"Dansează cu mine." Aud o voce profundă torcându-mi la ureche. Privesc peste umăr și îl văd pe tipul care mă urmărea din zona VIP. Dumnezeule, e și mai frumos de aproape, iar ochii lui sunt atât de verzi, inteligenți și curioși, sclipind ca două smaralde, ca fiecare nuanță a pădurii. Luminozitatea lor îmi amintește de vară. Mă întorc cu fața spre el, lungindu-mi gâtul să-l privesc de jos în sus. E înalt, are mult peste un metru optzeci, părul șaten deschis, tuns scurt pe părți și mai lung în creștet, aranjat impecabil. Mă mănâncă degetele să întind mâna și să-l ating pentru a vedea dacă este la fel de moale cum pare. Trăsăturile lui sunt puternice, cizelate și atât de masculine.

"Asta a fost o cerință sau o rugăminte?" Îi răspund, mijindu-mi ochii la el.

Buzele lui moi și pline se curbează într-un zâmbet șmecheresc.

Își linge buzele încet, "Oricare te face să dansezi cu mine." Rostește tărăgănat, plin de încredere. Cineva încearcă să treacă pe lângă el, așa că face un pas mai aproape de mine.

Îmi ridic privirea și îi zâmbesc străinului chipeș ale cărui brațe puternice se închid în jurul taliei mele, trăgându-mă lipită de el. Ne legănăm împreună pe muzică. Mișcarea lui se potrivește cu a mea și ne mișcăm la unison, lin. Știe să danseze. Îmi place asta. Își pleacă capul, iar buzele i se ating de lobul urechii mele în timp ce vorbește încet, iar eu tremur vizibil la tonul golănesc al vocii lui.

"Care e numele tău, scumpo?"

"Seraphina. Al tău?" Întreb și aș putea jura că o privire de surpriză îi traversează chipul frumos, înainte să zâmbească lasciv, iar două gropițe adânci i se formează în obraji făcându-mă să mă topesc.

Are gropițe! Două!

"Declan." Îi zâmbesc, iar el își trece limba peste buza inferioară și își strânge puțin ochii în timp ce îmi analizează fața. Dansăm împreună, cu pasiune, pentru un timp. Frecându-ne, mâinile explorând. Căldura dintre noi este imensă, felul în care mâinile lui îmi cutreieră corpul, strângând, mângâind. Orice altceva se dizolvă de parcă am fi doar noi doi. Ochii lui mă fixează.

"Ți-e foame?"

Râd și dau din cap, "Mor de foame." El zâmbește, îmi dă la o parte o șuviță de păr lipită de fața asudată și mi-o așază cu delicatețe după ureche.

"Ce-ar fi să mergem undeva să mâncăm ceva?" Aprob fără ezitare, iar el rânjește, luându-mi mâna în a lui, mai mare, și mă trage prin mulțimea de oameni. Reușesc s-o prind pe Elle în drum spre ieșire și îi fac semn că plec. Mă salută fluturând din mână, cu un deget în sus. Fata este mai praf decât mine.

În cele din urmă ieșim afară și capul îmi bubuie când mă izbește aerul curat. Declan își înfășoară brațul în jurul taliei și mă stabilizează. Îl urmez în timp ce ne poticnim amândoi spre un Rolls Royce Phantom argintiu. Șoferul, un domn mai în vârstă, deschide ușa, iar Declan își pune mâna pe curbura spatelui meu și mă ghidează înăuntru. Mă scufund în scaunele moi din piele albă, odată ce mă strecor mai încolo ca Declan să se urce lângă mine. "Uau. Mașina asta e mai mare decât apartamentul meu." Constat cu un chicotit de om beat, în timp ce Declan ne toarnă două pahare de șampanie.

"Cum stai cu sushi? Știu un loc grozav." Clipesc la el, iar el îmi zâmbește șarmant.

"Sushi?" Îmi încrețesc nasul cu dezgust. "Cine, întreg la minte, mănâncă sushi când e beat?" Declan râde cu poftă. "Ascultă, iubesc sushi la fel de mult ca oricine, dar nu sunt genul de fată care mănâncă porcării pretențioase gen caviar și soarbe Cristal. Nu mă pot gândi la nimic mai rău, mai ales acum." Mă aplec și îl bat pe umăr pe șofer. El mă privește în oglinda retrovizoare. "Duceți-ne pe Old Street, vă rog, bunule domn." El chicotește și aprobă din cap.

"Da, doamnă."

Chicotesc, "Doamnă?" Ce, am cincizeci de ani?

Declan mă trage înapoi și se reașază ca să mă poată privi direct. "Ce este pe Old Street?" Îi zâmbesc drăcește și îmi termin băutura.

"Cea mai bună mâncare din lume! Fără supărare, dar pari a fi genul ăla de copil de bani gata fițos, care crede că o noapte grozavă înseamnă să sorbi Dom Perignon și să mesteci pui de pește. O să-ți arăt o noapte de care îți vei aminti și când vei sta în balansoar la optzeci de ani, domnule Declan."

Declan chicotește și își mușcă buza, cu ochii lui verzi strălucind de veselie. "Oh? Și vei sta lângă mine în balansoarul ăla?" Tărăgănează el, mângâindu-mi maxilarul cu degetul mare.

"Asta depinde..." Îi șoptesc, zâmbind, în timp ce el îmi trece degetele prin păr. "De ce?" Îmi șoptește la rândul lui, coborându-și privirea spre buzele mele înainte să mă privească din nou în ochi.

"Va trebui să te însori cu mine ca să afli." Îl tachinez, iar el râde înainte să îmi atragă buzele spre ale lui și să mă sărute tandru. Gem atunci când limba lui îmi mângâie tăcut buza inferioară, cerând acces, pe care i-l acord cu bucurie; întredeschizându-mi buzele, îmi caută limba și adâncește expert sărutul. Dacă mintea îmi era încețoșată înainte, după sărutul lui s-a transformat într-o gelatină totală. În materie de prime săruturi, ăsta e în capul listei.

Am petrecut o mare parte din călătoria cu mașina sărutându-ne, până când șoferul ne-a anunțat că am ajuns la destinație. "Ce e locul ăsta?" Mă întreabă el în timp ce-l trag spre intrarea de la 'The Breakfast Bar'.

"Oh, bietul, bietul de tine. N-ai trăit cu adevărat până n-ai gustat clătitele de aici." Îi zic, în timp ce ne așezăm și el se uită pe meniu. Îi smulg meniul din mâini, iar el mă privește nedumerit. "N-ai nevoie de asta", îi spun, iar el zâmbește și dă din cap. "Vrem o porție mare de clătite de împărțit, vă rog, și două latte-uri cu caramel sărat", comand, iar fata zâmbește înainte să ia meniurile și să dispară.

Douăzeci de minute mai târziu, Declan își curăță furculița cu limba și se lasă pe spătarul scaunului cu un geamăt de plăcere. "Dumnezeule, asta a fost raiul pe farfurie." Aprob triumfător din cap, mestecând ultima gură de clătite.

"Mhm, nu-i așa?" Gem, lingând frișca de pe deget. "Poți să-mi mulțumești mai târziu", spun făcându-i cu ochiul, iar Declan rânjește, întinzându-se și luându-mi mâna dreaptă într-a lui, privindu-mă prelung în ochi.

"Ești la polul opus față de ceea ce sunt eu obișnuit, dar nu-mi amintesc să mă fi distrat vreodată atât de bine cu cineva pe care abia l-am cunoscut. Niciodată." Afirmă el, mângâindu-mi blând încheieturile degetelor. Simt cum îmi ard obrajii sub privirea lui și îmi cobor ochii spre ceașca de cafea.

Restul nopții a trecut într-o ceață totală. Am mai băut câteva cocktailuri și shot-uri înainte de a ajunge, cumva, pe o pistă de aterizare privată. Ne dăm jos dintr-un avion privat, hohotind de râs. Leșinasem complet pentru cea mai mare parte a zborului de zece ore peste Atlantic, doar ca să ne trezim și, într-un fel sau altul, să credem că era o idee sclipitoare să începem să bem din nou shot-uri de tequila în timp ce coboram. "Vegas, iubitule!" Bolborosesc, ridicând brațele în aer și aproape prăbușindu-mă. Privesc în jur pe pista întunecată și mă bosumflu. "Stai. Nu e nicio capelă aici?"

Îl aud pe Declan râzând în spatele meu înainte să-și înfășoare brațul în jurul gâtului meu și să mă sărute pe obraz. "Nu putem ateriza în mijlocul bulevardului principal din Las Vegas, scumpo", murmură el beat. "Trebuie să mergem cu mașina până acolo."

Chicotesc, "Așa să fie! Șoferule! Du-ne la Elvis să ne cunune." Gângăvesc împleticindu-mă. Declan și cu mine ne poticnim pe bancheta din spate a limuzinei negre și ne îndreptăm spre Las Vegas Strip. Cred că am jucat la cazino o vreme, am băut cocktailuri delicioase, iar ultimul lucru de care îmi amintesc este cum Declan mă căra afară dintr-o capelă, sărutându-ne ca doi adolescenți înnebuniți de dorință.

Multe ore mai târziu, mă trezesc din somn, cu lumina orbitoare a soarelui strălucindu-mi în față. Gem și mă întorc pe partea cealaltă, îngropându-mi fața în pernele pufoase. "Mm, așa de moi" mă cuibăresc și mai mult în perne, până când, dintr-odată, îmi amintesc că eu nu am perne moi și pufoase. Perna mea este tare și plină de cocoloașe. Deschid ochii cu greu și scot un geamăt de la durerea surdă și bruscă de cap.

Au, apă… Am nevoie de apă și, posibil, de un creier nou.

Îmi forțez ochii să se deschidă și clipesc, privind spre tavan; mă încrunt când îmi văd reflexia holbându-se înapoi la mine din pat, goală, înfășurată în cearșafuri.

Ce pe fața pământului…

Mă ridic în capul oaselor și, când studiez împrejurimile, mă lovește în sfârșit. Nu sunt în dormitorul meu. Sunt goală într-un loc străin, cu o mahmureală care sunt sigură că o să mă bage în mormânt înainte de vreme. Ridic cearșaful și mă uit în jos la corpul meu complet gol de sub el. Da, categoric goală. Gem și îmi acopăr fața cu mâna, înghețând când simt ceva rece și tare apăsându-mi-se pe nas. Îmi trag mâna încet și mă holbez la inelul cu diamant enorm care stă pe degetul meu.

Ce naiba... Îmi înfășor cearșaful în jurul corpului, mă dau jos din pat și cercetez hainele împrăștiate la întâmplare prin toată camera. Capul îmi vâjâie. "O, doamne, unde naiba sunt?" Iau cămașa neagră de pe jos și mă uit la ea, înainte să o arunc la loc. Merg la fereastră și privesc priveliștea, ferindu-mi ochii de lumina puternică a soarelui dimineții. "Asta nu e Londra."

"Bună dimineața", țip și mă întorc brusc când aud o voce profundă în spatele meu. Îl privesc pe bărbatul pe jumătate gol care stă în fața mea într-o pereche de boxeri Dior. Strâng cearșaful mai bine în jurul meu și mă lipesc cu spatele de fereastră. "Te-ai trezit, în sfârșit."

"O, bunule Dumnezeu." Mormăi uluită, iar el se strâmbă, frecându-și fruntea ușor. Arată la fel de rău cum mă simt eu, deși este un bărbat deosebit de frumos. În mijlocul mini-atacului meu de panică, încerc cu disperare să nu mă gândesc la cât de al naibii de oribil trebuie să arăt în ochii lui acum. Părul meu e o harababură încâlcită, machiajul de aseară e întins, ochii îmi sunt roșii pe margini, iar buzele sunt încă pătate de la rujul pe care l-am purtat.

"De fapt, e doar Declan."

"Declan. Unde naiba suntem?"

"În Vegas, aș zice..."