GENEVIEVE

— Deci, voi doi vă veți anunța logodna sâmbătă, a spus Sebastian, obișnuita lui atitudine jucăușă dispărând complet. Îți va lua un inel până atunci, iar în două săptămâni veți fi căsătoriți. Privirea lui a pendulat între noi. E bine așa?

Am ezitat, apoi până la urmă am încuviințat din cap. Domnul Veșnic-Iritat, pe de altă parte, a continuat să mă privească de parcă aș fi fost sursa tuturor problemelor lui.

— Perfect, atunci, a continuat Sebastian. Te vei muta la el duminică. Fă-ți bagajele.

Aș fi putut să jur că Alistair a tresărit la menționarea lucrurilor mele.

— Stai — cum adică să ne mutăm împreună? Nici măcar nu luasem în calcul partea asta când am acceptat.

Sebastian a ridicat o sprânceană.

— Păi, orice cuplu căsătorit locuiește împreună, nu-i așa?

Domnul Sterling s-a uitat la el de parcă tocmai primise o palmă. Probabil că nici el nu se gândise la partea asta.

— Eu, ăă, nu m-am gândit la asta, am mormăit, smulgându-i un chicotit lui Sebastian.

— După cum am spus, veți fi căsătoriți timp de trei ani. Nu ai voie să fii implicată într-o relație cu altcineva în acest timp. A împins un contract spre mine. Citește-l cu atenție. Conține tot ce se așteaptă de la tine. Dacă ai vreo condiție, spune-mi.

S-a uitat la domnul Sterling — care tăcuse pe tot parcursul discuției — și apoi înapoi la mine.

— Vei fi plătită cu un milion de dolari când se semnează contractul, și cu încă un milion când se încheie cei trei ani.

Mi s-au mărit ochii. Asta era mai mult decât oferta inițială.

— Asta e... M-am poticnit în cuvinte. Amândoi bărbații se uitau la mine, așteptând.

— Prea puțin? a vorbit Alistair pentru prima dată de când începusem discuția. Bărbatul ăsta o fi fost el mâna dreaptă a diavolului — sau ceva mai rău —, dar nu-i puteam nega masculinitatea pură. Avea cel puțin 1,88 m înălțime, cu un păr negru și des, ochi căprui-verzui, un nas drept cu o ușoară deviație — de parcă ar fi fost rupt cândva —, o linie a maxilarului tăioasă ca un brici și buze pline, numai bune de sărutat. Păcat că cineva care arăta așa avea personalitatea unui lup turbat. Deși, destul de bizar, părea că își păstrează mai toată agresivitatea doar pentru mine.

— Genevieve. Vocea lui Sebastian m-a trezit din reverie. Visasem cu ochii deschiși fix în fața lor — ce jenant.

— Da. Voiam să spun că e de ajuns. Mai mult decât de ajuns, am spus rapid.

Buzele lui Alistair s-au strâmbat ușor.

— Bine. Ai timp până vineri să-l parcurgi și să-l semnezi. Sebastian mi-a înmânat dosarul. L-am luat și m-am ridicat să plec.

— Și, Genevieve? Sebastian s-a lăsat pe spate în scaun.

— Nu ai voie să sufli o vorbă despre asta nimănui. Dacă o faci, înțelegerea pică.

— Desigur, am spus, apoi am ieșit din birou.

Întoarsă la biroul meu, am deschis contractul și am frunzărit condițiile:

Trebuia să locuim împreună timp de trei ani.

Nu mă gândisem prea bine la asta. N-are cum să fie chiar așa de rău... nu? Pe cine vreau să păcălesc? Mă detestă. Poate dacă nu-i stau în cale, o să facă și el la fel.

Erau necesare dovezi publice de afecțiune.

Abia dacă se poate uita la mine fără să-și strâmbe buzele din dezgust. Mă întreb cum o să mimeze asta.

Nicio altă relație sau partener pe durata căsătoriei noastre.

Nu-i o problemă. Sunt singură de ani de zile.

Nimeni nu are voie să afle despre contract.

Va trebui să inventez o poveste pentru prietenii mei. Oricum nu plănuiam să-i spun mamei.

Toate cheltuielile mele vor fi acoperite pe parcursul căsătoriei, pe lângă suma de două milioane de dolari.

Nu mai pot lucra ca asistentă a lui sau oriunde altundeva.

Slavă Domnului. N-o să-mi lipsească nicio secundă.

Încălcarea oricăruia dintre termeni m-ar costa cinci milioane de dolari.

Încheierea prematură a contractului? Alte cinci milioane.

Odată ce semnez asta, nu mai există scăpare. S-a asigurat de lucrul ăsta.

Mai erau și alte condiții, dar urma să le parcurg mai târziu. Deocamdată, încă eram asistenta lui.

Azi e marți. Am timp până vineri să mă decid.

Dar oare chiar am de luat o decizie? Viața mea e pe cale să se schimbe — a mamei la fel. Putem, în sfârșit, să lăsăm în urmă apartamentul acela care se dărâmă pe noi.

Și, indiferent de ce va spune oricine — mai ales ea —, nu-l iau pe Donovan cu mine.

Nu după ceea ce a făcut. Nici măcar mama nu mă poate face să mă răzgândesc.

O să-i spun. După ce se recuperează.