Nivera se îndepărtă, cu inima bubuindu-i în piept și cu pielea de găină pe corp. Simțea privirea nenorocitului ațintită asupra ei, dar nu îndrăzni să privească în urmă.

Cum de îndrăznise el să o prindă de talie și să se apropie de ea? Și mai rău, cum de îndrăznise propriul ei corp să reacționeze pozitiv la atingerea lui?

Se purtase doar nepoliticos și plin de prejudecăți față de ea, dar o parte din ea nu se putea opri să se gândească la cât de chipeș era și la cât de fermă îi fusese strânsoarea pe talia ei.

Destul de fermă încât să o imobilizeze, dar nu suficient de puternică încât să o rănească. Era sigură că avea să fie la fel și în pat.

„Încetează, Nivera”, se mustră ea.

Noaptea aceasta era despre Nathaniel și despre repunerea carierei ei pe drumul cel bun. Nu-și putea permite să se lase distrasă.

Trăgând adânc aer în piept, se îndreptă apoi spre zona VIP unde se afla Nathaniel.

Pieptul i se strângea la fiecare pas, atât din cauza fricii, cât și a valului de dezgust pe care era nevoită să-l înghită.

Nathaniel Blackwell. Bărbatul care aproape îi distrusese viața și bărbatul pe care acum era obligată să-l implore și să-l seducă, într-o încercare disperată de a-și salva cariera.

Cariera ei promițătoare de model luase o întorsătură nefastă în momentul în care drumul ei se intersectase cu Nathaniel Blackwell, unul dintre cei mai influenți și periculoși bărbați de la Hollywood.

O încolțise în vestiar, după un eveniment monden de anvergură, și încercase să se culce cu ea.

Nu stătuse pe gânduri; îl pulverizase cu spray cu piper și îi dăduse un genunchi între picioare înainte de a o rupe la fugă.

De la acea noapte, Nathaniel își făcuse un scop din a-i distruge cariera. Ușile care altădată îi fuseseră deschise, îi erau acum trântite în nas.

Agențiile, fotografii și brandurile încetară brusc să-i mai răspundă la telefoane. Cariera ei de model, odinioară înfloritoare, începu să se ducă pe apa sâmbetei în doar câteva săptămâni.

Eșecul nu era o opțiune pentru ea. Dacă dădea greș în carieră, viața ei avea să redevină proprietatea tatălui său, iar acest gând îi dădea fiori pe șira spinării.

El era înconjurat de câțiva alți bărbați care râdeau prea tare și beau prea mult. I se zbârli pielea de silă când ochii lui de un verde pal se luminară la întâlnirea cu privirea ei.

„Nivera”, spuse el tărăgănat, întinzându-și mâinile spre ea. Vocea îi era dulce, iar zâmbetul la fel de fals precum șarmul pe care încerca să-l emane. „Nu credeam că vei veni cu adevărat”, spuse el.

Ea schiță un zâmbet timid, acceptându-i mâna. Simți cum îi urcă fierea în gât când el o trase să se așeze lângă el, privirea coborându-i imediat spre sânii ei.

Nenorocitul nici măcar nu încerca să-și ascundă faptul că se holba.

„Nathaniel, m-am gândit că e timpul să facem pace. M-am tot gândit la felul în care am reacționat exagerat data trecută și... ei bine, am vrut să-mi cer scuze.” Vocea ei era fină și seducătoare.

Zâmbetul arogant al lui Nathaniel se lărgi, privirea lui măsurând-o cu nerușinare. „Ai reacționat exagerat? Așa numești tu ceea ce ai făcut?” îi șopti el la ureche, iar ea tresări de durere când el își înfipse unghiile în mâna ei.

I se strânse stomacul, dar își menținu fațada, aplecându-se ușor spre el. „Am fost... copleșită de emoții. Știi că am fost luată prin surprindere.” Cuvintele aveau un gust amar, dar Nathaniel nu păru să observe sau să-i pese.

Mâna lui îi căută talia, iar ea luptă cu impulsul de a se da înapoi când el o trase mai aproape. „Ai noroc că sunt un om iertător. Un alt bărbat te-ar fi distrus pentru ceea ce ai făcut.”

Om iertător, pe naiba! Prostul îi distrusese cariera.

„De aceea am venit în seara asta. Să-ți arăt cât de mult regret... și, poate, să mă revanșez?”

Planul ei era simplu: să mimeze că își cere scuze față de Nathaniel, să se comporte ca și cum ar fi gata să-i ofere tot ce voia, și să-l ademenească într-o cameră de hotel.

Odată ce aveau să fie singuri, urma să-i injecteze un sedativ ușor, să-l dezbrace și să-i facă poze compromițătoare.

Avându-le pe acestea, avea să obțină în sfârșit mijlocul de presiune necesar pentru a-l forța să o lase în pace.

Să sperăm.

„Minunat, hai să bem ceva!” Fix în acel moment, cineva făcu un pas înainte și îi turnă o băutură. Ar fi fost nepoliticos să refuze, așa că bău puțin din alcool.

„Haide, Nivera, amândoi știm că nu ești deloc timidă când vine vorba de alcool”, Nathaniel o privi cu ochii mijiți. „Haide, draga mea, bea tot!”

Deși o spusese cu nonșalanță, ea desluși ordinul ascuns din vocea lui, așa că dădu pe gât întregul conținut.

Ochii lui Nathaniel sclipiră de încântare în timp ce îi turnă un alt pahar. „Știam eu că o să gândești rațional până la urmă. După ce termin pe-aici, ce zici să plecăm? Apartamentul de la etaj este mult mai intim.”

„Sună perfect”, murmură ea, ducând paharul la buze.

Dar, pe măsură ce făcu asta, corpul i se încordă. Putea să o simtă: senzația inconfundabilă de a fi privită. Pielea îi furnică și îndrăzni să arunce o privire de-a lungul încăperii.

Acolo era el. Nenorocitul de mai devreme.

Stătea pe balconul care dădea spre club, cu o mână strângând balustrada și cu cealaltă în buzunar.

Ochii lui întunecați erau ațintiți asupra ei, cu o expresie dură și neînduplecată, ca un prădător care își evaluează prada.

Chiar și de la distanță, putea simți intensitatea privirii lui.

De ce se uita încă la ea? Mormăi în gând încercând să-i ignore privirea, dar prezența lui plana greu asupra ei.

„E vreo problemă?” întrebă Nathaniel, vocea lui smulgând-o înapoi în prezent.

Dădu rapid din cap, afișând un zâmbet fals. „Deloc. Doar... nerăbdătoare”, minți ea, lăsându-și degetele să alunece pe brațul lui.

Atenția lui Nathaniel fu distrasă când un bărbat spuse ceva, iar ea nu rezistă tentației de a mai arunca o privire spre balcon.

Alejandro era încă acolo, cu atenția neclintită. Nemulțumirea i se citea în fiecare trăsătură a feței și nici măcar nu încerca să o ascundă.

Privirile li se întâlniră și, pentru o clipă trecătoare, i se păru că zgomotul din club s-a stins în neant. Aerul dintre ei deveni încordat, tensiunea, sufocantă.

Nu te mai uita, își spuse ea, dar fu incapabilă să o facă. Era ca și cum acei ochi ai lui ar fi fost un portal spre un soi de transă în care el o atrăgea.

Inima Niverei tresări când Alejandro rupse contactul vizual, totul datorită unui paznic care se apropiase și îi șoptise ceva la ureche.

Fără o altă privire în direcția ei, el se întoarse și păși hotărât spre scări, dispărând în mulțime.

O ușurare și ceva în plus — ceva ce nu putea numi cu exactitate — o copleșiră.

Greutatea privirii lui dispăruse, dar amprenta ei stăruia, deoarece putea simți felul în care o judecase pentru faptul că se afla cu Nathaniel.

Faptul că se purta ca o ușuratică nu făcea decât să-i confirme prejudecățile, chiar dacă nu era adevărat, iar ea se încruntă, simțindu-se sufocată. Cine era el să o judece când nu cunoștea întreaga poveste?!

Trebuia să-și limpezească gândurile, altfel avea să dea greș. „Nathaniel, trebuie să merg la toaletă, mă întorc imediat”, spuse ea ridicându-se.

Trase aer în piept și își mușcă buza ca să se abțină de la a-i trage un pumn atunci când el o plesni peste fund.

„Grăbește-te să te întorci. O să-ți placă apartamentul”, spuse el cu un zâmbet lasciv. „Priveliștea e aproape la fel de răpitoare ca tine.”

Ea forță un râs, cu gândurile gonindu-i în minte. Asta era. Planul ei fusese pus în mișcare. Tot ce îi mai rămăsese de făcut acum era să-și păstreze cumpătul suficient de mult încât să-l ducă la bun sfârșit.

Plecă rapid spre toaletă și, odată ajunsă acolo, deschise robinetul și se stropi cu apă pe față.

„Adună-te!” își spuse ei însăși. Nu doar cariera ei era în joc, ci și viața ei, și să fie a naibii dacă avea să se întoarcă în acea lume.

O cută îi apăru pe frunte când fu lovită de o amețeală bruscă, una care făcu ca lumea să i se învârtă în fața ochilor.

Nivera porni imediat robinetul din nou și se mai stropi o dată cu apă pe față, dar senzația nu se atenuă; ba dimpotrivă, a început să simtă o fierbințeală pe tot corpul.

De ce îi era... Rahat! Înjură, iar ochii i se măriră de groază când realiză că Nathaniel o drogase. Asta trebuia să fie singura explicație.

De aceea insistase el atât de mult ca ea să bea acel vin și, acum că se gândea mai bine, nu-l văzuse bând din aceeași sticlă.

„Nu, nu, nu!” Strigă ea. Nu exista nicio șansă să poată îndeplini sarcina dacă era drogată.

Nivera încremeni când ușa toaletei se deschise, și zări doi bărbați în prag. Oamenii lui Nathaniel.

Întinse subtil mâna spre poșetă și o deschise, căutând orbește spray-ul cu piper.

„Domnilor, vă pot ajuta cu ceva?” întrebă ea, și realiză că i se împleticea limba.

„Îl lași pe șeful să aștepte. Haide, hai să ne întoarcem în club”, spuse unul dintre bărbați, în timp ce se apropiau de ea.

Strângând cu putere spray-ul cu piper, se întoarse fix când bărbații ajunseseră în spațiul ei personal și, fără a pierde timpul, le pulveriză jetul în ochi.

„Să te ia dracu’, târfă!” înjură unul dintre bărbați în timp ce se repezi cu pumnul spre ea.

Ea reuși să se ferească la milimetru, dar celălalt bărbat reuși să o prindă de încheieturi. Nivera continuă să pulverizeze spray cu piper și îl mușcă de mână ca să o lase în pace.

Planul ei funcționă, bărbatul eliberând-o în timp ce gemea de durere, iar ea nu pierdu nicio secundă și țâșni afară din toaletă.