Încerca să aranjeze rapid biroul cu monitoare duale, tastaturi ergonomice, un laptop de ultimă generație cu toate dotările posibile, plus imprimante, boxe și toate celelalte accesorii.

Cu cât muncea mai mult, cu atât își dădea seama că trebuia să-și dea demisia. Lucrase aici cu trei ani prea mult. În clipa în care compania își schimbase proprietarul, în ciuda faptului că se zvonea că CEO-ul se afla în Italia și intenționa să-și păstreze baza acolo, ar fi trebuit să-și caute un loc de muncă în altă parte. Se refugiase într-o falsă siguranță, ascunzându-se chiar sub nasul inamicului.

Țăcănitul unor tocuri pe podeaua de gresie îndreptându-se în direcția ei o făcu să tresară, auzindu-l pe Tank rostind un „băga-mi-aș” înfundat. Se uită spre ușa deschisă a biroului CEO-ului, unde lucra bărbatul uriaș, și văzu fiorul care-l străpunse când a auzit-o pe femeie apropiindu-se, înainte să o vadă.

Bolboroselile femeii în italiană, o serie de înjurături despre cât de lent era personalul și cât de inculți erau newyorkezii, îi dădură lui Alcee dureri de cap, aceasta din urmă forțându-se brusc să nu divulge faptul că putea vorbi limba. În schimb, stătea cu capul aplecat și desfăcea un cablu lung. Dacă nu intra în vorbă cu femeia, poate avea să fie lăsată în pace. Gândul ei fu incredibil de scurt.

„Asigură-te că acele cabluri nu sunt pe nicăieri pe unde aș putea să mă împiedic de ele.” Vocea stridentă a femeii i se plimbă pe șira spinării lui Alcee.

„Da, doamnă”, a dat ea din cap, fără să privească în sus pentru a stabili un contact vizual. A ridicat o clemă care urma să ascundă și să prindă cablurile de partea inferioară a biroului. „Asta le va ține departe de picioarele dumneavoastră.”

„Ugh, cât o să mai dureze?”

„Încă treizeci de minute, maximum patruzeci.”

„Inacceptabil. Vreau să fie gata în cincisprezece minute.”

Alcee aruncă o privire la Tank, aflat la celălalt birou, iar el își strânse buzele, frustrat. Ea a simțit același presentiment sumbru la tonul femeii și a știut că nu-i va plăcea răspunsul. „Mă tem că este imposibil.”

„Fă să fie posibil.”

„Și dacă nu pot?”

„Atunci ești concediată.”

De data aceasta, privirea pe care i-o aruncase lui Tank îl făcu să se ridice și să se pregătească să se grăbească spre ea. Știa că sclipirea din ochii ei nu era un lucru pe care el să-l poată rata. Femeia asta îi dăduse un cartonaș de ieșire gratuită din închisoare, iar ea nu pierduse niciodată vreun joc de Monopoly în viața ei. Urma să ia acest mic cartonaș și să fugă cu el.

„Nu, nu, nu, Cee, lasă-mă să te ajut.” Tank se mișcă mult mai repede decât ar fi trebuit să o facă un bărbat de dimensiunea lui, părăsind biroul pe care lucra să-l pregătească pentru a veni în ajutorul ei.

„Nu o poți ajuta. Trebuie să termini pregătirile pentru domnul Lozano. Avea nevoie să intre în biroul lui de ore întregi. În schimb, lucrează la o masă incomodă.”

Accentul ei era puternic, iar Alcee era convinsă că îl exagera, pentru că știa că și ea putea face exact același lucru dacă ar fi vrut. În ciuda faptului că suna mai mereu la fel de americancă precum plăcinta cu mere, dacă Alcee ar fi fost în Italia în acel moment, s-ar fi integrat în familia ei de parcă nici n-ar fi părăsit vreodată țara. Femeia încerca să se poarte de parcă ar fi fost mai bună decât ei datorită originilor ei italiene. Asta a făcut-o pe Alcee să vrea să plece cu atât mai mult. Cățea falsă.

„Ai la dispoziție cincisprezece minute sau ai zburat.” Femeia se uită urât la ea.

Alcee se ridică de la birou, ignorând geamătul lui Tank, și lăsă cablurile să cadă. „Nu e nevoie să mă concediați. Îmi dau demisia. Ciao, stronza”, se înclină ea adânc din talie și se întoarse să se uite la Tank cu un zâmbet încrezut. „Sună la securitate să ne întâlnim la dulapul meu, din moment ce protocolul spune să escortezi afară din clădire toți angajații concediați sau demisionari.” Se gândi chiar să se ducă țopăind până la dulap.

„Nu, Alcee, nu poți să-ți dai demisia”, a luat-o el la fugă după ea.

Cealaltă femeie clipea neîncrezătoare, de parcă se așteptase ca Alcee să se certe cu ea și să încerce să-și păstreze slujba. Chiar crezuse femeia că se va milogi? De parcă. Era o Mariani. Membrii familiei Mariani nu se milogesc. Poate că nu mai era ea principessa tatălui ei, dar numele de pe certificatul ei de naștere îi era adânc impregnat în ADN. Mândria îi curgea prin sânge mai abundent decât oricare dintre celelalte trăsături ale ei.

Kylen tocmai ieșea din sala de ședințe când ea apăsă butonul pentru lift. „Tank, unde vă duceți amândoi? Instalarea nu are cum să fie gata încă.”

„Prințesa de gheață de acolo a concediat-o pe Alcee, pentru că Alcee a spus că i-ar lua între treizeci și patruzeci de minute să termine de instalat biroul. Încerc să mă rog de ea să nu plece. Genevra a vrut să fie gata în cincisprezece minute, ceea ce este imposibil. Și nu doar atât, dar montarea fizică se poate face în treizeci sau patruzeci de minute, dar apoi trebuie să intru în calculator și să-l aduc la standardele companiei. Dacă laptopurile lor nu ar fi fost distruse, nu am fi fost în situația asta, dar domnul Lozano a fost clar că laptopul lui personal nu trebuie asociat cu afacerea, iar cel pe care l-a adus din Italia a fost distrus în accidentul de mașină de azi-după-amiază.” A mormăit printre dinți ceva despre niște gloanțe într-un laptop, făcând-o pe Alcee să se îndrepte de spate. „Configurăm un sistem nou-nouț pentru amândoi, iar ea are pretenții imposibile. Ne grăbeam cât puteam de tare. Și așa, Alcee ar fi trebuit să configureze noile actualizări ale departamentului de marketing în seara asta, dar am lăsat-o pe mâine. Am aranjat să vină o echipă mâine dimineață la șase pentru a face treaba de la care Alcee a fost luată înainte s-o termine jos.”