***Avertisment - Acest capitol conține detalii sensibile legate de agresiune sexuală.***

Sebastian se îndepărtează târându-se pe fund de mine, cu ochii măriți de spaimă, apoi se ridică împleticindu-se și o rupe la fugă cât poate de repede.

Dintr-odată, sunt aruncată înapoi în starea mea normală de spirit și cad înapoi la pământ, epuizată. Mâinile mele nu mai strălucesc, dar le simt de parcă ar fi în flăcări și pline de electricitate statică.

„Sera! Ce a fost asta?” O cert eu, dar mai mult pentru că m-a speriat.

„Nu m-am putut abține. Ne amenința.”

„Bine, dar ce-a fost cu chestia cu mâinile verzi care strălucesc și ard?! Asta nu e normal!”

„Esme, am mai trecut prin asta. Suntem un copil al Zeiței Lunii. Suntem speciale. „Chestia cu mâinile verzi care strălucesc și ard” este un dar de la mama noastră. Și mai sunt și altele. Vei vedea după ce ne vom transforma prima oară. Până atunci, nu sunt suficient de puternică să-ți arăt. În plus, nu e ca și cum i-aș fi făcut rău; lupul lui îl va vindeca înainte de a ajunge înapoi în birou.”

„E-eu n-, stai așa, adică Zeița Lunii este mama mea adevărată? Adică ea m-a născut pe mine, în mod specific? Nu doar genul de mamă a tuturor vârcolacilor, pentru că ea ne-a creat cu un catralion de ani în urmă?”

„Asta am tot spus de când m-am trezit. Nu e vina mea că nu m-ai crezut.”

Iau un prosop ca să-mi șterg sângele de pe nas. Sera mă vindecă deja de ruptură. Dar fața îmi va fi clar plină de vânătăi pentru vreo câteva zile. Îmi trag șapca pe ochi astfel încât nimeni să nu poată vedea vânătăile, apoi iau primele două platouri și mă grăbesc spre sala de mese.

„Bine, păi dacă ești în stare să-i faci asta lui Sebastian, de ce nu-i poți face și lui Alpha Alistair sau lui Julian?”

„Păi, cred că s-a întâmplat o dată, înainte să mă trezesc, dar nu dețineam controlul în totalitate atunci. Nu pot să o fac acum pentru că este Alpha-ul nostru, Esme. Nu mă pot opune la ce spune el. Nu pot ataca pe Alpha-ul nostru sau pe viitorul nostru Alpha.”

„Fie.” Cedez eu. Nu vreau să mă cert cu ea. Doar încerc să-mi dau seama care sunt regulile. Sunt un pic pe un teritoriu neexplorat aici. Adică, e un teritoriu cool, dar nu știu care ne sunt limitele.

Odată ce toate platourile sunt așezate, fac lista cu proviziile suplimentare de care am nevoie și o pun în cutia agățată afară, la biroul lui Sebastian. În felul ăsta, nu trebuie să mai dau ochii cu el.

Strâng sala de mese după prânz și mai am vreo patruzeci și cinci de minute până trebuie să încep cina. Decid să merg în magazie și să pun provizii pe căruciorul pentru cămări pentru mai târziu. Pe măsură ce muncesc, aud pe cineva curățându-și gâtul în spatele meu. Ridic privirea pentru a-l găsi pe Julian stând inconfortabil de aproape de mine.

„Te pot ajuta cu ceva, Julian?” încerc să înghit panica ce se instalează instantaneu în gâtul meu.

„Esme, voiam doar să-ți spun că, atunci când voi fi Alpha, nu vei mai fi tratată așa cum ești acum.” Mai face un pas aproape, obligându-mă să mă dau cu spatele de cărucior.

„Julian, te rog oprește-te.” Îmi ridic mâinile și îl împing ușor ca să-l fac să se miște, dar el e mai puternic decât mine și nu se clintește. Mă uit în sus la el și văd un rânjet malefic care îi contorsionează fața.

„Văd cum te tratează tatăl meu, Esme. Niciodată nu te plângi. Doar încasezi.” Se apropie mai mult, respirând adânc până când se presează cu totul de mine. Se apleacă în față și îmi șoptește la ureche. „Cred că-ți place când o face. Nu-i așa?”

Ce mama dracului?! Nu există nicio șansă să-l fi auzit bine. Nu-i așa?

„Julian, categoric nu mă bucur că sunt bătută de tatăl tău,” spun cu neîncredere, „și nici tu nu ești mai breaz. Stai acolo și te uiți, în loc să-l oprești.”

Pot simți cum lacrimile îmi înțeapă colțurile ochilor în timp ce el îmi strecoară un braț în jurul taliei. Nu-mi vine să cred că asta se întâmplă chiar acum.

„Nu mă minți, Esme. Mă excită doar când mă gândesc la ce o să-ți fac când îmi va veni în sfârșit rândul. Abia aștept să mă lase să te tratez așa. Vreau să te aud cum gemi de plăcere când te bat. Te vreau în genunchi ca să te pot biciui eu în locul lui. Vreau să fii jucăria mea, Esme, nu a lui. Ți-ar plăcea asta, nu-i așa? Să te înclini în fața mea cu fundul ăla drăguț în aer? Vom transforma temnița într-o cameră de joacă doar pentru noi, nu va mai fi doar dormitorul tău,” Mă adulmecă pe gât chiar sub ureche făcându-mă să tresar de repulsie, dar nu am unde să mă mișc ca să pot scăpa de el. Simt cum erecția i se întărește tot mai mult pe măsură ce își lasă și mai mult greutatea pe mine.

„Ești nebun?” Strig eu. Împing tare în el, dar e prea puternic. Nu se clintește. „Dă-te jos de pe mine, bolnavule!”

În tot timpul ăsta a fost excitat uitându-se cum mă torturează tatăl lui? Ce dracu' este în neregulă cu familia asta?

Expresia feței lui se contorsionează de la zâmbet malefic la dezgust. Fără avertisment, face un pas înapoi și mă lovește cu piciorul în stomac făcându-mă să mă aplec în două de durere. Îmi dă un cot în spate, punându-mă în genunchi. Apoi se apleacă în spatele meu, presându-și corpul de al meu, și își strecoară brațul pe sub tricoul meu, masându-mi brutal sânul în timp ce grohăie în urechea mea. Își bagă cealaltă mână în colanții mei, frecându-și degetele de zona mea inferioară. Mă trage spre corpul lui, presându-și erecția pe posteriorul meu, mișcându-se înainte și înapoi pentru a se freca de mine, cu gura chiar lângă urechea mea. Respiră greu în timp ce mă linge pe față.

„Știu că mă vrei, Esme. Nu-ți face griji, vei fi a mea imediat ce îl voi convinge pe tatăl meu să mă lase să te am. Am vrut să se uite prima dată când te iau. Vreau să-l fac mândru când te fac să guști de durere, dar nu cred că mai pot să aștept,” Vocea lui este aspră și tăiată de excitație, el frecându-se de mine și pipăindu-mă.

Tot ce pot face este să plâng. Mi-e teamă să ripostez sau chiar și să zic ceva. Sera nu mă poate ajuta pentru că el este viitorul meu Alpha.

„Zeiță a Lunii, dacă ești cu adevărat mama mea, te rog ajută-mă! Te rog salvează-mă din asta!” plâng în sinea mea în timp ce Julian mă pipăie și se freacă de mine. El îmi trage colanții și lenjeria în jos, sfâșiindu-le pe ambele în două cu ghearele lui de lup scoase. Îl simt presându-se de intrarea mea. Știu ce e pe cale să se întâmple și nu mai suport. Îmi deconectez mintea. La fel ca în noaptea când tatăl lui m-a bătut la un pas de moarte. Mintea mea nu poate fi prezentă pentru ceea ce i se întâmplă corpului meu.

În cele din urmă se dă jos de pe mine și cad pe podea. Îmi rupe spatele tricoului deschizându-l și își eliberează sămânța pe pielea spatelui meu plin de cicatrici. Mă lovește cu piciorul în stomac din nou și pleacă. Stau întinsă pe podeaua magaziei, plângând.

„Ridică-te, Esme.” Îmi comandă Sera în mintea mea.

„Am zis să te ridici,” repetă ea. Vocea îi este severă, dar grijulie. „Ești mai bună de atât. Vom supraviețui la asta.”

„Vreau să mor, Sera. Nu mai pot face asta. Nu pot.”

„Poți și vei face. Ne vom găsi perechea destul de curând și lucrurile se vor schimba. Promit.”

„Cum poți fi atât de sigură?”

„Vei vedea. Mâinile care strălucesc și ard nu sunt singurul nostru dar.”

Mă ridic, găsesc un pulover vechi în spatele magaziei și îl îmbrac. Mă duc înapoi în camera mea să găsesc haine noi înainte să pregătesc cina.

Următoarele patru zile trec fără incidente. Asta dacă nu iei în calcul că m-am dus pe acoperiș de câteva ori contemplându-mi existența. De fiecare dată, stau cu degetele de la picioare la margine și mă uit în jos de pe clădirea de patru etaje. Nu mă pot hotărî să fac nimic altceva decât să plâng și să mă întorc în camera mea. Nu-i pot face asta Seraphinei. Nu pot să-i iau viața pentru că vreau să mi-o iau pe a mea.

Duminică, după masa de seară, o văd pe Luna Genevieve pe hol în timp ce reumplu cămările. Se apropie rapid de mine și mă apucă de braț. Își înfige ghearele în bicepsul meu, provocând sângerare.

„Esme, dacă-i spui cuiva, și mă refer la oricine, ce ai văzut în biroul lui Sebastian, te omor,” spune ea pe un ton coborât, amenințător.

Și tu, doamnă? M-am săturat până peste cap. Vrea să mă omoare? Bine, fie. Îmi ridic șapca și îmi las ochii de smarald să se uite direct la ea. Ea gâfâie la vederea neobișnuită.

„Luna, ar fi o ușurare și aș întâmpina moartea cu brațele deschise. Este clar că nu știi sau nu-ți pasă cum sunt tratată de această haită. Inclusiv de soțul tău, fiul tău și, aparent, și de amantul tău,” Lacrimile îmi sugrumă gâtul. Nu mai suport nicio altă pedeapsă sau amenințare din partea nimănui altcuiva. Sunt la capătul puterilor. Dacă mă omoară fix aici pe holul ăsta, ar fi o ușurare.

„Îmi pare rău, Sera. Pur și simplu nu mai pot,” îi spun lupoaicei mele în timp ce o fixez cu privirea pe Luna Genevieve. Ea nu răspunde, închide legătura noastră mentală și se târăște în colțul minții mele.

Luna Genevieve mă împinge departe: „Copilă insolentă! Ar trebui să fii recunoscătoare pentru viața ta! Alpha va auzi despre asta.”

„Nu sunt recunoscătoare pentru viața asta, Luna. Și dacă tu crezi că ar trebui să fiu, ești parte din problemă. Dacă vrei să-i spui lui Alpha despre acest incident, sunt mai mult decât bucuroasă să-i spun ce l-a instigat.”

Se uită la mine cu pură ură și furie înainte de a pleca fără niciun cuvânt. Bănuiesc că soarta are alte planuri cu mine. Stau pe hol câteva minute ca să văd dacă se întoarce, dar n-o face. Sunt sigură că va încerca să mă saboteze. Poate că are de gând să mă sufoce în somn sau doar să mă înjunghie direct pe la spate. Oricum ar fi, am vorbit serios când i-am spus că întâmpin moartea cu brațele deschise.