"DOMNIȘOARĂ HAYES?"

Clipesc și îmi ridic privirea spre bărbatul mai în vârstă așezat în fața mea, care mă privește fix, așteptând cu răbdare să-i răspund la întrebare. Îi studiez înfățișarea; are părul grizonat, dar nu complet alb. Prin șuvițe se întrezăresc reflexii de o nuanță mai închisă — iar ochii lui sunt de un verde uimitor, reci și superbi. Pentru un domn mai în vârstă, era chipeș. Poartă o barbă scurtă, ușor încărunțită. Este o vulpe argintie în adevăratul sens al cuvântului. Mă foiesc pe scaun și îmi încrucișez picioarele, stând dreaptă, cu speranța că asta îi va lăsa impresia că sunt încrezătoare și capabilă.

"Cred că cea mai mare calitate a mea este că sunt încăpățânată. Deși unii ar putea considera asta un defect, pentru mine înseamnă doar că nu renunț niciodată. Oricât de dificilă ar fi sarcina pe care o am de îndeplinit. Odată ce mi-am pus ceva în minte, nu mă opresc până nu obțin acel lucru", spun cu încredere, privindu-l direct în ochi. El dă încet din cap, susținându-mi privirea pentru o clipă, înainte să se aplece în față, iar buzele lui pline se curbează într-un zâmbet abia perceptibil.

"Îmi place răspunsul ăsta. Tot ce-am auzit ziua de azi e că sunt încrezători, ambițioși și de încredere", spune el și se lasă pe spătarul scaunului, aruncându-și pixul pe birou. "Îmi place de dumneavoastră, domnișoară Hayes. Puteți începe de luni?" Îmi reprim dorința de a țipa de bucurie și îmi strâng buzele. Zâmbesc politicos.

Poți să te crizezi când pleci de aici, Sera. Adună-te! "Da, domnule."

"Excelent. Veniți luni dimineață la ora nouă fix, iar Penelope vă va prezenta biroul și vă va înregistra în sistem", spune el, ridicându-se de pe scaun și întinzându-mi mâna. Mă ridic și îi primesc mâna oferită, strângând-o ușor.

"Vă mulțumesc enorm. Apreciez această oportunitate, domnule Sterling", îi spun, ridicându-mi poșeta. Mă conduce spre ușa de sticlă a biroului său.

"Bun venit în echipă, domnișoară Hayes." Îi zâmbesc politicos de jos în sus, îi mulțumesc și îi părăsesc biroul. Odată ajunsă afară, scot un oftat de ușurare. Am primit jobul. Voi lucra pentru una dintre cele mai prestigioase firme de arhitectură din lume. Ce-i drept, ca asistentă executivă a CEO-ului, dar totuși. Voi munci pe brânci, voi învăța tot ce pot de la el și îmi voi termina facultatea. Într-o zi, le voi putea demonstra că am talentul și abilitățile necesare pentru a fi arhitect la una dintre firmele lor.

După câteva luni de rahat, lucrurile încep, în sfârșit, să se așeze și pentru mine. Faptul că am fost nevoită să renunț la universitate, neputând să-mi permit taxele de școlarizare și să asigur traiul fratelui și mamei mele, a fost o provocare. A trebuit să-mi pun cariera pe planul al doilea și să am grijă de familia mea. L-am pierdut pe tata într-un accident de mașină în urmă cu unsprezece ani, imediat după a șaisprezecea mea aniversare, iar de atunci am fost singura care i-a susținut. Am un frate mai mare, Sebastian, dar el nu este capabil să-și păstreze un loc de muncă mai mult de câteva luni din cauza ADHD-ului și a problemelor sale de gestionare a furiei. El încearcă, dar nu se poate concentra mult timp, ceea ce duce adesea la performanțe slabe. Mama mea nu a mai ieșit din casă de la moartea tatălui meu. A fost iubirea vieții ei, iar când l-am pierdut pe el, am pierdut și o mare parte din ea. Este îngrozită să părăsească locuința și nu a putut înfrunta lumea fără el.

Am o presimțire bună. Viața mea e pe cale să devină, în sfârșit, puțin mai ușoară.

Urc în grabă scările spre apartamentul pe care îl împart cu cele mai bune două prietene ale mele, Eleanor Davis și Beatrice O’Connor. Ele sunt colacul meu de salvare și sunt atât de fericită că le am în viața mea. În momentul în care bag cheia în broască, ușa este practic smulsă din balamale, iar amândouă stau acolo, cu părul prins în cocuri dezordonate în creștetul capului, purtând hanorace supradimensionate și privindu-mă pline de așteptare, cu ochii mari.

"Și?" Spun ele la unison.

"Ce?" Întreb, uitându-mă de la una la alta. Știu că au murit de nerăbdare să afle cum a decurs interviul meu, dacă cele cincisprezece mesaje vocale și cincizeci de mesaje text pe care le-am primit mai devreme au fost vreun indiciu.

"Cățeo, cum a mers interviul?" Rostește Beatrice după ce înghite o gură de Lucky Charms.

"A mers bine", răspund, încercând să intru, dar amândouă îmi blochează calea. "Mai detaliat…" Tărăgănează Elle, mijindu-și orbele de culoarea mierii, scrutându-mă. Pufnesc și ridic din umeri.

"Ei bine, a părut interesat, dar erau atât de mulți candidați mai potriviți acolo, cu mai multă experiență, așa că…" Privesc cum amândurora le pică fețele și mă lupt cu dorința de a zâmbi.

"Oh, ei bine, e pierderea lor pentru că ești minunată, fato", spune Elle, înfășurându-mi un braț în jurul umerilor și conducându-mă în apartamentul nostru. "O să apară altceva. Știu sigur." Adaugă ea plină de pozitivitate, ca prietena bună ce este. Privesc în jur la apartamentul nostru confortabil. Trei dormitoare de mărime decentă. Un living open-space, cu o mică bucătărie la stânga și o baie de o mărime rezonabilă cu cabină de duș. Apartamentul nostru, situat convenabil în Londra, nu este nici pe departe luxos, dar aproape orice loc era la vreo zece-cincisprezece minute de mers cu trenul. Îl iubeam și iubeam să locuiesc cu fetele mele. Dacă nu obțineam acest loc de muncă, ar fi trebuit să mă mut înapoi acasă cu mama și cu fratele meu, iar eu nu voiam asta. Ei sunt singura familie pe care o am. Părinții mei m-au crescut într-o casă strictă. Erau oameni foarte mândri, prețuiau tradițiile, respectul și cultura mai presus de orice și ne-au insuflat aceste calități lui Seb și mie în timp ce creșteam.

"Da. Presupun că, până la urmă, nu veți fi nevoite să găsiți alt chiriaș care să se mute în camera mea." Le spun în timp ce mă dezbrac de jachetă și o arunc pe canapea.

"Nu vorbi așa. O să apară ceva... Stai, ai spus nu veți fi nevoite?" Mormăie Beatrice, punându-și bolul jos. Zâmbesc, iar ochii lor se fac mari cât cepele. "L-ai luat. L-ai... AI PRIMIT JOBUL?!" Dau din cap afirmativ, amândouă țipă și se aruncă asupra mea și ne rostogolim toate pe canapea într-un morman de brațe și picioare.

"Am primit jobul! V-ați pricopsit cu mine, fetelor!" Râd când amândouă mă împung în coaste gâdilându-mă până când plâng de râs.

Elle sare în picioare: "Ieșim în oraș diseară să sărbătorim. Nu vreau să aud scuze. Mergem!" Spune ea, alergând pe coridor spre dormitorul ei, cu picioarele în șosete alunecând pe podeaua de lemn. Beatrice o urmează, iar eu rămân întinsă pe canapea, holbându-mă la tavanul alb și simplu. Nodul pe care l-am avut în stomac de luni de zile dispăruse, în sfârșit.

"Fato, ridică-ți fundul ăla bombat de pe canapea. Mergem să ne facem praf!" O aud pe Elle strigând din dormitorul ei. Râzând, mă ridic de pe canapea și dau nas în nas cu Beatrice, care iese din dormitor. Ne uităm amândouă la ușa de la baie și apoi una la cealaltă înainte să o luăm la fugă spre ea. O îmbrâncesc pe Beatrice din calea mea cu șoldul înainte să mă strecor în baie și să închid ușa rapid. Râd când o aud înjurând de cealaltă parte a ușii.

"De fiecare fute-m-aș dată!"

"Am picioarele mai lungi decât ale tale, Bea." O tachinez în timp ce mă dezbrac pentru duș.

"Da, și te urăsc pentru asta. Grăbește-te și nu uita să te razi la păsărică. Nu știi niciodată ce poate aduce noaptea." Chihotește ea, iar eu îmi dau ochii peste cap și zâmbesc, pășind în cabina de duș. "Era și timpul să scuturi pânzele de păianjen și să ai parte de niște acțiune, fată."

"Știi al naibii de bine că păsărica mea e proaspăt epilată și sunt destul de mulțumită cu 'pânzele mele de păianjen', mulțumesc frumos." Ridic o sticlă goală de șampon și o arunc în ușă când o aud hăhăind pe cealaltă parte. "Cără-te. Lasă-mă să fac duș în pace."

Câteva ore bune și prea multe sticle de prosecco mai târziu, ne facem apariția într-un bar numit 'Luxe' în centrul Londrei. Fetele m-au obligat să port o rochie mini roșie care îmi îmbrățișează frumos formele naturale. Părul meu lung și închis la culoare era coafat în bucle lejere și lăsat liber. Elle și Beatrice erau și ele în rochii. Beatrice a ales o rochie argintie cu paiete care îi scotea în evidență sânii naturali cupa D, în timp ce Elle purta o rochie albă mulată, fără bretele. Atmosfera era de neimaginat, muzica bubuia la volum maxim, bașii melodiei care se auzea îmi făceau tot corpul să vibreze. Ne îndreptăm spre bar și comandăm un rând de shot-uri de tequila, și încă unul, urmat de alte patru rânduri de pornstar martini. Elle s-a ținut clar de promisiunea de a ne face praf.

În timp ce dansez cu Elle, privirea îmi fuge la o pereche de ochi verzi, atrăgători, dar izbitor de vii, care mă privesc. La naiba. E cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată. Privirea lui asupra mea este intensă în timp ce soarbe din lichidul chihlimbariu din paharul său. El și prietenii lui sunt asaltați de fete. Văd o blondă cu picioare lungi, așezată lângă el, aplecându-se și șoptindu-i ceva la ureche; ochii lui se îngustează, totuși, erau încă fixați pe mine. Rupându-mi privirea de a lui, mă întorc și continui să dansez cu Elle.

Beatrice vine spre noi cu trei shot-uri de green apple sours. "La fund, fato!" Ciocnim paharele și dăm shot-urile pe gât. Mă strâmb când lichidul îmi arde pe interior. 'Despacito' începe să tune prin difuzoare. Râd cu poftă la ceva ce-mi șoptește Elle la ureche când mă lovesc cu spatele de ceva cald și ferm. Ochii lui Elle se măresc când vede cine e în spatele meu. Îi arunc o privire precaută, iar ea își strânge buzele și zâmbește, dând înapoi.