Seara și noaptea decurseseră surprinzător de lin, s-a gândit Vicky în timp ce făcea curățenie în separeu după ce bărbații plecaseră. Sigur, fuseseră sexiști și, uneori, la limita insolenței. Arthur îi făcea pielea de găină, iar Vidar era pur și simplu nepoliticos și ostil. Dar existase, de asemenea, mult umor și hohote de râs.

"Treabă bună în seara asta," a spus Rachel în timp ce se apropia de ea.

"Mersi, șefa," a spus Vicky în timp ce punea scaunele pe masă, pregătind camera pentru personalul de curățenie care venea la primele ore ale dimineții.

"Acesta e bacșișul tău pe seara asta de la clubul de joi," i-a spus Rachel, întinzându-i un plic care părea gros.

"Uau, mulțumesc." Vicky a răsfoit rapid bancnotele pentru a-și face o idee despre cât câștigase. S-a uitat la Rachel. "Vorbești serios?" a întrebat ea.

"Se pare că te-au plăcut," a spus Rachel și a plecat. Vicky s-a uitat din nou în plic. Fără să numere, a estimat că în acel plic era bacșișul echivalent a unei întregi săptămâni. Fetele nu glumiseră când spuseseră că bărbații lăsau bacșiș bun. Poate s-ar gândi să o mai facă vreodată, s-a gândit ea, în timp ce se îndrepta spre camera personalului, s-a schimbat în hainele de zi cu zi și și-a luat geanta. Și-a luat la revedere de la Marcus, iar el a întrebat-o dacă avea nevoie de el să o conducă până la stația de autobuz.

"Mulțumesc, Marcus, dar e doar la o plimbare de cinci minute. Voi fi bine," i-a spus ea și și-a scos telefonul. Avea un alt set de apeluri blocate de la tatăl ei și două apeluri pierdute de la fratele ei. Și-a făcut o notiță mentală să-l sune înapoi. Fratele ei, Carter, și soțul acestuia, Blake, aveau doi băieței gemeni adorabili care la ora aia erau sigur în pat, așa că avea să aștepte până dimineață. Era pe punctul să bage telefonul la loc când acesta a început să sune. S-a uitat la ecran și a zâmbit.

"Bună, idiotule," a spus ea.

"În sfârșit, ai muri dacă ai răspunde și tu la telefon din când în când, surioară?" a întrebat-o fratele ei.

"Am fost la muncă, abia am ieșit," a spus ea.

"Tata a încercat să te sune," i-a spus Carter.

"Da, am observat."

"Ai de gând să-l suni înapoi?" a întrebat el.

"Tu ce ai face?" a întrebat ea în loc să răspundă.

"Înțeleg că ceea ce a făcut a fost un lucru rău, dar chiar vrea să repare lucrurile," a încercat fratele ei să o convingă.

"El știe ce trebuie să facă pentru a repara lucrurile. Până atunci, a ieșit din viața mea. Ce mai fac băieții?" a întrebat ea pentru a schimba subiectul. Știa că fratele ei n-ar refuza niciodată o ocazie de a vorbi despre fiii lui. La celălalt capăt al firului s-a auzit un oftat greu.

"Sunt bine. Liam începe să meargă singur, iar Aiden face tot posibilul să-l dărâme," a chicotit fratele ei.

"Sună adorabil," a spus ea.

"Și este, când nu devine frustrant faptul că micul pici se concentrează pe a-și necăji fratele în loc să încerce să meargă și el. Ar trebui să vii la cină. Le e dor de tine."

"Sigur, sunt convinsă că ți-au și spus-o ei înșiși," l-a tachinat ea. "Mi-ar face mare plăcere. Îmi voi verifica programul și îți voi da câteva date care îmi convin. Nu uita să-i spui și lui Blake," a zis ea.

"Nu aș face asta niciodată," a obiectat el.

"Sigur, atunci bănuiesc că celelalte trei dăți au fost doar în imaginația mea," l-a înțepat ea.

"Judecând după ora târzie la care ieși de la muncă, încă mai lucrezi în locul ăla," a spus Carter, încercând să schimbe subiectul.

"Da, ți-am spus că e o modalitate bună pentru mine să fac bani," i-a spus ea cu un oftat.

"Sebastian îmi zice că barul ăla e frecventat de niște oameni dubioși. Banii nu sunt totul," a subliniat fratele ei.

"Asta ți-e ușor s-o spui tu, Domnule Avocat. Sebastian e dulce și e drăguț că îți pasă, dar am nevoie să fac asta," a spus ea.

"De ce nu-l sun pe Sebastian să vină să te ia și să te ducă acasă? Ăsta e cel mai mic lucru pe care l-aș putea face și el ar fi mai mult decât bucuros s-o facă." Vicky a zâmbit. Sebastian era cel mai bun prieten al fratelui ei. Crescuseră împreună și el era ca un al doilea frate. Faptul că era sexy și lucra ca polițist nu înrăutățea cu nimic lucrurile. Vicky avusese o iubire secretă pentru Sebastian pe tot parcursul adolescenței. Nu că el o vedea altfel decât ca pe o soră. Chiar și acum, recunoștea, arăta uimitor în uniforma lui sau, mai recent, în costum, de când fusese promovat la rangul de detectiv.

"Mulțumesc, dar nu. Lasă-l pe Sebastian să se odihnească. Sunt aproape de stația de autobuz și cu autobuzul fac doar douăzeci de minute," i-a spus ea fratelui. După ce o sunase, se oprise din mers și se concentrase pe apel. Însă subiectul i-a reamintit că autobuzul avea să ajungă dintr-un moment în altul și a început să grăbească pasul spre stația de autobuz. Era aproape ajunsă când a văzut autobuzul trecând, fără măcar să încetinească la stația goală. A oftat în sinea ei.

"Ești sigură? M-aș duce chiar eu, dar nu vreau să-l trezesc pe Blake tocmai acum când, în sfârșit, se bucură de o noapte de somn neîntrerupt," a spus fratele ei.

"E în regulă, autobuzul meu va ajunge în curând. Voi fi acasă mai repede așa decât dacă ar trebui să-l aștept pe Sebastian. Ți-ai îndeplinit cu brio îndatoririle de frate mai mare în seara asta. Du-te la culcare cu inima împăcată și voi reveni eu cu niște date pentru cină," i-a spus ea.

"Sigur? Nu vrei să rămân la telefon până vine autobuzul?"

"Nu e nevoie, va fi aici în orice secundă, plus că sunt la o distanță de la care mă pot face auzită până la bar, unde portarul cât un munte numit Marcus încă e pe poziții, în timp ce șefa numără încasările," i-a spus ea.

"Bine. Te iubesc, surioară."

"Și eu te iubesc," a spus ea și a închis. Își mințise fratele. Autobuzul ratat însemna o așteptare de patruzeci și cinci de minute. Dar nu a vrut ca el să treacă în modul de frate protector. Avea o familie, și Vicky nu a vrut să-l deranjeze pe Sebastian. În schimb, s-a așezat pe bancă și a început să dea scroll pe telefon. O mașină a oprit la stația de autobuz, iar Vicky s-a încordat când a ridicat ochii. Un Lincoln Town Car negru stătea în fața ei, cu ușa din spate la nivelul ei. Geamul a coborât, iar Vicky s-a trezit privindu-l pe Vidar. A urmat un moment de tăcere în care amândoi s-au uitat unul la celălalt.

"Cât mai este până la următorul autobuz?" a întrebat-o Vidar. Vicky s-a gândit să-i spună aceeași minciună pe care i-o spusese fratelui ei. Dar dacă Vidar s-ar fi hotărât să aștepte? Atunci și-ar fi dat seama că a mințit, iar asta nu ar fi fost bine, deoarece el era un client apreciat pentru Rachel. S-a uitat în jos, spre telefonul ei.

"Douăzeci și cinci de minute," i-a spus ea. El a dat din cap.

"Te voi duce eu acasă," a spus el. Nu a fost o întrebare, ceea ce pe Vicky a deranjat-o.

"Mulțumesc pentru ofertă, dar voi aștepta," i-a spus ea în timp ce l-a privit pe șofer ieșind din mașină, ocolind-o și deschizând ușa pasagerului din spate, așteptând ca ea să urce. Vicky l-a văzut pe Vidar stând pe scaunul cel mai îndepărtat de ea. Părea relaxat și dădea impresia că era în mediul său în acea mașină scumpă. Ea nu s-a mișcat. El nu a spus nimic, a ridicat doar o sprânceană ca și cum s-ar fi întrebat cât timp avea de gând să-l sfideze. Vicky a simțit cum rezistența ei slăbește. Era un client și ar fi fost nepoliticos să-i refuze oferta, s-a gândit ea, ridicându-se de pe bancă și strecurându-se în mașină.

"Vă mulțumesc," a spus ea, în timp ce șoferul a închis ușa în urma ei. Vidar doar i-a răspuns printr-o scurtă mișcare a capului, iar apoi a coborât privirea spre o tabletă pe care o ținea. Părea că citește ceva și a ignorat prezența ei. Deloc ciudat, și-a zis Vicky.

"Încotro, mademoiselle?" a întrebat șoferul în timp ce s-a uitat în oglinda retrovizoare.

"Strada Hudson numărul trei, trei, opt," a spus ea.

"Cred că acela este un hotel, mademoiselle," i-a spus șoferul.

"Corect," a răspuns ea. Șoferul i-a zâmbit rapid și a încuviințat din cap înainte de a se angaja în trafic. Vidar era concentrat pe orice ar fi citit acolo. Vicky a privit orașul trecând pe lângă ea pe fereastră și a sperat să ajungă acolo mai devreme decât mai târziu. Poate că ar fi trebuit să fie de acord să o ia Sebastian. Cel puțin aceea ar fi fost o plimbare plăcută. A oftat ușurată când mașina a oprit în fața hotelului. Vicky ar fi vrut să deschidă ușa și să o ia la fugă, dar șoferul coborâse deja și i s-a părut nepoliticos să nu-l lase să-și facă meseria. "Vă mulțumesc pentru drum," i-a spus lui Vidar, în timp ce aștepta ca șoferul să-i deschidă ușa. Vidar a mormăit ceva, iar Vicky a ieșit din mașină în aceeași secundă în care șoferul i-a deschis ușa. "Vă mulțumesc," i-a spus ea.

"Plăcerea e de partea mea, mademoiselle. Să aveți o seară plăcută," a spus el.

"La fel și dumneavoastră," a spus ea reflex. A stat pe trotuar și a privit cum mașina dispare. Când a fost sigură că aceștia plecaseră de mult, a mers o stradă până la apartamentul ei. Știa că nu ar fi fost imposibil pentru Vidar să o găsească dacă ar fi vrut cu adevărat. Ceva îi spunea că avea resurse la dispoziție prin care ar fi găsit-o într-o oră dacă și-ar fi dorit asta. Dar, cel puțin se simțea un pic mai bine că nu-l dusese direct acasă la ea.