Seraphina

În dimineața următoare, Bunicul și cu mine am ajuns la clădirea impunătoare de medicină a Universității Commonwealth.

"Pregătită?" Bunicul m-a strâns de mână, ochii lui argintii sclipind de determinare.

Am dat din cap, netezindu-mi bluza neagră, simplă, pe care o alesesem pentru această ocazie. Acum trei ani, visasem să pășesc pe aceste uși ca studentă în primul an la medicină. Acum mă întorsesem, dar în circumstanțe cu totul diferite.

Biroul Decanului Fernandez era exact ceea ce te-ai aștepta de la cineva disperat să impresioneze — mobilier ornamentat, opere de artă pretențioase și un birou suficient de mare pentru a compensa ceva. Bărbatul în sine era înalt și slab, cu un păr grizonat aranjat cu grijă și mirosul subtil al unui vârcolac înnăscut.

După ce secretara a ieșit, închizând ușa în urma ei, zâmbetul profesional al lui Fernandez a dispărut.

"Domnișoară Vance," a spus el, neobosinându-se să ne ofere un loc, "ne mândrim cu faptul că acceptăm doar cei mai buni studenți din întreaga regiune."

"Nepoata mea a absolvit prima din clasa ei în New York," a contracarat Bunicul. "Scorurile ei la aptitudinile medicale sunt excepționale."

Expresia lui Fernandez a rămas rece. "Lăsând la o parte realizările academice, există... alte considerente."

Știam ce urmează.

"'Incidentul' dumneavoastră de acum trei ani este bine cunoscut în cercurile noastre, domnișoară Vance," a spus el, coborând vocea, deși eram singuri. "Nu ne putem asuma riscul de a avea un student cu problemele dumneavoastră... specifice."

Maxilarul mi s-a încleștat. "Asta a fost cu mult timp în urmă."

"Așa să fie?" Sprâncenele i s-au ridicat. "Instituția noastră găzduiește copii proveniți din familii proeminente și viitori lideri. Și... și oameni, de asemenea."

Strânsoarea Bunicului pe baston s-a întărit până când încheieturile i-au devenit albe. "Asta e strigător la cer! Familia Vance a sprijinit această universitate generații la rând!"

"Timpurile se schimbă, domnule Vance," a răspuns Fernandez rece. "Influența familiei dumneavoastră nu mai este ceea ce a fost odată."

Înainte ca cearta să poată escalada, telefonul lui Fernandez a vibrat. A aruncat o privire spre ecran, s-a încruntat și și-a cerut scuze. "Trebuie să preiau acest apel. Vă rog să așteptați."

În timp ce ieșea, m-am întors spre bunicul meu. "E în regulă. Nu trebuie să urmez această școală. Programul din New York este perfect valabil."

"Categoric nu," a mârâit el. "Aici este locul tău, în Boston. Asta este casa ta."

Cinci minute mai târziu, Fernandez s-a întors — atitudinea sa fiind complet transformată.

"După o analiză mai atentă," a anunțat el, netezindu-și cravata, "am decis să accept cererea de transfer a domnișoarei Vance."

Mi-am îngustat ochii. "Ce te-a făcut să te răzgândești?"

O expresie ciudată a pâlpâit pe fața lui. "Să spunem doar că mi s-au reamintit talentele tale... unice. Înțeleg că ai abilități medicale excepționale, în special în tratarea... afecțiunilor speciale."

Coloana vertebrală mi s-a rigidizat. Se referea clar la capacitatea mea de a trata rănile provocate de gloanțe de argint — o abilitate specializată pentru a ajuta vârcolacii răniți. Dar de unde știa despre asta?

"Totuși," a continuat el, "vei fi repartizată în Clasa a Opta de Medicină. Studenții de acolo sunt... nu tocmai cei cu cele mai mari performanțe."

Bunicul a început să protesteze, dar l-am strâns de braț. Să fiu acceptată era ceea ce conta; mă puteam descurca cu o repartizare într-o clasă sub așteptări.

"Vă mulțumesc pentru oportunitate," am spus, forțând politețea în vocea mea.

---

Un om cu chelie, care mirosea a cretă și cafea, m-a condus în Clasa a Opta mai târziu în acea după-amiază. Sala de clasă se afla la capătul clădirii de medicină, cu lumini fluorescente care pâlpâiau și bănci uzate.

"Toată lumea, ea este Seraphina Vance," a anunțat el fără entuziasm. "Ni se alătură începând de astăzi."

Am făcut o scurtă prezentare, ținându-mi ochii fixați pe peretele din spate, mai degrabă decât pe cele treizeci de perechi de ochi suspicioși care mă examinau.

"Nu e ea din familia aia căzută în dizgrație a haitei?"

"Am auzit că a fost dată afară pentru ceva foarte grav..."

"De ce s-a mai întors în Boston?"

Șoaptele nu erau deloc subtile. În colțul din spate, am observat patru studenți cu inconfundabilul miros de vârcolac evitând deliberat contactul vizual cu mine.

Unul dintre ei a murmurat, "Ciudata aia albă s-a întors," doar suficient de tare încât auzul meu fin să-l poată capta.

Mi-am păstrat expresia neutră, revendicând un loc gol lângă fereastră.

Deși am învățat singură majoritatea cursurilor în New York, regulile școlii îmi cer să recuperez câteva clase de bază înainte de a putea obține creditele oficiale.

În timp ce Patterson trăncănea despre structurile celulare, o fată blondă cu două rânduri mai în față tot se întorcea să se uite urât la mine. Când clasa a luat în sfârșit pauza de prânz, s-a apropiat de banca mea, flancată de trei prieteni cu o înfățișare la fel de ostilă.

"Ai ceva tupeu să apari aici," a spus ea, suficient de tare ca să o audă toată lumea. "Ești Seraphina Vance, nu-i așa?"

Am privit-o cu răceală. "Iar tu ești?"

"Genevieve Montgomery." Și-a dat părul pe spate dramatic. "Toată lumea știe despre tine — dată afară de propria familie, alergând cu derbedeii de pe străzi, rămânând însărcinată și avortând copilul. Ești dezgustătoare."

Faptul că am fost alungată de familia mea din cauza problemelor mele cu transformarea era suficient de rău, dar apoi au mers și au răspândit minciuni că aș fi fost implicată cu criminali, chiar și oamenilor... Asta întrecea cu adevărat orice limită.

Am început să-mi împachetez cărțile. "O poveste fascinantă. Ai scris-o tu însăți, sau ai avut ajutor?"

Fața i s-a înroșit. "Te crezi cu mult mai bună decât toți ceilalți? Neamul tău îmi provoacă scârbă."

În timp ce m-am ridicat să plec, Genevieve s-a mișcat ca să-mi blocheze calea. "Nu am terminat de vorbit."

Atunci am observat inelul mare de argint de pe degetul ei — periculos de aproape de brațul meu. Deoarece majoritatea oamenilor nu puteau face diferența cine era vârcolac, purtau bijuterii de argint pentru a se proteja. Pentru ea, era doar o bijuterie; pentru mine, era o potențială armă.

"Trebuie să merg la bibliotecă," am spus, dând cu grijă un pas înapoi din fața argintului. "Te rog, mută-te."

"Sau ce?" Genevieve a făcut un pas mai aproape, inelul ei de argint aflându-se acum la doar câțiva centimetri de pielea mea.

I-am simțit pe vârcolacii din încăpere privind cu atenție, probabil întrebându-se dacă îmi voi pierde controlul.

"Nu am niciun interes să creez probleme în prima mea zi," am spus încet, "dar nu-mi confunda reținerea cu slăbiciunea."

Ceva din tonul meu a făcut-o să ezite. Am folosit momentul pentru a ocoli grupul ei și a mă îndrepta spre ușă.

---

Ore mai târziu, goneam de-a lungul autostrăzii de coastă pe Ducati-ul meu, vântul izbindu-se de jacheta mea de piele. Tensiunea zilei se risipea încet cu fiecare milă.

Telefonul meu criptat a vibrat în buzunar. Am tras pe dreapta la un punct de belvedere cu vedere la Strâmtoare și am răspuns.

"Astraea, avem un nou job," a răsunat vocea lui Alistair. "Interesată?"

"Nu acum," am răspuns, privind pescărușii cum dădeau ocol deasupra apei. "Abia m-am întors în Boston. Am destule probleme în lumea reală de care să mă ocup."

"Plata este excelentă," a insistat el. "Și este un client important — Sterling Enterprises."

Aproape că am scăpat telefonul. "Sterling Enterprises? Ca în compania lui Declan Sterling?"

"Exact aceeași. Au nevoie de cineva cu abilitățile tale."

Mintea a început să-mi meargă cu repeziciune. Avea asta legătură cu oamenii care l-au atacat pe Declan? Sau era doar o coincidență?

"O să mă gândesc la asta," am spus în cele din urmă, încheind apelul.

Am privit fix spre apa care se întuneca, întrebându-mă ce joc juca Declan Sterling. De ce recruta în același timp și vârcolaci cu abilități medicale excepționale, și hackeri?

Și oare știa că ambele ținte de recrutare eram de fapt eu?