Perspectiva lui Genevieve

Simțeam cum inima mi se frângea din nou cu cât stăteam mai mult în casa haitei în dimineața următoare.

Beatrice nu a mai venit acasă aseară, iar eu știam că este chiar la etaj, dormind lângă bărbatul care susținuse că mă iubește în urmă cu doar două zile. Bărbatul care îmi promisese o eternitate.

Uscăciunea din gură și din gât mă făcea să înghit cu greutate, dar indiferent cât de mult beam, nu puteam trece peste devastarea totală care îmi curgea prin vene. Durea.

Oricât de puțin îmi doream să fiu aici, aveam treburi de făcut. Licanii aveau să sosească în câteva ore și, fiind membrul haitei cu cel mai mic rang, am fost pusă să curăț mizeria de la petrecere. Scopul meu fusese să intru și să ies cât mai repede posibil, dar când am auzit pași lovind treptele, am știut că zăbovisem prea mult.

Grămada de vomă pe care o curățam mă făcea să-mi vină să vomit, și dacă nu o strângeam de pe podea, în funcție de cine urma să mi se alăture, existau șanse mari ca fața mea să ajungă în ea. Dar, ca o proastă, o lăsasem la urmă, știind că avea să fie cea mai rea parte a mizeriei de curățat.

— Evie? m-a strigat vocea lui încet, iar coloana mi s-a îndreptat pe măsură ce mi s-a făcut pielea de găină. Chiar uram numele acela.

Era o senzație ciudată să o am pe singura persoană în preajma căreia m-am simțit vreodată în siguranță ca fiind brusc cauza fricii și panicii mele. Nu-mi plăcea. În timp ce restului haitei îi plăcea să mă rănească, durerea emoțională pe care mi-o provoca el era mult mai rea decât orice os rupt sau tăietură.

— Te rog, lasă-mă în pace, am șoptit, punând prosopul de hârtie rânced în sacul de gunoi de la picioarele mele. Am de lucru.

Sunetul pașilor săi pășind pe podeaua de lemn masiv m-a făcut să simt un gol în stomac și îl simțeam cum se apropie de mine. Înainte simțeam fluturi în stomac, dar acum o groază rece m-a cuprins.

Mâinile îmi tremurau în timp ce am întins mâna după sticla cu pulverizator și am început să dau pe podea ca să pot șterge restul bilei dezgustătoare.

— M-am gândit că vei fi jos devreme ca să faci curat, a spus el, iar eu m-am încordat când l-am auzit oprindu-se la doar câțiva pași distanță.

Faptul că se gândise la mine și se trezise devreme doar ca să-mi vorbească m-a făcut fericită și, în același timp, mi-a provocat greață, pentru că știam că ea era încă la etaj, în patul lui.

M-am luptat cu dorința de a plânge la auzul vocii lui, dar era ca și cum fântâna secase. Nu mai aveam lacrimi de vărsat.

— Trebuie să vorbim despre ce s-a întâmplat ieri, a murmurat el, părând iritat în timp ce îi stăteam cu spatele și am început să frec soluția de curățat de pe podea. Uită-te la mine, Evie.

Porecla m-a făcut să mă cutremur. Și totuși, de fiecare dată când Alistair o rostea, îmi amintea cine eram. Prostuța Evie.

Am pus prosopul de hârtie în sacul de gunoi înainte să-mi scot mănușile galbene de bucătărie și să mă ridic în picioare.

— De ce aș face-o? Nu am să mai am încredere în nimic din ce îți iese pe gură. M-ai mințit ani de zile, Alistair! Ani de zile!

— Cu ce te-am mințit, poftim?

— Cu tot! am răstit la el în timp ce mă întorceam cu fața spre el. Ce-ar fi să începem cu „Te iubesc” sau „O urăsc pe sora ta. E o târfă”.

L-am privit cum ochii i se învârtejeau cu negrul lupului său care ieșea la suprafață.

— Să nu spui că nu te-am iubit, Evie. Știi prea bine că te-am iubit! Dar asta a fost înainte să-mi găsesc sufletul pereche. Dacă te-ai fi transformat, probabil l-ai fi găsit și tu pe al tău până acum și nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!

Pieptul i se ridica și cobora în timp ce țipa la mine. Nu aveam nicio îndoială că țipetele lui trezeau o mână de lupi mahmuri care deciseseră să înnopteze în casa haitei.

Chiar dădea vina pentru faptul că m-a înșelat pe faptul că nu mă transformasem?

— M-ai înșelat cu sora mea! Dar asta nici măcar nu e cea mai rea parte! Îmi tot spuneai că nu-ți păsa că nu mă transform, dar ai mințit! De fapt, o foloseai ca scuză ca să pui capăt relației noastre dacă nu-ți găseai perechea aseară! am țipat la rândul meu, simțindu-mi corpul începând să tremure.

Știam că nu exista niciun motiv pentru asta. Mă mai înfuriasem înainte. Mai simțisem cum se întâmpla același lucru, și apoi... nimic.

Era ca și cum furia mea s-a evaporat, iar lupul pe care îl imploram să iasă în sfârșit la suprafață s-a făcut nevăzut.

— Am coborât ca să îndrept lucrurile între noi, pentru că ești cea mai bună prietenă a mea! Dar mă bucur că ai adus vorba de Beatrice, pentru că trebuie să lămuresc câteva lucruri cu tine. Dacă vrei să-ți plângi de milă că ne-am despărțit, e în regulă, dar să nu îndrăznești să mai arăți lipsă de respect față de perechea mea. Modul în care ți-ai tratat public viitoarea Luna aseară îți va aduce o pedeapsă, m-a amenințat el, iar eu am vrut să pufnesc de râs la declarația lui cum că aș fi cea mai bună prietenă a sa.

Nu eram cea mai bună prietenă a lui. Fusesem iubita lui. E o mare diferență. Faptul că a presupus că aș mai fi prietenă cu el după ce mi-a distrus inima era de-a dreptul rizibil. Dar știind că plănuia să mă pedepsească, m-a făcut să mă opresc. Oare aveam să fiu închisă în temniță pentru o noapte sau aveau să meargă atât de departe încât să mă lege de stâlpul de afară pentru a fi biciuită?

Până la urmă, nu conta. Puteau să mă pedepsească cât voiau. Îndurasem tot ce au putut arunca asupra mea înainte și eram încă în picioare. S-ar putea să mă fi lăsat cu câteva cicatrici, dar eram încă în viață, ceea ce însemna că eu am câștigat.

— Tu vorbești sau Beatrice?

Știam că nu era el. Nu m-ar fi pedepsit, sau cel puțin n-ar fi făcut-o înainte ca sora mea malefică să-și înfigă ghearele în el. Avea să-l corupă, iar manipulările, gelozia și mintea ei ahtiată după putere aveau să-i aducă prăbușirea.

M-am întors să plec, dar Alistair s-a năpustit în față. M-a apucat strâns de antebraț, învârtindu-mă pentru a mă uita din nou la el.

— Să nu-mi întorci spatele când vorbesc cu tine.

Mi-am plimbat privirea între ochii lui și nici măcar nu-l mai recunoșteam. Întunericul de acolo mi-a trimis un fior pe șira spinării, de parcă cineva mi-ar fi plimbat vârful unei lame pe ea.

— Când am spus că îmi este milă de tine, Alistair, am șoptit eu, știind că nu mai aveam nimic de pierdut. Sufeream de ani de zile. Oricum aveam să fiu pedepsită. Cel mai rău lucru pe care mi-l puteau face era să mă omoare și să mă elibereze din această haită blestemată. Am vorbit serios. Ea te-a schimbat deja. Cu ea alături, șoptindu-ți în ureche, haita asta va cădea, iar tu vei fi motivul.

Mâna lui s-a strâns pe brațul meu, unghiile i s-au prelungit și mi-au străpuns carnea. Osul a protestat sub presiune și știam că dacă mai continuă, se va rupe.

— Ah! am gemut de durere când genunchii mi-au cedat.

Ochii lui Alistair s-au lărgit când lupul i s-a retras și mi-a dat drumul la braț în stare de șoc.

— Evie, n-am vrut...

Privirea i s-a încețoșat când cineva i-a vorbit prin conexiunea haitei, iar eu m-am dat înapoi încet, ținându-mi încheietura deja rănită la piept, gâfâind de durere. Lacrimile mi s-au revărsat peste pleoape și m-am împiedicat când m-am lovit cu călcâiul de sacul de gunoi din spate, reușind abia-abia să nu cad.

Când și-a revenit, puteam vedea conflictul din mintea lui. Până și el era surprins că se repezise fizic asupra mea.

— Au ajuns, a șoptit el în timp ce se uita cu vinovăție la brațul meu. Evie...

— Ar trebui să pleci. Este o lipsă de respect să nu fii acolo ca să-l întâmpini pe Rege la graniță.

Mi-am șters obrajii cu mâna bună ca să-i usuc, înainte de a lua sacul de gunoi și a mă îndrepta spre ușa din spate ca să-l arunc.

Era acum ori niciodată. De îndată ce haita avea să fie distrasă de Licani, aveam să evadez și se puteau duce dracului cu toții.

Totuși, pe măsură ce îmi făceam drum prin copaci înapoi spre casa mea, un sentiment de neliniște m-a străbătut. Părul de pe ceafă mi s-a ridicat. Un avertisment mi-a răsunat în minte, făcându-mă să mă simt de parcă urma să devin o pradă, și am luat-o la fugă.