ta sortită, răspunse el.

Kaelith pufni.

— Deci te-ai hotărât să fii perechea mea sortită acum? Unde ai fost în ultimele două zile atunci, hm? Ce s-a întâmplat cu venitul tău să vorbim?

El își frecă bărbia gânditor.

— Am avut treburi care m-au ținut departe.

— Treburi?

El doar dădu din cap.

— Ei bine, urăsc să-ți dau vestea asta, domnule, dar eu am un loc de muncă și un apartament și prieteni care...

— I-am spus deja lui Paxton că ți-ai dat demisia.

— Ce? — Kaelith sări din pat. — Cine îți dă dreptul să faci asta?

— Din nou, sunt...

— Perechea ta sortită, corect. — Kaelith își dădu ochii peste cap și își strânse rădăcina nasului. — Ascultă, nu știu multe despre licani, dar îmi place să muncesc. Mi-a luat mult timp să găsesc pe cineva care să mă angajeze în ciuda statutului meu de renegat. Dacă crezi că poți să intri aici, să mă conduci la haita ta și să mă folosești ca pe un fel de iapă de prăsilă desculță, atunci...

Graeven făcu doi pași mari spre ea, tăindu-i respirația cu proximitatea sa. Ea încercă să facă un pas înapoi, dar genunchii i se loviră de marginea patului. Căzu pe spate cu un mic chițăit și ricoșă ușor când ateriză pe salteaua moale. Graeven rânji ușor în timp ce își așeză un genunchi între picioarele ei.

Se aplecă deasupra ei, cu mâinile sprijinite de o parte și de alta a capului ei. Ochii lui coborâră spre ridicarea și coborârea rapidă a pieptului ei și mai jos, spre locul unde i se împreunau picioarele, făcând-o să-și strângă coapsele pe genunchiul lui. Ochii lui țâșniră spre ai ei și rânji de-a dreptul. Ea i-ar fi întors privirea urâtă dacă nu ar fi fost atât de excitată. Nasul lui coborî și trecu printre sânii ei. El chicoti.

— Noi, licanii, nu suntem atât de medievali, Kaelith, șopti el. Ea înghiți în sec la auzul vocii lui răgușite. Câștig mai mult decât suficient pentru a ne asigura confortul, dar mi-am închipuit că vei dori o slujbă. Sunt destule în oraș, te asigur. Deși... — degetele lui îi coborâră pe braț, făcând-o să se înfioare. Gura lui coborî la urechea ei. — Dacă ai prefera să-ți petreci zilele sub mine în poziția asta, am putea cu siguranță să aranjăm și asta. — O mușcă de lobul urechii și ea trase aer în piept înainte de a-l împinge de piept. El se îndepărtă de ea râzând.

— Nu e amuzant.

El ridică din umeri.

— Mie mi s-a părut. — Graeven se întoarse pentru a continua să-i împacheteze lucrurile. — Du-te și fă un duș. Nu există nicio șansă să te las să mai stai aici după ce s-a întâmplat cealaltă noapte. Ar trebui să termin de împachetat în câteva ore și apoi vom pleca. Mai am doar câteva zile libere ca să te instalez la mine acasă.

Kaelith se ridică în picioare.

— Ce s-a întâmplat cealaltă noapte? Am voie să mă îmbăt, Graeven.

Graeven se întoarse și își înclină capul.

— Da... dar nu faptul că ai băut m-a deranjat. Ci faptul că ai fost otrăvită cu Omag.

Kaelith își miji ochii la el.

— Omag? Despre ce vorbești?

Graeven își trecu o mână peste față. Păși în fața ei de parcă nu ar fi suportat să fie la mai mult de treizeci de centimetri distanță de ea pentru mai mult de câteva minute. Îi trecu degetul mare peste obraz.

— Ai fost otrăvită, iubito. Nu suntem siguri de către cine sau în ce scop. Vom ajunge la capătul firului, dar pentru moment trebuie să vii acasă cu mine, unde te pot ține în siguranță.

Kaelith fu surprinsă de sinceritatea brută de pe chipul lui. Îi veni un gând în minte.

— Ce se mai aude de Torin? E bine?

El mârâi ușor la menționarea prietenului ei.

— E bine. Nu era de la alcool. — Se întoarse și începu să bage hainele în cutie cu mai puțină grijă decât înainte. — Fă un duș. Trebuie să plecăm astăzi. Am pierdut deja două zile.

Kaelith își dădu ochii peste cap și luă câteva haine pe care el i le lăsase.

— Stai... două zile? Am fost inconștientă timp de două zile?

El o urmări de la comoda în timp ce ea se opri în pragul băii.

— Da.

— Și tu ai fost aici?

— Da.

— Cu Junia?

El rânji la cursul gândurilor ei.

— Te deranjează asta?

Ea se zburli, tresărirea necunoscută a geloziei surprinzând-o pentru o clipă.

— Desigur că nu. E cea mai bună prietenă a mea.

— Mhmm, fredonă el, întorcându-se la treaba lui.

Kaelith intră în baie, lăsând ușa întredeschisă. Începu să se dezbrace când auzi ușa dormitorului ei deschizându-se.

— Hei, pachet de mușchi, spuse Junia, un pic prea veselă pentru gustul ei. Ți-am făcut micul dejun. Fără ciuperci de data asta.

Kaelith clocotea. Trase cu ochiul prin ușa băii și o găsi pe Junia măsurându-i perechea sortită cu nerușinare. *Cum îndrăznește?* Kaelith nu numai că ura modul în care ochii ei zăboveau pe posteriorul lui Graeven, ci și faptul că Junia avusese două zile întregi singură cu perechea ei sortită. Știa deja mai multe despre el decât Kaelith. Ce mai știa în afară de preferințele lui culinare? Stătuseră până târziu la bârfe și schimburi de povești? O măsurase și el pe ea?

— Nu vrei să ieși să vii cu mine? se rugă Junia.

Kaelith strânse prosopul în jurul decolteului și trânti ușa băii. Junia stătea mult prea aproape, dar se îndepărtă imediat ce o observă pe Kaelith. Privirea ei furioasă ținti spre Graeven, care se sprijinea acum leneș de comodă, privind-o cu un zâmbet cunoscător. Ochii lui coborâră spre decolteul ei. Ea își miji ochii și mai tare la el.

— Micuță Vulpe! Mă bucur atât de mult că te-ai trezit! Am fost atât de îngrijorată pentru tine! exclamă Junia în timp ce se repezi să o îmbrățișeze pe Kaelith. Aceasta privi peste umărul prietenei sale și își văzu perechea sortită ieșind din cameră.

— Vă las să recuperați timpul pierdut, spuse Graeven cu cu ochiul.

De îndată ce Graeven părăsi camera, Kaelith făcu un pas înapoi.

— Ce naiba a fost asta? întrebă ea.

— Ce? întrebă Junia, cu un rânjet drăcesc pe față.

— E al meu, sâsâi ea.

Junia izbucni în râs.

— Fată, nu-ți face griji. Doar admiram fundul ăla. L-ai văzut? Ești atât de norocoasă. — Junia se trânti înapoi pe pat.

— Și în afară de holbat, ce s-a mai întâmplat între voi doi? — Kaelith bătu din picior agitată.

Junia se ridică în coate.

— Îmi place când ești geloasă. Exact așa cum sunt sigură că-i place și lui, spuse ea printre hohote de râs. Kaelith făcu un pas amenințător înainte, iar Junia ridică palmele. — Relaxează-te, puiule. Băiatul ăla n-a părăsit camera ta de când te-a adus aici. Nici măcar nu vrea să mănânce pentru că tu nu ai putut. Singurele cuvinte pe care mi le-a spus au fost „o duc acasă” și „alergic”, și asta doar când l-am bătut la cap de ce nu vrea să mănânce ciorba mea de ciuperci. M-am simțit jignită, fă. *Oricui* îi place ciorba mea de ciuperci.

Kaelith suspină, relaxându-se în sfârșit.

— Îmi pare rău.

— Eh, nu fi. Adică pot să-ți înțeleg iritarea... ți-o amintești pe Eclipsa mea de Miez de Noapte? întrebă Junia.

Kaelith dădu din cap.

— Licanul ăla hot care vine sâmbăta și după care suspini în fiecare duminică? întrebă ea, neplăcându-i unde duce discuția.

— Da... spuse Junia, privind spre ușa prin care ieșise Graeven.

Kaelith gâfâi.

— Nenorocito!

Junia ridică mâinile și râse.

— Nu e ca și cum aș fi știut! Sfinte! E tot al tău, fată.

— Ai mare dreptate. Să stai departe! avertiză Kaelith, arătând cu degetul spre prietena ei, despre care știa că nu i-ar face niciodată rău.

— Bineee, spuse Junia cu cu ochiul. Se uită prin cameră. Chiar te ia cu el, hm?

— Așa se pare, spuse Kaelith, așezându-se lângă prietena ei.

— Cred că e spre binele tău. El te poate ține în siguranță. Sunt sigură de asta. — Junia o luă pe Kaelith de mână și degetele lor se împletiră.

— Poate poți veni cu mine, șopti Kaelith.

Junia pufni.

— Și să vă ascult pe voi doi cum vă futeți non-stop tot anul viitor? Nu, mersi, sunt bine aici.

— Promite-mi că măcar vei veni în vizită.

— Promit. O să fie ciudat pe aici fără tine.

— Da, o să fie ciudat să învăț mai multe despre latura mea de lican.

— Oh, da, mersi că mi-ai spus despre asta, apropo, ironiză Junia. Cele două stătură în tăcere câteva minute. Junia suspină. — Cred că ar trebui să-i spui.

Kaelith înlemni.

— Știe că sunt lican, Juni.

— Nu despre asta... Despre bărbatul de care fugi.

— Nu fugu...

Junia îi strânse mâna.

— Nu începe să mă minți acum. E în regulă. Nu mă aștept să-mi spui mie. Dar Graeven este perechea ta sortită. El te poate proteja.

— Nu pot.

Junia își întoarse capul să o privească.

— De ce nu?

Kaelith înghiți în sec.

— M-ar părăsi dacă ar ști.