Kaelith închise bucătăria pentru noapte. Deși cuptorul și plita se răciseră de mult, ea clocotea de furie. Două zile. Trecuseră *două zile* de când perechea ei sortită îi spusese că vor vorbi. Practic, își petrecuse ultimele două nopți în bar, refuzând să plece acasă până la orele mici ale dimineții, după ce realizase că nu îi spusese unde locuiește și nici nu îi dăduse numărul ei de telefon. În prima noapte s-a simțit respinsă. În a doua noapte s-a simțit rănită. Diseară... era de-a dreptul furioasă. *Cum își permite? Cine se crede el?*

Mormăind pentru sine, își luă cina pe care și-o pregătise, loco moco cu ciuperci pleurotus, și împinse ușa care ducea din holul din spate în spatele barului. Junia aruncă o privire spre ea și îi făcu cu ochiul înainte de a se întoarce la amestecarea cocktailului pe care îl crea. Kaelith mormăi în barbă înainte de a se așeza pe ultimul scaun de la bar și de a-și sprijini capul în mână. Înțepă ochiul de ou prăjit și mâncă cu lăcomie. Se uită urât la farfuria ei, unul dintre preparatele ei preferate de care nu se putea bucura cu adevărat din cauza nesăbuitului lican care îi era *pereche sortită*.

— Trebuie *neapărat* să-mi spui ce te frământă, spuse Junia, privind-o fix de pe cealaltă parte a barului. Sunt prea ocupată ca să mă ocup de toanele tale în seara asta.

— Și dacă n-o fac, ce? întrebă Kaelith, lăsându-și mânia să se strecoare în cuvinte.

Ochii Juniei se mărire ușor la auzul tonului ei, dar zâmbi totuși.

— Dacă n-o faci, nu te servesc în seara asta, spuse ea, ridicând paharul de tequila pe care îl turnase deja pentru Kaelith.

Kaelith mârâi și se uită urât la prietena ei.

— Bine. Mi-am întâlnit perechea sortită, spuse ea, întinzând mâna spre pahar.

Junia gâfâi și trase paharul din raza ei de acțiune, vărsând puțin pe podea.

— CE?! țipă Junia.

Kaelith scoase un geamăt și își glisă coatele pe bar pentru a-și lăsa capul în jos.

— Jenzia, ține-mi locul, strigă Junia înainte de a o apuca pe Kaelith de mâini. De ce nu mi-ai spus?

Kaelith suspină și se îndreptă, zâmbind la tequila pe care Junia i-o cedă în cele din urmă. Luă o înghițitură zdravănă.

— Trebuia să vină să vorbească cu mine.

— Azi-dimineață?

— Acum două nopți.

— Dur.

— Da.

— Când l-ai cunoscut? Unde? Cum? Ați făcut-o?

Kaelith chicoti fără să vrea. Nu-i spusese Juniei pentru că ea fusese liberă în ziua în care trebuia să se întâlnească și după aceea... ei bine, îi era rușine.

— L-am văzut prima dată la piața de vechituri. Era cu o mulțime de tipi la costum, plini de tatuaje.

Junia se îndreptă brusc.

— Tatuaje? Erau... — lăsă vocea mai jos — erau licani?

Kaelith dădu din cap, neplăcându-i expresia de pe chipul prietenei sale.

— Erau patru împreună. Unul era uriaș, cu tatuaje până pe gât și pe mâini și tot felul. Altul cu tatuaje care se ițeau de sub gulerul cămășii și alt dobitoc cu un tatuaj chiar pe față...

— Silas, dădu Junia din cap. Fața i se păli. Kaelith, cel cu tatuajul pe față nu era...

— Nu, nu, mulțumesc Zeiței.

Junia răsuflă ușurată.

— Bine. El este fiul Alfei. Un adevărat nesimțit. Mai vine pe aici din când în când. Am auzit că și-a respins adevărata pereche sortită și acum se dă la orice fată care are puls și se îmbată crunt. Este dat afară mai des decât primesc alții restul. — Se înfioră. — Perechea ta avea multe tatuaje? întrebă ea, părând agitată.

Kaelith se gândi la asta.

— Nu din câte am putut vedea.

Junia zâmbi.

— Bine, bine.

— De ce?

Ea ridică din umeri.

— Seamănă cu Licanii din Blackwood. Mai există doar patru haite de licani în țară acum, știi. Cei de rang înalt din haita Blackwood, alfa, beta, războinici și ceilalți, sunt plini de tatuaje pentru toți oamenii pe care i-au ucis. Cu cât mai multe tatuaje, cu atât sunt mai ucigași. Știi că Eclipsa mea de Miez de Noapte este lican, dar nu are tatuaje. Se pare că ai avut noroc. Poate tipul tău e doar șoferul sau ceva de genul.

Kaelith se gândi la modul în care Graeven îl ridicase pe acest Silas și refuzase să fie intimidat. Silas menționase că Graeven era un subordonat, totuși ea avusese impresia că era mai mult ceva politic decât practic. Perechea ei părea că ar putea frânge acea așchie de om. Totuși, nu avea tatuaje... din câte putea vedea, cel puțin.

Știa despre haita Blackwood, sau cel puțin știa de existența lor. De aceea se stabilise în Silverlake. Era singurul loc unde *el* nu ar fi venit să o caute. Kaelith se uită peste umăr din obișnuință. Două degete pocniră în fața ei și Kaelith tresări.

— Alo? râse Junia. Bine ai revenit pe planeta Pământ.

— Scuze.

— Deci, spuse Junia, luând un pahar să-l curețe. Trebuia să vă întâlniți acum două nopți și nu a apărut?

Kaelith suspină și dădu din cap.

— Nașpa. Poftim, spuse Junia, întinzându-i o felie de lămâie pentru tequila. Trebuie să mă întorc la treabă.

— Îi pot ține eu companie! exclamă Torin, alunecând pe bar spre ea.

— Cum zici tu, ratatule, glumă Junia înainte de a pleca.

Torin se așeză pe scaunul de lângă ea.

— E îndrăgostită de mine. Doar că se teme de cât de mult.

Kaelith pufni.

— Toți suntem îndrăgostiți de tine, Torin.

Torin îi făcu cu ochiul, iar Kaelith își permise să-l măsoare din priviri. Era mai scund decât perechea ei sortită, poate un metru șaptezeci și opt, dar era al naibii de chipeș, cu pielea ciocolatie și păr șaten cârlionțat care îi trecea de urechi. Avea ochi de culoarea mierii care ieșeau în evidență pe chipul său și care erau mereu mijiți de amuzament. Se culcase cu aproape toate angajatele din local, probabil din tot orașul. Ea își mușcă buza când el îi aruncă o privire interogativă.

— Ești bine, Kalie? Unde e matahala aia de lican? întrebă el, sorbind din bere.

Kaelith mârâi.

— De ce nu-și vede toată lumea de treaba ei?

— Sfinte Sfinte, scuze!

— Stai. — Kaelith îl apucă de antebraț. El încremeni cu berea la jumătatea drumului spre gură. — De unde știi *tu* de el?

— Ah. — Fața i se făcu de un roșu drăguț. — Cam mi-a spus să nu te mai ating niciodată, altfel mă omoară. — Torin ridică din umeri, iar ea rămase cu gura căscată.

— Ce ticălos!

— Nu e tocmai cuvântul pe care l-as folosi eu, dar da. — Torin râse.

— Probabil și-a dat seama că mi s-a părut că ești sexy, șopti ea.

Lângă ea, Torin scuipă berea. Kaelith se uită fix la paharul de tequila. Nu băuse decât jumătate, dar efectele se instalau deja de-a lungul terminațiilor nervoase ale brațelor și picioarelor ei. Creierul i se simțea încețoșat și avea senzația că ar putea cădea de pe scaun dacă nu era atentă.

— Cât ai băut? întrebă el, luându-i tequila înainte ca ea să poată răspunde. Îl dădu pe gât și trânti paharul pe bar, strâmbându-se. — Oribil.

Kaelith încercă să se uite urât la el, dar a trebuit să se prindă de bar ca să nu se clatine. Își duse o mână la cap. Undeva, în mintea ei, îl auzea vag pe Torin întrebând-o dacă e bine. Încercă să vorbească, să-l liniștească, dar vocea îi rămase blocată în gât. Torin o strigă pe Junia. Apoi, vederea i se întunecă.