Cina din seara asta constă în sendvișuri cu brânză și roșii. Mor de foame, nemâncând nimic altceva decât niște biscuiți uscați. Mănânc cele două sendvișuri exact la timp pentru a o vedea pe Clara întorcându-se cu o pungă de plastic în mână. Clara este de aceeași vârstă cu mine, 23 de ani. Are părul închis la culoare, cu o tunsoare pixie, ochi căprui închiși, o înălțime de vreo 1,67 m și o constituție subțire. Este o femeie atrăgătoare și are o inimă bună. E asistenta mea preferată de aici; se bucură mereu să-mi explice orice nu înțeleg și are niște maniere impecabile față de pacienți.

La fiecare tură își face timp să mă vadă. Când intră, mă ridic, iar ea mă învăluie într-o îmbrățișare caldă, mângâindu-mă ușor pe spate. Înmânându-mi punga, descopăr câteva sticle de apă și un suc mic de portocale, pe care îl scot repede pentru a înghiți sendvișurile. Clara a fost și la automatul de snacksuri, luând câteva batoane proteice, niște cipsuri, și mai găsesc, de asemenea, câteva bucăți de fructe.

"Speram că mai ești la duș; știu că nu-ți place să accepți ajutorul, dar chiar trebuie să începi să ai grijă de tine. Când ai mâncat ultima dată o masă cum trebuie? Arăți atât de slabă." Îi zâmbesc cu tristețe. E greu să-mi țin emoțiile în frâu în preajma ei. Clara m-a văzut în momentele mele cele mai vulnerabile. Trage de tricoul meu și de pantalonii de trening, încercând să accentueze cât de mult am slăbit. Nu sunt oarbă. Știu că am pierdut o grămadă de greutate; hainele nu-mi mai vin cum ar trebui. Trebuie chiar să-mi suflec unii pantaloni doar ca să-i fac să stea pe șolduri.

"Știu, am încercat. Doar că este atât de greu cu cât de haotică e viața mea în momentul de față."

Clara îmi mângâie obrazul cu degetul mare. "Trebuie să mă întorc la muncă, dar nu uita să mănânci. Sunt de tură iar miercuri, așa că îți voi aduce câteva lucruri." Îndeasă punga de plastic în poșeta mea și o închide cu fermoarul ca să fie sigură că o iau când plec. Clara iese pentru a se ocupa de ceilalți pacienți ai ei.

Mă așez la loc și aștept ca telefonul să se mai încarce puțin înainte să-l scot din priză. Acum este 8:30 PM. Trebuie să fiu înapoi înainte de nouă ca să mă asigur că nu rămân pe dinafară. Aplecându-mă, îi depun un sărut pe frunte mamei înainte de a ieși și a mă îndrepta înapoi spre mașina mea.

Drumul înapoi este rapid. În seara asta nu e prea frig, slavă Domnului. Deschid portbagajul și îmi iau pilota și perna înainte de a urca din nou pe scaunul din față și a lăsa spătarul pe spate la maximum. Mă cuibăresc sub pătură și închid ochii, rugându-mă ca somnul să vină ușor la noapte.

****************************************

În dimineața următoare mă trezesc bine, la căldură, înfofolită ca un burrito uman în pilota mea. Alarma mea urlă zgomotos și vibrează pe bord. Mă întind și o opresc repede înainte ca zgomotul să-mi provoace o durere de cap cumplită. Întinzându-mă, gem, corpul meu durând din cauza faptului că am stat în aceeași poziție toată noaptea. Mi-e dor de patul meu, mi-e dor să mă întind și să mă pot rostogoli într-un pat fără să-mi fac griji că vreo piesă de mașină, cum ar fi sistemul de prindere al centurii de siguranță, mi se înfige în posterior.

Deschizând ușa șoferului, cobor, mă ridic și mă aplec, atingându-mi degetele de la picioare înainte de a-mi întinde spatele și umerii. Odată ce termin de întins precum o pisică, merg pe partea din spate a pasagerului și deschid ușa. Am mereu câteva ținute agățate în spate. Alegând rapid niște blugi skinny de un albastru închis, mai eleganți, o bluză neagră cu fermoar și sacoul, ocolesc mașina și încep să mă schimb. Îmi trag sutienul pe sub tricou, băgându-mi brațele pe dinăuntru. Manevrez sutienul până îl așez în poziție.

Stând pe scaunul șoferului îmi dau jos repede pantalonii și îi înlocuiesc cu blugii. Ridicându-mă, realizez că practic cad de pe mine. La naiba, ăștia sunt blugii mei preferați. Deschid portbagajul și scotocesc până găsesc o curea, apoi trebuie să folosesc cheile mașinii ca să fac o gaură în plus pentru a aduce cureaua la mărimea necesară să-mi țină pantalonii. Odată ce termin asta, îmi dau tricoul jos și îmi pun bluza, trăgând fermoarul exact la timp pentru a auzi deschizându-se ușa rulantă a parcării.

Verificându-mă în geamul mașinii, arăt decent. Ăsta este, de asemenea, unul dintre topurile mele preferate. Era un pic prea mic înainte de toate astea, dar acum îmi vine ca o a doua piele, făcându-mi bustul generos să iasă mai mult în evidență și lăsând un decolteu amplu. Nu-mi place de obicei să-mi etalez atuurile, dar în topul ăsta arată grozav, dacă o pot spune chiar eu. Înșfăcând repede tocurile negre, mi le pun în picioare și mă aplec să prind baretele.

După ce termin, încep să cobor pe rampă pentru a mă întâlni cu Arthur. Fața lui se luminează instantaneu. "Uite-o pe fata mea, cum ți-a fost noaptea?"

"Bine, n-a fost frig azi-noapte și a fost destul de liniște. Soția ce mai face?" Arthur se apropie și îmi întinde un cappuccino într-un pahar de carton. Îi mulțumesc, apoi îmi încălzesc mâinile pe el înainte de a lua o înghițitură.

"E bine, am o surpriză. Martha a făcut chiftele aseară și au rămas o grămadă, așa că ți-am adus mâncare chinezească." M-am lăsat spre Arthur și i-am dat o îmbrățișare pe jumătate. Îmi amintea de bunicul meu. Arthur m-a îmbrățișat la rândul lui, trecându-și brațul pe după umerii mei.

Am mers rapid la mașina mea. Mi-am luat poșeta și puținele lucruri de care aveam nevoie pentru a termina de pregătit, înainte de a-mi încuia mașina și a-l urma spre intrare.

Ajunsă la biroul meu, încep să aprind totul și să-mi pornesc computerul. Odată făcut asta, îmi termin cappuccino-ul și intru în baie ca să-mi fac părul și machiajul. Fix când termin de făcut cafelele, ei ies din lift, preciși ca un ceasornic. Nu i-am văzut niciodată întârziind; sunt mereu la timp.

Când intră însă, par să se certe. Rămân în mica bucătărie, nedorind să fiu prezentă la cearta lor aprinsă, dar nu pot să nu trag cu urechea la o parte din discuția lor. Sebastian este rar nervos, și mi se pare ciudat că ridică vocea la Julian, despre care puteam să-mi dau seama că se enerva pe secundă ce trece. Puteam să-mi dau seama, de asemenea, că încă stăteau în foaier. De obicei, când aveau ciondănelile lor de îndrăgostiți, se întâmplau în vreunul din birouri, nu unde ar fi putut fi auziți dacă cineva ar fi pășit pe etajul acesta.

"Nu poți continua să ignori legătura ascunzându-te în biroul tău. O să cedezi și asta o va speria și mai tare." Vocea lui Sebastian părea să devină mai ascuțită pe măsură ce se enerva. Îngheț, ascultând cu atenție; mă întreb despre ce vorbesc și cine este femeia asta misterioasă.

"Stai deoparte, am control asupra instinctelor mele. De ale tale îmi fac mai multe griji," scuipă Julian, cuvintele rostogolindu-i-se veninos de pe limbă.

"Ei bine, măcar eu nu le neg, ca tine," replică Sebastian.

"E om, e slabă și nu aparține lumii noastre. M-am săturat să avem mereu aceeași discuție. Nu este doar despre noi, asta ar pune-o în pericol. Asta vrei, Sebastian?" Vocea lui Julian crește, furia lui revărsându-se în cuvinte.

Mintea îmi freamătă. Oameni? Nu suntem toți oameni? Sigur am auzit greșit, și cine este în pericol? Puteam să simt cum îmi crește pulsul, bătându-mi zgomotos în urechi. Pielea de găină îmi acoperă brațele, mâna mea încă înghețată, strângând fierbătorul până mi s-au albit încheieturile. De ce oare îmi sunt mintea și corpul paralizate de frică chiar acum?

"Bau, știi ce se zice despre trasul cu urechea," îmi șoptește Sebastian la ureche, făcându-mă să tresar. Vocea lui exact lângă urechea mea. Face un pas mai aproape, pieptul lui apăsându-se de spatele meu. Mâinile îmi tremură ușor în timp ce pun cana înapoi pe tejghea.

"Ești bine, Seraphina?" Părea îngrijorat. Lipindu-mi un zâmbet fals pe față, mă întorc pe călcâie să-l privesc, dar... el stă lângă ușă. Oare mi-am imaginat tot scenariul ăsta în cap? E imposibil să se fi mișcat atât de repede și să nu fi fost auzit. Chiar o iau razna, poate am o cădere nervoasă. Conversația lor, reluându-se în capul meu, dar devenind atât de confuză încât nici măcar nu mai pot să-mi amintesc despre ce se certau. Julian face un pas în spatele lui, ivindu-și capul de după colțul ușii, holbându-se la mine, o senzație neliniștitoare mă cuprinde și nu reușesc să-mi pun ordine în gânduri.