Camera copilului era luminoasă și aerisită. Totul era alb, chiar și pereții și pătuțul. Era cea mai drăguță cameră de copil pe care Lori o văzuse vreodată.

Avea pereți albi, pereți albi cu un curcubeu pictat pe unul dintre ei. Podeaua era acoperită de un covor alb și gros, exista un dulap mare din mahon despre care Lori presupunea că servea drept șifonier. Lângă ușă se afla o masă de înfășat, iar lângă o canapea mare de culoare crem era o comodă cu sertare, un balansoar stătea lângă fereastră, iar pătuțul bebelușului era în mijlocul camerei, unde Emilia dormea liniștită.

Pătuțul ei era alb, complet alb, cu excepția păturicii galbene care atârna pe marginea lui.

Lori aruncă o privire; fetița dormea adânc. Inima i se strânse de îndată ce o văzu și simți nevoia copleșitoare de a o ține în brațe. Nu avusese niciodată șansa de a-și ține în brațe fiul. Dar pe acest copil, pe acest bebeluș îl putea ține.

Emilia părea atât de împăcată în somn, cu genele ei lungi și întunecate odihnindu-se pe obrajii dolofani și cu buzele țuguiate în timp ce dormea. Era o priveliște minunată. Și Lori simți cum i se încețoșează ochii de lacrimi.

Câteva clipe mai târziu, Grace o conduse afară din cameră.

"Știu că pare liniștită acum, dar stai să vezi când se trezește noaptea! Are o voce destul de puternică!"

spuse Grace de îndată ce ajunseră pe hol și nu mai puteau fi auzite.

"Trebuie să-ți fie foame. O să-ți aduc ceva de mâncare."

spuse Grace, iar Lori încuviință din cap.

Erau aproape de scară când Lori se opri brusc.

Ce a fost asta?!

se întrebă ea, atingându-și sânii. Partea din față a cămășii ei era ușor umedă, mai exact în locul unde se aflau sfârcurile.

Grace se întoarse, întrebându-se de ce se oprise.

Privi spre cămașa ei și zâmbi.

"Asta... Asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată!"

spuse Lori acoperindu-și partea din față a cămășii, cu obrajii roșii de jenă.

Grace dădu din umeri.

"Sunt hormonii, cred. Te pot afecta serios. Bănuiesc că vederea bebelușului a declanșat asta."

Lori încuviință din cap.

Da, hormonii. Aceasta părea să fie singura explicație logică.

"Mă duc să mă schimb."

spuse ea, apoi se întoarse și plecă.

Întoarsă în camera ei, găsi tampoanele pentru sâni pe care Grace i le dăruise cu mult timp în urmă. Erau pe fundul genții pline cu provizii pentru pompare pe care i-o adusese. Nu mai fusese nevoită să le folosească până acum, dar iată că a venit momentul.

Oftă în timp ce își puse un sutien nou și apoi o bluză curată.

Dacă asta se întâmpla de fiecare dată când vedea bebelușul, atunci avea să dureze ceva timp până să se obișnuiască.

Revenind la parter, își găsi drumul spre bucătărie, unde Grace o aștepta cu o farfurie în mână.

"Deci, ce ai vrea să mănânci? Am făcut piure de cartofi, am un pui care se răcește pe grătar și niște fasole verde."

Lori dădu din umeri.

"Toate astea sună foarte bine. Nu m-ar deranja o porție."

Grace încuviință din cap și se duse să-și verifice puiul în cealaltă parte a bucătăriei.

"Deci, Grace, vreun sfat pentru mine? Din moment ce tu obișnuiai să ai grijă de Emilia."

întrebă Lori, iar Grace chicoti.

"Oh, am o mulțime!"

spuse ea, în timp ce luă un cuțit și începu să tranșeze puiul.

"Emilia este, în mare, ca orice alt bebeluș. Face toate lucrurile posibile de bebeluș. Doarme, mănâncă, face caca, plânge."

"Nu doarme toată noaptea, e greu, dar nu o face. Am încercat de toate."

comentă Grace.

"E un bebeluș destul de vesel, dar uneori poate plânge cu orele fără să vrea nimic, cum ar fi noaptea, însă de cele mai multe ori când plânge, are nevoie de ceva."

"Îi place la nebunie să stea afară. Obișnuiam să o scot la plimbare în jurul casei în timpul zilei și se calma atât de frumos, mai ales dacă plângea înainte."

Lori încuviință, luând notițe mentale.

"Per total, cred că te vei descurca de minune. Sunt totuși disponibilă să-ți arăt cum și ce să faci."

"Oh, mulțumesc, Grace."

spuse Lori în timp ce aceasta îi așeză în față o farfurie cu pui prăjit cu ierburi aromatice, sos, fasole verde și piure de cartofi.

Uau! se gândi Lori.

O masă care nu era ramen sau pâine prăjită. Stomacul ei avea să fie foarte fericit.

Nu știa dacă Grace credea că are experiență cu copiii. Dar nu avea, nu avea prea multă. Își amintea că a avut grijă de un bebeluș pe când era adolescentă, copilul de opt luni al vecinilor, pe care îl supraveghease câteva săptămâni.

Dar cam asta era toată experiența ei. Își amintea cum să schimbe un scutec, însă trecuse atât de mult timp, totuși era sigură că se va obișnui.

Adevărul era că nu se obosise să învețe prea multe lucruri, multe lucruri despre a fi mamă sau despre a îngriji un bebeluș, pentru că își dăduse fiul spre adopție. Se întreba dacă Grace știa asta, dacă Grace ar fi tratat-o la fel în caz că ar fi știut adevărul.

Dacă domnul Caine ar fi tratat-o diferit dacă ar fi știut adevărul, dacă ar mai fi vrut măcar ca ea să fie dădaca fiicei lui.

Lori își mâncă porția în tăcere, în timp ce Grace vorbea și tot vorbea despre Emilia, care era încă destul de mică, având doar câteva săptămâni. Așa că nu se știau prea multe despre ea în afară de faptul că era un nou-născut.

Dar Lori aprecia sfaturile pe care Grace i le oferea, aproape ca și cum ar fi știut că avea cu adevărat nevoie de ele.

După ce Lori termină de mâncat, se duse să o verifice din nou pe Emilia, care în acel moment era deja trează și se întindea. Căpșorul i se mișca în timp ce privea împrejurimile și femeia din fața ei.

"Hei!"

spuse Lori cât de încet putu.

"Hei, bebeluș mic."

șopti ea, întinzând mâinile în pătuț și ridicând-o cu foarte multă blândețe.

Se potrivea perfect în brațele ei, atât de perfect, aproape ca și cum acolo îi era locul. Emilia era acum trează, ochii ei erau de un albastru deschis, același albastru ca al tatălui ei, și o priveau cu toată intensitatea de care era capabil un nou-născut.

Lori o mângâie ușor pe cap în timp ce o legăna cu blândețe. Părea calmă, foarte calmă. Și mirosea frumos. Atât de frumos!

Lori o mirosi ușor și gunguni.

Oh, acel miros de bebeluș.

Acel miros minunat și îmbătător de bebeluș.

"Ești pur și simplu cea mai drăguță."

spuse Lori, atingând-o pe năsuc.

Cineva intră în cameră în acel moment, iar Lori se întoarse rapid, crezând că era Grace, dar îl văzu în schimb pe domnul Gabriel Caine.

El zăbovi în pragul ușii pentru un timp, aproape ca și cum ar fi studiat-o.

"Bună seara, domnule Caine."

spuse Lori, iar bărbatul încuviință din cap.

Umplea întregul cadru al ușii, atât de uriaș era.

"Domnișoară Wyatt. Mă bucur că mi-ați acceptat oferta."

Lori dădu din cap.

Cum aș fi putut refuza?

Își spuse în sinea ei, dar rămase tăcută.

"Aș vrea să ne vedem la parter ca să putem stabili niște reguli de bază."

Lori încuviință.

"În regulă. Voi veni curând."

spuse ea, întrebându-se dacă trebuia să ia bebelușul cu ea, având în vedere că, tehnic vorbind, acum era dădaca ei.

Domnul Caine se întoarse, dând să plece, apoi aruncă din nou o privire înăuntru.

"Și, are nevoie de un schimb de scutec."

spuse el, închizând încet ușa în urma sa.

Lori privi spre ușa închisă și apoi spre bebeluș.

Nu are cum să aibă nevoie de un scutec nou. se gândi ea în timp ce o așeză pe masa de înfășat și îi desfăcu body-ul.

Îi desfăcu scutecul și se întoarse brusc când o loviră mirosul și priveliștea.

Ok! Avea cu siguranță dreptate!

Cum de îi scăpase asta?!

se întrebă ea, luând un scutec curat care se afla deja pe masa de înfășat.

Floare la ureche.

Ar trebui să fie floare la ureche.

Nu a fost floare la ureche! Dar a reușit să o scoată la capăt. Îndepărtează scutecul, folosește șervețele umede, pudră de talc și pune scutecul cel nou.

Asta a fost tot ce a făcut.

După un timp, coborî din nou la parter cu bebelușul și îl găsi pe domnul Caine așteptând-o în sufragerie; era așezat pe canapea, tot în hainele de muncă, cu telefonul în mână.

Grace intră în acel moment, grăbindu-se spre Lori.

"Oh, scumpo! Susține-i capul! Trebuie mereu să-i susții capul."

spuse Grace luând bebelușul de la Lori și așezându-l în coșulețul din sufragerie.

Lori se întoarse spre domnul Caine, cu obrajii îmbujorați.

"Te rog, ia loc, Lori."

spuse el, iar Lori observă că era pentru prima dată când îi folosea prenumele.

"Ai semnat contractul pe care ți l-am dat?"

întrebă el, iar ea a încuviințat.

"Da, l-am semnat. L-am lăsat la etaj."

Uităse complet de contract, era încă în valiza ei.

"Să mă duc să-l aduc?"

întrebă ea, dar domnul Caine dădu din cap în semn că nu.

"Oh, nu! Nu e nevoie. Îl poți aduce oricând mai târziu."

"După cum spuneam, aș vrea să stabilim niște reguli de bază."

Lori încuviință.

"Pe parcursul contractului tău, vei lucra ca dădacă internă; ai dreptul la cel puțin zece zile libere de concediu plătit într-o lună la alegerea ta."

"Sunt sigur că asta este inclus în contract, doar o menționez din nou."

Lori dădu din cap. Era adevărat, era menționat în contract. Totuși, se îndoia că își va lua concediu. Nu-i mai rămăsese nimic. Nu avea familie, nici prieteni cu care să-și petreacă zilele libere.

"Nu ai voie să o scoți pe Emilia din casă fără permisiunea mea."

Lori încuviință, apoi îi veni în minte o întrebare.

"Dar dacă e bolnavă?"

întrebă ea, iar el dădu din umeri.

"Mă suni și îmi spui mai întâi, apoi eu îți dau permisiunea să pleci."

Lori încuviință.

"Fără vizitatori. Nu ai voie să-ți aduci prietenii, familia sau vreun iubit. Este strict interzis."

Lori încuviință din nou.

"Nicio problemă în privința asta."

murmură ea.

Gabriel auzi ce a spus, dar decise să nu facă niciun comentariu.

"Există anumite camere în această casă care sunt interzise; te rog, nu încerca să deschizi vreo ușă la vreo cameră care este încuiată."

Ciudat. Ce însemna asta? Se întrebă ea, dar nu spuse nimic cu voce tare.

"De asemenea, nu intra în pădure; personalul meu a semnalat prezența unor animale sălbatice acolo."

Lori încuviință. Nu prea exista vreo problemă în a respecta acea regulă. Nu avea de gând să meargă acolo, cel puțin nu cu noul ei program încărcat.

"Mai e ceva, domnule Caine?"

întrebă ea, iar el dădu din umeri.

"Nu cred că mai e. Dacă ai nevoie de ceva și eu nu sunt prin preajmă, Grace îți va pune la dispoziție."

După aceea, se ridică și ieși din sufragerie, lăsându-le pe Lori, Grace și bebelușul în urmă.