— Tristan, am mai avut această conversație. M-am săturat de escapadele tale. Dacă vrei ca eu și bunicul tău să te luăm în serios și să-ți cedăm acțiunile noastre, trebuie să demonstrezi că ești destul de responsabil pentru a conduce o corporație de mai multe milioane. Vei împlini curând treizeci de ani, a venit timpul să te așezi la casa ta. Te-am lăsat să te distrezi și să-ți trăiești tinerețea ca să te saturi înainte să te așezi la casa ta. Tatăl meu mă ceartă în timp ce taie din friptura lui de vită filet mignon. „Hollie provine dintr-o familie respectabilă care ne-au fost cei mai dragi prieteni de generații. Este o domnișoară frumoasă și împărtășește aceeași pasiune pentru arhitectură ca și tine. Ce ai putea cere mai mult de la un partener de viață?” Adaugă el, ridicându-și ochii verzi pentru a mă privi.

Îmi încleștez și descleștez pumnul sub masă. Simt cum enervarea mea crește cu fiecare minut. „Păi, pentru început, mi-ar plăcea să mă simt atras de viitoarea mea soție. De asemenea, vreau să mă căsătoresc cu cineva pe care iubesc, tată. Nu am niciun interes față de Hollie. Nu e genul meu, și nu avem absolut nimic în comun cu excepția carierelor noastre. De ce ai vrea să mă căsătoresc cu o persoană pe care nici măcar nu o iubesc?” Îl întreb, iar el își lasă furculița jos și se șterge la gură înainte de a vorbi.

— Fiule, dragostea nu apare pur și simplu peste noapte. Trebuie să lucrezi la ea și crește pe măsură ce ajungi să cunoști cealaltă persoană. Tu ai iubit-o pe Sophie și uite cum s-a terminat? Te-a lăsat devastat. Nu ai mai fost același de când ți-a frânt inima. Simt cum îmi se strânge stomacul la menționarea fostei mele. „Nu vreau să te văd suferind așa din nou. Crezi că eu și mama ta eram îndrăgostiți când ne-am căsătorit? Nu, nu eram, dar am ajuns să ne iubim, iar acum nu mi-aș putea imagina viața cu altcineva.” Explică el, uitându-se la mama, care îi zâmbește cu dragoste și îl ia de mână când el i-o întinde pe a sa.

— Tată, o cunosc pe Hollie de când eram copii și nu mă văd iubind-o... vreodată, îi spun serios, dar el dă din cap și ridică mâinile.

— Destul, Tristan. Mi-am spus părerea. Dacă vrei acțiunile noastre, te vei căsători cu Hollie, așa cum am plănuit, și asta e decizia finală. Aranjamentele au fost făcute. Spune el și se întoarce la mâncarea lui. Mă uit spre mama mea care ridică din umeri și îmi zâmbește cerându-și scuze. Asta este ridicol. Fiascoul ăsta al căsătoriei a început când bunicul a fost diagnosticat cu boala neuronului motor și i s-a mai dat mai puțin de un an de trăit. Ghiciți care a fost ultima lui dorință? Să-și vadă primul și cel mai iubit nepot căsătorit înainte să moară. Acțiunile lui nu-mi vor fi transferate până când nu voi fi căsătorit, iar dacă nu o fac, ajung la vărul meu idiot Harry, care va băga în faliment compania, pe care eu am petrecut ani să o construiesc, mai repede decât aș clipi. În momente ca acestea, îmi doresc să fi avut un frate sau o soră. Tatăl meu vrea să iasă mai devreme la pensie, dar nu îmi va lăsa controlul complet asupra Cult Designs până nu mă însor.

— Mă scuzați, mormăi, aruncându-mi șervețelul pe masă și mă ridic în picioare.

— Scumpule, nu te-ai atins de mâncare. Spune mama, uitându-se în sus la mine. Dau din cap și îmi frec ceafa cu oboseală.

— Nu-mi este foame, îi spun. „O să plec; am o tonă de muncă de făcut pentru prezentarea de mâine.”

— Hollie și părinții ei vor veni poimâine la cină. Mă aștept să fii aici. Vom discuta detaliile logodnei voastre. Declară tatăl meu în timp ce plec din sufragerie. Le fac semn din mână fără să le arunc măcar o privire și părăsesc casa.

Simt că mă sufoc. Sar în Audi-ul meu R8 și ies în viteză pe porți. M-au încolțit cu rahatul ăsta cu căsătoria și pare că nu găsesc o cale de ieșire. Mă lupt cu ei de săptămâni întregi. Nu vreau să mă blochez într-un mariaj cu o fată pe care nu o iubesc și care nu mi se pare nici măcar câtuși de puțin interesantă. E o fată frumoasă, da. Este inteligentă și realizată. Orice alt tip și-ar da piciorul drept să se însoare cu o astfel de fată, dar nu eu. Nu e pentru mine. Dacă sunt forțat să mă căsătoresc cu ea, știu că îmi va fi greu să rămân loial, și nu sunt genul de bărbat care înșală.

După o oră de condus fără vreo țintă, ajung la casa celui mai bun prieten al meu, Josh. Acum sunt tolănit pe canapeaua lui, sorbind din a cincea sticlă de bere și holbându-mă la tavanul lui alb și simplu.

— Cum dracu' o să ies din asta?

Josh oftează, se lasă pe spate pe canapea și soarbe din berea lui. „Păi, nu vei ieși. Va trebui să te însori cu Hollie, fratele meu. Amândoi știm cât de încăpățânat e tatăl tău. Nu va renunța la asta.”

Închid ochii și aprob. Josh are dreptate; tatăl meu nu va lăsa lucrurile așa. Mai ales dacă asta înseamnă pierderea companiei, la construirea căreia a muncit atât de mult, în favoarea fiului cumnatului său. „La naiba. Te rog, spune-mi că există o soluție mai bună, orice în afară de asta.” Mă încrunt când simt telefonul vibrându-mi în buzunar. Îl scot și văd un mesaj de la Shayla.

Deschid mesajul și îl citesc.

Shayla:

„Voi întârzia la întâlnirea de mâine dimineață. Un idiot mi-a furat toate cele patru cauciucuri de la mașină.”

Mă ridic și mă încrunt, dar în ciuda stării mele proaste, râd. Fata asta are cel mai mare ghinion din lume. Îi scriu un mesaj înapoi.

Eu:

„Au. Îmi pare rău să aud asta. Pot trimite pe cineva în decurs de o oră care să-ți schimbe cauciucurile.”

Trimit mesajul și răspunsul vine imediat. Deschid mesajul.

Shayla:

„Nu. E-n regulă. Mă ocup eu. O să găsesc pe cineva care să pună altele noi mâine. Doar spune-i avocatului tău că voi întârzia puțin.”

Zâmbesc și dau din cap. E atât de încăpățânată încât devine frustrant.

Eu:

„Te voi lua eu pe drum. Putem merge la birou împreună după aceea.”

Îmi las telefonul jos și mă uit la Josh, care mă privea cu un zâmbet pe față. „Ce e?” Întreb rezervat, sorbindu-mi berea.

— Starea ta de spirit tocmai s-a schimbat drastic. Cu cine vorbești? Mă întreabă el și îmi înșfacă telefonul de pe masă când vibrează. „Shayla?” Mă întind și încerc să-mi iau telefonul, dar îl mută dincolo de raza mea de acțiune. „Stai așa, asta e bunăciunea de la club cu care ai dispărut?” Dau din cap și îi smulg telefonul.

— Da, ea e, spun și îi citesc mesajul. Sigur că spune nu. Îi scriu imediat înapoi spunându-i că o voi lua la nouă și că nu accept un refuz.

— De ce mergi la avocat cu ea? Întreabă Josh, ridicând o sprânceană curioasă spre mine. Eram prea distras certându-mă cu Shayla prin mesaje.

— Ăă, să semnez niște acte pentru un divorț, răspund distrat, cu o ridicare din umeri, iar el mă lovește cu piciorul în genunchi. Îl fulger cu privirea.

— Divorț? Se ridică drept și mă privește uluit, și abia atunci realizez că am lăsat secretul nostru să-mi scape. „Când dracu' te-ai însurat cu ea ca să obții un divorț?!”

— Când am zburat în Vegas... mă opresc, și ochii i se lărgesc în timp ce așteaptă să continui explicația. Oftez. „Totul e din vina ta. M-ai obligat să ies și m-ai făcut să mă îmbăt criță. După ce am plecat din club, am continuat să bem și am ajuns în avionul meu privat zburând spre Vegas pentru a ne căsători.”

— Sfinte— v-ați căsătorit? Gen, căsătoriți legal? Întreabă Josh ridicându-se în picioare; își lasă capul pe spate și râde când aprob.

— Da, Josh. Sunt căsătorit legal. Și de parcă asta n-ar fi fost destul de rău, ea a apărut la birou ca noua mea asistentă executivă. Tatăl meu a angajat-o în timp ce eram la Paris. Care sunt dracului șansele pentru asta, te rog, spune-mi? Josh își acoperă gura cu mâna și dă din cap.

— Șansele? Frate, fata asta e ori o hărțuitoare psihopată care a plănuit asta, ori soarta tocmai ți-a aruncat în poală ocazia supremă. Îl privesc pe Josh în timp ce se mișcă prin cameră.

— Josh, nici măcar nu știa cine sunt. Și a încercat să-și dea demisia în momentul în care a văzut că îi sunt șef. Nu este o hărțuitoare și, cu siguranță, nu a plănuit nimic din toate astea, îi explic, trecându-mi degetele prin păr.

— Cole, ești idiot, frate? Îl privesc tăios. „Chiar nu realizezi că toate rugăciunile ți-au fost ascultate? Tot dezastrul cu Hollie e rezolvat.” Mă aplec în față, îmi sprijin coatele pe genunchi și îl privesc atent.

— Cum adică?