Sienna

Mă adun repede, râzând de imaginația ei. "Știi câți oameni poartă numele de Sienna în orașul ăsta, Chloe? Vreo sute de mii. Evident că nu vorbea despre mine."

"Dar cât de grozav ar fi," râde ea, lăsându-se pe spate pe canapea. "Știu că e o nebunie să visez la romantismul ăla stupid și siropos, dar nu mă pot abține când vine vorba de el."

Gem. "Ai nevoie de o pauză de la bărbați," o tachinez.

"Iar tu trebuie să ieși de pe tușă, fetițo," îmi întoarce ea replica.

Tot restul serii, gândurile mi-au fost consumate exclusiv de scuza lui extrem de publică.

Declan se gândise și el la ziua aceea. Știam că încă nu puteam avea încredere în niciun cuvânt ieșit din gura bărbatului aceluia, dar gândul era plăcut. Să fiu în gândurile cuiva, cineva să tânjească după mine era odată apogeul visurilor mele. Acum, uram însuși gândul de a fi redusă la un sentiment de deznădejde.

Mi s-a făcut iar greață.

"Adică, dintre toate numele pentru iubiți neîmpărtășiți," suspină ea visătoare. "E ca într-un basm."

Am tresărit. Am renunțat la basme în ziua în care am aflat că fusesem un pariu.

"Basmele nu sunt reale, Chloe," gem eu. "Dacă vrei ceva, chiar trebuie să depui efort. Nu doar să-ți pui o dorință la o stea și să speri că se va îndeplini."

"Huuu," a strigat ea, aruncând cu un cartof prăjit în mine. "Trebuie să te mai relaxezi și să trăiești puțin."

Am aruncat și eu cu un cartof prăjit în ea. "Trebuie să nu mai arunci cu mâncare în mine când nu sunt de acord cu tine," râd eu.

S-a transformat într-o bătaie cu cartofi prăjiți.

"Mă ajuți să curăț asta," murmur, luând un cartof prăjit de pe poală și băgându-l în gură.

A căscat. "Mersi că te-ai revanșat față de mine, Sienna," a rânjit ea, țâșnind spre ușă.

"Hei," am strigat. "Vino înapoi aici– of. Bine. Cum vrei."

---

În dimineața următoare, am revenit la starea mea anxioasă. Am aprins televizorul și absolut toate posturile de știri acopereau știrea de ultimă oră despre un star al hocheiului care aproape că recunoscuse că avea niște sentimente nerezolvate pentru o fată pe care o cunoscuse cândva.

Niciunul nu avea habar cine eram eu și eram recunoscătoare. Sincer, mi se părea chiar distractivă vânătoarea. Zvonurile din jurul acestei fete misterioase luaseră niște întorsături atât de nebunești.

A început cu un model belarus pe nume Natalia. Se pare că Declan ieșise cu ea câteva luni în urmă cu ceva timp. S-a terminat foarte prost. Și foarte public. Mai multe surse susțin că ea i-ar fi aruncat o sticlă de șampanie în cap.

Sincer, nu o învinuiam pe fată. Probabil aș fi făcut același lucru.

Acum, o altă sursă susține că era vorba despre managerul echipei și o prietenă personală apropiată care tocmai se căsătorise, și de aceea îi omisese numele complet din scuzele lui.

Nu mi-au plăcut niciodată bârfele, dar chiar găsisem un hobby distractiv care să-mi distragă mintea de la iminența dezastrului, adică de la cariera mea.

Era destul de amuzant să merg pe stradă și să știu micul secret murdar al iubitului căpitan de hochei al orașului. Mă simțeam puternică. De neatins. Aș fi putut să-l distrug dacă aș fi vrut, dar nu-mi păsa suficient de mult de el încât să fac un gest atât de urât.

Iau o revistă de la unul dintre standurile de tabloide.

Jucătorul Pro de Hochei cu Remușcări Își Ia Avocați

Mă încrunt, ridicând-o. Am început să citesc primele câteva propoziții.

…căpitanul echipei Corsairs, Declan Vance, a fost surprins intrând în birourile de avocatură Bancroft și Pierce târziu în acea seară…

Nu se poate. Cum mi-a găsit locul de muncă?

Trântesc o bancnotă de cinci dolari pe tejghea, ascunzând tabloidul. Odată ce m-am întors în apartamentul meu, l-am citit până la capăt.

Erau câteva afirmații destul de scandaloase în acest articol. La limita defăimării. Era un ticălos, cu siguranță, dar să fie un monstru absolut?

Aud telefonul cum sună. Știam că e Chloe.

De ce locația ta arată că ești acasă?

Am început să scriu, dar ciocănitul ei mi-a luat-o înainte.

"Deschide," a strigat ea. "Știu că ești acolo!"

Am închis articolul, ascunzându-l sub un teanc de plicuri nedeschise de pe masa din bucătărie, și deschid ușa. Chloe intră direct ca și cum i-ar aparține locul.

"Ei bine, bună și ție," râd eu.

"Ce cauți acasă? Ar trebui să fii la birou acum," spune ea, ignorându-mi salutul.

"Șeful mi-a spus să-mi iau o zi liberă," mint eu.

Chloe pufnește, îndreptându-se spre masa din bucătărie și trântindu-se pe un scaun. "Da, sigur. Tu n-ai accepta niciodată așa ceva."

"Îți urmez sfatul," ridic din umeri. "Am nevoie să mă relaxez."

Își dă ochii peste cap. "De când îmi urmezi tu mie sfaturile," chicotește ea. "Cine ești și ce ai făcut cu Sienna mea?"

"Încep un nou capitol," spun eu cu un rânjet șmecheresc.

Chloe începe să răscolească prin teancul de scrisori nedeschise. "Chiar trebuie să începi să le deschizi pe astea," suspină ea, continuând să sorteze corespondența.

"O să mă ocup de ele," gem eu, sperând să schimb subiectul. "O să fie bine."

"Ce-i asta?" întreabă Chloe încet, scoțând acel tabloid. "Sienna, ce e asta?"

Ridic din umeri. "L-am luat pentru tine," râd stânjenită. "M-am gândit că ți-ar plăcea un pic de bârfă–"

"Asta e firma ta," spune ea, confuză. "De ce nu ești acolo? Asta ar putea fi ceva uriaș!"

"Stagiarii nu participă la întâlnirea inițială cu clienții. Asta o fac partenerii," mint din nou.

"Și ce dacă? Ai fi găsit tu o cale să te strecori la întâlnirea aia," spune ea, îngustându-și ochii cu suspiciune. "Gata. Îi sun–"

"Nu," strig eu disperată. "Nu, n-o face!"

"De ce nu?"

"Pentru că am fost concediată," mă chircesc eu. "N-am putut să demonstrez că am stofă de avocat."

Chloe m-a privit șocată. "Sienna," spune ea blând.

"E-n regulă," răspund, râzând încet. "Au avut dreptate. Poate că pur și simplu nu-i de mine–"

"Sub nicio formă," gâfâie Chloe. "Doar n-ai renunțat la visul tău!"

"Poate că el a renunțat la mine–"

Chiar atunci mi-a sunat telefonul. Suspin, uitându-mă înapoi la ecran.

Șeful

Inima mi-a sărit în gât în timp ce m-am repezit să răspund.

"Bună, da," am răspuns rapid. "Sienna la telefon."

"Felicitări, Sienna," spune el simplu. "Tocmai ți-ai asigurat un client. Ar dori să te întâlnească la birourile noastre. Poți ajunge aici până la ora două?"

Am rămas înmărmurită. Cum naiba reușisem asta?

"Sienna?"

"Oh– ăă– da," răspund eu brusc. "Da, pot ajunge până la două."

"Bine. Să nu întârzii la primul tău client," m-a avertizat.

"Nu, domnule," am înghițit în sec. "Voi fi acolo."

"Ne vedem curând," spune el înainte de a închide telefonul.

"Ei bine," întreabă Chloe, un rânjet lent întinzându-i-se pe față.

"Am– reușit," șoptesc, încă șocată de răsturnarea bruscă de situație. "Chiar am reușit."

Patruzeci și cinci de minute mai târziu, stăteam în sala de ședințe, scoțându-mi bloc-notesul, pixurile, toate instrumentele necesare pentru succes. Domnul Vargas stătea lângă mine, explicându-mi ce se întâmplă în continuare într-o întâlnire de preluare a unui client.

Apoi ușa s-a deschis și am dat ochii cu propriul meu coșmar. Declan Vance stătea în pragul biroului, strângând în mână un dosar de carton.

"Hei, Sienna. De mult nu ne-am mai văzut."