Perspectiva lui Leonardo

Duhoarea de frică emanată de Alfa Brandon era aproape la fel de grețoasă ca zâmbetul său lingușitor și patetic.

Stăteam în centrul marii săli a Semilunei Purpurii, complet sufocat de slăbiciunea care mă înconjura. Timp de exact două secole, haita Colții de Obsidian a condus Nordul, nu prin cerșetorie politică, ci prin brutalitate pură, lipsită de compromisuri. Și totuși, iată-mă aici, jucând rolul unui pețitor disperat, în mod explicit pentru că Bătrânii senili ai haitei mele îmi țineau la gât un cuțit străvechi, neîndurător: *Dă naștere unui moștenitor legitim, sau linia de sânge se stinge.*

Au ignorat convenabil prețul catastrofal. Blestemul. Un venin întunecat, insidios, profund țesut în genetica mea de Alfa, care consuma violent viața fiecărei femei suficient de ghinioniste încât să-mi poarte semnul, în decurs de douăsprezece luni. Nu eram aici să găsesc o Luna. Eram aici să cumpăr un miel de sacrificiu, oferit de un Alfa laș, care prețuia un tratat militar mult mai presus de viața unui membru al propriei sale haite.

Brandon a arătat spre cel mai întunecat colț al sălii. — Acolo. Omega, Amelia.

Nu voiam să privesc. De fiecare dată când mă uitam la o viitoare mireasă, vedeam un cadavru ambulant. Dar mi-am întors încet capul, așteptându-mă pe deplin să văd vreo nobilă ambițioasă și nesăbuită, disperată după puterea absolută.

În schimb, privirea mea s-a ciocnit violent de o fantomă.

Era incredibil de micuță, înghițită cu totul de o rochie de doliu neagră, îngrozitor de grea, care scotea în evidență paloarea bolnăvicioasă, învinețită, a pielii ei fragile. Părul ei auriu era încâlcit, căzând peste ochii mari, cenușii ca niște nori de furtună, care erau scobiți de o traumă profundă, devastatoare. Tremura fizic, mâinile ei mici strângând materialul greu, ca și cum s-ar fi pregătit pentru o lovitură fizică.

Și atunci, m-a lovit.

Nu a fost doar un miros; a fost un eveniment cosmic catastrofal. O mireasmă năucitor de feroce, violent de dulce, de mere zdrobite, ploaie caldă și rouă de dimineață s-a izbit agresiv de simțurile mele, anihilând complet aerul stătut din sală.

*"PERECHE!"*

Răgetul asurzitor, feroce, al lupului meu interior, Romeo, aproape că m-a aruncat în genunchi. Timp de douăzeci și șapte de ani, lupul meu fusese un ucigaș tăcut, calculator, îngropat adânc sub gheața blestemului meu. Într-o fracțiune microscopică de secundă, și-a spulberat violent cușca, ochii săi sângerând un aur strălucitor în mintea mea, cerând cu ferocitate posesiunea absolută, de neclintit, asupra fetei frânte, bătute, care tremura în colț.

Perechea mea predestinată. Zeița nu doar mă blestemase; poseda un simț al umorului strălucitor de bolnav și sucit. Adevărata mea pereche era exact mielul de sacrificiu pe care venisem să-l condamn sistematic la moarte.

Inima îmi bătea un ritm violent, asurzitor împotriva coastelor. Nu puteam respira. Nu-mi puteam întoarce privirea de la ochii ei cenușii, îngroziți. Voiam cu disperare să traversez încăperea, să măcelăresc complet fiecare lup care îndrăznise să-i lase acele vânătăi purpurii, întunecate și grețoase, pe maxilarul ei delicat, și apoi să o închid în fortăreața mea, unde însăși moartea nu o putea ajunge.

— Sper sincer că va servi scopului în mod adecvat, a chicotit Brandon nervos, complet orb la bomba nucleară care detona în sufletul meu. E complet inutilă, dar pântecele ei funcționează.

Furia pură, orbitoare, incandescentă care a erupt în mine a fost terifiantă. Ghearele mi s-au alungit instantaneu, sfâșiind direct prin pielea groasă a mănușilor mele.

Înainte de a putea smulge capul arogant al lui Brandon de pe umeri, o harpie stridentă și veninoasă a pășit direct în fața perechii mele. Margaret. Logodnica respingătoare și avidă de putere a lui Brandon.

— Nu sta acolo să te holbezi ca o idioată, nenorocito! a sâsâit Margaret veninos, apucând-o agresiv pe Amelia de brațul ei fragil și învinețit și smucind-o violent înainte. Amelia s-a împiedicat, un oftat mic și îndurerat scăpându-i de pe buze în timp ce genunchii ei loveau marmura tare. — Arată respectul cuvenit noului tău stăpân!

Sunetul perechii mele lovindu-se de podea a rupt ultimul fir destrămat al legendarului meu control.

Candelabrele grele, impunătoare, s-au țăndărit violent deasupra noastră în timp ce aura mea de Alfa a explodat în exterior ca o undă de șoc. Câțiva războinici ai Semilunei Purpurii s-au prăbușit instantaneu, înecându-se violent cu propria lor teroare, în timp ce presiunea pură, agonizantă, i-a pus în genunchi.

— Ia-ți. Mâinile. De. Pe. Ea.

Nu am ridicat tonul, dar vocea mea purta promisiunea întunecată, letală, a unui măcel garantat.

Margaret a înghețat instantaneu, fața ei fardată scurgându-se complet de sânge. S-a uitat în sus la mine, ochii mărindu-i-se de o oroare absolută în timp ce presiunea sufocantă îi strivea fizic pieptul. Și-a retras imediat mâna de parcă ar fi fost arsă de focul iadului.

Nu am pășit; m-am apropiat ca un prădător. Am traversat distanța masivă în trei pași uriași, ignorând complet existența patetică a lui Margaret, și m-am oprit fix în fața Ameliei. Încă era în genunchi, corpul ei mic tremurând violent, așteptându-se în totalitate să termin orice pedeapsă brutală pe care o începuse Margaret.

M-am lăsat încet într-un genunchi, mantia mea masivă, întunecată, învăluindu-i silueta mică, protejând-o de ochii iscoditori, îngroziți, ai fostei ei haite. M-am luptat agresiv cu impulsul primar de a o trage direct la pieptul meu. În schimb, cu atenție, cu durere, am întins o singură mână masivă, înmănușată.

— Ridică-te, am ordonat încet, vocea mea un mârâit profund, vibrant, menit doar pentru ea.

Amelia s-a uitat emoționată la mâna mea uriașă, apoi și-a ridicat încet ochii mari, de un gri încețoșat, spre ai mei. Am văzut momentul exact în care a lovit-o realizarea — nu simțise atracția perechii pentru că legătura ei cu Brandon tocmai fusese tăiată cu brutalitate, lăsându-i lupoaica într-o comă profundă. Nu avea nicio idee cine eram eu cu adevărat pentru ea.

— Tristan, am lătrat peste umăr, fără a rupe contactul vizual strict cu perechea mea fragilă. Plecăm cu toții în două minute. Dacă un singur membru al acestei haite respiră adânc în direcția ei înainte ca ea să fie în siguranță în vehiculul meu, poți să arzi liniștit din temelii întregul complex.