Din nou, m-am trezit distras de gândul la acei ochi albaștri ca cerul care păreau capabili să-mi privească direct în suflet. Mi-am scuturat capul pentru a-mi limpezi mintea. Îmbătrânesc dracului dacă las o femeie care s-a ciocnit de mine să mă distragă de la muncă. Dar fusese ceva special la ea. Da, cam cu vreo douăzeci de ani prea puțin pentru vârsta mea, m-am gândit și m-am concentrat din nou pe tabelul de pe ecran. Telefonul a sunat și am răspuns.

— Ryker Vane, am spus.

— Ryker, cum merg lucrurile? l-am auzit întrebând pe vechiul meu camarad din marină. După ce părăsisem corpul pușcașilor marini, el intrase în poliție, în timp ce eu aleseseam sectorul privat. Încă ținem legătura și ne ajutăm reciproc dacă avem nevoie.

— Brecken, sunt bine. Știi cum e, e nașpa să îmbătrânești, i-am spus. Cu ce ocazie acest apel? El a chicotit, dar a devenit serios imediat ce i-am pus întrebarea. Nu era un semn bun, m-am gândit.

— Te sun din curtoazie, doar ca să te pun în gardă, a spus Breck.

— Apreciez, cu ce anume?

— Garrick. Mi-a căzut stomacul. În ce s-a mai băgat fiul meu acum? „Nu e bine, e ceva mare și urât”, a adăugat Brecken.

— Pot să văd dosarele? am întrebat, știind că cer mult, dar era vorba de fiul meu.

— Ți le-aș da dacă aș putea. Dar treaba asta e serios de mare. Toți ochii sunt pe mine, nu-mi pot permite nicio greșeală.

— Înțeleg, i-am spus.

— I-am trimis pe câțiva dintre băieții mei să vorbească cu soția lui; nu știam că e căsătorit, a spus Brecken.

— Da, de acum câțiva ani. Nu puteam să-i admit că nu fusesem invitat. Singurul motiv pentru care aflasem a fost că mama lui încercase să mă pună pe mine să plătesc nota de plată. Dacă aș fi fost invitat, sau dacă Garrick măcar mi-ar fi prezentat femeia cu care se căsătorea, n-aș fi avut nimic de obiectat. La dracu, aș fi băgat fiecare bănuț pe care îl aveam în treaba asta. Și aveam destui bănuți. Dar fiul meu nu făcuse niciuna, nici alta. Așa că refuzasem; fusese prima dată când refuzasem vreodată când fosta mea soție sau fiul nostru ceruseră bani. Dar mă duruse să aflu cât de puțin însemnam pentru el. În mintea mea, soția lui era o copie a fostei mele soții, mama lui. Cineva mânat de statut și venituri. Probabil o scorpie. Fusese începutul refuzului meu de a-i mai da bani fiului meu. Era adult și trebuia să stea pe propriile picioare. Se pare că picioarele lui l-au dus direct în bucluc. „Ai trimis oameni să vorbească cu Garrick?”, am întrebat.

— Nu putem, se pare că a intrat în pământ.

— La naiba. Era grav. Ori Garrick anticipase problemele și dispăruse, lăsându-și soția în încurcătură, ori dispariția lui nu fusese voluntară. Oricum, trebuia să dau de el; se băgase în ceva mult peste puterile lui. Îmi iubeam fiul, în felul în care toți tații ar trebui să-și iubească fiii. Dar până și eu trebuia să admit că nu era cea mai ascuțită unealtă din cutie și nu era genul care să știe să se protejeze. Avea nevoie de mine și aveam să fiu acolo. „Mulțumesc, Breck. Apreciez avertismentul”, i-am spus prietenului meu.

— Pentru ce sunt prietenii? Pot avea încredere că n-o să mergi să strici lucrurile?, a întrebat Breck.

— Mă cunoști.

— Te cunosc, de-aia te și întreb, mi-a spus el.

— Voi avea cel mai bun comportament și n-o să omor pe nimeni doar pentru că se ia de fiul meu, i-am spus.

— Presupun că asta e tot ce pot obține de la tine. Ai grijă de tine. Am încheiat apelul și l-am sunat pe Maddox, partenerul și cel mai bun prieten al meu.

— Trebuie să-mi iau câteva zile libere, Garrick a dat de belea, i-am spus.

— Du-te. Mă descurc eu. Sunt clienți de care ar trebui să știu?

— Nu, n-am nimic pe birou care să aibă termen limită așa scurt.

— Bine. Atunci rezolvă lucrurile și poate îi bagi niște minți în cap, mi-a spus Maddox.

— Crede-mă, voi face tot ce pot, am mormăit eu. După ce am închis, m-am ridicat și mi-am luat sacoul. L-am îmbrăcat în timp ce ieșeam din birou.

— Breanna, am nevoie de adresa unei anume Elara Thorne, i-am spus asistentei mele trecând pe lângă biroul ei. „O vreau în zece minute.” Am trimis un e-mail de pe telefon, în lift, oamenilor care îmi raportau mie, cerându-le să vorbească cu Maddox pentru moment. În timp ce îmi descuiam mașina, am primit un mesaj.

B: Nicio adresă pentru Elara Thorne, am săpat puțin, numele ei de fată era Vance. Există o adresă actuală sub acest nume.

M-am uitat la adresă și m-am întrebat de ce naiba ar locui Garrick în acea parte a orașului. Nu era o mahala, dar nici departe de asta nu era. Și de ce ar fi apartamentul sub numele de fată al soției sale? Aveam multe întrebări pentru fiul meu când avea să-l găsesc. Mi-a luat douăzeci de minute în traficul din centru să ajung la complexul de apartamente. Era unul vechi și prost întreținut. Fațada era crăpată și decolorată. Copertina de la intrare avea o ruptură, iar o fâșie lungă din ea flutura în vânt. Am intrat pe ușă și nu era niciun fel de securitate, nici măcar o amărâtă de încuietoare la ușa principală. De ce naiba ar locui Garrick într-un loc ca ăsta? M-am uitat o dată la lift și am decis că patru rânduri de scări erau opțiunea mai sigură. Spre satisfacția mea, respirația abia mi s-a schimbat când am ajuns la etajul patru. Poate că îmbătrâneam, dar cu condiția mea fizică nu era nimic în neregulă. Am găsit ușa cu plăcuța „Elara Vance” și am bătut. Nu a venit niciun răspuns și am ascultat încercând să aud dacă era cineva acasă sau nu. Dacă oamenii lui Breck fuseseră deja aici, ar putea însemna că această Elara ar fi ezitantă să deschidă ușa altcuiva. Nu am auzit nimic, dar am bătut din nou, cu puțin mai multă forță de data aceasta.

— Plecați! s-a auzit o voce feminină din interiorul apartamentului. Părea speriată și m-am întrebat cât de multă presiune puseseră băieții lui Breck pe ea. Doar pentru că se presupunea că sunt „băieții buni”, nu însemna că nu erau uneori cam brutali.

— Sunt aici doar ca să vorbesc cu Garrick, am strigat către ea.

— Nu este aici. Plecați! Ușa din spatele meu s-a deschis și o femeie mai în vârstă decât mine a scos capul. S-a uitat urât la mine și am suspinat.

— Atunci aș vrea să vorbesc cu tine, Elara. Te rog, poți să deschizi ușa înainte ca drăguța ta vecină să cheme poliția?, am încercat eu.

— Nu am nimic să vă spun. Doamna Kravitz, totul este în regulă, nu e nevoie să chemați poliția. Începeam să devin serios iritat de situație. Am tras adânc aer în piept; chiar nu voiam ca prima mea interacțiune cu nora mea să fie urlatul la ea printr-o ușă închisă.

— Nu o să-ți fac niciun rău, nici măcar n-o să insist să intru. Te rog, poți să deschizi ușa ca să nu fiu nevoit să vorbesc cu lemnul? Am încercat să folosesc o voce blândă și să par cât mai puțin amenințător.

— De ce ar trebui să am încredere în dumneavoastră? Chiar credea că sunt un tată atât de rău încât mi-aș răni propriul fiu? Apoi m-a izbit. Ca un idiot ce eram, nu mă prezentasem. Bineînțeles că nu avea încredere în mine.

— Scuze, ar fi trebuit să încep prin a mă prezenta. Sunt Ryker Vane, am strigat prin urmare, aruncând o privire tăioasă vecinei băgăcioase care acum știa cine sunt.

— Asta ar trebui să însemne ceva pentru mine? Nu puteți pur și simplu să plecați? Nu am avut cea mai bună zi. Ultima propoziție a fost rostită cu un ușor tremur în voce. Eram pe cale să o fac să plângă și mă simțeam ca un rahat. Dar, în același timp, eram furios că ea nu știa cine sunt.

— Sunt tatăl lui Garrick.

— Nu, l-am cunoscut pe tatăl fostului meu soț, nu sunteți dumneavoastră, a strigat ea. Conversația asta o lua razna de-a dreptul, erau prea multe lucruri care mă derutau.

— Deschide dracului ușa sau o sparg! Ultima picătură de răbdare se scursese și am auzit un suspin ascuțit de cealaltă parte a ușii.

— Bine. Dar să nu încercați nimic, sunt înarmată și voi folosi arma, a strigat ea. M-am întrebat dacă avea un pistol sau un cuțit și cât de pricepută era să-l folosească. Am auzit broaștele făcând clic pe măsură ce le descuia, iar apoi ușa s-a deschis încet, vreo zece centimetri. O pereche de ochi albaștri ca cerul m-au privit, tăindu-mi respirația și alungându-mi gândurile. „Dumneavoastră”, a spus ea, sunând la fel de surprinsă pe cât mă simțeam și eu. Pentru prima dată în viața mea, l-am invidiat pe fiul meu.