Soarele zilei următoare a răsărit cu cele mai strălucitoare și mai răcoroase raze, în armonie cu pasiunea împărtășită de cele două suflete în noaptea precedentă. Kaelen zăcea întinsă pe burtă, complet goală, inconștientă de venirea zorilor. Șoldurile și pieptul îi erau parțial acoperite de o cuvertură, iar părul îi aluneca în adierea vântului peste spatele dezgolit. Un oftat îi scăpă printre buze și se înfioră ușor sub briza rece a dimineții, făcându-i pleoapele să tresară.

Deși ochii îi simțea prea grei chiar și pentru a clipi, celelalte simțuri îi erau în alertă maximă. Putea auzi ciripitul păsărilor în afara ferestrelor. Putea simți mirosul unei colonii masculine familiare, corpul îi era acoperit de fiori la prezența cuiva cunoscut, iar inima îi bătea cu putere de la sine.

Atunci a fost momentul în care creierul ei a înregistrat împrejurimile și și-a putut aminti noaptea pătimașă petrecută cu cineva care voia să divorțeze de ea dintr-un motiv necunoscut.

Cum? Când? De ce? Se mustră în gând, dar apoi nu-și putu ascunde mulțumirea. Se simțea de parcă ar fi fost întreagă acum; nu se putea opri din a se simți din nou fericită. De ce? De ce simte că se îndrăgostește din nou?

Deși trupul o durea într-un mod delicios, nu putea fi mai mulțumită de durerea dulce dintre picioarele ei.

Deschise ochii și îi închise imediat din cauza luminii orbitoare. Totuși, într-o fracțiune de secundă, surprinse silueta unui spate robust. Când deschise ochii din nou, îl văzu pe Voktor stând lângă fereastra deschisă, purtând doar pantalonii. Fiind cu spatele la ea, nu-i putea desluși expresia sau gândurile în acel moment.

Aranjându-și o șuviță rebelă după ureche, se ridică încet, acoperindu-se cu cuvertura. Se simțea absurd să se acopere când nu exista nicio parte a trupului ei pe care el să nu o fi văzut cu o noapte înainte.

— Văd că ai rămas aceeași curvă care erai și atunci, cuvintele lui îi sfărâmară micul vis la care tocmai se gândise. Respirația lui Kaelen se opri la auzul vorbelor sale.

N-a vrut să spună asta, nu-i așa? se gândi ea, privindu-i spatele cu gura căscată, dar următoarea lui propoziție o făcu să tresară de disperare.

— O femeie disperată ca tine, care se poate culca cu fostul ei soț, fără îndoială se poate curva cu orice bărbat, spuse el, întorcându-se spre ea fără nicio urmă de remușcare.

Kaelen simți cum lumea ei se prăbușește în fața ochilor și nu putea face nimic pentru a o salva. Durerea care i se adunase în ochi începu să-i curgă pe obraji. Începu să respire greoi, de parcă vorbele lui o sugrumau, și se simțea sufocată de privirea lui intensă. Sub palma grea a umilinței, strânse cuvertura mai aproape de piept.

El începu să pășească amenințător spre ea și spuse:

— Am făcut bine că am divorțat de tine.

Se opri și stătu lângă ea. Ștergându-i lacrimile, o întrebă cu un rânjet:

— Cât ceri pentru o noapte?

— Oh, acum nu poți vorbi? Azi-noapte îmi strigai numele ca o târâitură, savurând fiecare strop de plăcere pe care ți-l ofeream. N-am știut niciodată că ești o pisicuță flămândă de sex.

Ea își coborî grăbită privirea, văzând ferocitatea dezgustului pe care ochii lui îl purtau pentru ea. Strânse cuvertura cu putere și se târî înapoi. De parcă cuvintele nu ar fi fost de ajuns să-i provoace agonie, privirea lui îi amplifica durerea. Voktor se aplecă spre sertarul noptierei și scoase ceva înainte de a spune:

— Poftim! Ia încă 200 de dolari, de dragul vremurilor trecute.

Îi apucă brutal palma și îi îndesă banii în mână.

Odată cu asta, ceva se frânse în interiorul ei. Kaelen gâfâia în timp ce mâinile îi tremurau strângând cuvertura. Înghiți nodul umilinței în timp ce privea banii din palma ei. După ce el o păcălise să facă un avort, jurase să nu mai plângă niciodată în fața soțului ei, dar ceea ce spusese el tocmai acum îi sfărâmase sufletul dincolo de orice putință de reparare. Trupul ei tremurând și ochii goliți nu ascundeau agonia pe care o simțea în acel moment.

— Îmi pare rău pentru tot, șopti ea cu o voce frântă.

— Arăt eu de parcă mi-ar păsa de scuzele tale? Mă duc la baie și nu vreau să-ți mai văd fața când mă întorc. Valea, acum!

Kaelen tresări. Pentru a-și înăbuși hohotul de plâns ce o amenința, își mușcă buzele și se ghemi mai adânc în pat. Fără a-i mai arunca nicio privire formei ei distruse, Voktor plecă în baie.

Imediat ce trânti ușa băii, se îndreptă spre chiuvetă. Până acum, își controlase furia.

„Cum pot să pierd controlul? Cum pot să fac dragoste cu ea, după tot ce mi-a făcut? De ce lacrimile ei mă fac să mă doară pieptul? De ce mă simt vinovat văzând-o distrusă?” se gândi Voktor.

— Rahat! La naiba! mârâi el, lovind oglinda în mod repetat.

„Se poate purta ca o târâitură în absența mea, iar dacă o numesc așa, se simte rănită? Ce ipocrită,” mârâi el în sine, amintindu-și cât de seducătoare arătase noaptea trecută și ce comentarii făcea acel ticălos despre ea, făcându-l să-și piardă cumpătul.

Numai el știe cum s-a controlat văzând-o pe Kaelen arătând atât de provocator în patul lui, doar cu o cuvertură în jur. Pielea ei fără cusur, marcată peste tot de semnele lăsate de el, îl provocau să o ia din nou. Îi luase tot autocontrolul pentru a-și masca excitația în timp ce arunca insulte spre ea. Nu era supărat pe ea; era furios pe el însuși pentru că încă o lăsa să-i controleze emoțiile, și și-a vărsat acea furie asupra ei. Fără să știe, fapta lui o zdrobise.

Deschizând robinetul dușului, lăsă apa rece să-i potolească furia. Mâna lui se duse de la sine spre bărbăția sa și începu să o frece, amintindu-și de seducătoarea care stătea în patul lui. Știa că întrecuse măsura și că nu ar fi trebuit să se descarce pe ea. Buzele ei apetisante, tremurânde, îl distrayeau. Semnul vioriu de pe gâtul ei îl făcu pe ticălosul posesiv din el să rânjească de triumf.

Odată ce mânia i s-a potolit, se gândea să-și ceară scuze, dacă orgoliul i-ar fi permis, sau cel puțin să o ducă acasă, deoarece locul era destul de departe de oraș; totuși, când ieși, văzu că camera era goală. Când privi în jur, observă că era un bilet pe noptieră. Se repezi spre el și îl înfăcă grăbit.

„Ai făcut bine că ai divorțat de o curvă.” O mică pată de pe bilet îi atrase atenția — o urmă de lacrimă.

Apucă în grabă primele haine care îi ieșiră în cale și ieși în fugă din casă, simțind că ceva nu este în regulă; că ceva teribil urma să se întâmple.

— Să-mi bag picioarele, să-mi bag picioarele, mârâi el, văzând coridorul gol. Nu avea telefonul la ea, iar rochia ei... ar putea face orice bărbat să înnebunească după ea. Apartamentul era situat la periferia orașului și nu existau mijloace de transport.

Coborî scările într-un ritm grăbit și alergă spre parcare.

— La naiba, Kaelen, după toate lunile astea în care am stat departe de tine, tot reușești să mă faci să-mi fac griji pentru tine, spuse el nimănui în timp ce pornea mașina.

Pentru a-i spori frustrarea, începu să plouă torențial. Tocmai ieșise pe poarta principală când observă o siluetă mică pășind cu greu în depărtare. Știa cine este și imediat oftă de ușurare.

— Mulțumesc lui Dumnezeu, șopti el.

Totuși, ușurarea lui nu dură mult, căci o mașină opri lângă ea, iar în secunda următoare, ea dispăruse.