-Gideon-

Am început să alergăm în direcția opusă, iar eu le-am aruncat o privire. Intram pe teritoriul lupilor și nici măcar nu ne păsa. Ne era mai frică de chestia care ne urmărea decât de o haită întreagă de lupi.

Fix când eram pe punctul de a trece pe teritoriul lupilor, chestia m-a înșfăcat de trunchi și a început să mă strivească. Durerea era insuportabilă și, de fiecare dată când încercam să trag aer în piept, chestia mă strângea și mai tare, sufocându-mă.

Am început încet să-mi pierd cunoștința, abandonându-mă întunericului, știind că acesta era sfârșitul, dar ușurat că îi distrăsesem atenția bestiei suficient de mult încât Silas și Alaric să scape. Am căzut la pământ cu o bufnitură surdă, și, spre disperarea mea, cineva m-a ridicat; se întorseseră după mine, nu evadaseră.

Silas m-a ridicat și a luat-o la fugă, dacă o poți numi măcar așa, dar creatura îl prinsese pe Alaric de mijloc, zdrobindu-l încet. Am auzit oase trosnind și un scâncet slab. Alaric era omorât. M-am eliberat din strânsoarea lui Silas, gata să mă năpustesc asupra ei, dar Silas m-a oprit, făcându-mi semn să fug.

Nu am putut. Eram paralizat. Nu de frica pentru creatură, ci de frica de a nu pierde pe cineva pe care îl consideram fratele meu mai mare. Cu toate acestea, Silas avea un grad mai mare decât mine și nu îi puteam încălca ordinul.

Cu o durere mai mult decât fizică strângându-mă de inimă, am luat-o la fugă. Nici n-a trecut un minut de când am început să alergăm, că am auzit ceva venind din partea stângă.

Lupi.

Haita de lupi a venit alergând cu viteză maximă, urlând și cu colții dezgoliți. Silas a luat o poziție defensivă, dar eu, în schimb, am început să alerg spre Alaric. Dacă lucrul acela i-ar fi atacat și pe lupi, l-ar fi lăsat pe Alaric suficient de mult încât să putem ajunge la el. Era un plan crud, dar chestia asta era deja pe teritoriul lupilor și era probabil să-i atace oricum.

Lupii m-au urmat până în luminișul unde Alaric zăcea la pământ, imobil. M-am temut de ce era mai rău. Pe măsură ce m-am apropiat, am realizat că Silas era în spatele meu și l-am ridicat amândoi pe prietenul nostru. Încă se agăța de viață, abia respirând.

Când ne-am întors să fugim, ne-am dat seama că lupii se luptau cu chestia; aparent, îi atacase și pe ei, exact așa cum am prezis. Silas a sărit să o atace și el; dacă aveam vreo șansă de a descoperi ce era această creatură, trebuia să o ucidem, și chiar acum o puteam face doar cu ajutorul lupilor.

-

După câteva momente, a fost clar că până și lupii erau neajutorați împotriva demonului invizibil. Mulți dintre ei erau răniți, pe unul dintre ei îl credeam mort, așa că liderul lor le-a dat semnalul de retragere și ne-a făcut semn să-i urmăm.

În panică, nu am stat pe gânduri. Am început din nou să alergăm, și mai adânc în teritoriul lupilor. Continuam să mă uit în urmă, de parcă aș fi fost capabil să văd creatura urmărindu-ne. Era o prostie, dar era un instinct.

Odată ce am ajuns la luminiș, am observat că erau deja mulți lupi acolo, mârâind și hârâind zgomotos. Ne-au lăsat să trecem și și-au închis rândurile strâns, așteptându-se în mod clar la un atac.

Ne-am îndreptat spre o clădire cu aspect modern, foarte diferită de castelele noastre, și am intrat. Am observat că oamenii de acolo îl îngrijeau deja pe lupul pe care îl crezusem mort; eram atât de panicat, încât nici nu mi-am dat seama că se despărțiseră de noi și ajunseseră primii.

O doctoriță cu ochii mari a văzut că intrăm și a trecut imediat la acțiune, îndrumându-ne pe mine și pe Silas spre un pat unde să-l așezăm pe Alaric. Silas și cu mine ne-am prăbușit. Eram pe punctul de a leșina, dar am observat că Alaric era treaz și se uita la doctoriță, îi șoptea ceva, iar ea s-a apropiat să-l audă; eu l-am auzit din prima. Am ascultat mai atent a doua oară.

— Pereche, spune el. O privesc pe doctoriță cu ochii cât cepele. E ea oare cu adevărat perechea lui Alaric? Intră în stop cardiac, iar eu mă lupt cu propriul corp, forțându-l să se ridice. Sunt chiar lângă el în timp ce doctorița îi aplică un șoc electric, încă unul, apoi un al treilea, până când își revine. Îl duc pe targă spre sala de operații, iar eu leșin pur și simplu, prăbușindu-mă pe podea.

-

— Alaric... e tot ce reușesc să scot pe gură când mă trezesc în sfârșit. Sunt pe un pat de spital, bandajat complet, cu o perfuzie în braț. Gâtul îmi este dureros de aspru și uscat. Silas se uită la mine în timp ce taie o bucată de bandă adezivă cu dinții.

— E în operație. Doctorița aia l-a luat acum vreo două ore. Termină și se ridică, umplându-mi un pahar cu apă. Am nevoie de el cu disperare. Când pot vorbi din nou, nu mă pot abține să nu întreb:

— De ce nu-i lași pe ei să se ocupe de asta în locul tău? Arată ca dracu'. Mă refer la brațul lui bandajat; presupun că celălalt e rupt.

— Suntem pe teritoriu inamic, puștiule. Niciuna dintre potăile astea nu se apropie de mine, dacă am vreun cuvânt de spus. Îmi aruncă o privire aspră. Teritoriu inamic sau nu, eu sunt recunoscător că am scăpat din pădure și din acel coșmar. — Ce i-a spus? Silas îmi aruncă cea mai amenințătoare privire a lui. Fac pe prostul.

— Nu l-am putut auzi. Dacă i-aș spune că doc e perechea lui Alaric, probabil că ar da foc la tot locul ăsta. Silas e foarte de școală veche și pasionat de toată porcăria aia cu „fără înmulțire între specii”. Probabil de-asta o să moară amărât și singur.