Perspectiva lui Lilah

Accidentul se derulează iar și iar în capul meu. Cum atracția din inima mea se intensificase cu câteva clipe înainte. Mă urmărea deja? Trebuie să fi fost destul de aproape încât să mă fi chemat. Ar fi putut avea vreo legătură cu accidentul? Era el responsabil pentru moartea mamei mele?

Doctorița dă la o parte perdeaua și îmi zâmbește.

— Cum te simți astăzi? Era mereu atât de al naibii de voioasă!

— De parcă m-a lovit un camion, mă răstesc sarcastică.

— Bine. Trebuie doar să-ți fac niște controale, dacă nu te deranjează?

— Am de ales? M-am uitat la încheietura mâinii, care fusese încătușată de pat. N-aveam să plec nicăieri, decât dacă Alpha Colt ar fi fost de acord.

Scoate un chicotit și își prinde părul blond la spate. Erau toți atât de proști? Asta le făcea viața de haită?

Mama mea fusese mereu disperată după o haită care să ne protejeze. Credea că e singura noastră opțiune. Totuși, în secret, eram mereu recunoscătoare când eram date afară. Uram viața de haită, uram să mi se spună ce să fac de către o singură persoană. Uram ca toată lumea să-mi știe treburile.

— Ei bine, arăți mult mai bine. Totuși, mai avem de așteptat până se vindecă oasele alea. Ar trebui să se accelereze puțin după ziua de mâine.

Mâine, aniversarea mea de optsprezece ani. O zi pe care o așteptasem cu nerăbdare și totuși de care mă temeam în același timp. Era și mai rău acum că mama nu era aici. Mă gândisem mereu că aveam să o sărbătoresc cu ea.

— Grozav! îmi dau ochii peste cap. Dar mă luptam să-mi rețin lacrimile. Nu voiam ca nimeni să mă vadă plângând. Ar crede că sunt slabă.

Parfumul lui de mosc și stejar mă lovește brusc, odată cu acea smucitură în inimă. Nu mai venise să mă vadă de când mă trezisem ieri, lucru pentru care îi eram recunoscătoare. Dar mă încătușase deja de pat.

Apare chiar în fața camerei mele. Ochii lui albaștri-cobalt m-au scanat în timp ce-și trece o mână prin părul scurt și închis la culoare. Nu se mișcă și așteaptă ca doctorița să vorbească cu el. Nici nu părea că vorbesc în privat, puteam auzi fiecare cuvânt pe care-l spuneau.

Doctorița îi spune că are impresia că am dureri din cauza comentariilor mele sarcastice. Bineînțeles că am dureri, am făcut un accident de mașină și ambele mele nenorocite de picioare sunt rupte.

— Te-ai trezit. Afirmă el evidentul.

— Sunt trează de ieri! mă răstesc iritată, refuzând să mă uit la el.

— Și cu chef de sarcasm, din câte văd.

— Ce vrei cu mine? După atâta timp, încă nu știam. Nu putea fi doar pentru că eram perechi. De ce și-ar fi petrecut atât de mult timp căutându-mă?

Apare o urmă de rânjet în colțul buzelor lui. „E rar ca cineva să-mi vorbească așa și să scape nepedepsit.”

— Crezi că-mi pasă? Mi-ai ucis tatăl și cel mai probabil mi-ai ucis și mama.

Scoate un suspin în timp ce se lasă pe scaunul de lângă patul meu. Își scarpină barba de o zi. „Tatăl tău l-a trădat pe tatăl meu. Cât despre mama ta, nu am fost implicat. Aia a fost propria ta operă.”

— Dar ai lăsat-o să moară! îmi întorc capul, semnalizând că am terminat.

— Poate că așa simți acum, Lilah, dar poate mama ta a primit ce merita!

— Ce naiba ai spus?! Eram furioasă. Dacă aș fi putut să mă dau jos din pat, l-aș fi pocnit în față.

— M-ai auzit. Sunt Regele Alphelor și te-a ținut departe de mine. A refuzat să se supună. Soarta ei a fost pecetluită, fie că a fost de mâna mea sau în mâinile Zeiței Lunii.

— A ales să nu se supună dintr-un motiv al naibii de bun!

— Oh, Lilah, ai atâtea de învățat.

— Nu învăț nimic de la tine! Știu deja adevărul. Mama m-a învățat tot ce aveam nevoie să știu.

— Lilah, poți măcar să asculți!

— Stai doar până mă vindec. Te voi face să plătești pentru ce ai spus despre mama! Fiecare centimetru din mine lupta împotriva atracției. Dorința de a fi cu el, nevoia de a avea corpul lui presat de al meu. Uram legătura de pereche, dar avea să devină cu mult mai rea mâine.

— Doar o zi, Lilah. Nu-mi vei putea rezista. Era prea calm pentru gustul meu. Iritant de nepăsător.

— Încearcă-mă! mârâi printre dinții încleștați, iar el se ridică râzând.

— Nu trebuie să încerc. Știu deja.

Iese, râzând cu poftă, chiar când apare o asistentă. Nu o mai văzusem până acum și îmi zâmbește în timp ce pune o cană de apă lângă patul meu.

— Bună, sunt asistenta Halle. Se uită înapoi în timp ce Alpha iese. „Presupun că lucrurile nu au mers bine?”

— Nu, e un nenorocit de idiot!

Ochii ei verzi s-au mărit la declarația mea. „Te rog, nu-l numi așa.”

— De ce îți pasă? Nu e ca și cum ești perechea lui! Nu-i datorezi nimic.

Își dă o șuviță de păr negru ca abanosul după ureche. „El este Regele Alphelor și acțiunile tale ne-ar putea băga pe toți în belele.”

— Ce vrei să spui? Eram curioasă cum aș putea eu să am vreo legătură cu ei.

— Dacă pedepsește pe unul, ne pedepsește pe toți.

— Asta e o nebunie! Știam că există un motiv pentru care uram viața de haită. Peste tot era la fel. Fiecare Alpha pedepsea întreaga haită pentru o singură greșeală. Așa își mențineau controlul. Așa nu-i provoca nimeni niciodată.

— Așa stau lucrurile pe aici. E mai ușor când nu e el aici.

— Aici nu e Haita Red Bay? Ăsta era numele celei mai recente haite din care fuseserăm date afară. Hotelul în care stăteam cu mama nu fusese prea departe. Deci de ce m-a dus Alpha Colt în altă parte?

— Nu, suntem una dintre haitele mai mici. White Crescent. Erai prea rănită ca să fii mutată mai departe. Alpha Colt a țipat practic la toți să te salvăm. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi murit.

Am rămas cu gura căscată. De ce era atât de disperat să mă țină în viață?

— Aș fi fost mai bine moartă! Mi-am amintit tot ce mi-a povestit mama despre el. Haitele pe care le-a măcelărit cu brutalitate. Felul în care ar nimici lupi și licani dacă ar ieși din rând.

— Lucrurile nu pot fi atât de rele. În plus, cred că ești norocoasă să fii perechea lui. Eu nici măcar nu mi-am întâlnit perechea.

— Atunci nu ai niciun motiv să rămâi. Evadează cu mine! Îi propun. Era o încercare disperată, dar aveam nevoie de ajutor ca să scap. Dă din cap și se uită la mine de parcă aș fi fost nebună.

— Ai picioarele rupte. Nu există nicio șansă să mergi undeva. Iar eu nu sunt destul de proastă să fac asta.

Gem în sinea mea în timp ce-mi privesc picioarele zdrobite. Totuși, avea dreptate. N-am ajunge prea departe. Nu când nici măcar nu mă puteam ridica.

Am fost lăsată singură restul zilei. Halle a trecut pe la mine înainte să-și termine tura, asigurându-se că beau destul. A plescăit din limbă când a văzut că paharul meu de dimineață nu fusese atins.

— Trebuie să bei și ne vedem dimineață.

— Nu plec nicăieri. Pufăi eu, făcând-o să râdă. Voiam doar să ies. De ce credeau că mă prostesc și glumesc?

Închizând ochii, scot un geamăt. „De ce te-ai întors?” Pufnesc când parfumul lui pătrunde în încăpere.

— M-am gândit că poate ai vrea să citești asta. Îmi aruncă pe pat cartea mea, lângă mine.

— De unde o ai?

— Beta-ul meu a luat-o din epavă. Se întoarce cu spatele la mine.

— Stai — de ce?

— Pare importantă pentru tine. Nu aveai multe, dar e ceva ce ai păstrat.

— Oh, am fost confuză de gest. Îl știam doar ca pe un psihopat. Nu pe cineva căruia îi păsa.