„Dansează cu mine”, aud o voce profundă torcându-mi la ureche. Privesc înapoi și îl văd pe tipul care mă urmărea din zona VIP. Dumnezeule, e și mai frumos de aproape, iar ochii lui sunt atât de verzi, inteligenți și curioși, strălucind ca două smaralde, ca fiecare nuanță a pădurii. Luminozitatea lor îmi amintește de vară. Mă întorc cu fața la el, lungindu-mi gâtul ca să-l privesc. Este înalt, la mult peste un metru optzeci, cu părul șaten deschis, tuns scurt pe laterale și mai lung în creștet, aranjat perfect. Mă mănâncă degetele să întind mâna și să-l ating, să văd dacă e la fel de moale pe cât pare. Trăsăturile lui sunt puternice, cizelate și extrem de masculine.

„Asta a fost o poruncă sau o rugăminte?” îi răspund, mijiind ochii spre el.

Buzele lui moi și pline se curbează într-un zâmbet arogant.

Își umezește buzele încet: „Oricare te va convinge să dansezi cu mine”, lungește el vorba, plin de încredere. Cineva încearcă să treacă pe lângă el, așa că face un pas mai aproape de mine.

Îmi ridic ochii și îi zâmbesc străinului chipeș ale cărui brațe puternice mi se încleștează în jurul taliei, trăgându-mă lipită de el. Ne legănăm împreună pe ritmul muzicii. Mișcările lui se potrivesc cu ale mele și ne mișcăm la unison, cu fluiditate. Știe să danseze. Îmi place asta. Își apleacă privirea, iar buzele îi ating cartilajul urechii mele în timp ce vorbește încet, și tremur vizibil la tonul ștrengăresc al vocii sale.

„Cum te numești, scumpo?”

„Shayla. Tu?” întreb, și aș putea jura că o expresie de surpriză îi străfulgeră chipul frumos, înainte să rânjească sexi, iar două gropițe adânci i se formează în obraji, făcându-mă să mă topesc.

Are gropițe! Chiar două!

„Cole.” Îi zâmbesc, iar el își trece limba peste buza inferioară și își îngustează puțin ochii în timp ce îmi studiază fața. Dansăm împreună, cu înflăcărare, o vreme. Mișcări lascive, mâini care explorează. Căldura dintre noi este imensă, prin felul în care mâinile lui îmi cutreieră corpul, strângând, mângâind. Tot restul se estompează, de parcă am fi doar noi doi. Ochii lui mă privesc fix într-ai mei.

„Ți-e foame?”

Râd și aprob din cap: „Mor de foame.” El zâmbește, îmi dă la o parte o șuviță de păr lipită de fața transpirată și mi-o așază cu delicatețe după ureche.

„Ce-ar fi să mergem undeva și să mâncăm ceva?” Aprob din cap fără ezitare, iar el rânjește; luându-mi mâna într-a lui, mai mare, mă trage prin mulțimea de oameni. Reușesc să dau cu ochii de Jo la plecare și îi fac semn că plec. Mă expediază făcându-mi semn cu degetul mare în sus. Fata asta e mai praf decât mine.

În cele din urmă ieșim afară, iar capul îmi bubuie de amețeală când mă lovește aerul curat. Cole își înfășoară brațul în jurul taliei mele, stabilizându-mă. Îl urmez în timp ce ne poticnim amândoi spre un Rolls Royce Phantom argintiu. Șoferul, un domn mai în vârstă, ne deschide ușa, iar Cole își pune mâna pe curbura spatelui meu și mă ghidează înăuntru. Mă cufund în scaunele plușate din piele albă imediat ce mă strecor pe banchetă, în timp ce Cole urcă lângă mine. „Uau. Mașina asta e mai mare decât apartamentul meu”, declar cu un chicotit de bețivă în timp ce Cole ne toarnă două pahare de șampanie.

„Cum stai cu sushi-ul? Știu un loc grozav.” Clipesc spre el, iar el îmi zâmbește fermecător.

„Sushi?” Îmi încrețesc nasul cu dezgust. „Cine, întreg la minte, mănâncă sushi când e beat?” Cole râde cu poftă. „Ascultă, îmi place sushi la fel de mult ca oricărui alt om, dar nu sunt genul ăla de fată care mănâncă porcării pretențioase ca icrele negre și soarbe Cristal. Nu-mi pot imagina nimic mai îngrozitor, mai ales acum.” Mă aplec și îl bat pe șofer pe umăr. Acesta mă privește prin oglinda retrovizoare. „Duceți-ne pe Old Street, vă rog, bunul meu domn.” El chicotește și înclină din cap.

„Da, doamnă.”

Chicotesc: „Doamnă?” Ce, am cincizeci de ani?

Cole mă trage înapoi și se mișcă pentru a sta cu fața spre mine. „Ce se află pe Old Street?” Îi zâmbesc malițios și îmi termin băutura.

„Cea mai bună mâncare din toate timpurile! Fără supărare, dar îmi pari a fi unul din acei copii de bani gata scorțoși care cred că o noapte reușită înseamnă să sorbi Dom Pérignon și să mesteci pui de pește. O să-ți arăt o noapte de care îți vei aminti când vei sta în balansoar la optzeci de ani, domnule Cole.”

Cole chicotește și își mușcă buza, ochii lui verzi strălucind de bucurie. „Oh? Și vei sta lângă mine în acel balansoar?” lungește el vorba, mângâindu-mi maxilarul cu degetul mare.

„Asta depinde...” șoptesc eu, zâmbind în timp ce el își trece degetele prin părul meu. „De ce?” îmi șoptește la rândul lui, coborându-și o clipă privirea spre buzele mele înainte să se reîntâlnească cu a mea.

„Va trebui să te însori cu mine ca să afli”, îl tachinez eu, iar el râde înainte de a-mi atrage buzele spre ale lui și a mă săruta cu delicatețe. Gem când limba lui îmi alunecă pe buza inferioară, cerând tăcut accesul, pe care i-l acord cu bucurie; întredeschizându-mi buzele, el îmi caută limba și adâncește sărutul cu măiestrie. Dacă înainte mintea mea era în ceață, acum s-a transformat într-un terci complet după sărutul lui. În ceea ce privește primele săruturi, acesta este în fruntea listei mele.

Ne-am petrecut mai bine de jumătate din drumul cu mașina sărutându-ne, până când șoferul ne-a anunțat că am ajuns la destinație. „Ce e locul ăsta?” întreabă el în timp ce îl trag spre intrarea de la „The Breakfast Bar”.

„Oh, bietul, bietul de tine. N-ai trăit cu adevărat dacă n-ai gustat clătitele lor”, îi spun în timp ce ne așezăm, iar el se uită pe meniu. Îi smulg meniul din mâini, iar el se uită la mine nedumerit. „N-ai nevoie de el”, îi spun, iar el zâmbește și clatină din cap. „Vom lua porția mare de clătite pentru două persoane, vă rog, și două latte cu caramel sărat”, comand eu, iar fata ne zâmbește înainte să ia meniurile și să dispară.

Douăzeci de minute mai târziu, Cole își linge furculița și se lasă pe spate în scaun cu un geamăt de plăcere. „Dumnezeule, a fost raiul pe farfurie.” Aprob triumfătoare, mestecând ultima îmbucătură de clătite.

„Mhm, nu-i așa?” gem eu, lingând frișca de pe deget. „Îmi poți mulțumi mai târziu”, îi spun făcându-i cu ochiul, iar Cole rânjește, întinzându-se să îmi ia mâna dreaptă într-a lui, privindu-mă în ochi un timp îndelungat.

„Ești opusul absolut a tot ceea ce sunt eu obișnuit, dar nu-mi amintesc să mă fi distrat vreodată atât de bine cu cineva pe care abia l-am cunoscut. Niciodată”, afirmă el, mângâindu-mi blând încheieturile degetelor. Îmi simt obrajii arzând sub privirea lui și îmi feresc ochii spre ceașca de cafea.

Restul nopții a trecut ca prin ceață. Am mai băut câteva cocktailuri și shot-uri, înainte să ajungem cumva pe o pistă privată. Ne dăm jos dintr-un avion privat, râzând cu lacrimi. Jucasem un joc de băut pe tot parcursul zborului, ceea ce nu fusese o idee prea bună. „Vegas, iubitule!” bolborosesc eu, aruncându-mi mâinile în aer și fiind gata să mă prăbușesc. Mă uit în jur la pista întunecată și mă bosumflu. „Stai. Nu e nicio capelă aici?”

Îl aud pe Cole râzând în spatele meu înainte să-și înfășoare brațul în jurul gâtului meu și să mă sărute pe obraz. „Nu putem ateriza în mijlocul bulevardului principal din Vegas, scumpo”, murmură el cu o voce de om beat. „Trebuie să mergem cu mașina până acolo.”

Chicotesc: „Binee! Șofer! Du-ne la Evlis ca să ne cununăm”, mă împleticesc eu în cuvinte. Eu și Cole ne poticnim în spatele limuzinei negre și ne îndreptăm spre Las Vegas Strip. Cred că am jucat la noroc o vreme, am băut cocktailuri delicioase, iar ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost Cole purtându-mă în brațe la ieșirea dintr-o capelă, sărutându-ne ca doi adolescenți înnebuniți de dorință.

Multe ore mai târziu, mă foiesc în somn din cauza luminii orbitoare a soarelui care îmi bate în față. Gem și mă întorc pe partea cealaltă, îngropându-mi fața în pernele pufoase. „Mm, atât de moi...” mă cuibăresc și mai mult în perne, până când îmi amintesc dintr-odată că eu nu am perne moi și pufoase. Perna mea este tare și plină de cocoloașe. Deschid ochii cu greu și gem din cauza durerii bruște de cap.

Au, apă... am nevoie de apă și, probabil, de un creier nou.

Mă forțez să deschid ochii și clipesc; privind spre tavan, mă încrunt când îmi văd propria reflexie holbându-se înapoi la mine din pat, goală, înfășurată în cearșafuri.

Ce, în numele a tot ce e sfânt...

Mă ridic în capul oaselor și, când studiez împrejurimile, în cele din urmă mă lovește realitatea. Nu sunt în dormitorul meu. Sunt goală într-un loc străin, cu o mahmureală care sunt sigură că e pe cale să mă bage-n mormânt înainte de vreme. Ridic cearșaful și mă holbez la corpul meu foarte gol de dedesubt. Da, cu siguranță goală. Gem și îmi acopăr fața cu mâna, înghețând când simt ceva rece și tare apăsându-mi-se pe nas. Îmi trag mâna înapoi încet și mă uit fix la inelul cu diamant enorm care îmi stă pe deget.

Ce naiba... Îmi înfășor cearșaful în jurul corpului în timp ce mă dau jos din pat cu greu și studiez hainele împrăștiate la întâmplare prin toată camera. Capul mi se învârte. „Dumnezeule mare, unde naiba sunt?” Iau cămașa neagră de pe podea și mă uit la ea, înainte de a o lăsa să cadă la loc. Mă apropii de fereastră și mă uit la priveliște, ferindu-mi ochii de luminozitatea soarelui de dimineață. „Aici nu e Londra.”

„Bună dimineața.” Chițcăi și mă întorc brusc când aud o voce profundă în spatele meu. Îl privesc pe bărbatul pe jumătate gol, îmbrăcat doar într-o pereche de boxeri Dior, care stă în fața mea. Îmi strâng cearșaful mai tare în jurul meu, în timp ce mă lipesc cu spatele de fereastră. „Te-ai trezit, în sfârșit.”

„O, bunule Dumnezeu”, murmur eu uluită, iar el tresare, frecându-și fruntea cu prudență. Arată la fel de rău pe cât mă simt și eu, deși este un bărbat de-a dreptul superb. În mijlocul mini-atacului meu de panică, încerc disperată să nu mă gândesc la cât de înfiorător de urât trebuie să arăt în ochii lui chiar acum. Părul meu este complet ciufulit, iar machiajul din noaptea precedentă este întins, cu ochii roșii și buzele încă pătate de la rujul pe care l-am purtat.

„De fapt, e doar Cole.”

„Cole. Unde naiba suntem?”

„În Vegas, cred...”