„Sunt însărcinată.”

„Ești sigură că este al meu?”

„Mă faci mincinoasă? Copiii apar atunci când faci sex, Thatcher. Iar noi am făcut mai mult decât doar sex. Ne-am futut!”

„Pari atât de sigură că eu sunt tatăl. Nu-mi amintesc absolut niciun căcat despre noaptea aia!” am deslușit eu prin vederea încețoșată. Era răspunsul lui Thatcher la imaginea rezultatului unui test de sarcină.

Era ironic cum niște linii paralele puteau da foc viitorului pe care îl construisem cu Thatcher și îl puteau transforma în cenușă.

Nu puteam să respir. Părea să fie o lipsă de oxigen în cameră. Pieptul mi s-a prăbușit în timp ce întrebările îmi umpleau capul. „Ce naiba se întâmplă? Thatcher? Thatcher al meu. Logodnicul meu a lăsat o altă femeie însărcinată?”

Ajungând la capătul firului de discuție care începuse în urmă cu mai bine de o lună, am avut în sfârșit curajul să mă uit la profilul afișat în chat.

Un suspin sugrumat mi-a scăpat de pe buze. Mi-am acoperit gura, mâna mea atingându-mi obrajii umezi.

Era Camilla Simone.

Logodnicul meu era tatăl copilului ei. În spatele ușilor închise, ea ne spusese, Valeriei și mie, ce fel de servicii ar fi avut nevoie din partea noastră.

„Sunt însărcinată,” a spus Camilla. „Și nu vreau ca publicul să afle despre sarcina mea până după nuntă.”

La WPPR, noi trăim pentru genul acesta de povești. Ai fi surprins de prețul pe care oamenii ar fi dispuși să-l plătească pentru a-și menține imaginea perfectă.

„Numele lor valorează mai mult decât averile lor,” asta obișnuia să spună președintele Whitmore.

În acest caz, Camilla avea mai mult decât o imagine de protejat. M-a ales cu un scop. Nu din cauza muncii mele excelente de a păstra secretă relația lui Daphne Marquez cu un guvernator. Venind la mine, a făcut o declarație de intenție față de Thatcher.

„Iubito,” vocea adormită a lui Thatcher m-a scos din transă.

Mi-am ridicat privirea spre el, fără să mă mai obosesc măcar să îmi șterg lacrimile.

A aprins veioza de pe noptieră, frecându-se la ochi pentru a alunga somnul. I-a luat cam cinci secunde să proceseze felul în care arătam.

„De ce plângi?” Ochii i-au căzut pe mâna mea, care îi strângea telefonul. „Ce se întâmplă?”

„Ce se întâmplă între tine și Camilla?” Aș fi vrut să mă bat singură pe umăr pentru că nu mă bâlbâisem.

În capul meu avea loc un joc de-a trasul frânghiei. O parte credea că el nu mi-ar face niciodată așa ceva. Iar cealaltă îmi spunea să mă trezesc în puii mei la realitate; dovezile erau gata să mă muște de față.

S-a așezat pe marginea patului și și-a luat telefonul, încrețindu-și sprâncenele în timp ce scana ceea ce era afișat.

Am strâns pumnul. Tristețea din pieptul meu se transforma încet în furie. O gaură neagră aspira cu repeziciune viitorul pe care visasem să îl construiesc alături de el. Copiii, trezitul împreună și întoarcerea acasă unul la celălalt în fiecare seară... Ăsta era bărbatul cu care trebuia să mă mărit.

„Cum ni s-a întâmplat asta?”

El era alesul meu, sau cel puțin așa am crezut.

A pus telefonul pe noptieră, s-a întins la întreaga lui înălțime și a întins mâna spre mine. „Nu e ceea ce pare.”

Am pufnit, smucindu-mi mâna din strânsoarea lui, dar fără folos. Și-a agățat un deget sub bărbia mea, forțându-mă să îl privesc. Lumina reținută din camera lui îi dezvăluia ochii albaștri rugători. „Iubito, lasă-mă să explic.”

„Să explici ce? Tot ce trebuia să știu se afla în acea conversație.” Tot corpul îmi tremura. Un tsunami de emoții îmi șerpuia pe șira spinării. „Te-ai trezit lângă ea, gol... în dormitorul copilăriei tale. E însărcinată în două luni, iar tu mi-ai ascuns toate astea!”

„Iubito, nu-mi amintesc noaptea aia. Eram beat criță,” a spus el, trecându-și mâna peste față. Realitatea situației făcea ca respiratul să devină o luptă. Thatcher fusese întotdeauna stăpân pe sine, și era orice, numai un om care nu duce la băutură nu. Cum aș fi putut să cred vreun cuvânt din ce spunea?

„Ești sigur că n-ai futut-o, pentru că ea pare atât de al naibii de sigură, Thatcher?” Aceste cuvinte mi-au lăsat un gust amar pe limbă.

Tăcerea lui a fost răspunsul meu. Am tras aer adânc în piept, îndepărtându-mă de el ca și cum apropierea lui m-ar fi sufocat.

Thatcher a expirat. Uram faptul că el părea încă atât de calm și adunat, în timp ce eu eram aici, plângând, făcută praf. „Doar dă-mi timp. Voi repara situația asta.”

M-am întors cu fața spre el. „Cum poți să repari situația asta, Thatcher, ăh? Pun pariu că mama ta ar fi în extaz să afle despre sarcina Camillei.”

Și-a lăsat capul în jos, suflând greu. „Ea știe deja, nu-i așa?”

De când m-a prezentat familiei sale, animozitatea mamei sale față de mine a fost la fel de limpede ca un cer fără nori. Familia lui Thatcher provenea din rândul celor cu bani vechi. Și fiind singurul fiu al unui avocat și al unui medic, mama lui voia ca el să se însoare cu vreuna dintre fiicele prietenelor ei. „O fată din înalta societate,” îmi spusese ea odată, cu nerușinare, direct în față, nu o oarecare publicistă cu program de la nouă la cinci.

Mi-am șters lacrimile. „Pun pariu că deja îți planifică nunta cu Camilla.”

Thatcher a vrut să mă atingă, dar m-am dat înapoi. „Elena... tu ești cea cu care vreau să mă însor. Te rog, nu ne face asta. Voi găsi eu o soluție.”

„Tu ești cel care ne-a făcut asta! Te iubesc, dar asta este prea mult. Am nevoie de spațiu. Am nevoie de timp să mă gândesc.”

Ceva periculos i-a traversat chipul. „Dacă pleci acum, nu voi veni după tine.”

Dintre toate lucrurile pe care le-ar fi putut spune, acea replică nu mi-a trecut niciodată prin minte.

„Mama a amenințat că mă dezmoștenește dacă nu mă însor cu Camilla. Iar faptul că tu mă părăsești în felul ăsta...” privirea lui cu gene lungi mi-a străpuns sufletul când m-a privit în ochi. „Nu mai am nimic de pierdut.”

Mi s-a uscat gura. Cum putea să inverseze situația ca și cum eu aș fi fost cea care punea capăt acestei relații? Nu eu sunt cea care s-a culcat cu Camilla!

„Eram gata să renunț la tot pentru tine... dacă mă părăsești acum, mă vei pierde pentru totdeauna.”

„Vorbești serios, îmi dai un ultimatum?”

Și-a trecut mâna prin păr cu duritate. „Nu știi de cât timp lupt pentru relația asta, Elena. Tot ce îți cer este timp ca să repar chestia asta, iar tu nici măcar atâta lucru nu-mi poți oferi.”

Confruntările fuseseră întotdeauna specialitatea lui Thatcher. Putea să răsucească legea și în somn. Găsea mereu câte o portiță de scăpare și o folosea în avantajul său.

Furia a pus stăpânire pe mine. Mi-am ridicat bărbia, susținându-i privirea cu sfidare. „Ei bine, nu mai trebuie să lupți pentru nimic de acum, Thatcher.”