Lui Kaelith încă îi mai vâjâia capul când își parcă camioneta în spatele barului. Observă că doi dintre oamenii de securitate ai localului erau postați la ușa din spate. Coborî și se îndreptă spre ei.

— Torin? Ce se întâmplă? îl întrebă ea pe cel mai scund dintre cei doi. Știa că e mai bine să nu încerce să scoată nicio informație de la Titus, fratele lui mai mare și mult mai solid.

Torin zâmbi larg și o strânse într-o îmbrățișare.

— Bună, micuțo! E o întâlnire mare înăuntru, așa că... Au!

Titus se uită urât la fratele său.

— Ce parte din „taci și fă-ți treaba” n-ai înțeles? Proscrisa nu trebuie să știe, așa că taci dracului din gură, șuieră Titus.

Torin se frecă la ceafă, unde fratele său tocmai îi arsese o palmă.

— Nepoliticosule. Tot ce am spus a fost că e o întâlnire. Și nu-i mai spune proscrisă, creier de rahat.

Cei doi bărbați se rătiră unul la altul, dar Kaelith își dădu glasul și făcu un pas înainte pentru a-l atinge pe Torin pe antebraț.

— Gata, gata, băieți. Nu vreau să provoc nicio problemă. Sunt aici doar ca să încep pregătirea mâncării pentru diseară. Trebuie să intru în bucătărie. E în cealaltă parte a clădirii față de camerele private. Paxton a spus că pot veni mai devreme.

Titus se uită urât la ea înainte de a face un pas înapoi și a-și scoate telefonul.

Torin își roti ochii.

— Ce gătești azi? Mă aștept să fiu lihnit pe la ora 6.

Kaelith rânji.

— Am luat o grămadă de ridichi diferite plus niște spată de porc de la Mindra. Așa că mă gândesc la o gătire lentă...

— Bine, poți intra. Direct în bucătărie și nu ai voie să ieși. Înțeles? o întrerupse Titus, primind evident aprobarea de la Paxton.

Kaelith îi aruncă o privire recunoscătoare înainte de a se întoarce la camionetă să-și ia lucrurile. Cei doi încă se certau când ea s-a întors la ușă cu prima cutie.

— ... îmi ia cinci minute să o ajut, argumenta Torin.

— Paxton a spus să nu ne mișcăm, tâmpitule.

— Papă-lapte.

— Dobitocule.

Kaelith își roti ochii și continuă drumul spre bucătărie. În scurt timp, toată recolta ei era împrăștiată pe podea, iar ea rămăsese fără suflare. Fără să piardă nicio secundă — căci asta i-ar fi permis minții să zburde la cele întâmplate în acea dimineață — își prinse părul într-o coadă, își lepădă jacheta și își legă un șorț în jurul taliei. Își puse căștile în urechi și dădu volumul la maximum pentru a împiedica vocile să o forțeze să se întrebe cum de perechea ei sortită a putut pleca de lângă ea fără un cuvânt.

Minutele treceau în timp ce punea condimentele pe carnea de porc și toca legumele. Kaelith cânta pe muzica alternativă care îi urla în urechi. Șoldurile i se balansau și țopăia ușor în timp ce adăuga condimente la morcovii care fierbeau la foc mic. Când fu mulțumită de progresul făcut și carnea era în cuptorul cu lemne la fript, își întinse brațele deasupra capului și își trosni gâtul. Se șterse pe frunte cu șorțul și se uită la ceas. Trecuse doar o oră de când începuse pregătirile și mai urmau încă patru sau cinci până când porcul avea să fie gata. Deschise cuptorul și inhală aroma dulce a cărnii, dar apoi se încruntă când simți ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo: un amestec dulce de cuișoare și mere. Închise cuptorul și făcu un pas înapoi. Atunci simți... nu era singură.

Kaelith se întoarse încet și îl văzu: perechea ei sortită, sprijinit de tocul ușii, cu brațele încrucișate, privind-o cu atenție. Era prima dată când îl vedea de aproape și inima îi ciocănea cu putere în piept. Avea părul șaten ciocolatiu, care îi cădea puțin sub urechi și avea o ușoară unduire, ca și cum și-ar fi trecut des degetele prin el. Avea o barbă bine îngrijită, care nu făcea nimic pentru a-i ascunde linia ascuțită a maxilarului. Ochii lui căprui se potriveau aproape perfect cu părul, în afară de nuanța roșiatică ce apărea când lumina îi atingea. Era înalt, chiar mai înalt decât Titus, cu umeri lați și o talie subțire. Deși purta un costum negru, își putea da seama că avea mușchi bine dezvoltați pe tot corpul. Îi urmări musculatura de-a lungul torsului și rămase mută în fața proeminenței evidente din pantalonii lui.

Ochii ei țâșniră spre ai lui, luptându-se să ignore căldura care îi învăluia corpul. Buza lui se ridică ușor într-un zâmbet amuzat. Ea scăpă telefonul, ceea ce îi smulse căștile din urechi. Ochii lui aterizară pe telefon și apoi îi parcurseră lent corpul, lăsând o căldură arzătoare pe piele, ca și cum ar fi atins-o. Ea înghiți în sec.

— Ce-ce cauți aici? întrebă Kaelith, găsindu-și în cele din urmă vocea.

El nu răspunse. În schimb, ochii lui îi cercetau fața, de-a lungul pomeților, peste părul castaniu și în jos pe gâtul expus până la claviculă. Se desprinse de perete și păși spre ea. Pe măsură ce se mișca, ea simțea cum pulsul îi crește tot mai mult. Mirosul lui devenea mai puternic cu fiecare pas, iar ea îl inhala cu fiecare respirație sacadată. Când el ajunse în fața ei, ea aproape că gâfâia.

Se uita la pieptul lui, acoperit de sacou. Privi în sus încet, unghiile înfingându-se în palme în timp ce încerca să se abțină să nu întindă mâna să-l atingă. Ochii i se opriră pe gâtul lui expus și pe punctul unde îi vedea pulsul bătând, înainte de a-i ridica până la capăt pentru a-i întâlni privirea. Înghiți în sec în fața intensității pe care o văzu acolo. El își ridică mâinile și i le împreună în jurul gâtului. Ea gâfâi la atingerea lui arzătoare, iar el scoase un geamăt. Închise ochii, iar când îi redeschise, ea văzu că erau complet negri. Negreața dispăru rapid pe măsură ce el recăpătă controlul asupra sa. Își umezise buzele, iar ea rămase hipnotizată urmărind mișcarea lentă a limbii lui.

— Ce ai în ochi? șopti el. Pleoapele ei tremurară și se închiseră la auzul vocii lui baritonale care îi gâdila pielea obrajilor.

— Ce? Neputându-se abține, degetele ei se întinseră și apucară sacoul lui. Ochii lui tresăriră spre mâinile ei și apoi înapoi. Făcu un pas mai aproape, împingând-o spre blat.

— Ochiul tău. E ceva în el. Scoate-l.

Kaelith ezită înainte de a-și strecura mâinile între ei. Își lăsă capul pe spate și își folosi degetele pentru a scoate lentila maro pe care o folosea pentru a-și ascunde singurul iris albastru. Clipi de câteva ori înainte de a îndrăzni să privească înapoi la perechea ei. Maxilarul lui se încordă, iar ochii i se înnegriră din nou. Îl privi cum își mută privirea de la un ochi la celălalt.

— Ești o proscrisă, șopti el.

Ea se zburli puțin la auzul a ceea ce majoritatea considerau o insultă.

— Da, și? Ai o problemă cu asta? Își încrucișă brațele, încercând să ignore electricitatea pe care o simțea când pielea ei atingea pieptul lui. Mâinile lui se strânseră în jurul gâtului ei și exercită presiune cu degetele mari sub maxilar, forțându-i capul în sus.

— Ești pe jumătate lycan, spuse el, afirmând un alt fapt.

— Sunt.

Ochii lui îi cercetau chipul, încercând să asambleze singur piesele puzzle-ului. Ea suspină și îl împinse ușor înapoi, având nevoie de spațiu ca să gândească. El mârâi încet, dar făcu un pas înapoi și își luă mâinile de pe pielea ei. Și le vârî în buzunare, iar ea se întrebă dacă nu cumva făcea asta ca să nu se întindă iar spre ea.

Ea se sprijini de blat.

— Ascultă. Ca să-ți economisesc timp și efort intelectual, nu știu prea multe despre trecutul meu. Am fost abandonată la un orfelinat când eram bebeluș. Nu știu cine sunt părinții mei. Am aflat că sunt parțial lycan acum câțiva ani când... privi în altă parte, refuzând să răscolească acea amintire. Nu contează. Am *ales* să devin proscrisă la scurt timp după aceea. Am venit în Silverlake City ca să fiu în siguranță. Atât. Asta e tot ce e de știut.

El îi aruncă o privire dubioasă.

— În ce haită ai fost crescută?

— N-am să răspund la asta. Nu e important.

— Nu sunt de acord.

— Mi-am rupt legătura cu haita și cu *alpha* lor. Nu voi discuta despre asta, declară ea ferm.

Perechea ei sortită rânji și privi în jur ca și cum ar fi văzut încăperea pentru prima dată. Privi înapoi la ea, iar ochii lui îi cercetară șorțul și petele de pe el. Rânjetul lui se transformă într-un zâmbet satisfăcut.

— Care este numele tău, Chef?

Ea râse ușor. Ce amuzant era să-ți întâlnești sufletul-pereche și să nu știi absolut nimic altceva despre el, în afară de faptul că era menit să fie cealaltă jumătate a ta. Își strânse brațele mai aproape de corp, ridicându-și sânii și captându-i privirea.

— Kaelith.

El scoase un tors slab, iar căldura pe care o simțise mai devreme se întoarse cu o forță înmiită. Făcu un pas spre ea din nou și își puse brațele pe blat de o parte și de alta a ei, închizând-o ca într-o cușcă. Își coborî capul și își trecu nasul de la umărul ei până la gât. Inhală adânc, făcând-o să închidă pleoapele.

— Kaelith, suflă el la urechea ei cu o voce gâtuită. Îi ronțăi lobul urechii. Se pare că ar fi trebuit să fiu mai insistent în a te întâlni... *pereche sortită*.