Graeven ieși din bar, privindu-i cu asprime pe cei doi bărbați care se certau la intrare. Nasul celui mai scund tresări, iar acesta se uită urât spre Graeven. Graeven mârâi. *Da, și eu ți-am simțit mirosul pe ea, nemernicule.* Furia îl cuprinse și îl ridică pe tinerel de guler, izbindu-l de peretele de cărămidă. Abia îl simți pe cel mai solid dintre cei doi trăgându-l de braț.

— Mai atinge-o o dată și te termin, îl avertiză Graeven, făcând ca privirea tinerelului să se transforme din confuzie în recunoaștere. Acesta înghiți în sec și dădu din cap. *Lycan mic și deștept.* Graeven îi lăsă drumul și se întoarse spre șirul de SUV-uri care îl așteptau.

— Ți-am spus că proscrisa aia nu aduce decât probleme, spuse bărbatul mai mare în spatele lui.

Graeven tresări la auzul insultei și se întrebă cât de des foloseau oamenii acest termen pentru micuța și nevinovata lui pereche sortită. Trase de gulerul strâmt al cămășii până când primii doi nasturi săriră. Malachi ținu deschisă portiera din spate a celui de-al doilea SUV, iar el îl văzu pe Silas stând tolănit pe bancheta din spate cu un rânjet pe față. Graeven glisă pe scaun, se răsuci și îi dădu un pumn în gura plină de îngâmfare a lui Silas. Silas căzu pe spate și capul i se izbi de geam, crăpându-l. Silas scoase un strigăt de durere și își acoperi nasul spart și sângerând.

— Nu ești așa de tare fără public, nu-i așa? șuieră Graeven, pregătindu-se să-l lovească din nou.

Silas țipă și se ghemui pe scaun cu o mână întinsă pentru a-l opri. Graeven chicoti fără umor și se așeză la locul lui. Își smulse sacoul și îl aruncă în spate. Pe scaunul din față, Valen își ridică privirea de la telefon în oglinda retrovizoare.

— Probleme? întrebă el, uitându-se apoi din nou la telefon.

— Avea nevoie de o lecție de bune maniere, atâta tot, mormăi Graeven, privind pe geam în timp ce mașinile începeau să se îndepărteze de bar și de perechea lui sortită.

Valen scoase un sunet nedefinit.

— Unde ai fost?

— M-am întâlnit cu cineva.

— Cu cine?

— Cu o târfuliță proscrisă, grohăi Silas.

Din nou, Graeven se răsuci, dar de data aceasta îi trimise pumnul în stomacul lui Silas. Silas se aplecă înainte și se sufocă, rămânând fără suflare.

Valen suspină.

— Silas, dacă nu poți să-ți ții gura închisă, atunci mută-te în altă mașină, spuse Valen, masându-și acum tâmplele.

— Cu plăcere, mormăi Silas. Mașina se opri, iar el sări afară la prima ocazie. Silas se uită cu ură înapoi la Graeven, care îi răspunse cu un mârâit.

O clipă mai târziu, mașina porni din nou și tăcerea se lăsă în cabină.

— Vrei să-mi explici ce te-a apucat azi? întrebă Valen, privind în continuare la telefon.

Graeven suspină și trase de manșetele cămășii. Ură să poarte costume. Privi în oglinda retrovizoare.

— Nimic.

Malachi pufni și dădu din cap.

— Ai rupt formația, ai dispărut timp de douăzeci de minute și să nu crezi că n-am observat cum l-ai bruscat pe lupul ăla mic.

— Avem o relație bună cu Paxton. E mai bine să nu stricăm treaba bătându-i oamenii de securitate, mormăi Valen.

— A atins ceva ce nu trebuia. A trebuit să-l pun la punct, explică Graeven.

Malachi râse.

— Te-ai declarat cumva figura paternă a orașului Silverlake?

— Despre ce naiba vorbești? întrebă Graeven.

— L-ai bruscat pe agentul de pază și apoi l-ai lovit pe fiul meu, punctă Valen. Dă-i drumul, spune.

Graeven inhală adânc.

— Mi-am întâlnit perechea sortită.

Malachi și Valen se priviră unul pe celălalt cu fețele împietrite de șoc înainte de a-și recăpăta calmul.

— În Silverlake? întrebă Malachi. Hm, cine s-ar fi gândit că vei avea o pereche lup?

— E proscrisă? întrebă Valen, reținând ce menționase Silas.

Graeven privi pe fereastră, amintindu-și cum trecuse pe lângă ușa bucătăriei și o auzise cântând singură. Se mișca prin bucătărie de parcă ar fi fost un element creat special pentru acel loc. Fusese atât de mulțumit să afle că era bucătar, unul profesionist care cutreiera piețele pentru tot ce era mai bun. Spera ca mirosul ei de citrice și frișcă să fi rămas pe sacoul lui și apoi se strâmbă când își aminti cât de neglijent îl aruncase în spate.

— Nu chiar, răspunse în cele din urmă Graeven.

— Nu e proscrisă? întrebă Valen.

— Nu e lup. E pe jumătate lycan, clarifică Graeven. Tăcere. A fost se pare abandonată când era bebeluș. Nu știe nimic despre istoria ei. Miroase însă a sânge de alpha.

— Infidelitate față de legătura perechii sortite, presupuse Malachi.

— Probabil.

— Și ce e cu statutul ei de proscrisă? întrebă Valen ca o placă stricată, pierzându-și în cele din urmă interesul pentru telefon în favoarea conversației actuale.

— N-a vrut să spună.

Malachi și Valen râseră.

— N-ai reușit să o faci să vorbească? glumă Malachi.

Graeven zâmbi în ciuda stării sale, amintindu-și senzația ei presată de erecția lui. Se foi pe scaun în timp ce amintirea îi făcea bărbăția să se trezească din nou.

— Au fost aspecte mai importante ale legăturii care trebuiau onorate.

Din nou, bărbații de pe locurile din față râseră.

— Va trebui să o întâlnesc înainte să o putem accepta în haită.

— Știu legile, spuse Graeven cu frustrare.

— Bine. Având în vedere contextul actual, îți sugerez să afli de ce a devenit proscrisă. N-ar strica să-i verifici și originile. Mai bine să fim siguri.

— Corect. Voi avea nevoie de o săptămână liberă pentru a aduna informații și pentru a o muta la mine, spuse Graeven.

Valen se uită la el în oglinda retrovizoare în timp ce Malachi chicoti. Graeven știa că sunt șanse mici. Valen nu era cunoscut pentru faptul că le permitea subordonaților să-și ia liber, mai ales celor din cercul său apropiat. Ei primeau liber când primea el; ceea ce însemna că nu primeau niciodată.

— Bine, acceptă Valen, mutându-și atenția înapoi la telefon, dar tastând mai furios ca înainte. Malachi scuipă băutura pe care tocmai o dăduse pe gât. Graeven rânji victorios. Nu ți-ai luat niciodată liber de când lucrezi cu mine. Presupun că ți se cuvine. Dar nu o săptămână întreagă, ci patru zile... de poimâine. Mai întâi avem de rezolvat afacerile noastre.

Graeven mârâi de frustrare. Nici măcar o zi de când se găsiseră ca perechi și deja încălca o promisiune. Privi cu ciudă pe geam, întrebându-se de ce nu s-a gândit să-i ceară numărul de telefon înainte de a pleca.

— Hei, șefu’? Apropo de timp liber... întrebă Malachi mieros.

— Nu.

— La naiba.