Sienna

Cum se presupune că ar trebui să mă concentrez când el tocmai s-a uitat la mine de parcă aș fi demnă de milă? Nu am de gând să-i accept mila. Nu acum. Niciodată.

"Știu că nu voi putea niciodată să repar ceea ce am făcut," spune el după câteva minute de tăcere, învârtind un stilou elegant între degete. "Dar sper ca asta să ajute măcar un pic."

"Speri să ajute la ce?" murmur încet, dând leneș la următoarea pagină a contractului.

Lasă încet stiloul jos, pe suprafața mesei.

"Asta," răspunde el. "Faptul că devin clientul tău. Am auzit că o duceai greu și am vrut să încerc să te ajut."

Din nou, îi este milă de mine.

"Mă descurcam foarte bine," mormăi eu. "N-aveam nevoie să mă salvezi tu ca pe vreo domniță la ananghie. Ăsta nu e un basm, iar tu nu ești vreun cavaler în armură strălucitoare."

"Știu că nu-mi vrei ajutorul, Sienna," chicotește el. "Dar între treaba asta și munca ta de chelneriță, m-am gândit că ți-ar prinde bine o mână de ajutor."

Râd cu amărăciune. "Știu că n-ai cum să înțelegi," îl tachinez. "Aproape că nu trebuie să muncești pentru nimic. Hochei... Femei... toate îți pică direct în poală, nu-i așa, Declan?"

"Ai văzut măcar scuzele pe care ți le-am prezentat–"

"Nu fi ridicol," mă răstesc. "Normal că le-am văzut."

"Bine. Și?"

Gem, frecându-mă obosită la ochi. "N-aveai de ce să faci asta. Faci din asta o chestie mai mare decât a fost. Toți fanii tăi sunt în agitație pentru nimic."

Pufnește, fluturând o mână a respingere în timp ce un zâmbet relaxat i se întinde pe față.

"Ar trebui să știi că nu-mi pasă ce cred ei, Sienna," spune amuzat. "Am suficienți fani cât să populez întregul continent nordic. Vreau doar să știu dacă îmi accepți scuzele."

Practic îmi puteam vedea ceafa la cât de tare mi-am dat ochii peste cap. "Ești ridicol."

"Oh, dar știi că mă iubești," chicotește el, făcându-mi cu ochiul plin de flirt. "Recunoaște, Sienna. Ți-a plăcut să mă vezi umilindu-mă la TV pentru tine."

Să-l ia naiba. Trebuia să știe cum mă afecta acel făcut cu ochiul stupid. Nu aveam să-l las să mă vadă ca pe o lipsită de profesionalism.

"Poziția mea nu se schimbă," spun în cele din urmă, rupând tăcerea dintre noi. "Ce-i făcut e un bun făcut, Declan. Amândoi am obținut ce am vrut. Sfârșitul poveștii."

"Haide," a râs el. "Vreau doar să mă revanșez față de tine. Am dat-o-n bară acceptând pariul ăla. Nu mai sunt același puști imatur din liceu. M-am schimbat."

"Felicitări. Ce vrei? Un premiu?" întreb obosită. "Mă vrei ca iubită? Pentru că asta sigur nu va fi un dezastru. Urmează să fiu avocat. Nu am nevoie de vreun tabloid care să scrie lucruri urâte despre mine doar pentru că dă bine la poveste. Și nu cred că ai nevoie de asta nici tu."

Dă din cap. "Știu."

"Hai doar să trecem peste asta și să vedem ce se întâmplă," suspin, întorcându-mă la dosar.

"De ce ai plecat din oraș?" întreabă el.

Îmi închid ochii obosită, inspirând adânc pentru a mă opri să fac ceva neprofesionist. Cum ar fi să-l plesnesc cu dosarul ăsta uriaș peste capul lui frumos.

Râd. "Pe lângă faptul că voiam să fac facultatea de drept și să-mi lansez cariera?"

"Ai fi putut măcar să mă pui la punct înainte să pleci, dar n-ai făcut-o," spune el, încruntându-se curios.

"Scuză-mă că n-am vrut să-l mai văd pe băiatul care m-a folosit pentru sex," pufnesc eu.

"Credeam că și tu m-ai folosit pe mine," mă tachineză el. "Sau asta e o altă minciună de rahat de la avocata mea?"

Aproape râd. A trebuit să mă mușc de obraz ca să nu scap râsul. Nu-l puteam lăsa să vadă că am căzut din nou pradă farmecului său. Asta ar fi fost sfârșitul meu, știu sigur.

Mereu începe cu un râs. M-ar dezarma cu o glumă șmecheră care e mult prea drăgălașă și șarmantă ca să nu aibă o reacție. Apoi s-ar apropia. Înaintând treptat în spațiul meu personal, poate mi-ar atinge brațul cu degetele. Și apoi s-ar uita la mine, cu un zâmbet diavolesc ca să mă dea gata de tot.

Apoi aș ceda. Aș ceda într-o clipă. Știu că aș face-o. A trecut prea mult timp de când nu m-am mai simțit dorită de cineva. Aș ceda în fața lui, chiar dacă eram încă furioasă și cu inima frântă pentru ce a făcut.

Era deprimant să mă gândesc cât de disperată eram după ceva ce nu avea să vină niciodată.

Îmi îndrept umerii, alungând visul cu ochii deschiși înainte să mă facă să fac ceva complet nesăbuit și stupid.

"Nu voi răspunde la asta," spun eu, recăpătându-mi controlul.

"La naiba," chicotește el. "A meritat să încerc."

"Domnule Vance," îl avertizez. "Lăsați-mă să-mi fac treaba."

"Recunoașteți, domnișoară Mercer," rânjește el. "Aproape că v-am prins cu asta."

"Oh, scutește-mă," îl cert. "Spuneți-mi exact ce încercăm să realizăm aici."

Declan suspină greu, frecându-și bărbia. "Trebuie să ies din contractul ăsta," răspunde în cele din urmă.

"Dar veți renegocia un nou acord?" întreb.

"Atâta timp cât conducerea face ce trebuie," suspină din greu.

"Ce se întâmplă cu conducerea?"

Declan pufnește un râs. "Ce NU se întâmplă cu conducerea?"

"Domnule Vance," am vorbit răspicat. "Nu puteți fi vag. Trebuie să știu tot ce s-a întâmplat între dumneavoastră și club."

Suspină. "Nici măcar nu sunt sigur dacă pot. M-au pus să semnez un acord de confidențialitate."

Închid ochii. "Sigur nu mi-ați făcut niciodată lucrurile ușoare," suspin. "Trebuie să văd acel NDA. Îl aveți la dumneavoastră?"

Dă din cap. "E în dosar. Chiar la final."

"Cel puțin, știți că aveți parte de confidențialitate avocat-client," spun simplu. "Nu am voie legal să împărtășesc nimic din ce spuneți în afara acestei încăperi."

Umerii i se relaxează puțin pe măsură ce ușurarea îi umple ochii. "E bine," spune el, înghițind în sec.

Dau din cap.

"Așadar, spuneți-mi ce se întâmplă," îl îndemn.