Vidar a încercat să se concentreze asupra raportului de pe tabletă, dar mintea sa a refuzat să coopereze. Mașina încă păstra parfumul ei plutind în aer.

"Era o tânără încântătoare, domnule," a spus Alfred, șoferul lui.

"Poftim?" a întrebat Vidar, pretinzând că nu știe despre ce vorbește șoferul său.

"Domnișoarei căreia i-ați oferit un drum, domnule," a detaliat Alfred.

"E târziu și zona din jurul "The red lady" nu e cea mai sigură," a spus Vidar.

"Nu v-am cerut explicații, domnule. Nu-i treaba mea. Eu doar conduc mașina." Doar conduc mașina, pe naiba, s-a gândit Vidar. Alfred era cel mai bun șofer de pe piață, iar acesta era singurul motiv pentru care Vidar îi tolera nevoia de a bârfi și de a-și băga nasul unde nu-i fierbea oala. De cele mai multe ori, în viața privată a lui Vidar. Asta și faptul că Alfred era loial până la extrem. Dar avea dreptate. Alfred nu-l întrebase, deci Vidar nu știa de ce a simțit nevoia să-și apere decizia. Nu că ar fi fost o decizie conștientă să-i ofere chelneriței o cursă. Nimic din ceea ce dusese la asta nu fusese în planul său pentru acea seară. O văzuse pur și simplu stând în stația de autobuz și îi ceruse lui Alfred să tragă pe dreapta înainte de a-și da seama ce spusese. Nici acum nu știa de ce o făcuse. Clar, fusese una dintre cele mai bune chelnerițe care îi servise la întâlnirile de joi. Avea o abilitate înnăscută de a accepta glumele deocheate și șovinismul care păreau să prospere atunci când se adunau toți. Dar avea totodată și limite clare, pe care nu se temea să le impună. Îi plăcuse să o aibă pe genunchi. Părea moale și rotundă în toate locurile potrivite. Îi plăcuse prea mult, lucru care devenise evident atunci când Arthur o chemase la el. Instinctul lui Vidar a fost să obiecteze, s-o țină în poala lui. Acela fusese un avertisment clar, așa că el s-a asigurat ca ea să plece de pe genunchii lui cât mai repede, iar apoi se asigurase ca ea să stea deoparte tot restul serii. Oferindu-i o plimbare spre casă nu era un mod de a o ține deoparte. A tras aer adânc în piept și a inspirat din nou parfumul ei. Punea comportamentul său din acea noapte pe seama perioadei lungi pe care o petrecuse fără o femeie, sau un bărbat, dacă e s-o spunem pe-a dreptă. Poate că trupul îi spunea că era timpul să se dedice unui comportament depravat. Dar nu cu chelnerița. Toate instinctele îi spuneau că asta avea să se dovedească a fi o idee proastă. Din fericire, existau mai mult decât suficiente persoane dornice în oraș.

Spre eterna iritare a lui Vidar, gândurile despre chelneriță nu i-au dat pace. Indiferent cu ce distrageri își ocupa timpul odată cu trecerea zilelor. Nici măcar atunci când Simon, șeful departamentului său IT, i-a spus că exista o problemă cu sistemul lor informatic, ea nu i-a ieșit de tot din minte. Simon a făcut un efort curajos de a încerca să-i explice lui Vidar cum descoperise că ceva era în neregulă cu sistemul lor. Dar toate astea implicau prea mult IT pentru ca Vidar să le poată înțelege pe deplin.

"Explică-mi ca unui nenorocit de copil de cinci ani," a spus el în cele din urmă.

"Bine, domnule Grims. Sistemul nostru IT este conceput pentru a trimite informații încoace și încolo prin companie. Gândiți-vă la el ca la acele tuburi vechi în care puneai un mesaj într-o capsulă, îl băgai într-un tub și vâj, ajungea la alt birou," a început Simon. Vidar a fost la un pas să-și dea ochii peste cap, dar el a cerut-o. "Deci, dacă vreau să vă trimit un mesaj printr-un tub. Adun informațiile și le pun într-o capsulă. Apoi trebuie să etichetez capsula, cu destinația și destinatarul căruia vreau să i-o trimit. Pentru exemplul nostru, să zicem că folosim o imprimantă, printăm o etichetă și o lipim pe ea. Apoi o trimit, iar ea apare la capătul celălalt. Corect?"

"Corect," a fost de acord Vidar. Până aici a putut să urmărească firul poveștii.

"Corect. Uneori îmi place să-mi trimit informații mie însumi, astfel încât să știu unde să le caut atunci când am nevoie. Zilele trecute mi-am trimis o capsulă mie însumi. Dar am observat că a durat puțin mai mult decât de obicei. Să zicem că în general durează zece secunde pentru ca o capsulă să se întoarcă la biroul meu. Acum i-au trebuit cincisprezece. Nu este o diferență mare, dar suficientă cât să mă facă curios. M-am îngrijorat că serverele, mă rog, nu serverele, țevile, îmbătrâneau. Poate că aveam nevoie să le reparăm. Așa că am început să urmăresc mesajele trimise. Și ce am descoperit este că aproximativ o dată la o mie de mesaje se întâmplă o întârziere. Nu pot găsi un motiv comun pentru care acele mesaje au întârziat. Nu trec toate printr-un tub anume, nu toate mesajele care merg pe același drum înregistrează acea întârziere și așa mai departe," a continuat Simon.

"Bun, și atunci avem nevoie de... tuburi noi?" a întrebat Vidar.

"Nu cred. Cred că e mai grav de atât. Cred că cineva interceptează capsule. Se uită înăuntru și apoi le lasă să-și vadă de drum," a spus Simon.

"În cinci secunde?" a întrebat Vidar.

"Ei bine, nu. În realitate totul merge mult mai repede, și e făcut digital," i-a explicat Simon. Vidar a încuviințat din cap.

"Cine e responsabil?" a întrebat el. Putea să se gândească cu ușurință la cel puțin douăzeci de persoane sau organizații care ar fi fost interesate de informațiile lui. Unele ar fi reprezentat doar un simplu motiv de iritare, altele ar fi declanșat o furtună de rahat.

"Asta-i chestia. Nu găsesc nicio dovadă care să ateste că asta se întâmplă cu adevărat. Este doar o mică întârziere, iar instinctul îmi spune că aceasta este explicația cea mai rezonabilă. Am tot încercat să găsesc intruziunea, dar pur și simplu n-am reușit," a spus bărbatul. Vidar s-a încruntat. Dacă Simon a recunoscut că nu știa, lucrurile erau rele.

"De ce ai nevoie ca să o găsești?"

"Am nevoie de cineva cu un istoric de hacker, de preferat care are, de asemenea, o bună înțelegere a modului în care se construiesc sistemele de afaceri și a securității IT," a spus Simon.

"Îl voi găsi eu. Între timp, continuă-ți investigația," i-a spus Vidar. Simon a fost trimis la plimbare, iar Vidar a început să se gândească pe cine cunoștea el și care să-i poată face rost de un expert IT. Telefonul lui a sunat, iar el s-a uitat la el. "Da, Malik, cu ce te pot ajuta?" l-a întrebat pe celălalt membru al clubului de joi.

"Vidar, Julian și cu mine am stat de vorbă și ne-am gândit că ar fi drăguț să o rugăm pe Rachel să ne-o aducă pe aceeași chelneriță mâine, pe care am avut-o și săptămâna trecută. Am dat niște telefoane și toată lumea e de acord. Ce spui?" a întrebat Malik. Căcat, s-a gândit Vidar. Nu avea să scape niciodată de ea.

"Bine, sincer nu mă interesează ce fustă ne servește. Presupun că a fost destul de competentă," a spus el.

"Ce dracu' a intrat în curul tău și a crăpat acolo?" a întrebat Malik, cu un hohot bogat de râs.

"Dă-te-n morții mă-tii," a spus Vidar, provocând o nouă rundă de hohote.

"Știi ce este ea?" a întrebat Malik.

"Știu."

"Atunci ar trebui să înțelegi de ce facem asta."

"Știu, știu. Doar ocupă-te de asta și nu mă mai bate la cap cu asta," a replicat tăios Vidar.

"Bine, te las să te ocupi de orice te-a băgat în acea dispoziție proastă. O voi suna pe Rachel ca să fac aranjamentele. Ne vedem mâine. Și te rog, să fii într-o dispoziție mai bună," i-a spus Malik și a închis. În regulă, s-a gândit Vidar. Pur și simplu va petrece noaptea ignorând-o, așa cum făcuse și data trecută.