Sienna

Noaptea a continuat și eu mi-am văzut mai departe de aranjarea meselor pentru un eveniment privat stabilit pentru seara asta. Era o pauză mică și binevenită de la fluxul constant de oaspeți care tot veneau.

Mi-a fost greu să ignor rezumatele cu cele mai bune faze în care Căpitanul celor de la Corsairs devenea cel mai bun marcator din ligă și câștigase titlul de debutantul anului.

Cum reușesc unii oameni să aibă un asemenea succes, mă uluiește. Trebuie să fie mica vedetă de hochei preferată a orașului.

Fredonam încet pentru mine în timp ce mă mișcam prin sala de mese.

"Chelnerițo," a croncănit vocea stridentă a unei femei. "Chelnerițo!"

Capul mi se ridică brusc la auzul semnalului. "Îmi cer mii de scuze, doamnă," mă scuz cu atenție. "Cu ce vă pot ajuta?"

"Păi, pentru început, ce-ar fi să mă și servești," mă ceartă ea. "Stau aici de zece minute încercând să-ți atrag atenția!"

M-am uitat în jur. Privirile celorlalți începeau să se îndrepte spre locul în care stăteam.

"Desigur, doamnă," mă bâlbâi eu. "Ce vă pot aduce?"

"Am nevoie de o băutură, dar toată lumea de aici pare să fie prea distrasă de nebunia de afară," spune ea pufnind.

M-am uitat în jos la paharul ei. "Ce fel de vin ați dori?"

"Cea mai scumpă sticlă a voastră. Și mișcă-te rapid," ordonă ea tăios.

"Altceva?"

"Aștept un invitat super important. Adu două pahare," a murmurat ea.

Am schițat un zâmbet. "Mă întorc imediat cu băuturile dumneavoastră," spun cu o veselie forțată.

Doamne, oamenii de genul ăsta mă scot din sărite.

Iau sticla de vin și aduc două pahare înapoi la masă. Femeia m-a privit cu ochi reci în timp ce am desfăcut sticla și i-am turnat un pahar.

"Altce—"

Stropul brusc de vin roșu și parfumat care mi-a lovit fața m-a făcut să amuțesc pe loc. Întregul restaurant a cufundat în tăcere.

"Ți-a atras asta atenția în sfârșit?" a râs ea plină de sine. "Asta e pentru că ești incompetentă și ne distrugi seara."

"Vivienne, ajunge," a spus o voce masculină furioasă, venind lângă mine. "Nu ți-e rușine să tratezi o altă ființă umană în felul ăsta?"

"Uf, dar iubitule, e seara noastră. Am închiriat restaurantul doar ca să-ți sărbătorim victoria," s-a bosumflat Vivienne inocent. "Putem face ce vrem. Nu-i așa," ea s-a uitat la ecusonul meu, "Sienna?"

Bărbatul a înghețat - Era Declan !!

Mi-am pierdut din nou orice abilitate de a mai scoate vreo vorbă. "Eu— ăă—"

"Vezi? E bine," a rânjit Vivienne. "M-aș duce să mă curăț, scumpo, înainte să se păteze."

Am dat rapid din cap, fugind la baie și încuindu-mă într-o cabină. Forțându-mă să respir adânc, situația m-a aruncat înapoi în calvarul din liceu. Era brutal cum unii copii erau pur și simplu capabili să sfâșie stima de sine a colegilor lor de parcă n-ar fi fost nimic.

Câteva minute mai târziu, am reușit în sfârșit să mă calmez și m-am întors în sală.

Managerul meu mi-a schimbat sectorul după ce a aflat de incidentul meu, iar restul turei a decurs destul de lin. Măcar am făcut bacșiș bun în seara asta. Poate că mila întregului restaurant a fost cea care mi-a umplut buzunarele. Tuturor le-a părut rău pentru fata căreia i s-a aruncat cu vin în față.

Îmi arunc șorțul în coșul de rufe murdare și îmi iau geanta, aruncând-o obosită pe umăr. Fără niciun cuvânt, ies prin spatele restaurantului și ajung în stradă.

Un dobitoc gonea pe stradă într-o mașină sport al naibii de scumpă.

"Așteaptă!"

M-am întors brusc. Acolo, la volanul acelei mașini sport nebunești, stătea nimeni altul decât Declan Vance.

Era la fel de atrăgător ca întotdeauna, cu ochii lui căprui-verzui și părul castaniu. Fața lui, deși încă tânără, se maturizase în cele mai bune moduri cu putință. Obrajii îi erau fermi, iar maxilarul ascuțit și presărat cu un început de barbă.

Putea noaptea asta să devină și mai proastă?

"Nu ești Sienna Mercer, nu-i așa?"

Am iuțit pasul.

"Stai doar un minut," strigă el rapid. "Te cunosc. Jur că te-am mai văzut."

L-am ignorat din nou.

"Pot măcar să te duc acasă?" a oferit el plin de speranță.

Fix atunci, tocul pantofului meu alunecă fix între gratiile unui canal de pe trotuar, rupându-se sub mine. Poticnindu-mă în față, aud o portieră deschizându-se rapid și pași grăbiți apropiindu-se.

N-am zis nimic. Noaptea asta chiar putea să devină și mai proastă.

"Aici," spune el, stabilizându-mă ușor. "Te țin."

Au trecut șase ani și tot nu uitasem senzația mâinilor lui pe corpul meu. Căldura a ars prin fiecare centimetru din mine. O parte din ea era furie. Dar restul? Aia era dorința rămasă de a-l avea. Încă nu fusesem capabilă să scap de asta.

Pe cât de mult am încercat să uit de acea noapte și de dezastrul pe care mi l-a adus, nu mă puteam minți pe mine însămi spunând că am urât-o. A fost prea bine ca să fiu atât de ipocrită în privința asta.

Dar nu-l voi lăsa să mă prindă de data asta. Nu se va mai folosi de mine așa din nou.

Îl împing rapid de pe mine. "Sunt bine," mă răstesc eu. "Dă-te la o parte."

A fost prea mult să îndur felul în care s-a uitat la mine în acel moment, de parcă nu înțelegea motivul reacției mele reci față de el. Pieptul mi s-a strâns din nou.

"Baftă la următoratorul meci," șoptesc răgușit, dându-mi jos pantofii și o luând-o la goană pentru a prinde autobuzul care tocmai ajungea la colț.

Am mai aruncat o ultimă privire peste umăr. El stătea pur și simplu acolo. Chiar și de la distanța asta puteam vedea durerea din ochii lui.

Dar el mă rănise primul. Am încercat să nu mă simt prost. Nu-mi merita bunătatea sau iertarea. Asta era doar o mică fărâmă din ceea ce îmi doream să simtă.

Și dacă voi mai da vreodată ochii cu el, sper să fiu mult mai pregătită să înfig cuțitul și mai adânc.

Cum de am fost atât de ghinionistă încât să dau peste el într-o zi atât de proastă? Nu eram pregătită să-i spun tot ce aveam pe suflet. Erau atât de multe lucruri de spus încât nu aveam putere nici măcar să încep în seara asta.

Încă nu sunt pregătită să deschid acea cutie a Pandorei. Încă trebuie să-mi rezolv propriile probleme și să-mi câștig locul în stagiu. Încă trebuie să devin avocatul de top care am visat mereu să fiu.

Am prea multe pe cap ca să-mi fac griji pentru Declan Vance acum.

Așa că m-am dus acasă, mi-am încălzit o porție de ramen la pahar, am desfăcut o sticlă de vin și am încercat să uit de el. Nu prea a funcționat, dar măcar am încercat.

Asta a fost tot ce a contat.

Nu?

Dimineața, va trebui să-mi păstrez mintea concentrată pe obiectivele mele. Nu voi mai avea loc să-mi fac griji pentru băiatul care mi-a frânt inima.